Poate aţi auzit şi până acum de "channeling" - el se referă la descărcarea intuitivă de informaţii de la Sursa Zero.
Unele persoane se pot comporta ca şi când ar fi nişte canale prin care ne sunt transmise informaţii de la sursă. Toate informaţiile pe care aceste persoane le primesc au forma unor imagini ştiinţifice complexe dar, pentru a putea fi înţelese de toată lumea şi a le face mai accesibile, ele trebuie mult simplificate din punct de vedere ştiinţific.
Pentru a înţelege vindecarea sau autovindecarea pe cale energetică nu trebuie să ai cunoştinţe de fizică cuantică. Este suficient să ştii de unde provine energia şi cum funcţionează ea. Trebuie să înţelegi cum se leagă originea universului nostru de starea de sănătate şi vindecarea corpului.
Totul în univers este energie, sub forma undelor sau a particulelor. Mai mult decât atât, totul în univers îşi are originea într-o sursă de energie comună. Cu toţii suntem interconectaţi energetic. Potrivit teoriei Big Bangului, universul a fost creat în urmă cu aproximativ 10-15 miliarde de ani, atunci când o explozie cosmică a azvârlit materia în toate direcţiile. Deoarece suntem cu toţii făcuţi din această materie, nu numai că suntem interconectaţi energetic, dar noi toţi avem acces la cunoaşterea universului, o cunoaştere intuitivă, sub formă de energie, ceea ce înseamnă că toţi putem accesa informaţiile necesare pentru vindecare.
Putem reuşi să facem acest lucru prin intermediul intuiţiei şi intenţiilor, accesând informaţiile din câmpurile morfice ale Sursei Zero, care este de fapt "Biblioteca" universului. Energia corpului, traversată de curenţi coloraţi, este exteriorizată sub forma aurei ce poata fi văzută de unele persoane ce au percepţii fine. Anumite tehnici de vindecare se concentrează asupra aurei. În zonele sănătoase ale organismului, aura are o anumită formă şi anumite culori, ea se mişcă şi se învolburează după un anumit model, apărând organizată şi armonioasă. Într-o zonă afectată, acest flux este întrerupt. Vindecătorul îşi utilizează mâinile şi mintea pentru a netezi şi repara blocajele energetice care afectează negativ organismul.
Blocajele energetice evidenţiază atât afecţiunile existente, cât şi cele în curs de formare.
Cu toţii suntem o energie şi interconectaţi unii cu alţii, precum şi cu energia universală, şi toţi emitem în univers holograma noastră, adică o energie ce conţine toate informaţiile noastre.
Dacă aţi vizualiza materia în cea mai mică manifestare a ei, nu aţi găsi nicăieri materie solidă. Aşa cum picătura din ocean este legată de toate celelalte picături de apă, aşa şi energia noastră este legată de oceanul de energie din univers, suntem influenţaţi şi influenţăm energiile celorlalte entităţi. Un obiect cuantic influenţează un obiect geamăn corelat, indiferent cât de departe sunt unul de altul. Asta explică modalitatea în care o energie poate influenţa o energie din altă parte şi, ca urmare, distanţa geografică nu constituie un obstacol.
Fotonii, cele mai mici particule de lumină, sunt capabili să transfere universal informaţii. Biofotonii sunt fotonii emişi de orice celulă a unui organism viu. Aceste frecvenţe electromagnetice sunt energie sau modalităţi de a descrie energia. În lumea cuantică, definită în termenii celor mai mici particule cu putinţă, acţiunea de a observa pur şi simplu sau de a interacţiona cu un obiect cuantic îi modifică acestuia comportamentul.
Fizicienii recunosc faptul că nu înţeleg multe din aspectele legate de lumea cuantică, însă formulele lor matematice confirmă teoria cuantică. Ceea ce îi uimeşte însă, este faptul că obiectele cuantice gemene se modifică simultan, indiferent cât de departe se află unul de altul. Unii numesc această conexiune "entanglement cuantic". Datorită conexiunii universale, gândurile şi intenţiile noastre pot influenţa nelocal evenimentele. Această însuşire a nelocalizării poate explica posibilitatea de a vindeca energetic o persoană, de la distanţă. Atunci când se realizează o vindecare la distanţă, transferul informaţiilor în câmp nu este influenţat de timp şi spaţiu. Vindecătorii energetici lucrează cu aceste proprietăţi ale energiei.

