DESPRE BUDISM ȘI CREȘTINISM: ASEMĂNĂRI, INFLUENȚE ȘI PARALELE SURPRINZĂTOARE

 

Budism și creștinism

Visul elefantului alb al reginei Māyā și concepția lui Buddha

Gandhara , secolele II-III d.Hr.

Deși sistemele filozofice ale budismului și creștinismului au evoluat în moduri destul de diferite, preceptele morale susținute de budism din timpul lui Ashoka prin edictele sale au unele asemănări cu preceptele morale creștine dezvoltate mai mult de două secole mai târziu: respectul pentru viață, respectul pentru cei slabi, respingerea violenței, iertare păcătoșilor, toleranța.

O teorie este că aceste asemănări pot indica propagarea idealurilor budiste în lumea occidentală, grecii acționând ca intermediari și sincretiști religioși.

„Savanții au luat în considerare adesea posibilitatea ca budismul să influențeze dezvoltarea timpurie a creștinismului. Au atras atenția asupra multor paralele referitoare la nașterile, viețile, doctrinele și moartea lui Buddha și a lui Isus” (Bentley, Old World Encounters).

Povestea nașterii lui Buddha era bine cunoscută în Occident și, probabil, a influențat povestea nașterii lui Isus: Sfântul Ieronim (secolul al IV-lea) menționează nașterea lui Buddha, despre care spune că „s-a născut dintr-o fecioară”, iar influentul părinte al bisericii creștine timpurii - Clement din Alexandria (mort în 215), l-a menționat pe Buddha (Βούττα) în Stromata (Bk I, Ch XV). Legenda sfinților creștini Barlaam și Iosafat se bazează pe viața lui Buddha.

Concluzie:

Toate învățăturile creștine din Noul Testament provin din budism. Ele au fost preluate de greci și redate sub o altă formă.

Iată una dintre doctrine care ne aduce aminte de ceea ce a spus Iisus Hristos (Christus): ”Eu sunt calea, adevărul și viața!”

Fericit cel ce a învins egoismul; fericit cel ce a dobândit pacea; fericit cel ce a găsit adevărul.

ADEVĂRUL este nobil și plăcut, adevărul are puterea să ne elibereze de rău. Nu există în lume alt mântuitor decât ADEVĂRUL.

Aveți încredere în adevăr chiar și când nu sunteți în stare să-l înțelegeți, chiar și când presupuneți că dulceața lui e amară, chiar și când ați dat înapoi în fața lui la început. Încredeți-vă în adevăr.

Erorile ne fac să ne rătăcim; iluziile nasc suferințe. Ele amețesc ca băuturile fermentate, dar dispar curând și lasă omul bolnav și scârbit.

Eul este o fierbințeală; eul este o vedenie trecătoare, un vis, dar adevărul e salvator, adevărul e sublim, adevărul e veșnic. Nu există nemurire decât în adevăr, căci numai adevărul e veșnic.”

După ce doctrina a fost expusă, venerabilul Kauninya, cel mai bătrân dintre cei cinci bhiksu (călugări cerșetori) a recunoscut adevărul cu ochiul minții și a zis: ”Drept spui, o, Buddha, Domnul nostru, tu ai găsit adevărul.”

Și Deva, sfinții și toate duhurile bune din generațiile decedate care auziseră predicile lui Tathagata au primit cu bucurie doctrina și au exprimat: ”Cu adevărat, Binecuvântatul a întemeiat împărăția dreptății! Binecuvântatul a zguduit pământul, a făcut să se învârtească Roata Adevărului pe care nimeni din univers, zeu sau om, nu o poate da înapoi. Împărăția Adevărului va fi propovăduită pe pământ; ea se va mări și dreptatea, bunăvoința și pacea vor domni peste omenire.”

Sangha = comunitatea discipolilor lui Buddha. Un grup de cel puțin patru budiști formează o sangha și are puterea să asculte o spovedanie, să dea iertare păcatelor, să admită alți adepți în rândul său, etc. Sangha este al treilea element care formează Triratna sau Cele Trei Giuvaeruri, Treimea budistă în care se găsește refugiul.

Vedeți bine că tot din budism au fost preluate spovedania și împărtășania, ca și conceptul de TREIME, și nu din Tora.

Mulți nu au înțeles acest concept de ”trinitate”, fiind fixați pe ideea unui dumnezeu unic care are un corp fizic și astfel au dedus că Isus, atunci când se referea la Tatăl, vorbind despre el însuși așa cum făcea Buddha când se referea la Tathagata, s-a declarat fiul lui Dumnezeu, iar când a spus ”Eu și Tata una suntem” a însemnat că s-a declarat singur ca fiind Dumnezeu, acestea fiind interpretări simpliste, total greșite.

