Translate

24 aprilie 2017

PRINCIPIILE ALIMENTARE ALE CĂLUGĂRILOR LAMA DIN TIBET ȘI FOLOSIREA ENERGIEI VOCII


I. PRINCIPIILE ALIMENTARE ALE CĂLUGĂRILOR LAMA DIN TIBET

În Mânăstirea din Himalaya nu există probleme în ceea ce priveşte hrana potrivită sau procurarea ei în cantitate mare. Fiecare preot Lama munceşte alături de ceilalţi pentru procurarea hranei şi a tuturor celorlalte bunuri necesare.

Întreaga muncă este făcută în cel mai primitiv mod. În unele cazuri, pământul este săpat cu un fel de unealtă din metal, asemănătoare sapei. De cele mai multe ori însă, călugării Lama preferă contactul direct cu pământul. Ei ştiu şi simt că prelucrarea şi folosirea directă a pământului adaugă ceva existenţei omului. Aceste experienţe le îmbogăţesc viaţa şi le dau o minunată senzaţie de comuniune cu natura.

Preoţii Lama sunt vegetarieni, nu în sensul strict al veganilor. Ei mănâncă ouă, unt, brânză şi miere în cantităţi ce sunt de ajuns pentru a întreţine buna funcţionare a organismului şi perfectul echilibru al sistemului nervos. Nu mănâncă însă niciodată carne. Aşadar fără peşte, fără carne de vită, fără carne de porc, fără carne de miel sau pasăre. Aceasta este cu adevărat o alimentaţie corectă şi sănătoasă. Starea bună de sănătate, atât fizică, cât şi psihică, a preoţilor Lama şi a celor care trăiesc laolaltă cu ei se datorează în principal acestui mod de hrănire.

Niciun preot Lama nu este pretenţios în ceea ce priveşte mâncarea. Dieta unui preot Lama constă din hrană bună, sănătoasă, de regulă dintr-un singur fel de mâncare. Astfel, în stomac nu au loc combinări alimentare şi reacţii chimice nocive. Acesta este un secret important pentru sănătate. 

Dacă de fiecare dată se mănâncă doar un fel de mâncare, atunci în stomac nu mai au loc combinări de alimente. Altfel, alimentele se amestecă în stomac şi se ciocnesc, deoarece hidratul de carbon nu se amestecă cu proteinele. Dacă mâncăm pâine, care conţine hidrat de carbon şi proteine, împreună cu produse din carne, ouă sau brânză, în stomac are loc o reacţie chimică. Aceasta nu produce doar balonări şi boli imediate ale corpului. Cu timpul, poate contribui la scurtarea duratei de viaţă şi la o calitate de viaţă scăzută. Dacă la sfârşitul mesei mai adăugăm şi desertul, bogat în hidraţi de carbon - torturi, checuri sau budinci, răul produs e complet.

În ceea ce priveşte produsele lactate, dintre ele untul este considerat neutru, de aceea poate fi combinat cu orice. Laptele poate fi, de asemenea, consumat împreună cu hidraţii de carbon. 




Cafeaua sau ceaiul trebuie să fie băute fără zahăr, fără frişcă, iar dacă le vreţi puţin îndulcite, e de preferat să puneţi puţină melasă sau miere de albine, dar nu când băuturile sunt fierbinţi ci doar calde.

Preoţii Lama nu consumă oul întreg decât atunci când au de depus eforturi intense. Dacă fierb un ou moale, ei mănâncă doar gălbenuşul, în timp ce albuşul este dat la găini. Acest lucru este explicat prin faptul că albuşul nu este valorificat decât doar de muşchi, şi de aceea nu ar trebui mâncat decât în cazul în care sunt solicitaţi muşchii.

Gălbenuşul de ou nu trebuie să lipsească însă din alimentaţia niciunei persoane, deoarece susţine activitatea vitală a organismului, un ou întreg conţinând jumătate din elementele necesare alimentării creierului. Acest lucru este confirmat şi de chimişti. Este adevărat că ouăle trebuie folosite în cantităţi mici, dar în niciun caz nu trebuie să lipsească din alimentaţia noastră.





Un lucru considerat foarte important de către preoţii Lama este mestecatul alimentelor, nu de dragul manierelor, ci pentru ca hrana să fie mai uşor asimilată de organism.

Tot ceea ce mâncăm ar trebui să fie parţial digerat în gură, înainte de a fi digerat de stomac. Dacă vom ingurgita mâncarea repede şi vom trece peste această etapă importantă, tot ce ajunge în stomac va avea efectul unei dinamite. Dar alimentele bogate în proteine nu trebuie mestecate la fel de mult ca hidratul de carbon. Oricum, trebuie avut în vedere că orice mâncare, cu cât este mestecată mai bine, cu atât este mai hrănitoare.