În calitate de vindecători ai propriei persoane, putem învăţa să utilizăm aceste proprietăţi. Fiecare dintre noi posedă de la natură capacitatea de a vindeca. Cei mai mulţi dintre noi au nevoie doar de câteva îndrumări pentru a-şi maximiza conştiinţa acestui fapt şi pentru a-şi concentra intenţiile în această direcţie.
Contează însă foarte mult ca beneficiarul tratamentului energetic să înţeleagă ce se întâmplă cu energia lui şi să participe la propria lui vindecare.
Cei sceptici în această privinţă pot crea şi consolida paradigme care să-i împiedice să înţeleagă vreodată evenimentele ce se petrec dincolo de graniţa celor cinci simţuri. În cadrul unui grup de indivizi având intenţii similare, aurele lor se unesc şi, fiind conectate la cea mai fundamentală formă de energie, frecvenţele lor fizice vor fuziona, iar acţionând simultan în acelaşi sens, vor putea produce vindecarea unui număr mare de oameni în acelaşi timp. Atunci când oamenii participă la propria lor vindecare, apare o modificare de durată. Când încep să simtă că pot să-şi influenţeze pozitiv propria sănătate fizică, emoţională şi spirituală, ei devin mai puternici şi mai încrezători.
Dar direcţionarea energiei înseamnă în acelaşi timp şi un consum de energie. După un astfel de tratament, se impune reechilibrarea energiei corpului prin exerciţii fizice, dar şi prin consumul unor pahare de apă curată, înainte şi după tratament.
Multe aspecte ale vindecării energetice şi ale altor discipline alternative au fost considerate misterioase, ascunse în spatele unui văl de secrete şi ritualuri. În realitate totul este perfect natural, firesc şi simplu.
Important este să fiţi convinşi că aveţi capacitatea să vă vindecaţi singuri. Sursa energiei utilizate într-un tratament este rezervorul nesfârşit al universului. Ea poate fi atrasă de imaginaţia noastră şi ghidată de intenţiile noastre pozitive de vindecare. Gândurile şi intenţiile noastre, care sunt tot nişte fenomene energetice, nu au limite.
La fel precum celulele organismului nostru vor fi în armonie în acel mediu, vom lucra şi noi în armonie. Mulţi oameni au început să fie conştienţi de conexiunea reciprocă, însă şi-au înăbuşit aceste însuşiri din teama de ridicol. Autodezvoltarea va fi posibilă atunci când fiecare om va transmite celorlalţi gânduri de bine şi cunoaşterea legată de ceea ce se poate realiza. Cu toţii putem contribui la accelerarea procesului de schimbare şi de vindecare a acestei lumi.
Atunci când începeţi să vă explicaţi experienţele trăite în calitate de fiinţă deopotrivă materială (energie solidificată) şi nematerială (energie ondulatorie), vă puteţi deschide mintea către puterea energiei şi a intenţiei şi veţi putea astfel să vă exploraţi capacităţile pe care le aveţi cu toţii pentru a vă influenţa starea de sănătate şi a vă autovindeca. Singurele limite sunt cele pe care singuri vi le-aţi fixat în minte.
Prin aplicarea terapiilor energetice, frecvenţele energiei distructive sunt schimbate într-unele sănătoase. În realitate, aceste amintiri celulare distructive au produs întreruperea unor câmpuri electrice din corpul nostru şi noi trebuie să corectăm acest flux de energie.
Secretul acestor vindecări este unul singur: orice problemă de sănătate este o problemă de energie, iar pentru energie există o singură sursă la care noi toţi avem acces.
În prezent, mulţi oameni de ştiinţă sunt convinşi că memoria noastră se află depozitată în celulele întregului organism, nu numai într-un anumit loc. Memoria celulară rezonează cu frecvenţele energiei distructive şi produce stres în organism. Deci, ce este memoria celulară? Este memoria stocată în celulele noastre. Care celule anume? TOATE celulele. În cazul unei memorii celulare sănătoase, unui om îi poate merge bine chiar şi în condiţii dezavantajoase. Pe măsură ce memoria celulară dispare, dispare şi sănătatea lui.