Iisus și cei din gruparea lui religioasă (iudeii) erau împotriva tăierii împrejur dar și împotriva ofrandelor aduse zeilor sub formă a arderi de vii de animale. La fel și Buddha se pronunțase împotriva unor astfel de sacrificii.

Iată:

Kutadanta, șeful brahmanilor dintr-un sat, i s-a adresat lui Buddha: ”Mi s-a spus că propovăduiești legea și totuși distrugi credința. Discipolii tăi disprețuiesc ritualurile și refuză să aducă jertfe. Adevărata esență a credinței este formată din cult și aducerea de jertfe”.

Buddha a răspuns: ”Jertfirea eului este mai mare decât sacrificarea de tauri. Cel ce-și jertfește zeilor dorințele vinovate va înțelege inutilitatea de a ucide animale în fața altarului. Sângele nu are nicio virtute purificatoare, doar dezrădăcinarea poftelor va face inima curată. E mai bine să asculți de legile dreptății decât să adori zeii”.

Kutadanta a înțeles: Jertfele nu ajută cu nimic mântuirea și invocațiile sunt vorbe de clacă.

”Dar când Binecuvântatul (Buddha)s-a apropiat cu demnitate, cei cinci bhiksu s-au ridicat în picioare fără să vrea, în pofida hotărârii luate anterior de a nu-l saluta. Totuși, i-au zis pe nume, numindu-l ”prieten”. După ce l-au primit astfel pe Binecuvântat, acesta le-a zis: ”Nu-i spuneți lui Tathagata pe nume și nu-i ziceți ”prieten”, căci este Buddha, Sfântul. Buddha vede toate ființele vii cu aceeași bunătate a inimii și de aceea ele îl numesc Tată. Lipsa de respect față de un Tată e ceva rău; disprețuirea lui e un păcat”.

Iată de ce Isus cel din Noul Testament ne-a învățat să-l iubim pe Dumnezeu ca pe un Tată și așa i se adresa, în plus ne-a lăsat și rugăciunea ”Tatăl nostru”. Nici acest lucru nu apare în Vechiul Testament.

Cât despre iertarea păcatelor, doctrina budistă este aproape identică cu cea creștină din Noul Testament.

Iată:

Tathagata (Tatăl ceresc) nu caută mântuirea în mortificare, dar acesta nu este un motiv să credeți că se dedă plăcerilor lumii, nici că trăiește în belșug. Tathagata a găsit calea de mijloc.

Dacă omul evită pasiunile sau se abține de la carne, dacă merge gol, cu capul ras sau poartă părul împletit, dacă se îmbracă cu un veșmânt grosolan, se acoperă de praf sau aduce sacrificii zeiței Agni (zeița focului și a purificării), nu înseamnă că toate astea îl purifică pe cel ce nu s-a eliberat de greșeli.

Citirea Vedelor, ofrandele aduse preoților sau sacrificiile oferite zeilor, mortificarea prin căldură sau frig, precum și multe asemenea penitențe făcute în scopul obținerii nemuririi, nu-l purifică pe cel ce nu este eliberat de greșeli.

Impuritatea înseamnă furie, ignoranță, încăpățânare, înșelătorie, laudă de sine, denigrarea aproapelui, aroganță, rele intenții, nu faptul că nu ținem post.

Dați-mi voie să vă arăt calea de mijloc, aflată la distanță egală de cele două extreme. Prin suferință, credinciosul epuizat își generează în minte confuzie și gânduri bolnăvicioase. Mortificarea nu duce nici măcar la cunoașterea după regulile lumii, cu atât mai puțin la victoria împotriva simțurilor!

Cel ce-și umple lampa cu apă nu va risipi întunericul și cel ce încearcă să aprindă focul cu lemn ud nu va reuși.

Mortificările sunt dureroase, zadarnice, fără niciun câștig. Cum ne putem elibera de EU ducând o viață amărâtă, dacă nu reușim să stingem focul atașamentului? Orice mortificare este fără folos în timp ce EUL persistă, cât timp EUL continuă să tânjească după plăcerile din lume și din cer. Dar cel în care EUL a pierit s-a eliberat de atașament, nu dorește nicio plăcere, nici din această lume, nici din cea cerească, iar satisfacerea nevoilor naturale nu va fi un păcat. Să mănânce, să bea și să trăiască după nevoile corpului.

Apa din jurul florii de lotus nu-i udă petalele.

Pe de altă parte, orice fel de senzualitate este obsedantă. Omul senzual este sclavul pasiunilor sale și căutarea plăcerii e degradantă și vulgară. Dar nu e deloc ceva rău să ne satisfacem necesitățile existenței. Păstrarea sănătății corpului este o datorie, căci altfel nu am mai fi în stare să întreținem lampa înțelepciunii și să ne păstrăm mintea fermă și lucidă.

Aceasta este calea de mijloc, situată departe de cele două extreme.”

