Actul de a mânca trebuie să devină un act pe deplin conştient, înţelegând că este un mod de a îmbrăţişa viaţa, pe care natura întreagă ne-o dăruie ca pe o ofrandă. Este o eroare să credem că "reforma" alimentară se limitează numai la alimente. Trebuie revăzut tot ansamblul de obiceiuri alimentare şi chiar atitudinea faţă de actul de a mânca.
Chiar dacă regimul alimentar este discutabil din punct de vedere calitativ, evitând primele trei greşeli puteţi limita inconvenientele ce ar putea rezulta de aici.
Întotdeauna este important ceea ce asimilezi, nu ceea ce înghiţi.
Alimentele insuficient mestecate, care nu au suferit o predigestie bucală, devin un balast în stomac şi intestin.
Yoghinii, spre exemplu, mestecă hrana îndelung pentru a extrage tot gustul şi energia subtilă din aceasta. O hrană bine mestecată este pe jumătate digerată, spune medicina modernă. Fiecare înghiţitură trebuie mestecată, malaxată, sfărâmată cât mai mult timp posibil, până ce devine fluidă şi trece ea singură în esofag. Nu trebuie să număraţi masticaţiile, lăsaţi să acţioneze saliva asupra bolului alimentar. Concentraţi-vă atenţia asupra actului de a mânca, asupra modificărilor gustului care se produc şi veţi descoperi adevărata savoare a alimentelor.
Digestia foloseşte aproximativ 60% din energia nervoasă disponibilă. Uşurând munca atât de complexă a tubului digestiv, eliberaţi rezerve de energie pentru alte acţiuni, în timp ce, dacă mestecaţi prea puţin alimentele, acestea vor deveni indigeste cauzând tulburări digestive şi veţi suporta consecinţele unui metabolism anormal: dispepsie, obezitate sau din contră, slăbire excesivă. Îndelung mestecate, alimentele ajung în stomac la temperatura ideală şi astfel veţi elimina erorile 2 şi 3. Cei care mănâncă prea repede mănâncă prea mult şi orice exces de hrană, chiar şi de cea mai bună calitate, este dăunător. Încă de la primele încercări de masticaţie raţională veţi descoperi beneficiile, printre care şi o digestie mai uşoară. O probă a eficacităţii metodei este dată de dejecţii: scaunele sunt bine formate, moi, au aspectul de argilă umedă şi nu sunt urât mirositoare, iar constipaţia e eliminată. Efectele nefaste ale constipaţiei sunt cunoscute: toxinele produse de către bacteriile de putrefacţie trec în sânge şi otrăvesc întreg organismul.
Tradiţia yoghină recomandă să nu mâncăm decât dacă ne este cu adevărat foame, în timp ce noi de obicei mâncăm când avem timp sau doar pentru că este ora mesei. Nu confundaţi însă foamea cu apetitul, care nu este decât dorinţa de a mânca. Când se instalează adevărata foame, mâncărurile cele mai simple devin suculente, gustul se rafinează, în timp ce preparatele complicate îşi pierd din atracţie. Veţi deveni astfel un rafinat degustător în adevăratul sens al cuvântului, căci un gurmand nu resimte o plăcere reală nici chiar la preparatele culinare cele mai rafinate.
Este indicat să se înceteze cu mâncatul la primele semne de saturare, evitându-se să se ajungă la suprasaturare. Înţelepţii yoghini ne sfătuiesc ca în timpul mesei să alungăm orice alte preocupări, griji, şi să evităm discuţiile. Să reînveţi să mănânci se va dovedi însă o sarcină deosebit de grea, căci este foarte dificil să elimini un obicei atât de ancorat ca acela de a mânca în grabă. Este greu, dar este indispensabil să vă modificaţi ritmul de mestecare.
Trebuie mestecate şi alimentele lichide (ciorba, laptele, etc.), inclusiv apa.
Marele yoghin Swami Satchidananda spunea că: "Trebuie să bei alimentele solide şi să le mănânci pe cele lichide!". Puteţi folosi următoarea metodă: lăsaţi lingura, furculiţa sau pâinea, lăsaţi mâinile pe genunchi şi mestecaţi, dacă se poate cu ochii închişi, pentru a putea să vă concentraţi mai bine. Prima săptămână va fi mai dificilă, dar după aceea nu veţi mai putea să mâncaţi altfel. Să ne hotărâm deci ca, începând cu masa următoare, să mestecăm cu convingere, energie şi perseverenţă!
EVITAREA CU ORICE PREŢ A CONSUMULUI DE ZAHĂR
Sfecla de zahăr se compune din peste 50 de constituenţi, dar zahărul numai din unul singur: zaharoza. Înşelător prin gust, el stârneşte în organism o furtună de dezechilibre: diabet, depuneri de colesterol, supune inima la eforturi suplimentare. Altfel spus, plătim plăcerea gustativă cu felii de sănătate.
Şi totuşi zahărul, după cum ne spune chimia, e de natură organică. Această afirmaţie e adevărată dar incompletă. Prin rafinare el îşi pierde enzimele şi toţi ceilalţi constituenţi atât de necesari vieţii. Ajunge să fie în dizarmonie cu natura tocmai prin aceea că îi lipsesc cele 20-30 de elemente nutritive alături de care a coexistat în sfecla şi trestia de zahăr. Spre a fi metabolizat, zahărul "fură" din rezervele organismului: calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime.
Nu de puţine ori auzim pe câte unii recomandând, în cazuri de boli de inimă, "pentru întărire", câte un cubuleţ de zahăr sau 1-2 pahare de apă îndulcite cu zahăr. Aceasta este o mare inepţie. După arderea rapidă a zahărului, urmează o periculoasă stare de hipoglicemie. Faptul că zahărul este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.