Memoria celulară şi convingerile greşite sunt acelaşi lucru despre care vorbea Solomon cu peste 3000 de ani în urmă. Problemele sufleteşti sunt sursa oricărei probleme pe care o aveţi în viaţă - fizică, relaţională, succesul sau eşecul. Activarea unor amintiri dureroase va duce la distrugerea ADN-ului, în timp ce activarea amintirilor sănătoase poate însănătoşi efectiv ADN-ul. Acest lucru a fost dovedit de Institutul HeartMath.
Dr. John Sarno, profesor de medicină de reabilitare clinică la Facultatea de Medicină a Universităţii New York şi fizician la Centrul medical al Universităţii New York, susţine că durerile cronice şi diferite alte boli sunt cauzate de supărarea şi furia reprimate în inconştient. Noi nu ştim că avem aşa ceva pentru că nu suntem conştienţi de acest lucru. Această furie şi supărare înrădăcinate în memoria noastră celulară sunt exact cele care s-a constatat că distrugeau ADN-ul în testele făcute la Institutul HeartMath.

În cadrul Institutului UCLA, s-a constatat că durerile şi bolile cronice ale unor copii ar fi putut fi cauzate de anxietatea părinţilor, cu alte cuvinte, stresul părinţilor crea amintiri celulare distructive, care ajungeau să se manifeste ca stres la copii. În concluzie, bolile copilăriei par a fi provocate de factori de natură psihologică, nu fizică.
De ce oare gândirea pozitivă nu este suficientă pentru vindecarea memoriei celulare distructive?
NU, pentru că inconştientul nostru deţine mecanisme de protecţie a acestor amintiri, ceea ce face ca ele să nu poată fi vindecate.
Cu toţii avem amintiri pline de furie, frică, tristeţe, confuzie, vină, neajutorare, disperare, inutilitate. Cum am putea purta aşa ceva în noi fără să avem de suferit? Preţul plătit - sunt problemele de sănătate, relaţionale, profesionale. Cu toţii avem nevoie să vindecăm SURSA acestor probleme, nu doar manifestările lor. Vindecând doar manifestările, problema se poate întoarce oricând şi chiar se poate amplifica, transformându-se în mai multe probleme.
Sursa problemelor de care vreţi să scăpaţi este memoria celulară distructivă. Procesul de reprimare a amintirilor celulare crează o stare de stres constant care va face în cele din urmă ca ceva să se strice în corpul nostru. Vindecarea acestor amintiri şi nu reprimarea lor, reprezintă condiţia dobândirii stării de sănătate.
Cum am putea vindeca aceste energii negative pe care le-am acumulat în celulele noastre şi care ne creează probleme de sănătate şi un stres permanent? Doar prin vindecarea amintirilor în sine. Amintirile celulare sunt şi ele o formă de energie şi pot fi curăţate tot prin terapii energetice. Una din metodele de vindecare a acestor amintiri celulare este redată în "Codul vindecării" ("The healing code") a dr. Alexander Loyd - poţi găsi asta în cartea cu acelaşi nume, dar şi pe site-ul original: http://thehealingcodes.com/
Codul vindecării descoperit de dr. Alexander Loyd a dat rezultate în toate cazurile supuse studiului. Acest cod conţine şi o rugăciune. Rugăciunea este una dintre cele mai studiate practici în medicină, dovedindu-se că ea are efect de vindecare, chiar dacă nu se roagă oamenii ei înşişi ci pun pe alţii să o facă pentru ei. Codul vindecării este doar un instrument, el fiind precedat de rugăciune astfel încât să fie stabilită legătura cu divinitatea şi energia universală, apriori. Este foarte importantă relaţia fiecăruia cu Dumnezeu, cel care lucrează direct cu energia cuantică. Deci vă sfătuim ca rugăciunea să fie primul şi cel mai important pas al acestei metode, urmată apoi de codul vindecării ca parte a acestui program de terapie.