Și când Binecuvântatul și-a rostit predica, întreg universul a fremătat de încântare. Chiar și animalele pământului au simțit binecuvântarea cuvintelor lui Tathaga (Tatăl ceresc, alias Buddha) și toate creaturile din mulțimea de ființe înzestrate cu simțăminte, zei, oameni și animale, auzind mesajul de eliberare, l-au ascultat și l-au înțeles, fiecare pe limba lui.

Buddha (care rostind Tathagata se referea la persoana lui, vorbind indirect despre el, așa cum și Isus zicea că ”Eu și Tatăl una suntem”) a zis:

”Spițele Roții sunt regulile unui comportament pur, dreptatea este uniformitatea lungimii lor; înțelepciunea este cercul, modestia și reflecția sunt butucul roții în care este fixată osia veșnică a adevărului.

Cel ce recunoaște existența durerii, cauza, remediul și anihilarea ei, a înțeles cele patru Adevăruri Nobile și va merge pe calea cea bună”.

Chiar și în timpul lui Buddha se produceau schisme în sânul bisericii lor (sangha), atunci când călugării (bhiksu) nu reușeau să ajungă la o înțelegere. Într-o asemenea situație, Bhagavat (un călugăr) le-a spus:
”Oamenii simpli fac mult zgomot, dar cine trebuie învinuit când în Sangha apar divizări? Ura nu dispare din sufletul celor care își zic: <<Mi-a aruncat vorbe grele, mi-a făcut o nedreptate, mi-a făcut un rău >>. Căci ura nu dispare prin ură. Ura se domolește prin iubire. Aceasta este o lege eternă.

Unii nu cunosc necesitatea stăpânirii de sine. Dacă sunt certăreți, le putem scuza purtarea. Dar cei care sunt mai instruiți trebuie să învețe să trăiască în bună înțelegere.
Dacă un om găsește un prieten înțelept care trăieșe corect și este permanent stăpân pe sine, poate să trăiască alături de el la adăpost de toate pericolele, fericit și recunoscător.
Dar, dacă nu găsește un prieten care trăiește corect și cu un caracter temperat, mai bine să fie singur, asemenea unui rege care lasă în urma lui regatul și grijile regatului ca să trăiască o viață retrasă, ca un elefant singuratic în pădure.

Nu se poate trăi alături de cei neîntregi la minte. Decât să trăiască cu oameni egoiști, orgolioși, certăreți și încăpățânați, omul rămâne mai bine singur.”

Și Binecuvântatul și-a zis: ”Nu e deloc o sarcină ușoară să-i instruiești pe acești nesocotiți îngâmfați și căpoși”. Apoi s-a ridicat de pe scaun și a plecat.

CELE ZECE PORUNCI 

Buddha a zis: ”Zece lucruri fac să fie rele toate acțiunile ființelor vii, dar acțiunile lor devin bune când se feresc de aceste zece lucruri. Acestea sunt trei păcate ale trupului, patru păcate ale limbii și trei păcate ale minții.

Cele trei păcate ale trupului sunt:

1. a asasina

2. a fura

3. a comite adulter.

Cele patru păcate ale limbii sunt:

1.  a minți

2. a calomnia

3. a jigni

4. a vorbi inutil.

Cele trei păcate ale minții sunt:

1. a râvni

2. a urî

3. a face greșeli.

De aceea vă transmit aceste zece porunci:

1. Nu ucideți, ci ocrotiți viața.

2. Nu furați, nu jefuiți, ci ajutați-i pe cei care au obținut roadele muncii lor.

3. Feriți-vă de orice impuritate și duceți o viață castă.

4. Nu mințiți, ci fiți sinceri și spuneți adevărul cu discreție, nu ca să faceți rău, ci cu inima tandră și cu înțelepciune.

5. Nu inventați relații rele, nici nu le repetați. Nu vă certați, ci vedeți partea bună a fraților voștri, astfel încât să-i puteți apăra cu sinceritate de dușmani.

6. Nu vorbiți urât, ci exprimați-vă cu decență și demnitate.

7. Nu irosiți timpul cu vorbe fără sens, ci vorbiți pe potriva situației sau păstrați tăcerea.

8. Nu fiți râvnitori, nici invidioși, ci bucurați-vă de fericirea aproapelui.

9. Purificați-vă sufletul de răutate, alungați departe de voi furia, ciuda și proasta-dispoziție, nu cultivați ura nici împotriva celor care vă bârfesc, nici a celor care vă fac rău, ci aveți bunătate și bunăvoință pentru ființele vii.

10. Eliberați-vă mintea de ignoranță și fiți dornici să aflați adevărul, mai ales în singura privință indispensabilă, ca nu cumva să cădeți pradă scepticismului sau greșelii. Scepticismul vă va face indiferenți și greșeala vă va rătăci, astfel încât nu veți găsi drumul perfect care duce la viața eternă”.