Zahărul ia însă foarte mult şi din rezervele de magneziu ale organismului, slăbind imunitatea corpului. De altfel, una din marile cauze ale instalării cancerului este, în afara amplificării energiei yin ( - ) în corp, carenţa de magneziu. Zahărul acţionează nefast şi asupra pancreasului, care îşi epuizează rezervele de fabricare a insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet. Pe de altă parte, organismul îşi mobilizează -pentru neutralizarea zahărului- resursele de calciu, în detrimentul sistemului osos al dentiţiei, care devine din ce în ce mai fragil. Tot zahărul micşorează aportul de crom în organism, ceea ce conduce mai repede la infarctul miocardic. În sfârşit, zahărul neutralizează vitamina B1 din corp, lucru care duce la boli ale sistemului nervos, la tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli, ulcere ale stomacului şi gambei, degerături, boli de circulaţie. Organismul îşi ia măsuri de precauţie, se apără de asaltul zahărului, dar preţul este prea mare.
Yoghinii recomandă ca zahărul să fie înlocuit cu orice chip în alimentaţia zilnică prin următoarele variante:
Omraam Mikhaël Aïvanhov - Spiritual Master ne-a spus:
"Când ființele umane ucid animalele pentru hrană, ele nu doar le privează pe acestea de viață, ci în acelaşi timp le lipseşte de posibilitatea de evoluţie pe care natura le-a oferit-o în această viață.
Acesta este motivul pentru care, în planul invizibil, fiecare ființă umană este însoțită de sufletele tuturor animalelor a căror carne le-a mâncat-o. Acestea din urmă fac presiune pe fiinţa umană, cerând satisfacție pentru răul care le-a fost făcut: "Ne-ai lipsit de posibilitatea de a evolua și de a învăța, astfel încât acum este obligaţia ta să ai grijă de educația noastră, să ne înveţi tot ceea ce am pierdut prin uciderea noastră."
Deși sufletul animalului nu este identic cu cel al ființei umane, cei care manâncă carne de animal vor prelua şi sufletul acestora, care va deveni astfel o prezență permanentă. Această prezență se manifestă în stări de spirit care fac parte din lumea animală, și de aceea, chiar dacă o persoană ar putea dori să cultive sinele său, să-l dezvolte pe scara evoluţiei, este foarte dificil să facă acest lucru.
Celulele animale refuză să se supună dorințelor sale; ele au propria lor voință în opoziție cu a sa personală. Acesta este motivul pentru care ființele umane, de multe ori, se manifestă în moduri care nu corespund laturii umane, ci regnului animal ... ".
Dacă civilizaţia pământeană nu va corecta acest lucru, (al consumului de carne), se va distruge în timp până la autoexterminare. Oamenii sunt puternic legaţi de animale într-o manieră care deocamdată nu ar putea fi explicată şi înţeleasă, astfel că, după legea karmei, câte animale sunt omorâte de oameni, tot atâţia oameni trebuie să moară într-un fel sau altul şi, ce să vezi, dacă la un loc stau doi-trei oameni care trebuie să moară, ca un făcut, întotdeauna mor cei tineri. Asta poate pentru că şi oamenii preferă să mănânce animalele tinere, nu pe cele bătrâne. Aşa acţionează legea karmei, legea dreptăţii universale.
Un vechi principiu yoghin sugerează că, cel mai sigur mijloc de a transforma o atitudine profund ancorată în fiinţa noastră nu este să-i smulgi fulgerător rădăcina, ci mai degrabă să plantezi, să cultivi şi să hrăneşti un obicei profund benefic, opus celui vechi şi să acorzi noii obişnuinţe o grijă, o dragoste şi o considerabilă atenţie ca şi cum am cultiva o minunată floare albă de lotus. Destul de repede vom constata atunci că această nouă obişnuinţă va creşte în forţă şi frumuseţe şi, cu un foarte mic efort, iarba rea (obişnuinţa de a consuma carne) se va usca şi va dispărea spontan.
Iată câteva sugestii cu privire la cum să începeţi această transformare:
CONSACRAREA HRANEI
© Copyright 2015
Max's concept
Iată principalele erori pe care le fac oamenii obişnuiţi:
- mănâncă prea repede,
- consumă o hrană prea caldă sau prea rece,
- mănâncă prea mult,
- folosesc alimente degradate.
Chiar dacă regimul alimentar este discutabil din punct de vedere calitativ, evitând primele trei greşeli puteţi limita inconvenientele ce ar putea rezulta de aici.
Întotdeauna este important ceea ce asimilezi, nu ceea ce înghiţi.
Alimentele insuficient mestecate, care nu au suferit o predigestie bucală, devin un balast în stomac şi intestin.
Yoghinii, spre exemplu, mestecă hrana îndelung pentru a extrage tot gustul şi energia subtilă din aceasta. O hrană bine mestecată este pe jumătate digerată, spune medicina modernă. Fiecare înghiţitură trebuie mestecată, malaxată, sfărâmată cât mai mult timp posibil, până ce devine fluidă şi trece ea singură în esofag. Nu trebuie să număraţi masticaţiile, lăsaţi să acţioneze saliva asupra bolului alimentar. Concentraţi-vă atenţia asupra actului de a mânca, asupra modificărilor gustului care se produc şi veţi descoperi adevărata savoare a alimentelor.
Digestia foloseşte aproximativ 60% din energia nervoasă disponibilă. Uşurând munca atât de complexă a tubului digestiv, eliberaţi rezerve de energie pentru alte acţiuni, în timp ce, dacă mestecaţi prea puţin alimentele, acestea vor deveni indigeste cauzând tulburări digestive şi veţi suporta consecinţele unui metabolism anormal: dispepsie, obezitate sau din contră, slăbire excesivă. Îndelung mestecate, alimentele ajung în stomac la temperatura ideală şi astfel veţi elimina erorile 2 şi 3. Cei care mănâncă prea repede mănâncă prea mult şi orice exces de hrană, chiar şi de cea mai bună calitate, este dăunător. Încă de la primele încercări de masticaţie raţională veţi descoperi beneficiile, printre care şi o digestie mai uşoară. O probă a eficacităţii metodei este dată de dejecţii: scaunele sunt bine formate, moi, au aspectul de argilă umedă şi nu sunt urât mirositoare, iar constipaţia e eliminată. Efectele nefaste ale constipaţiei sunt cunoscute: toxinele produse de către bacteriile de putrefacţie trec în sânge şi otrăvesc întreg organismul.