Doctorul Alexander Loyd a descoperit că într-adevăr există un cod al vindecării valabil pentru oricine, încă din anul 2001. El constă din patru centri ai corpului prin care se poate introduce energie vindecătoare cu ajutorul degetelor noastre. Aceşti centri trebuie "iluminaţi" cu energie într-o anumită ordine. Degetele pot fi ţinute relaxate, drepte sau încovoiate, după cum vă este mai comod, important fiind ca ele să ţintească centrul de vindecare. Vărfurile degetelor trebuie să fie la distanţă de 5-7.5 cm de zona respectivă, fiind demonstrat faptul că la distanţă faţă de corp, această inducere a energiei este mult mai eficientă decât dacă am atinge corpul cu degetele sau ar fi ţinute mult mai aproape, aşa cum nici bujia de la maşină nu atinge partea metalică a motorului pentru a funcţiona bine. Degetele vor crea un câmp energetic pozitiv/negativ, exact aşa cum are corpul nevoie pentru a se vindeca. Distanţa de 5-7.5 cm dintre degete şi corp permite crearea polarităţii necesare producerii unei puteri mai mari.
Lucraţi cu codul într-un loc liniştit, unde sunteţi singuri şi vă puteţi relaxa, fără întreruperi şi distragerea atenţiei.
Maxilarele - la baza dinspre ureche a osului mandibular, de ambele părţi ale capului
Poziţia pentru tâmple - 1.25 cm deasupra tâmplei şi 1.25 cm de la tâmplă spre spatele capului, de ambele părţi ale capului, simultan
Dacă sunteţi întrerupt în timp ce faceţi o secvenţă de cod, reluaţi mai apoi de unde aţi rămas. Dacă sunteţi întrerupt şi a doua oară, reluaţi toată secvenţa de la capăt.
Dr. Alexander Loyd recomandă repetarea secvenţei codului vindecării de 3 ori pe zi. Pentru rezultate mai rapide, se poate face chiar de mai multe ori pe zi.
În orice situaţie se poate obţine vindecarea, chiar dacă nu îl puteţi face decât odată pe zi, însă ideal ar fi de 3 sau mai multe ori pe zi pentru rezultate mai rapide. Cheia este consecvenţa, să faceţi secvenţa cel puţin o dată pe zi, zilnic.
Se poate face toată secvenţa de cod pentru o altă persoană, diferenţa fiind rugăciunea care va fi de felul următor:
"Mă rog ca toate imaginile negative, convingerile nesănătoase, amintirile celulare distructive, ştiute şi neştiute, şi toate problemele fizice legate de ... (problema sau necazurile persoanei) să fie identificate, scoase la iveală şi vindecate, pentru ca .... (numele persoanei) să se umple de lumină, viaţa şi iubirea de Dumnezeu. Mă rog şi ca eficienţa acestei vindecări să fie sporită de 100 de ori sau mai mult".
Faceţi exerciţiile pe voi. Când aţi terminat, rugaţi-vă simplu:
"Trimit integral efectele acestei vindecări către ... (numele persoanei), cu iubire."
Reacţii de disconfort pot apare într-o proporţie de 1:10, ceea ce nu e specific doar utilizării codului vindecării. Este un fenomen bine cunoscut în medicină sub numele de reacţia Herxheimer. Spunem că este o reacţie de vindecare deoarece este dovada faptului că vă însănătoşiţi, organismul începe să se cureţe, toxinele din organism şi emoţiile negative căutând o cale de ieşire din sistem. Dacă apar reacţii de disconfort, continuaţi cu codul vindecării, dar puneţi accent pe uşurarea disconfortului reacţiei de vindecare.
Pe măsură ce vindecarea se produce, nu este ceva neobişnuit ca să aveţi fluctuaţii emoţionale, fiind zile când vă veţi simţi excelent, dar şi zile când vă veţi simţi ca înainte de vindecare. Încercaţi să nu fiţi nerăbdători cu procesul, el va dura atât cât trebuie să dureze.
Nu uitaţi că vindecaţi decenii de deşeuri. Codul vindecării vindecă sursa spirituală a problemei, care constă întotdeauna în amintiri/imagini celulare distructive şi convingeri nesănătoase, nu în simptome fizice, boală sau stare de rău.
Dacă sunteţi dependent de un viciu, cum ar fi drogurile, fumatul, alcoolul, atunci trebuie să lucraţi în primul rând pentru această necesitate. A continua să faci ceva greşit, deşi ştii că acel lucru e greşit, intră în categoria "acţiuni vătămătoare" şi înlăturarea lor constituie prima prioritate.