Un militar i-a cerut unele lămuriri lui Buddha pentru a putea înțelege dharma și rolul lui în acest context:
”Sunt militar, Bhagavat, și sunt însărcinat de rege să veghez la respectarea legilor sale și să lupt pentru el. Tathagata, care propovăduiește bunătatea nelimitată și compasiunea pentru toți cei care suferă, permite pedepsirea criminalilor? Și, încă, spune Tathagata că este greșit să pornim la război pentru protejarea căminelor, soțiilor, copiilor și proprietăților noastre? Tathagata propovăduiește doctrina abandonului complet, astfel încât ar trebui să las răufăcătorul să facă ce-i place și să cedez cu supunere în fața celui care amenință să ia prin forță ceea ce-mi aparține? Tathagata spune că orice luptă trebuie să fie interzisă, inclusiv războiul susținut pentru o cauză dreaptă?”. 

Buddha a răspuns:

”Tathagata a zis: Cel care merită o pedeapsă trebuie să fie pedepsit și cel care merită o favoare trebuie să o primească. Totodată, propovăduiește că nu trebuie să-i facem rău niciunei ființe vii, ci să avem întotdeauna sufletul plin de iubire și de bunătate. 

Cerințele nu sunt contradictorii, căci acela care este pedepsit pentru crimele comise suportă răul nu din cauza răutății judecătorului, ci a faptelor sale rele. Propriile fapte au atras asupra lui răul pe care i-l aplică executorul legii. 

Când pedepsește, un magistrat nu trebuie să lase ura să-și găsească adăpost în inima lui, iar când este condamnat la moarte, un asasin trebuie să considere că supliciul este rodul propriei fapte. Dacă înțelege că pedeapsa îi va purifica sufletul, nu-și va mai plânge de milă, ci se va bucura”.
”Tathagata propovăduiește că orice război în care un om încearcă să-și ucidă fratele este deplorabil, dar nu propovăduiește că cei care luptă pentru o cauză dreaptă, după ce au epuizat toate mijloacele de păstrare a păcii, sunt condamnabili. Este de condamnat numai cel care a cauzat războiul”. 

”Tathagata propovăduiește o renunțare completă la propriul eu, dar nu spune să renunțe la ceva în fața puterilor rele, indiferent că este vorba de oameni, de zei sau de elemente ale naturii. Lupta trebuie să aibă loc, căci orice viață este o luptă, într-un fel. Dar luptătorul trebuie să se ferească să lupte în interesul eului și împotriva adevărului și dreptății.

Cel ce luptă în interesul egoismului, ca să devină mare, sau puternic, sau bogat, sau celebru, nu se va alege cu nicio răsplată; însă cel care luptă pentru dreptate și adevăr va primi o mare răsplată, deoarece chiar și înfrângerea va deveni o victorie.

Egoismul nu este un vas potrivit să conțină vreun mare succes, eul este mic și fragil și conținutul lui se va vărsa curând spre binele și, poate, și spre nenorocirea celuilalt. Adevărul este destul de mare ca să primească dorințele și aspirațiile tuturor personalităților, iar când eul sa va sparge ca un balon de săpun, conținutul lui va fi păstrat și va trăi în adevăr o viață eternă.

Cel ce merge la război, chiar și pentru o cauză dreaptă, trebuie să se aștepte să fie ucis de dușmani, căci acesta este destinul războinicilor, iar, dacă destinul îi este fatal, nu are motiv să se plângă.
Dar cel care este victorios trebuie să-și amintească instabilitatea lucrurilor pământești. Succesul lui poate să fie mare, dar, oricât de mare ar fi, roata destinului se poate învârti și îl poate trânti în țărână. 
Totuși, dacă se temperează și stinge toată ura din inima lui, dacă își ridică de jos dușmanul doborât și îi zice să facă pace și să fie frați, va dobândi o victorie care nu este un succes trecător, căci roadele lui vor dura veșnic.
Un general învingător este mare, dar cel care și-a stăpânit eul este un și mai mare învingător.

Legea victoriei asupra eului nu este propovăduită ca să distrugă sufletele oamenilor, ci ca să le ocrotească. Cel ce și-a învins eul este mai apt să trăiască, să reușească, să câștige victorii decât cel care rămâne sclavul eului.
Cel a cărui minte este eliberată de iluzia eului va rămâne în picioare și nu va cădea în bătălia vieții.
Cel ale cărui intenții sunt drepte și corecte nu va avea niciun eșec, ci va reuși în tot ceea ce întreprinde și succesul îi va fi durabil.
Cel care adăpostește în inima lui iubirea de adevăr va trăi și nu va muri, căci a băut din apa nemuririi.
”Luptă, așadar, generale, cu mult curaj, în bătăliile tale, dar fii unul dintre soldații adevărului și Tathaga te va binecuvânta”. 
Ia în considerare, generale, ce vei face. Se cuvine ca persoanele de rangul tău să nu ia nicio hotărâre fără să fi reflectat așa cum se cuvine.”
Iar generalul a răspuns: Bine, voi face ceea ce este chibzuit. Pentru a treia oară îmi găsesc refugiu în Buddha, în Dharma și în Sangha, comunitatea lui.