Tradiţia yoghină recomandă să nu mâncăm decât dacă ne este cu adevărat foame, în timp ce noi de obicei mâncăm când avem timp sau doar pentru că este ora mesei. Nu confundaţi însă foamea cu apetitul, care nu este decât dorinţa de a mânca. Când se instalează adevărata foame, mâncărurile cele mai simple devin suculente, gustul se rafinează, în timp ce preparatele complicate îşi pierd din atracţie. Veţi deveni astfel un rafinat degustător în adevăratul sens al cuvântului, căci un gurmand nu resimte o plăcere reală nici chiar la preparatele culinare cele mai rafinate.
Este indicat să se înceteze cu mâncatul la primele semne de saturare, evitându-se să se ajungă la suprasaturare. Înţelepţii yoghini ne sfătuiesc ca în timpul mesei să alungăm orice alte preocupări, griji, şi să evităm discuţiile. Să reînveţi să mănânci se va dovedi însă o sarcină deosebit de grea, căci este foarte dificil să elimini un obicei atât de ancorat ca acela de a mânca în grabă. Este greu, dar este indispensabil să vă modificaţi ritmul de mestecare.
Trebuie mestecate şi alimentele lichide (ciorba, laptele, etc.), inclusiv apa.
Marele yoghin Swami Satchidananda spunea că: "Trebuie să bei alimentele solide şi să le mănânci pe cele lichide!". Puteţi folosi următoarea metodă: lăsaţi lingura, furculiţa sau pâinea, lăsaţi mâinile pe genunchi şi mestecaţi, dacă se poate cu ochii închişi, pentru a putea să vă concentraţi mai bine. Prima săptămână va fi mai dificilă, dar după aceea nu veţi mai putea să mâncaţi altfel. Să ne hotărâm deci ca, începând cu masa următoare, să mestecăm cu convingere, energie şi perseverenţă!
NATURA DIVINĂ A HRANEI
În India, întreaga hrană este dedicată şi preparată mai întâi pentru Dumnezeu, niciodată pentru propria persoană sau pentru cei din jur, aşa cum obişnuiesc europenii. O astfel de atitudine de preparare, dar şi de consumare a hranei, este specific hinduşilor. Gătitul este înţeles ca un serviciu adus spiritualităţii şi este înfăptuit în ideea că tot ceea ce va fi preparat urmează să fie oferit Divinului. În marea operă epică hindusă Mahabharata, se spune că nimeni nu ar trebui să-şi pregătească mâncarea pentru el însuşi, ci doar pentru Dumnezeu. Cel care găteşte va trebuie să nu guste mâncarea, indiferent de stadiul în care se află pregătirea ei, până când aceasta nu este corespunzător consacrată şi, mai mult de-atât, nici măcar să o miroase, deoarece astfel actul consacrării este întinat şi fără de valoare.
Să remarcăm aici că nu este necesar să fii hindus ca să faci asta, important cu adevărat este să ai o asemenea atitudine a minţii. Tradiţia yoga recomandă ca, înainte de a începe prepararea alimentelor, să se facă un duş sau o baie şi să se îmbrace haine curate. Hainele, vesela, bucătăria şi ustensilele cu care se prepară hrana trebuie să fie cât mai curate posibil. Aceste pregătiri sunt esenţiale pentru o corectă şi eficientă preparare a hranei de către o persoană, căci ele îşi vor pune amprenta în mod direct şi imediat asupra alimentelor gătite în timpul procesului.
În conformitate cu învăţătura yoga, gândul reprezintă o energie extrem de fină care poate penetra şi se poate ataşa de orice formă de manifestare a acesteia (a energiei), implicit şi de materie. De aceea, este foarte important ca atitudinea minţii să fie calmă, binevoitoare, voioasă şi plină de iubire, toate aceste gânduri fiind absorbite de hrana preparată şi direcţionate spre cei care o consumă. Prin urmare atunci când vă simţiţi bolnav, stresat, indispus, nervos, e bine să nu vă apucaţi să gătiţi nimic.
Ideea că hrana trebuie gătită doar pentru Dumnezeu este foarte greu de acceptat la început, însă încercând să înţelegem, vom reuşi cu timpul. Imaginaţi-vă că Dumnezeu este un prieten pe care îl aşteptaţi la masă. Această interpretare este extinsă în India, unde ospitalitatea a atins cote atât de înalte încât orice musafir la masă este văzut ca un zeu. Hinduşii interpretează drept un semn foarte favorabil sosirea unui musafir imediat după consacrarea mesei, căci acest fapt este privit ca şi cum Dumnezeu însuşi a dorit să răspundă devoţiunii celor din casă, venind la ei sub formă umană. Desigur, cei ignoranţi, care trăiesc mereu în întunecimea larvară a unei banale şi limitate existenţe efemere, nu pot cunoaşte şi nici intui valoara unui astfel de act al consacrării. Lor li se pare că totul li se cuvine, fără a da însă nimic în schimb şi fără a înţelege în profunzime anumite aspecte esenţiale ale vieţii.
EVITAREA CU ORICE PREŢ A CONSUMULUI DE ZAHĂR
Nu numai yoghinii, ci şi mulţi dintre cercetători, numesc zahărul "moartea albă". După carne, el ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Zahărul din obişnuinţă poate deveni toxicomanie, fiind apreciat ca unul dintre cele mai dure droguri. Îndemnul "daţi copiilor dulciuri pentru a fi puternici" conţine un viciu de fond, întreţinut de ignoranţa părinţilor şi de propaganda deşănţată a producătorilor de zaharoase. De pildă, un litru de băutură de tip Cola conţine 100-150 grame de zahăr (22 cuburi) şi substanţe excitante echivalente cu 3 ceşti de cafea!
Sfecla de zahăr se compune din peste 50 de constituenţi, dar zahărul numai din unul singur: zaharoza. Înşelător prin gust, el stârneşte în organism o furtună de dezechilibre: diabet, depuneri de colesterol, supune inima la eforturi suplimentare. Altfel spus, plătim plăcerea gustativă cu felii de sănătate.