Pe măsură ce vă veţi vindeca, alegerea acţiunilor sănătoase va deveni din ce în ce mai simplă.
Vindecarea se poate produce chiar şi după ce nu mai lucrăm cu codul, la câteva săptămâni sau luni după. Codul vindecării lucrează la nivel de subconştient.
Toate problemele pe care le are o persoană de-a lungul vieţii, intră în 12 categorii mari, cu care va trebui să lucrăm.
Doctorul Alexander Loyd a descoperit că într-adevăr există un cod al vindecării valabil pentru oricine, încă din anul 2001. El constă din patru centri ai corpului prin care se poate introduce energie vindecătoare cu ajutorul degetelor noastre. Aceşti centri trebuie "iluminaţi" cu energie într-o anumită ordine. Degetele pot fi ţinute relaxate, drepte sau încovoiate, după cum vă este mai comod, important fiind ca ele să ţintească centrul de vindecare. Vărfurile degetelor trebuie să fie la distanţă de 5-7.5 cm de zona respectivă, fiind demonstrat faptul că la distanţă faţă de corp, această inducere a energiei este mult mai eficientă decât dacă am atinge corpul cu degetele sau ar fi ţinute mult mai aproape, aşa cum nici bujia de la maşină nu atinge partea metalică a motorului pentru a funcţiona bine. Degetele vor crea un câmp energetic pozitiv/negativ, exact aşa cum are corpul nevoie pentru a se vindeca. Distanţa de 5-7.5 cm dintre degete şi corp permite crearea polarităţii necesare producerii unei puteri mai mari.
CEI PATRU CENTRI DE VINDECARE
- Rădăcina nasului (mai exact între rădăcina nasului şi mijlocul distanţei dintre sprâncene);
- Mărul lui Adam (exact deasupra mărului lui Adam);
- Maxilarele (la baza dinspre ureche a osului mandibular, de ambele părţi ale capului);
- Tâmplele (1.25 cm deasupra tâmplei şi 1.25 cm de la tâmplă spre spatele capului, de ambele părţi ale capului).
Lucraţi cu codul într-un loc liniştit, unde sunteţi singuri şi vă puteţi relaxa, fără întreruperi şi distragerea atenţiei.
- Evaluaţi-vă amintirile şi începeţi cu amintirea care vă produce un disconfort maxim. Începeţi să lucraţi cu această amintire:
- Evaluaţi amintirea pe o scară de la 0 la 10, 10 fiind cel mai dureros.
- Identificaţi-vă sentimentele şi/sau convingerile nesănătoase legate de această problemă.
- Puneţi-vă în funcţiune detectorul de amintiri: identificaţi şi alte amintiri sau situaţii în care v-aţi simţit la fel de rău, chiar dacă din alte cauze sau în alte circumstanţe. Căutaţi senzaţiile identice, nu situaţiile identice. Dacă aţi mai depistat o amintire care vă face să vă simţiţiţi la fel de rău sau şi mai rău, concetraţi-vă mai întâi pe amintirea cea mai veche.
- Evaluaţi acea amintire veche pe o scară de la 0 la 10. Ar putea exista şi altele. Căutaţi în continuare amintirea cea mai puternică şi mai veche şi lucraţi cu ea mai întâi. Ce vă deranjează în prezent poate fi ceva creat de o amintire veche nevindecată. Când vindecaţi o amintire veche şi puternică, toate amintirile legate de esenţa ei se vor vindeca în acelaşi timp.
- Rostiţi rugăciunea de vindecare, introducând toate amintirile descoperite (ex. "amintirea mea de la 3 ani când m-a muşcat câinele, problema mea cu frica de şerpi, operaţia mea de apendicită, operaţia mea la amigdale, şi altele care mi-au creat aceeaşi senzaţie de frică şi stare de rău).
- RUGĂCIUNE: Mă rog ca toate imaginile negative, convingerile nesănătoase, amintirile celulare distructive, ştiute şi neştiute, şi toate problemele fizice legate de .... (problema sau necazurile mele), să fie identificate, scoase la iveală şi vindecate, ca să mă umplu de lumina, viaţa şi iubirea de Dumnezeu. Mă rog şi ca eficienţa acestei vindecări să fie sporită de 100 de ori sau mai mult". (Aceasta îi va spune organismului să facă o prioritate din vindecare).