ROATA DHARMA - reprezentând simbolic CALEA CU OPT BRAȚE. De asemenea, mai poate fi reprezentată și sub formă de soare cu opt raze.

Înțeleptul Buddha a văzut că:

”Dacă egoismul eului este distrus, vă situați deasupra nașterii, a bătrâneții, a bolii și a morții și scăpați de orice suferință.

Înțeleptul a văzut cele patru adevăruri nobile care arată drumul spre nirvana (marea capitală a legii bune) sau dispariția eului.

Primul Adevăr Nobil este existența durerii. Suferim când ne naștem, suferim când creștem, suferim când suntem bolnavi, suferim când murim. Suferim pentru că suntem uniți cu ceea ce nu iubim. Suferim și mai mult când suntem despărțiți de ceea ce iubim. Suferim când dorim ceea ce nu putem obține.

Al doilea Adevăr Nobil este cauza durerii. Cauza durerii este atașamentul. Lumea din jurul nostru ia forma senzației și generează o dorință avidă de atașament care cere o satisfacere imediată. Iluzia eului se naște și se manifestă în atașamentul față de lucruri. Dorința de a trăi pentru satisfacerea eului ne prinde în plasa suferinței. Plăcerea este momeala și rezultatul este durerea.

Al treilea Adevăr Nobil este încetarea durerii. Cel care își înfrânează eul este eliberat de atașament. Nu mai simte atașament și văpaia dorinței nu mai are cu ce se alimenta. Astfel, trebuie să dispară.

Al patrulea Adevăr Nobil este calea cu opt brațe care duce la încetarea durerii. Este salvat cel al cărui EU dispare în fața adevărului, cel a cărui voință se subordonează datoriei, cel care nu are altă dorință decât să-și facă datoria. Înțeleptul apucă pe acest drum și pune capăt durerii.

Calea cu opt brațe este:

- felul corect de a înțelege,

- hotărârile corecte,

- felul corect de a vorbi,

- felul corect de a acționa,

- felul corect de a-ți câștiga viața,

- eforturile corecte,

- gândurile corecte,

- pacea salutară a spiritului.

Aceasta este dharma (Legea). Acesta este adevărul. Acesta este crezul”.

După cum spunea Michael Ledwith (un fost preot catolic de la Vatican) într-un documentar, Iisus a trăit până la 30 de ani în India, unde a practicat yoga și se convertise la budism (greco-budism). Toate învățăturile din Noul Testament provin din învățăturile greco-budiste, inclusiv conceptul de trinitate, toleranța, iubirea aproapelui, calea adevărului ca singura posibilă, dar și conceptul de reîncarnare deoarece Iisus ne-a spus despre asta, dar preoțimea în timp a scos aceste paragrafe din Biblie. Totuși, a uitat două esențiale:

Iisus a spus: ”eu sunt dinainte de Avraaam” și ”trebuie să te naști din nou din apă și din duh”.

După cum am arătat anterior, conceptul de Treime provine tot din budism și explică modul în care se face reîncarnarea sufletelor după moarte, neexistând un Rai unde să se ducă să locuiască împreună cu Dumnezeu, care Dumnezeu e doar un DUH, iar un DUH nu poate avea o casă sau o împărăție.

Treimea înseamnă cele trei corpuri pe care orice ființă le are:

- corpul fizic (animalic),

- corpul emoțional (sentimental sau sufletul),

- corpul rațional (spiritual).

Cel care moare și se duce în pământ este doar corpul fizic. Corpul eteric se ridică sus unde stă sau circulă 49 de zile, timp în care se purifică (sunt eliminate elementele străine neimportante), apoi își caută un corp unde se reface și revine la viață. În corpul eteric rămâne rațiunea (cunoașterea dobândită până atunci). De asemenea, rămân înregistrate toate faptele tale din toate viețile pe care le-ai avut, pentru că acolo sunt temele pe care le vei avea de rezolvat până la sfârșitul evoluției. Cunoașterea sau duhul adevărului reprezintă starea supremă pe care o poate atinge un suflet și era numită starea de Buddha (cunoașterea supremă sau absolutul). Aceasta se dobândește prin transmigrația sufletului pe parcursul a mai multor vieți, trecând prin toate stările posibile, de la pietre, animale, până la oameni de toate felurile și caracterele, chiar și prin elementele naturii (apă, ploaie, vânt, foc, etc.).

Budiștii consideră importante cele 5 elemente esențiale care fac parte din aceste stări ale materiei: pământ, metal, lemn, apă, foc.