Şi totuşi zahărul, după cum ne spune chimia, e de natură organică. Această afirmaţie e adevărată dar incompletă. Prin rafinare el îşi pierde enzimele şi toţi ceilalţi constituenţi atât de necesari vieţii. Ajunge să fie în dizarmonie cu natura tocmai prin aceea că îi lipsesc cele 20-30 de elemente nutritive alături de care a coexistat în sfecla şi trestia de zahăr. Spre a fi metabolizat, zahărul "fură" din rezervele organismului: calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime.
Nu de puţine ori auzim pe câte unii recomandând, în cazuri de boli de inimă, "pentru întărire", câte un cubuleţ de zahăr sau 1-2 pahare de apă îndulcite cu zahăr. Aceasta este o mare inepţie. După arderea rapidă a zahărului, urmează o periculoasă stare de hipoglicemie. Faptul că zahărul este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.
Zahărul ia însă foarte mult şi din rezervele de magneziu ale organismului, slăbind imunitatea corpului. De altfel, una din marile cauze ale instalării cancerului este, în afara amplificării energiei yin ( - ) în corp, carenţa de magneziu. Zahărul acţionează nefast şi asupra pancreasului, care îşi epuizează rezervele de fabricare a insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet. Pe de altă parte, organismul îşi mobilizează -pentru neutralizarea zahărului- resursele de calciu, în detrimentul sistemului osos al dentiţiei, care devine din ce în ce mai fragil. Tot zahărul micşorează aportul de crom în organism, ceea ce conduce mai repede la infarctul miocardic. În sfârşit, zahărul neutralizează vitamina B1 din corp, lucru care duce la boli ale sistemului nervos, la tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli, ulcere ale stomacului şi gambei, degerături, boli de circulaţie. Organismul îşi ia măsuri de precauţie, se apără de asaltul zahărului, dar preţul este prea mare.
Yoghinii recomandă ca zahărul să fie înlocuit cu orice chip în alimentaţia zilnică prin următoarele variante:
- prin mierea de albine - cea mai bună variantă,
- zahărul invertit, în cazul în care nu putem recurge la prima variantă.
- 1 Kg zahăr
- 450 g apă
- o linguriţă rasă de acid citric sau acid tartric (sare de lămâie).
Prin faptul că zahărul invertit conţine acid citric, previne anumite maladii. De asemenea, acidul citric sporeşte asimilarea calciului în intestin, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi are certe proprietăţi antiinfecţioase.
RENUNŢAREA TREPTATĂ LA CONSUMUL DE CARNE
Omraam Mikhaël Aïvanhov - Spiritual Master ne-a spus:
"Când ființele umane ucid animalele pentru hrană, ele nu doar le privează pe acestea de viață, ci în acelaşi timp le lipseşte de posibilitatea de evoluţie pe care natura le-a oferit-o în această viață.
Acesta este motivul pentru care, în planul invizibil, fiecare ființă umană este însoțită de sufletele tuturor animalelor a căror carne le-a mâncat-o. Acestea din urmă fac presiune pe fiinţa umană, cerând satisfacție pentru răul care le-a fost făcut: "Ne-ai lipsit de posibilitatea de a evolua și de a învăța, astfel încât acum este obligaţia ta să ai grijă de educația noastră, să ne înveţi tot ceea ce am pierdut prin uciderea noastră."
Deși sufletul animalului nu este identic cu cel al ființei umane, cei care manâncă carne de animal vor prelua şi sufletul acestora, care va deveni astfel o prezență permanentă. Această prezență se manifestă în stări de spirit care fac parte din lumea animală, și de aceea, chiar dacă o persoană ar putea dori să cultive sinele său, să-l dezvolte pe scara evoluţiei, este foarte dificil să facă acest lucru.
Celulele animale refuză să se supună dorințelor sale; ele au propria lor voință în opoziție cu a sa personală. Acesta este motivul pentru care ființele umane, de multe ori, se manifestă în moduri care nu corespund laturii umane, ci regnului animal ... ".
Dacă civilizaţia pământeană nu va corecta acest lucru, (al consumului de carne), se va distruge în timp până la autoexterminare. Oamenii sunt puternic legaţi de animale într-o manieră care deocamdată nu ar putea fi explicată şi înţeleasă, astfel că, după legea karmei, câte animale sunt omorâte de oameni, tot atâţia oameni trebuie să moară într-un fel sau altul şi, ce să vezi, dacă la un loc stau doi-trei oameni care trebuie să moară, ca un făcut, întotdeauna mor cei tineri. Asta poate pentru că şi oamenii preferă să mănânce animalele tinere, nu pe cele bătrâne. Aşa acţionează legea karmei, legea dreptăţii universale.
Iată câteva sugestii cu privire la cum să începeţi această transformare:
- cumpăraţi câteva cărţi cu reţete vegetariene, de preferinţă cu poze care să arate feluri de mâncare bogate şi savuroase. Un regim vegetarian divers, care să conţină o varietate de proteine vegetale, va putea face să ne scadă cheltuielile cu alimentele cu aproape 50%. Ne vom uşura digestia, pentru că vom consuma două-trei farfurii cu mâncare vegetală, uşoară şi foarte hrănitoare, în locul unei mese în care eram obişnuiţi să mâncăm carne şi grăsimi animale. Mulţi dintre cei care vor reuşi să treacă definitiv la un regim alimentar vegan sau măcar lacto-ovo-vegetarian, vor fi uimiţi să descopere mâncăruri atât de bogate în conţinut nutritiv, în proteine vegetale şi grăsimi bune, preparate numai pe bază de ingrediente naturale, încât vor regreta ca nu au făcut-o mai demult, poate datorită ignoranţei, lipsei de informaţii şi a obiceiurilor convenţionale determinate de prejudecăţi.
- vizitaţi un abator - va fi absolut suficient pentru a vă încuraja să treceţi la un regim cel puțin lacto-ovo-vegetarian, dacă nu vegan. Puteţi avea dificultăţi la început, dar vă asigur că mult mai puţine decât atunci când renunţaţi la fumat de exemplu. Persoanele ferm hotărâte obţin rapid rezultate satisfăcătoare (un nivel de vitalitate şi energie mult mai înalt, un sistem digestiv mai sănătos, creşterea clarităţii mentale), astfel încât transformarea regimului alimentar devine o etapă existenţială benefică, dătătoare de exuberanţă, de puritate. Vom căpăta o evidentă bucurie în a pune în acţiune idei creatoare, vom resimţi o bunătate copleşitoare ce emană din starea noastră permanentă de iubire, transmisă tuturor creaturilor umane sau non-umane.