- Începeţi să faceţi codul vindecării, menţinând degetele în fiecare poziţie, aproximativ 30 de secunde, repetând o declaraţie de concentrare asupra adevărului care se adresează problemei pe care o aveţi şi contracarează orice convingere nesănătoasă legată de ea. Când lucraţi cu codul vindecării, concentraţi-vă asupra părţii pozitive, nu negative, a problemei.
- Faceţi secvenţa codului vindecării cel puţin 6 minute şi asiguraţi-vă că treceţi prin toate cele patru poziţii, în ordine. Dacă aţi evaluat problema la peste 5 sau 6 pe scara de evaluare de la 0 la 10, puteţi prelungi durata codului vindecării la mai mult de 6 minute.
- Când aţi terminat secvenţa codului, reevaluaţi-vă amintirea. Dacă ea a scăzut pe scara de evaluare la 1 sau zero, treceţi la următoarea amintire.
Poziţia de bază şi cea sprijinit pentru rădăcina nasului
Poziţia Mărul lui Adam (imediat deasupra lui)
Maxilarele - la baza dinspre ureche a osului mandibular, de ambele părţi ale capului
Poziţia pentru tâmple - 1.25 cm deasupra tâmplei şi 1.25 cm de la tâmplă spre spatele capului, de ambele părţi ale capului, simultan
Poziţia pentru tâmple, sprijinit
Dr. Alexander Loyd recomandă repetarea secvenţei codului vindecării de 3 ori pe zi. Pentru rezultate mai rapide, se poate face chiar de mai multe ori pe zi.
În orice situaţie se poate obţine vindecarea, chiar dacă nu îl puteţi face decât odată pe zi, însă ideal ar fi de 3 sau mai multe ori pe zi pentru rezultate mai rapide. Cheia este consecvenţa, să faceţi secvenţa cel puţin o dată pe zi, zilnic.
APLICAREA CODULUI PENTRU O ALTĂ PERSOANĂ
Se poate face toată secvenţa de cod pentru o altă persoană, diferenţa fiind rugăciunea care va fi de felul următor:
"Mă rog ca toate imaginile negative, convingerile nesănătoase, amintirile celulare distructive, ştiute şi neştiute, şi toate problemele fizice legate de ... (problema sau necazurile persoanei) să fie identificate, scoase la iveală şi vindecate, pentru ca .... (numele persoanei) să se umple de lumină, viaţa şi iubirea de Dumnezeu. Mă rog şi ca eficienţa acestei vindecări să fie sporită de 100 de ori sau mai mult".
Faceţi exerciţiile pe voi. Când aţi terminat, rugaţi-vă simplu:
"Trimit integral efectele acestei vindecări către ... (numele persoanei), cu iubire."
Reacţii de disconfort pot apare într-o proporţie de 1:10, ceea ce nu e specific doar utilizării codului vindecării. Este un fenomen bine cunoscut în medicină sub numele de reacţia Herxheimer. Spunem că este o reacţie de vindecare deoarece este dovada faptului că vă însănătoşiţi, organismul începe să se cureţe, toxinele din organism şi emoţiile negative căutând o cale de ieşire din sistem. Dacă apar reacţii de disconfort, continuaţi cu codul vindecării, dar puneţi accent pe uşurarea disconfortului reacţiei de vindecare.
Pe măsură ce vindecarea se produce, nu este ceva neobişnuit ca să aveţi fluctuaţii emoţionale, fiind zile când vă veţi simţi excelent, dar şi zile când vă veţi simţi ca înainte de vindecare. Încercaţi să nu fiţi nerăbdători cu procesul, el va dura atât cât trebuie să dureze.
Nu uitaţi că vindecaţi decenii de deşeuri. Codul vindecării vindecă sursa spirituală a problemei, care constă întotdeauna în amintiri/imagini celulare distructive şi convingeri nesănătoase, nu în simptome fizice, boală sau stare de rău.