Tot ceea ce ne controlează viața este Karma, adică răspunsul la toate faptele tale bune sau rele pe care îl vei primi sub o formă sau alta, din viața curentă sau viețile anterioare. Orice ai face, nu poți scăpa de Karma ta. Ea te va urmări și în viețile următoare. Rugăciunile, mantrele, abstinențele, posturile religioase, etc. nu fac decât să îți creeze o stare de bine cu tine însuți, o confruntare cu tine însuți și o împăcare cu spiritul tău divin interior. Din punct de vedere al mântuirii, ele sunt inutile.

Mântuirea înseamnă dobândirea ADEVĂRULUI SUPREM la care ajungi după ce ți-ai soluționat toate karmele tale. Abia atunci te poți ridica la nivelul energiilor superioare și să participi la procesul de creație și de decizie în Univers.

Este evident că Noul Testament provine din greco-budism. El nu susține doctrinele din Vechiul Testament. În primul rând, nu face nicio referire la modul în care a fost creat pământul și nu susține teoriile din Geneza (Facerea). Apoi nu susține legea talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, etc.

Iisus (cel uns), când se referea la Tatăl ceresc, se referea de fapt la el însuși, așa cum făcea și Buddha când vorbea despre Tathagata. Acest lucru nu a fost înțeles de evrei, care au decretat că Iisus s-a făcut singur fiul lui Dumnezeu și trebuie omorât.

În Vechiul Testament ni se spune că Dumnezeu era o persoană care a vorbit doar cu Moise, iar Moise îl numea YHWH (Yehovah/Yahuah), dar acest dumnezeu era atât de supărăcios și pedepsitor încât însuși Moise a trebuit să vorbească cu el și să-l calmeze, altfel își distrugea tot poporul ales.

În Noul Testament ni se spune că Dumnezeu e doar un DUH, nu o persoană, iar Isus era fiul din sămânța lui David după trup, și Fiul lui Dumnezeu în duh. Dumnezeu, care e un duh, a trimis duhul iubirii și al cunoașterii celui uns - Iisus, pentru a-l răspândi mai departe în lume. Toate învățăturile lui Iisus erau și ale lui Buddha, spuse sub altă formă, de pilde.

Conceptul de trinitate nu se regăsește în Vechiul Testament, el provenind tot din budism și reprezintă conceptul de trei corpuri pe care le folosim aici pe pământ: corpul fizic, corpul mental și corpul astral (spiritual), după cum am amintit mai sus.

Biblia ne arată două căi diferite: Vechiul Testament cu doctrinele lui, reprezentând justiția oarbă, și Noul Testament cu învățăturile greco-budiștilor (îi numim așa pentru a face diferența față de budismul asiatic, care a evoluat diferit de-a lungul timpului și a devenit altceva), propovăduind iubirea infinită, necondiționată.

Iisus ne-a vorbit și despre reîncarnare atunci când a spus ”Eu sunt dinainte de Avraam” și ”trebuie să te naști din nou, din apă și din duh”. Și el, și Buddha, au apărut în scrieri ca fiind născuți dintr-o fecioară. Buddha a fost omorât prin hrana care i s-a dat, pregătită de Chunga, din orez și multă carne de porc uscată, care e posibil să fi fost de fapt o carne alterată, din resturi de la animale. La fel, Iisus ar fi putut fi otrăvit la Cina cea de taină, din care cauză nu a mai putut reacționa atunci când l-au luat soldații să-l ducă la închisoare.

Concluzia: cine crede că poate urma ambele testamente ca să se mântuiască, greșește, e un rătăcit și nu a înțeles nimic din cartea de căpătâi a religiei numită Biblie. Trebuie să alegi, dacă ai ales calea religiei, sau una, sau alta. Ambele nu se poate, e un nonsens. Dar... mai există și calea spirituală, în afara oricăror religii.

Ce înseamnă:”să te naști din nou din apă și din duh”?

Buddha a spus că nimeni nu poate fi împlinit fără o natură echilibrată. Echilibrul e calea de mijloc și e cel care ne va asigura starea de bine deplină, stare în care vom lua cele mai bune decizii. Buddha nu a considerat că ființele umane sunt ființe dominante în Creație. Dimpotrivă, el le-a cerut să rămână smerite în fața puterii elementelor. El a insistat adesea asupra osmozei necesare dintre om și mediul său. Am înțeles de ce tradiția Theravada i-a încurajat pe călugării din pădure să se unească plini de compasiune cu elementele naturii, copacii, plantele, insectele, animalele. Tot ceea ce avem nevoie se află în natură, chiar și medicamentele.

Elementele creației sunt și în noi.

Calea de mijloc se adresează totalității lucrurilor, chiar și lumii din jurul nostru. Dorințele orgolioase de cucerire a ființelor umane nu trebuie să eclipseze echilibrul mediului. Doar acesta aduce fericire durabilă tuturor ființelor.

După cum știm, corpul omenesc este compus din peste 70% apă. Această apă se poate tulbura, se poate agita precum valurii mării în furtună. Când te enervezi, îți agiți apa din tine, de aceea e posibil să te simți rău la propriu întreaga zi sau chiar o bună perioadă de timp. Din ce cauză? Din cauză că ai prins niște curenți potrivnici, ostili, niște energii negative și asta, desigur, din cauza gândurilor negre pe care le-ai avut, din cauza unor supărări sau griji.

Pentru liniștirea apei din tine va trebui să-ți cureți mintea de elemente acestea potrivnice, să te ”dementalizezi”, detașându-te de tot ceea ce te-a încordat și înfuriat vreodată; liniștindu-ți în primul rând mintea și accesând apoi energia benefică prin meditația corp-inimă-minte, vei reuși să obții echilibrul. Renunță la toate elementele negative pe care le-ai înmagazinat în mintea și inima ta, cum ar fi: ura, invidia, gelozia, ranchiuna, lăcomia, egoismul.

Cele cinci otrăvuri menționate în budism sunt: aversiunea, opacitatea mentală, invidia, gelozia și mândria. Budiștii insistă asupra importanței de a controla invidia, care duce la dorințe incontrolabile. Viața nu ar trebui să fie o luptă pentru putere.

Fii cumpătat și nu judeca din start opiniile și convingerile altora. Dacă vei reuși, natura ta bună va fi cu atât mai luminată. Fiecare ființă, oricât de puternică ar fi, are și defecte. Cu toate acestea, fiecare merită să fie văzut pentru calitățile sale. Evită să-i iei pe ceilalți drept mai proști decât tine, căci s-ar putea să te surprindă.

Fii o ființă puternică, dar rămâi smerită. Fii tolerant cu celelalte religii, culte sau credințe. Altfel ai nega chiar budismul în sine și l-ai distruge.

Devino curat spiritual și apa din tine se va liniști, va deveni un adevărat senzor și transmițător al ”duhului sfânt”. Abia când vei dobândi această pace înseamnă că te-ai născut din nou. Aceasta este adevărata mântuire!

Roata adevărului cu cele 8 spițe numită și Roata - Dharma

Buddha a vorbit despre cei 4 piloni ai iluminării ca fiind bucuria, bunăvoința, compasiunea și iubirea universală.

Această discuție este în concordanță cu cele 6 destine ale renașterii budiste care, conform experienței noastre, ne conduc spre una din cele 6 lumi. Astfel:

- în funcție de calitatea acțiunilor noastre, putem rătăci în lumea subterană (Naraka), în lumea lăcomiei (Preta), în lumea animalelor (Jantu), în lumea oamenilor (Manushya), în lumea semizeilor războinici (Assura) sau în lumea ființelor celeste (Deva).

Le doresc tuturor ființelor să se poată elibera de orice cruzime, astfel încât să evite să rătăcească în lumile inferioare (lăcomia) sau demonice (Iadul).

Dar rezultanta karmică a unei vieți anterioare nu este singura variabilă care ne influențează viața, Universul folosind o ecuație complexă, inteligentă, care încorporează o multitudine de alți factori necunoscuți de simpli muritori. Sunt convinsă că fiecare evaluare la sfârșitul vieții oferă o gamă largă de opțiuni de reîncarnare și că, în cele din urmă, Universul decide ce va fi. Acest lucru este departe de simpla adunare și scădere a faptelor bune și rele. Dar, cu siguranță, pentru a ne îmbunătăți încarnarea umană, este necesar să combatem cu cea mai mare compasiune actele care duc la suferință. Dar, de prea multe ori, realitatea crudă ne readuce la suferința animalelor, rănite sau ucise doar din plăcere.

Pentru a fi eficientă, intenția trebuie să fie fără jumătăți de măsură și puternic altruistă.

Renașterea este pur și simplu transmiterea flăcării vieții. Lui Buddha îi plăcea să-și liniștească discipolii explicând că ”moartea nu face decât să distrugă facultățile vitale ale unui model de existență prin întreruperea unei aparențe”.

Dar toate secretele se află în Cartea Naturii și tot ce trebuie să facem pentru a-i întoarce paginile este să o contemplăm. Toate enigmele universului sunt descrise acolo.

Când Buddha vorbea despre cele 5 elemente, sublinia magia interacțiunii lor cu cele 5 simțuri ale noastre. El a explicat că, unindu-ne forțele cu natura, putem produce starea osmotică care ne subliniază condiționările.

Ce ar putea fi mai bun decât să ne scăldăm într-un izvor limpede pentru a ne echilibra elementele de Apă?

Ce poate fi mai util decât căldura blândă a Soarelui, pentru a ne încălzi elementele de Foc?

Ce poate fi mai dulce decât mângâierea vântului pentru a ne încânta elementele de Aer?