Printre cei mai faimoşi vegetarieni îi menţionăm pe: Plutarh, Pitagora, Platon, Seneca, Socrate, Empedocle, Ovidiu, Voltaire, Richard Wagner, Rabindranath Tagore, Gandhi, Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Isaac Newton, Shakespeare, Nikola Tesla.
CONSACRAREA HRANEI
Nici o activitate pe care o desfăşurăm zi de zi nu este cu adevărat benefică dacă nu o consacrăm Divinităţii. Tot ceea ce se realizează fără consacrare este ca şi o negare a vieţii care ne vine de la Creator, ca o absenţă a vitalităţii. Dacă inima noastră nu simte nicio bucurie atunci când desfăşurăm o oricare activitate, cum ne-am putea aştepta ca alte inimi să simtă fericire şi bucurie ca urmare a acţiunilor noastre?
O bună consacrare a mesei, înainte de a începe să mâncăm, nu implică neapărat o rugaciune prestabilită, cum ar fi "Tatăl nostru", ci adânca credinţă, o puritate a inimii şi devoţiunea faţă de aspectele divine ale creaţiei, înţelegerea lăuntrică a faptului că tot ceea ce se manifestă şi ne este oferit reprezintă însăşi Divinitatea. O astfel de consacrare e bine să dureze câteva minute, poate să includă şi mimarea semnului crucii deasupra platoului cu mâncare cerând binecuvântarea divină, dar verificarea faptului că ea a fost reuşită o veţi avea atunci când veţi resimţi, dincolo de orice dubiu, o pace şi o fericire inefabilă străbătându-vă corpul din creştet în jos, o înţelegere empatică desăvârşită.
Această consacrare a mâncării pregătite pentru a o ingurgita poartă numele, în limba sanscrită, de prasada. Ea este menită a programa corpul să se bucure de energia mâncării şi să o folosească în totalitate.
Iată un exemplu de consacrare:
Tată Ceresc şi Suprem,
O bună consacrare a mesei, înainte de a începe să mâncăm, nu implică neapărat o rugaciune prestabilită, cum ar fi "Tatăl nostru", ci adânca credinţă, o puritate a inimii şi devoţiunea faţă de aspectele divine ale creaţiei, înţelegerea lăuntrică a faptului că tot ceea ce se manifestă şi ne este oferit reprezintă însăşi Divinitatea. O astfel de consacrare e bine să dureze câteva minute, poate să includă şi mimarea semnului crucii deasupra platoului cu mâncare cerând binecuvântarea divină, dar verificarea faptului că ea a fost reuşită o veţi avea atunci când veţi resimţi, dincolo de orice dubiu, o pace şi o fericire inefabilă străbătându-vă corpul din creştet în jos, o înţelegere empatică desăvârşită.
Această consacrare a mâncării pregătite pentru a o ingurgita poartă numele, în limba sanscrită, de prasada. Ea este menită a programa corpul să se bucure de energia mâncării şi să o folosească în totalitate.
Iată un exemplu de consacrare:
Tată Ceresc şi Suprem,
Primeşte această hrană şi sfinţeşte-o;
Nu lăsa ca vreo impuritate a lăcomiei mele să o păteze;
Eu o folosesc pentru menţinerea Templului Tău Sfânt;
Spiritualizeaz-o !
Spiritul meu se adresează Spiritului Universal, care eşti Tu !
Cu toţii suntem petale ale Manifestării tale;
Tu eşti întreaga Floare, întreaga Viaţă şi întreaga Fiinţă;
Impregnează această hrană cu parfumul Prezenţei tale Divine !
Eu o folosesc pentru menţinerea Templului Tău Sfânt;
Spiritualizeaz-o !
Spiritul meu se adresează Spiritului Universal, care eşti Tu !
Cu toţii suntem petale ale Manifestării tale;
Tu eşti întreaga Floare, întreaga Viaţă şi întreaga Fiinţă;
Impregnează această hrană cu parfumul Prezenţei tale Divine !
Omraam Mikhaël Aïvanhov- despre purificare si post
Un program de antrenament zilnic de minim 30 de minute, alternat cu 20 de minute de meditație (liniștire a minții și curățare de gânduri) și de câte 10 minute de exerciții de respirație (efectuate periodic pe parcursul zilei), asociate cu respectarea regulilor de nutriție pe care vi le-am prezentat - toate acestea vor face adevărate minuni! Veți remarca o creștere a energiei și forței vitale, o stare de spirit excelentă, o memorie mai bună, o înțelegere mai bună a lucrurilor, un mai bun autocontrol și, de ce nu, întinerirea totală a întregului organism. Încercați și veți vedea singuri rezultatele. Cu siguranță veți fi mulțumiți.
Când vedeţi praful depunându-se pe mobilele casei voastre, ştiţi că trebuie să-l înlăturaţi. Dar când este vorba să înţelegeţi că propriul vostru organism trebuie să se supună unei curăţenii cel puţin o dată pe săptămână, iar milioanele de lucrători reprezentați de celulele corpului vostru au uneori nevoie de un concediu, nu puteţi înţelege. Unele boli se manifestă prin febră, ochii lăcrimează, nasul curge, apar erupţiile cutanate: este vorba despre o purificare. Din moment ce voi nu doriţi să vă purificaţi, organele voastre sunt obligate să facă lucrarea în locul vostru.
Postul este un obicei lăudabil şi ar fi bine dacă fiecare dintre noi ar găsi condiţiile necesare ca să poată posti douăzeci şi patru de ore pe săptămână, consacrându-se în acest timp unei lucrări spirituale: să se lege de entităţile luminoase, să îşi aleagă muzica şi lecturile care îl pot inspira, îi pot purifica gândurile şi sentimentele. Aceia care se supun acestei discipline a postului constată, după un anumit timp, că materiile pe care organismul le elimină pe căi naturale îşi pierd mirosul neplăcut.