Dacă sunteţi dependent de un viciu, cum ar fi drogurile, fumatul, alcoolul, atunci trebuie să lucraţi în primul rând pentru această necesitate. A continua să faci ceva greşit, deşi ştii că acel lucru e greşit, intră în categoria "acţiuni vătămătoare" şi înlăturarea lor constituie prima prioritate.
Pe măsură ce vă veţi vindeca, alegerea acţiunilor sănătoase va deveni din ce în ce mai simplă.
Vindecarea se poate produce chiar şi după ce nu mai lucrăm cu codul, la câteva săptămâni sau luni după. Codul vindecării lucrează la nivel de subconştient.
Toate problemele pe care le are o persoană de-a lungul vieţii, intră în 12 categorii mari, cu care va trebui să lucrăm.
CELE 12 CATEGORII DE PROBLEME SUFLETEŞTI
- Imposibilitatea de a ierta;
- Acţiuni vătămătoare;
- Convingeri greşite;
- Iubire contra egoism;
- Bucurie contra tristeţe/depresie;
- Linişte contra anxietate/frică;
- Răbdare contra supărare/frustrare/nerăbdare;
- Bunăvoinţă contra respingere/asprime;
- Bunătate contra lipsă de bunătate;
- Încredere contra control;
- Umilinţă contra mândrie nesănătoasă/aroganţă/controlul imaginii;
- Autocontrol contra lipsa controlului.
Pentru a aprofunda mai bine toate aceste lucruri legate de vindecare prin codul dr. Alexander Loyd, vă recomand să citiţi cartea "Codul vindecării - 6 minute pentru vindecarea problemelor de sănătate, succes sau relaţionale", autor Alexander Loyd şi Ben Johnson.
Fiţi consecvenţi în aplicare şi vă veţi rezolva o mare parte sau chiar toate problemele care în prezent vă apasă şi vă creează o stare de stres şi disconfort.
Ce pot să vă spun din propria experienţă este că această metodă m-a liniştit foarte mult şi, odată ce am început cu o amintire, ulterior mi-au apărut şi alte amintiri, de la sine, de parcă ar fi urmat un fir ascuns undeva, amintiri pe care le credeam de mult vindecate şi îngropate dar, evident, nu era deloc aşa...
© Copyright 2015 Max's conceptFiţi consecvenţi în aplicare şi vă veţi rezolva o mare parte sau chiar toate problemele care în prezent vă apasă şi vă creează o stare de stres şi disconfort.
Ce pot să vă spun din propria experienţă este că această metodă m-a liniştit foarte mult şi, odată ce am început cu o amintire, ulterior mi-au apărut şi alte amintiri, de la sine, de parcă ar fi urmat un fir ascuns undeva, amintiri pe care le credeam de mult vindecate şi îngropate dar, evident, nu era deloc aşa...
Interesant!
RăspundețiȘtergereDoamnee cate am invatat de pe acest site ! Thank you very very much !
RăspundețiȘtergereinteresant!
RăspundețiȘtergereIntrebarea mea este daca totusi se realizeaza si vindecarea fizica in urma acestei vindecari...?
RăspundețiȘtergereDr. Alex Loyd sustine ca da, in timp au aparut remisii de chisturi, tumori si vindecari spontane. Si parerea mea este ca da. Trebuie sa stiti ca la inceput poate apare acea criza a detoxifierii, cand te poti simti mai rau si simptomele se pot agrava (aparent), poti sa ai stari de neliniste, nervozitate, cateodata insomnii, stari de greata, poate chiar voma, etc., dar trebuie perseverat si atunci se obtin in timp si rezultate pozitive.
ȘtergereEu am practicat aceste coduri iar in aceeasi perioada incepusem sa citesc si cartile lui S.N.Lazarev. Acum cred ca cele doua s-au combinat si au dat un rezultat excelent. Multumim pentru postari, faceti un lucru demn de lauda.
ȘtergereMi-am propus sa repet si acest an codurile.
Foarte interesant !
RăspundețiȘtergereMULTUMESC, F. INTERESANT.
RăspundețiȘtergereInteresant ! De pus in aplicare !multumesc !
RăspundețiȘtergereFoarte important si interesant pt mine pt ca multe persoane mi-au spus ca sunt sensitiva si intuitiva si in acelas timp sunt o geamana. Numai ca trebuia si trebuie sa o svilupez acest dar.....
RăspundețiȘtergere