Și ce poate fi mai magic decât contactul cu un mediu natural pentru a înviora vibrațiile elementelor noastre terestre?

Dacă nu respectăm natura, legea celor 6 lumi va fi în cele din urmă răsturnată. Mediul nostru înconjurător se va transforma într-un fel de sub-infern care va face ca experiențele noastre de viață să fie cvasi-infernale. Totul va deveni mai complicat.

Așa că hai să facem tot posibilul să protejăm natura cu tot ceea ce face parte din ea!

Știm că până nu vom fi atins trez(v)irea, vom rătăci din viață în viață într-un ciclu de dualitate și suferință (samsara), alcătuit din condiționări și renașteri.

Destinul nu este decât reflectarea acțiunilor noastre anterioare și a voinței noastre de a face binele. Acțiunile noastre prezente pot face o diferență de durată. Fiecare este responsabil pentru calitatea acțiunilor sale. De aceea, dacă vrem să ieșim din samsara, trebuie să căutăm în mod constant să ne îmbunătățim viața prin muncă interioară care ne va îndrepta spre fapte bune. Scopul este de a progresa și a ne îmbunătăți karma, atât cea personală, cât și cea colectivă.

Ciclul reîncarnărilor

Despre conștiența renașterii

Deoarece în Pali cuvântul ”stare” (skandas) înseamnă ”construim împreună”, se consideră că din moment ce stările se descompun și se recompun în mod constant, moartea ar fi ultima lor deconstrucție. Anumiți înțelepți insistă asupra faptului că, în ciuda dispariției stărilor, conștiența fundamentală nu dispare niciodată.

Primele 5 conștiențe sunt legate de cele 5 simțuri, iar a șasea conștiență, numită ”conștiență mentală”, se referă la stereotipuri, stări emoționale, gânduri. Este o a doua conștiență legate de cele 5 simțuri. De asemenea, înțelepții au explicat prezența unei ”conștiențe fundamentale” sau a unei ”conștiențe de bază” care, spre deosebire de conștiențele obișnuite, nu dispare după moarte.

Ei au explicat, de asemenea, prezența unei ”conștiențe de renaștere” care ajută la transferul de date de la o existență la alta. Potrivit lor, această ”putere operativă” se ocupă de trecerea continuității karmice a fiecărei ființe spre noul destin. Această conștiență nu are o identitate proprie și nu poate fi transmisă în niciun fel. Operativitatea sa acționează în fundal. Fluxul său vibrațional reapare cu fiecare nouă viață, pentru a dispărea imediat după ce misiunea sa a fost îndeplinită. În ciuda lipsei sale de esență intrinsecă, ea propulsează noi deveniri karmice.

Clarificarea secretelor morții după concepția budistă

Impermanența înseamnă că totul în această lume dispare și se va transforma. Buddha a ținut să repete: ”Procesele de schimbare se aplică tuturor lucrurilor din această lume. Nimic nu poate scăpa de ele, nici moartea, nici Viața de Apoi”.
Unii înțelepți din Theravada percepeau renașterea spiritului ca pe un continuum al conștienței karmice care permite reformatarea unor noi stări. În termeni absoluți, nu e nimic teribil în legătură cu moartea, doar frica de moarte este ceea ce ne îngrijorează. Este de fapt sfârșitul unei coproducții bazate pe propria iluzie de viață care, în conformitate cu legea devenirii (bhava) și cu legea schimbării (annica), face loc unui nou ciclu. Important ar fi să-ți folosești minunata încarnare pentru creșterea spiritului.
A trăi și a trăi din nou trebuie să fie mottoul nostru!

Meditație hiperconcentrată asupra momentului prezent:

- deconectarea minții în trei timpi;

- ruperea de minte (ignorarea prezenței);

- decondiționarea;

- obținerea rezultatului: pacea sufletească.

Apa din noi s-a limpezit și liniștit.

Energia divină va curge în noi fără obstacole.

Am obținut iluminarea!

Buddha spunea: alege calea de mijloc, calea discernământului. Calea de mijloc e cea care readuce lucrurile în echilibru.

Alege calea de mijloc chiar și în domeniul posesiunilor materiale: cele excesive depășesc corectitudinea căii clare. Orbesc și îndepărtează de la calea sacră. În același mod, prea multă sărăcie și mizerie încordează spiritul și face ca puterea să fie fragilă.

Împlinirea virtuților necesită folosirea unor mijloace mentale și materiale corecte și echilibrate. Folosește-te de calea meditativă pentru a-ți orienta mintea spre calea mediană, de echilibru.

Fii propria ta forță!

                                    S î n z i a n a 💜

În legătură cu acest subiect, pe acest blog mai puteți citi:

DESPRE GÂNDIREA BUDISTĂ ȘI CUM NE POATE AJUTA LA VINDECAREA ȘI TRANSFORMAREA VIEȚII

Max's concept.

© Copyright 2026 MAX'S CONCEPT