Să presupunem că eu sunt medic şi îmi ascultaţi cuvintele fără să fiţi şocaţi. Dacă remarcaţi că mirosul materiilor pe care le eliminaţi şi transpiraţia voastră devin pătrunzătoare, neplăcute, înseamnă ca sunteţi bolnavi fizic sau psihic.
Veţi spune că aceste mirosuri sunt în legătură numai cu natura alimentelor pe care le-aţi consumat în ziua respectivă. Nu, şi vă sfătuiesc să vă observaţi: dacă sunteţi îngrijoraţi câteva zile, nervoşi sau geloşi, mirosul vostru se schimbă. Totul se reflectă în mirosul corpului vostru.
Un post de mai multe zile poate fi binefăcător, dar trebuie să găsiţi condiţiile favorabile. Ar fi mai bine să încercaţi să postiţi în timpul vacanţelor, de exemplu, pentru a fi liberi să citiţi, să vă plimbaţi, să vă rugaţi, să ascultaţi muzică... în plus, în timpul postului aerul este acela care înlocuieşte hrana, deci este preferabil să găsiţi un loc în care să puteţi respira un aer curat.
Mai mulţi dintre voi vor constata că atunci când postesc au dureri de spate, palpitaţii sau dureri de cap... Deoarece aici întâlniţi un limbaj specific naturii, limbaj pe care nu îl înţelegeţi, vă spuneţi: "Niciodată nu voi mai posti." Iată o judecată greşită! Aceste slăbiciuni sunt de fapt avertismente pe care natura vi le dă prevenindu-vă că într-o bună zi unul dintre organele care suferă acum se va îmbolnăvi. Deci, dacă doriţi să vă cunoaşteţi punctele slabe postiţi câteva zile; dacă veţi avea vreo suferinţă într-unul dintre organele voastre, înseamnă că boala s-ar putea instala acolo şi trebuie să vă luaţi măsuri de prevedere.
Postul este un obicei lăudabil şi ar fi bine dacă fiecare dintre noi ar găsi condiţiile necesare ca să poată posti douăzeci şi patru de ore pe săptămână, consacrându-se în acest timp unei lucrări spirituale: să se lege de entităţile luminoase, să îşi aleagă muzica şi lecturile care îl pot inspira, îi pot purifica gândurile şi sentimentele. Aceia care se supun acestei discipline a postului constată, după un anumit timp, că materiile pe care organismul le elimină pe căi naturale îşi pierd mirosul neplăcut.
Să presupunem că eu sunt medic şi îmi ascultaţi cuvintele fără să fiţi şocaţi. Dacă remarcaţi că mirosul materiilor pe care le eliminaţi şi transpiraţia voastră devin pătrunzătoare, neplăcute, înseamnă ca sunteţi bolnavi fizic sau psihic.
Veţi spune că aceste mirosuri sunt în legătură numai cu natura alimentelor pe care le-aţi consumat în ziua respectivă. Nu, şi vă sfătuiesc să vă observaţi: dacă sunteţi îngrijoraţi câteva zile, nervoşi sau geloşi, mirosul vostru se schimbă. Totul se reflectă în mirosul corpului vostru.
Un post de mai multe zile poate fi binefăcător, dar trebuie să găsiţi condiţiile favorabile. Ar fi mai bine să încercaţi să postiţi în timpul vacanţelor, de exemplu, pentru a fi liberi să citiţi, să vă plimbaţi, să vă rugaţi, să ascultaţi muzică... în plus, în timpul postului aerul este acela care înlocuieşte hrana, deci este preferabil să găsiţi un loc în care să puteţi respira un aer curat.
Mai mulţi dintre voi vor constata că atunci când postesc au dureri de spate, palpitaţii sau dureri de cap... Deoarece aici întâlniţi un limbaj specific naturii, limbaj pe care nu îl înţelegeţi, vă spuneţi: "Niciodată nu voi mai posti." Iată o judecată greşită! Aceste slăbiciuni sunt de fapt avertismente pe care natura vi le dă prevenindu-vă că într-o bună zi unul dintre organele care suferă acum se va îmbolnăvi. Deci, dacă doriţi să vă cunoaşteţi punctele slabe postiţi câteva zile; dacă veţi avea vreo suferinţă într-unul dintre organele voastre, înseamnă că boala s-ar putea instala acolo şi trebuie să vă luaţi măsuri de prevedere.
Dar indiferent de dieta adoptată, nu uita un lucru:
Mâncarea trebuie să-l facă fericit atât pe cel care o prepară, cât și pe cel care o mănâncă, altfel consacrarea ei își pierde sensul.
Maximul de beneficii vor putea fi oferite de hrană, apa şi aerul necontaminate, nepoluate şi proaspete. De aceea, atmosfera înconjurătoare în care ne ducem viaţa, va trebui să fie cât se poate de curată, de pură, dar şi îmbibată cu energie pozitivă pe care o putem influenţa prin atitudinea potrivită a minţii. Doar aşa vom putea evolua spiritual.
Să nu uităm cât de importantă este respiraţia, noi inspirând electroni din exterior înăuntru şi expirând electronii din interior în afară. Acest lucru trebuie făcut corect pentru a ne putea sincroniza cu respiraţia întregului Univers.
O respiraţie corectă, pe nas, este o garanţie importantă a sănătăţii noastre. Oamenii cu o respiraţie corectă constituie partea sănătoasă a populaţiei, ei trăiesc mai mult, sunt mai sănătoşi, mai viguroşi şi cei mai longevivi.
Dacă nu se îmbolnăvesc de aceleaşi boli ca şi cei care nu respiră corect (boli cardio-vasculare, hipertonie, astm bronşic, etc.), totuşi şi aceşti oameni pot avea dureri de cap, câteodată hipertensiune şi, din când în când, indispoziţii din cauze diverse.
Întrucât asemenea fenomene negative au clar legătură cu dereglările de respiraţie, atunci apare întrebarea firească: care sunt cauzele acestor dereglări şi cum putem ajuta organismul să le depăşească?
Oamenii care respiră corect au plămâni puternici, expiraţiile pe nas sunt mai lungi decât inspiraţiile, ceea ce asigură un metabolism al gazelor corect în sistemul sangvin şi o livrare continuă fără deficienţe a oxigenului către organe şi muşchi.