Raţionalizarea consumului, precum şi respectarea unor combinaţii benefice organismului, conduc la rezultate minunate, neaşteptate de cele mai multe ori.

Dacă aveţi un surplus de greutate, vă va ajuta să slăbiţi. Dacă sunteţi prea slabi, vă va ajuta să vă îngrăşaţi. Dar îngrăşarea, respectiv slăbirea, este evaluată după standardele naturii, nu ale fotomodelelor.

Ar exista mult mai multe lucruri de spus, dar acestea sunt cele esenţiale. 

Ce am dori să reţineţi sunt cele cinci reguli de aur ale unei alimentaţii benefice:
  1.  Nu combinaţi niciodată la aceeaşi masă hidraţii de carbon cu proteine, mai ales cu cele din carne. Pentru organismele foarte puternice şi care se bucură de o sănătate impecabilă, precauţiile acestea nu sunt absolut obligatorii, dar ele pot fi oricând utile în păstrarea stării de sănătate şi a vitalităţii pe care o posedă.

  2. Dacă consumul de cafea vă produce tulburări, fie de digestie, fie pe sistem nervos, beţi-o fără zahăr, lapte sau frişcă. Dacă şi aşa aveţi neplăceri, ar fi bine să o tăiaţi de pe listă.

  3. Mestecaţi mâncarea până devine fluidă şi reduceţi cantitatea de hrană pe care o mâncaţi. 

  4. Mâncaţi un gălbenuş crud o dată pe zi, în fiecare zi. Nu îl consumaţi însă în timpul mesei, ci ori la începutul, ori la sfârşitul acesteia. Aveţi grijă să fie de la un ou proaspăt şi pe cât posibil de la găini hrănite corect, în aer liber şi fără chimicale. Dacă nu găsiţi ouă proaspete ecologice, mai bine renunţaţi şi, în schimb, introduceţi în dieta voastră nuci sau migdale înmuiate în apă.

  5. Reduceţi la minimum varietatea de alimente pe care o mâncaţi la o masă.
"Pentru a-ţi lungi viaţa, scurtează-ţi mesele". - Benjamin Franklin


Un organism slab slăbeşte spiritul. - Jean-Jacques Rousseau

II. Folosirea energiei vocii 

Tibetanii cred foarte mult în energia vocii şi a sunetelor.


A cincea chakră, cea din zona gâtului, influenţează funcţionarea corzilor vocale. Ea are o legătură şi o influenţă directă asupra primului centru de energie, chakra Muladhara. Bineînţeles că toate chakrele au legătură între ele, însă acestea două sunt într-o relaţie particulară una cu cealaltă. Dacă vocea unui bărbat e ridicată şi stridentă, acesta este un semn că vitalitatea lui sexuală este scăzută. Dacă energia din prima chakră este mică, atunci puteţi fi siguri că şi în celelalte chakre este la fel.

Lucrul cel mai bun de făcut pentru a creşte viteza de rotire a primei şi a celei de-a cincea chakre şi, odată cu ele, şi a celorlalte, este să executaţi cele cinci ritualuri.

Există în plus o metodă pe care bărbaţii o pot folosi pentru regenerare. Metoda este simplă dar necesită voinţă. Trebuie doar să depuneţi efortul pentru a vă schimba vocea şi a o coborî la o tonalitate mai gravă. Ascultaţi-vă vorbind şi, în momentul în care observaţi că vocea vă devine mai înaltă şi stridentă, încercaţi să o îngroşaţi. Dacă auziţi bărbaţi care au o voce sigură, puternică, atunci remarcaţi şi reţineţi cum sună. Când vorbiţi, încercaţi să reglaţi vocea la acea tonalitate.

Pentru un bărbat de vârstă înaintată, aceasta va reprezenta o adevărată performanţă şi o răsplată a eforturilor depuse.

Nu va dura mult pînă când acest ton adânc al vocii va accelera rotirea centrului de energie de la baza gâtului. Acesta va duce la creşterea vitezei de rotire a energiei din chakra de bază, Muladhara, care este poarta organismului către energia vitală. Dacă această energie se roteşte cu viteză mai mare, deplasându-se spre părţile superioare ale corpului, atunci centrul de energie din zona gâtului va căpăta o viteză de rotaţie şi mai mare, ajutând astfel ca vocea să devină mai gravă. Vocea gravă va stimula din nou activitatea chakrei de bază şi astfel se închide un cerc al influenţelor reciproce.

Pe un bărbat tânăr, acest exerciţiu, al coborârii tonalităţii vocii, îl va ajuta să-şi păstreze virilitatea, iar pe cel de vârstă înaintată să şi-o redobândească.

Iată un exerciţiu care vă poate ajuta şi mai mult:

atunci când sunteţi singur, astfel încât să nu-i deranjaţi pe alţii, exersaţi cu voce înceată, în parte pe nas, următoarele sunete: "Minn - Mimm - Minn". Repetaţi mereu, coborând treptat vocea spre un ton cât mai scăzut, până ajungeţi la cel mai grav sunet posibil. Este foarte eficient dacă faceţi acest lucru dimineaţa, când vocea este mai groasă. Încercaţi apoi să menţineţi toată ziua vocea la un nivel grav.

Încercaţi să faceţi progrese, exersând în baie, astfel încât să auziţi ecoul propriei voci. De asemenea, vă puteţi înregistra la microfon şi apoi să vă ascultaţi vocea. Puteţi căuta înregistrări pe internet şi să vorbiţi odată cu o voce puternică şi cu tonalitate joasă, până vă obişnuiţi.

Dacă vibraţiile vocii voastre sunt mai intense, atunci vor avea ca efect rotirea mai rapidă a celor şapte chakre, în special a celei de bază şi a celei de-a şasea şi de-a şaptea. 

Şi la femeile mai în vârstă vocea poate ajunge înaltă şi stridentă. Vocea unei femei este mai subţire decât a unui bărbat, de aceea nu trebuie să încerce să coboare vocea atât de mult încât să semene celei bărbăteşti. Pentru o femeie care are vocea prea groasă, ar fi bine dacă ar încerca să-şi subţieze vocea prin aceeaşi metodă descrisă mai sus.

Preoţii Lama cântă câteodată ore întregi, la unison, pe o tonalitate joasă. Nu cântatul propiu-zis este important sau cuvintele acestuia, ci vibraţiile vocii şi efectul lor asupra celor şapte chakre.

Preoţii Lama au descoperit că frecvenţa vibraţiilor sunetelor Oh-mmm este foarte puternică şi eficientă. Atât bărbaţii, cât şi femeile, vor descoperi că este foarte folositor să repete aceste sunete, măcar de câteva ori în fiecare dimineaţă. Şi mai bine ar fi dacă le-aţi repeta de mai multe ori pe zi, de câte ori vă aduceţi aminte şi aveţi ocazia.


Exerciţiu:

Umpleţi-vă plămânii cu aer şi expiraţi, stând drept, încet, pentru a scoate un "Oh-mm" lung. Împărţiţi respiraţia în doi timpi, primul pentru Ohhh şi al doilea pentru mmm.

Simţiţi sunetul Ohhh vibrând la nivelul cutiei toracice şi sunetul mmm vibrând în cavitatea nazală. Nu uitaţi că acest exerciţiu simplu contribuie la activarea celor şapte chakre, că de la bun început veţi simţi efectul lui binefăcător. Nu uitaţi, de asemenea, că vibraţiile vocii sunt extrem de importante şi că atenţia voastră trebuie să se îndrepte spre corecta lor executare şi nu spre felul în care cântaţi sau modul în care sună melodia.


* Dirijarea energiei prin cuvânt *

O veche vorbă înţeleaptă spune că spiritul creează materia sau că materia este urmarea a ceea ce stabileşte spiritul.

Înainte de a descoperi acest site, spiritul vostru era deja pregătit pentru a asimila aceste informaţii, gândurile voastre o intuiseră şi aşteptau. Mintea voastră înregistrase deja anumite informaţii subliminale şi aştepta să se informeze mai mult. Nimic nu este întâmplător în viaţa noastră.

Cred că aţi auzit cu toţii până acum de puterea de autoregenerare a organismului şi despre misterioasele practici orientale dedicate acestui scop.

Practicarea celor cinci ritualuri tibetane despre care puteţi citi pe acest blog (am dat link-ul mai jos) are ca efect eliberarea de energie. Această energie o puteţi folosi în funcţie de propriile dorinţe şi intenţii. Mijlocul de a atinge această capacitate de dirijare a energiei este întotdeauna gândul (vedeţi al şaselea ritual tibetan unde este folosită cu preponderenţă  vizualizarea energiei).

Aşa cum spune un mare iniţiat tibetan, Swami Shivananda:

"Gândul creează, gândul distruge".

Gândurile sunt o putere uriaşă, ele pot să vă controleze viaţa, să vă modeleze caracterul şi chiar să vă determine destinul. De aceea se spune că omul este stăpânul propriului său destin.

Gândurile sunt şi ele tot energie. Anumite gânduri se pot transforma în energie direcţionată, iar această performanţă se poate realiza cu ajutorul afirmaţiilor. Afirmaţiile sunt gânduri conştiente, care vizează un efect pozitiv ce inspiră şi eliberează. Cu ajutorul afirmaţiilor se poate direcţiona energia eliberată.

Gândurile sunt o forţă dinamică. Orice gând pornit din mintea ta creează o anumită vibraţie, iar această vibraţie se propagă în eter. Ea nu va muri odată cu producerea gândului, ci se va trasmite de la o persoană la alta şi va influenţa, în funcţie de forţa emiterii sale, sute şi mii de alte vieţi. Dacă rezultatul imediat va putea fi cunoscut de fiecare individ în parte, observându-şi propria existenţă, consecinţele majore ale gândurilor sale nu le va putea cunoaşte, căci gândurile sale pun în mişcare forţe uriaşe.

Iată de ce vă sfătuiesc să acordaţi atenţie maximă gândurilor pe care le creaţi şi le emiteţi. 

În primul rând, nu lăsaţi gândurile negative să vă domine viaţa. Detaşaţi-vă de întâmplările din trecut şi chiar din prezent care v-au afectat negativ. Nu uitaţi că totul e trecător şi nu ştiţi cărei karme se datorează ceea ce vi se întâmplă.

Eliminaţi toate trăirile şi gândurile negative din conştiinţa voastră. Dacă nu speraţi să reuşiţi, folosiţi în acest sens "Codul vindecării" despre care puteţi citi aici:

AUTOVINDECAREA CU AJUTORUL ENERGIEI. CODUL VINDECARII

Când vedeţi că iar vă încearcă gânduri negative, înlăturaţi-le imediat. Consideraţi-le obiecte pe care le aruncaţi la spate, din mers.

Setaţi-vă mintea să emită numai gânduri pozitive, benefice pentru voi şi cei din jurul vostru. Purificarea minţii de gânduri rele şi urâte, urmată de formularea gândurilor pozitive, poate conduce la rezultate uimitoare. 

Gândurile de ură, gelozie, egoism, produc imagini distorsionate în mentalul fiecăruia, pervertesc intelectul şi conduc la întunecarea înţelegerii şi la confuzie. Chiar şi injuriile, cuvintele porcoase, urâte, vă pot influenţa negativ, chiar dacă nu sunt adresate cuiva anume.

Vă sfătuiesc ca: 
  • Indiferent ce vi s-a întâmplat peste zi, când ajungeţi acasă ascultaţi muzică liniştitoare, priviţi imagini plăcute, în culori pastel, care să reprezinte flori, păsări, priviţi un acvariu cu peşti, jucaţi-vă cu animalul de companie, etc. faceţi orice vă poate schimba starea în bine. 

  • Nu mai priviţi imagini pline de violenţă, filme horror sau altele de gen care vă pot deprima. La ce bun dacă nu puteţi schimba cu nimic violenţa în lume! Nu puteţi fizic, dar puteţi prin gândurile pe care le emiteţi. 

  • Faceţi meditaţie 15 minute pe zi, cel mai bine seara, înainte de culcare. 

  • Priviţi soarele, în special dimineaţa la răsărit. Faceţi exerciţii de respiraţie în timp ce vă lăsaţi pătrunşi de vibraţiile lui.

  • Creaţi-vă propriile afirmaţii pozitive. Este imperios necesar să evitaţi negarea. Formaţi-vă gânduri pozitive pe care să le urmaţi ca şi când ar fi o dorinţă care tocmai s-a împlinit.

  • Luaţi o coală de hârtie şi notaţi-le. Scrierea lor are efect benefic asupra mentalului.

  • Înregistraţi-vă afirmaţiile pe suport magnetic şi ascultaţi-le chiar şi în drum spre serviciu. Nu-i aşa că v-ar binedispune auzindu-vă zicând că "viaţa e frumoasă şi merită trăită" tocmai când sunteţi cel mai nervos sau trist sau urâcios la volan? Nu e şi nostim în acelaşi timp?!?

  • Cântaţi şi dansaţi singur acasă de câte ori aveţi timp şi dispoziţie. Vă va ajuta mult. 
Hai că puteţi ! 

Sănătate şi lumină ! 


î z i a n a 💜







De la călugării tibetani am mai învăţat şi cele 5 ritualuri pentru menţinerea sănătăţii şi vitalităţii organismului şi chiar pentru întinerirea lui. 
Despre acestea puteţi citi aici:

Max's concept.
© Copyright 2015 MAX'S CONCEPT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici puteți posta mesajele cu impresii și sugestii pentru blogul nostru