Totuşi, destul de rar, se poate întâmpla ca, din diverse cauze, câteva expiraţii consecutive să depăşească prin durata lor norma optimă admisă.
Pentru organism, proporţia optimă între bioxidul de carbon şi oxigen este de 3 la 1. La o expiraţie prea scurtă (comparativ cu inspiraţia) acest raport se dereglează în favoarea oxigenului, iată de ce pentru creşterea dozei de bioxid de carbon şi restabilirea proporţiei corecte trebuie să începem conştient să facem expiraţii prelungite cu ajutorul respiraţiei sacadate. În cazul unei expiraţii pe nas prelungite, proporţia de gaze se poate perturba din nou, dar de data aceasta în sens invers, în detrimentul oxigenului. De aici rezultă şi soluţia firească a problemei: pentru a normaliza metabolismul gazelor, trebuie să începem în mod conştient să facem expiraţii scurte. Cu alte cuvinte, trebuie să folosim o tehnică opusă respiraţie sacadate.
Practica a demonstrat corectitudinea acestei abordări.
Cel mai bine e să procedaţi astfel:
Pot interveni însă şi alte cauze ale dezechilibrelor în metabolizarea oxigenului din sânge în condiţiile unei respiraţii incorecte. Uneori se întâmplă ca moleculele de oxigen să fie fixate prea puternic de cele de hemoglobină şi astfel, deşi oxigenul e prezent în organism în cantitate satisfăcătoare, organele şi muşchii resimt acut lipsa lui.
Neavând oxigen, acestea nu pot asimila din sânge glucidele şi lipidele necesare. În acest caz avem două rezultate: pe de o parte, neprimind hrană, organele se îmbolnăvesc, muşchii slăbesc, iar pe de altă parte, zahărul şi grăsimile rămân în sânge, iar concentraţia lor creşte brusc peste limita normală.
Iată de ce oamenii care respiră incorect se vor confrunta cu două situaţii extreme: ei vor fi foarte slabi sau foarte graşi.
Cei predispuşi la slăbit nu au ţesut adipos. De aceea, zahărul, grăsimile şi celelalte substanţe nutritive, negăsindu-şi destinatarii, (organele şi muşchii), vor fi eliminate din organism, întrucât pentru sănătate este periculoasă reţinerea lor în sânge. În acest caz omul slăbeşte, eliminând tot ce consumă. În cazul celor care au ţesut adipos, tot ce nu ajunge în organe sau muşchi potrivit destinaţiei, este redirecţionat spre depozitele de grăsime, luând astfel şi mai mult în greutate.
Aşadar, cei care nu respiră corect, vor avea tendinţa caracteristică spre valori crescute ale concentraţiei de zahăr, grăsime, proteine şi alte substanţe nutritive în sânge. Dacă zahărul din sânge se menţine o perioadă îndelungată peste nivelul de 6-6.5 mmol/l, adică peste limita normală, se poate stabili diagnosticul de diabet zaharat. Ce e interesant de remarcat la bolnavii de diabet tip II - care formează marea majoritate a diabeticilor (85%) - este că la aceştia pancreasul funcţionează normal, insulina este secretată în cantităţi suficiente şi nu există nimic din ce ar confirma vreo boală gravă, în afară de nivelul crescut al zahărului şi, de regulă, sporul în greutate.
Medicina tradiţională nu poate explica foarte clar mecanismul fiziologic al bolii. Medicina alternativă însă a demonstrat că hiperglicemia, în cazul diabetului non-insulinic, nu are legătură cu insulina, ci cu deficitul de oxigen din organe şi muşchi. Fără oxigen, acestea nu pot asimila zahărul din sânge - aceasta este cauza adevărată a foamei energetice a celulelor.
Dacă bolnavul începe să respire corect, folosind la început respiraţia sacadată, are loc o reglare firească a tuturor proceselor metabolice: al glucidelor, al lipidelor, al proteinelor, etc. Organele şi muşchii, primind oxigen, încep să utilizeze zahărul, după necesităţile fiecăruia, iar nivelul acestuia în sânge scade. După cum vedem, insulina nu are nicio legătură.
Cu totul altceva se întâmplă dacă bolnavul continuă să respire incorect. În acest caz, organismul se confruntă cu o problemă fără soluţii - cea a foamei energetice a celulelor.
Dacă pacientul începe să respire corect, adică face exact ceea ce are nevoie organismul, el rămâne sănătos, normalizându-şi de unul singur nivelul zahărului în sânge.
Dacă însă pacientul e ţinut la regim şi "dopat" cu medicamente, atunci se transformă inevitabil într-un bolnav adevărat, iar tratamentul poate avea rezultate imprevizibile pentru sănătate şi, mai ales, pentru viaţă.
Acest lucru arată în mod evident că ignorarea aspectului respiraţiei incorecte nu permite specialiştilor evaluarea reală a stării pacientului şi, prin urmare, nici luarea unei decizii corecte. Preţul acestei miopii: mii de oameni sănătoşi sunt transformaţi, fără motive reale, în pacienţi incurabili.
CUM NE POATE VINDECA SAU ÎMBOLNĂVI RESPIRAŢIA
O respiraţie corectă, pe nas, este o garanţie importantă a sănătăţii noastre. Oamenii cu o respiraţie corectă constituie partea sănătoasă a populaţiei, ei trăiesc mai mult, sunt mai sănătoşi, mai viguroşi şi cei mai longevivi.
Dacă nu se îmbolnăvesc de aceleaşi boli ca şi cei care nu respiră corect (boli cardio-vasculare, hipertonie, astm bronşic, etc.), totuşi şi aceşti oameni pot avea dureri de cap, câteodată hipertensiune şi, din când în când, indispoziţii din cauze diverse.
Întrucât asemenea fenomene negative au clar legătură cu dereglările de respiraţie, atunci apare întrebarea firească: care sunt cauzele acestor dereglări şi cum putem ajuta organismul să le depăşească?
Oamenii care respiră corect au plămâni puternici, expiraţiile pe nas sunt mai lungi decât inspiraţiile, ceea ce asigură un metabolism al gazelor corect în sistemul sangvin şi o livrare continuă fără deficienţe a oxigenului către organe şi muşchi.
Totuşi, destul de rar, se poate întâmpla ca, din diverse cauze, câteva expiraţii consecutive să depăşească prin durata lor norma optimă admisă.
Pentru organism, proporţia optimă între bioxidul de carbon şi oxigen este de 3 la 1. La o expiraţie prea scurtă (comparativ cu inspiraţia) acest raport se dereglează în favoarea oxigenului, iată de ce pentru creşterea dozei de bioxid de carbon şi restabilirea proporţiei corecte trebuie să începem conştient să facem expiraţii prelungite cu ajutorul respiraţiei sacadate. În cazul unei expiraţii pe nas prelungite, proporţia de gaze se poate perturba din nou, dar de data aceasta în sens invers, în detrimentul oxigenului. De aici rezultă şi soluţia firească a problemei: pentru a normaliza metabolismul gazelor, trebuie să începem în mod conştient să facem expiraţii scurte. Cu alte cuvinte, trebuie să folosim o tehnică opusă respiraţie sacadate.
Practica a demonstrat corectitudinea acestei abordări.
Cel mai bine e să procedaţi astfel:
- dacă apare o durere (de cap, de inimă) faceţi o inspiraţie superficială (0.5 secunde) sau moderată (o secundă) pe gură (ca şi în cazul respiraţiei sacadate, puteţi începe cu oricare dintre tipurile de inspiraţii, care vă este mai plăcută şi mai comodă, urmată apoi de o expiraţie scurtă de 0.5 sec. cu sunetul "u". Pronunţaţi-l cu glas tare. După ce aţi expirat, faceţi o pauză de 2 sec. (nu respiraţi), iar apoi repetaţi totul din nou.
Pot interveni însă şi alte cauze ale dezechilibrelor în metabolizarea oxigenului din sânge în condiţiile unei respiraţii incorecte. Uneori se întâmplă ca moleculele de oxigen să fie fixate prea puternic de cele de hemoglobină şi astfel, deşi oxigenul e prezent în organism în cantitate satisfăcătoare, organele şi muşchii resimt acut lipsa lui.
Neavând oxigen, acestea nu pot asimila din sânge glucidele şi lipidele necesare. În acest caz avem două rezultate: pe de o parte, neprimind hrană, organele se îmbolnăvesc, muşchii slăbesc, iar pe de altă parte, zahărul şi grăsimile rămân în sânge, iar concentraţia lor creşte brusc peste limita normală.
Iată de ce oamenii care respiră incorect se vor confrunta cu două situaţii extreme: ei vor fi foarte slabi sau foarte graşi.
Cei predispuşi la slăbit nu au ţesut adipos. De aceea, zahărul, grăsimile şi celelalte substanţe nutritive, negăsindu-şi destinatarii, (organele şi muşchii), vor fi eliminate din organism, întrucât pentru sănătate este periculoasă reţinerea lor în sânge. În acest caz omul slăbeşte, eliminând tot ce consumă. În cazul celor care au ţesut adipos, tot ce nu ajunge în organe sau muşchi potrivit destinaţiei, este redirecţionat spre depozitele de grăsime, luând astfel şi mai mult în greutate.
Aşadar, cei care nu respiră corect, vor avea tendinţa caracteristică spre valori crescute ale concentraţiei de zahăr, grăsime, proteine şi alte substanţe nutritive în sânge. Dacă zahărul din sânge se menţine o perioadă îndelungată peste nivelul de 6-6.5 mmol/l, adică peste limita normală, se poate stabili diagnosticul de diabet zaharat. Ce e interesant de remarcat la bolnavii de diabet tip II - care formează marea majoritate a diabeticilor (85%) - este că la aceştia pancreasul funcţionează normal, insulina este secretată în cantităţi suficiente şi nu există nimic din ce ar confirma vreo boală gravă, în afară de nivelul crescut al zahărului şi, de regulă, sporul în greutate.
Medicina tradiţională nu poate explica foarte clar mecanismul fiziologic al bolii. Medicina alternativă însă a demonstrat că hiperglicemia, în cazul diabetului non-insulinic, nu are legătură cu insulina, ci cu deficitul de oxigen din organe şi muşchi. Fără oxigen, acestea nu pot asimila zahărul din sânge - aceasta este cauza adevărată a foamei energetice a celulelor.
Dacă bolnavul începe să respire corect, folosind la început respiraţia sacadată, are loc o reglare firească a tuturor proceselor metabolice: al glucidelor, al lipidelor, al proteinelor, etc. Organele şi muşchii, primind oxigen, încep să utilizeze zahărul, după necesităţile fiecăruia, iar nivelul acestuia în sânge scade. După cum vedem, insulina nu are nicio legătură.
Cu totul altceva se întâmplă dacă bolnavul continuă să respire incorect. În acest caz, organismul se confruntă cu o problemă fără soluţii - cea a foamei energetice a celulelor.
Dacă pacientul începe să respire corect, adică face exact ceea ce are nevoie organismul, el rămâne sănătos, normalizându-şi de unul singur nivelul zahărului în sânge.
Dacă însă pacientul e ţinut la regim şi "dopat" cu medicamente, atunci se transformă inevitabil într-un bolnav adevărat, iar tratamentul poate avea rezultate imprevizibile pentru sănătate şi, mai ales, pentru viaţă.
Acest lucru arată în mod evident că ignorarea aspectului respiraţiei incorecte nu permite specialiştilor evaluarea reală a stării pacientului şi, prin urmare, nici luarea unei decizii corecte. Preţul acestei miopii: mii de oameni sănătoşi sunt transformaţi, fără motive reale, în pacienţi incurabili.
Prin urmare încărcarea energetică a organismului se face înainte de toate prin respiraţie, apoi prin apă şi hrana noastră cea de toate zilele.
Dar să nu uităm și de lumină. Există și necesitatea expunerii la lumina soarelui în timpul zilei, chiar și pe perioade de timp scurte, limitate. De asemenea, mișcarea este vitală pentru păstrarea unei bune stări de sănătate și de performanță a corpului nostru. Însuși Iisus a spus: ”Scoală-te omule și umblă!”.
S î n z i a n a 💜
© Copyright 2015
Max's concept
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu