Translate

11 martie 2013

CELE CINCI RITUALURI TIBETANE CARE TE VOR MENTINE SANATOS SI PLIN DE ENERGIE (T5T)


Împotriva bătrâneţii trebuie să luptăm ca şi cum ar fi o boală !

Faptul că suntem înconjuraţi de o aură şi că suntem hrăniţi prin energia universală este acum dovedit ştiinţific, prin fotografia kirliană. S-a demonstrat, de asemenea, că aura unui tânăr arată altfel decât aura unui bătrân, a unui om sănătos altfel decât cea a unui bolnav. Această energie universală influenţează funcţiile sistemului endocrin. Hormonii produşi de aceste glande reglează toate funcţiile corpului.

Studii şi cercetări au scos la iveală suficiente dovezi convingătoare care să confirme faptul că procesul de îmbolnăvire este controlat de hormoni. Se pare că, odată cu instalarea pubertăţii, în organism îşi face apariţia un hormon ce conduce la degradarea organismului. Acest hormon al degradării influenţează capacitatea celulelor de a folosi ceilalţi hormoni secretaţi de hipofiză, cum ar fi, de exemplu, hormonul de creştere. Ca urmare, celulele şi organele noastre se uzează cu timpul, pentru ca, în cele din urmă, să moară. Cu alte cuvinte, procesul de îmbătrânire pare iminent.


Energia universală are rolul de a bloca "hormonul degradării" şi de a aduce la normal producerea de hormoni de către sistemul endocrin. Dacă se obţine acest efect, celulele corpului se pot înmulţi şi dezvolta aşa cum făceau când eram copii. Putem chiar vedea şi simţi cum devenim "mai tineri". 

Ca să fiţi de acord cu această teorie şi să-i simţiţi beneficiile, două lucruri sunt foarte importante: să conştientizaţi că sunteţi un om minunat, deosebit, şi că puteţi străpunge cu privirea dincolo de idei şi convingeri limitate şi, în al doilea rând, trebuie să fiţi conştienţi că meritaţi ca dorinţele voastre cele mai profunde să se împlinească şi, între ele, şi această dorinţă de a obţine o nouă tinereţe şi o nouă vitalitate.

Cei care se simt nedemni în adâncul inimii lor, cei nesiguri, sunt cei care nu au avut prea des recompense din partea vieţii. Dacă sunteţi mulţumiţi de propria voastră persoană şi ştiţi că meritaţi tot ce e mai bun din ceea ce vă poate oferi viaţa, atunci se poate spune că vă iubiţi pe voi înşivă. Acest lucru vă dă dreptul să vă simţiţi bine aşa cum sunteţi, ceea ce face ca procesul de întinerire să fie în mod considerabil accelerat. Cei care nu se plac pe ei înşişi sau nu se consideră capabili de o asemenea performanţă poartă o grea povară, care accelerează permanent efectele îmbătrânirii şi afectează starea de sănătate, şi aşa precară.


Peste tot în lume şi-a simţit făcută prezenţa un suflu metafizic, iar oamenii au început să fie preocupaţi de descoperirea acestor secrete. Mulţi şi-au dat seama că noi suntem marele câmp de antrenament al acestor secrete - ceea ce se întâmplă în propriul nostru organism oglindeşte întreaga lume. Microcosmosul nostru este reflectarea în mic a macrocosmosului pe care doar îl intuim. Pe măsură ce oamenii au urmărit, cu deznădejde, cursul implacabil al naşterii, al îmbătrânirii şi al morţii, a crescut în ei dorinţa de a căuta o ieşire din acest tipar. 
De ce îmbătrânim, de ce celulele noastre nu se regenerează la nesfârşit, de ce organismul se degradează, ajungând în cele din urmă la moarte ?
Toţi sfinţii şi marii maeştri spirituali ştiau răspunsul. Ştiau că organismul se află în schimbare, în trecerea de la formă la lipsa de formă, ştiau că aceste două stări ale existenţei se influenţează reciproc, pentru a menţine viaţa.

Energii nevăzute stau la baza tuturor lucrurilor şi a dezvoltării lor. Există numeroase mijloace de a amplifica acest flux de energie care circulă pe lângă şi prin corpul fizic, material, în aşa fel încât întreaga reţea a organismului să întinerească. Poate într-o zi, inginerii şi fizicienii vor descoperi un dispozitiv special care să facă asta. Presupun că până acum nici nu au bănuit că ar exista o astfel de posibilitate.

Totuşi... există o cale de scăpare, a existat mereu ! Bătrâneţea nu înseamnă neaparat sfârşitul, nu reprezintă în niciun caz o consecinţă implacabilă a trecerii prin viaţă. Este pur şi simplu o repercursiune a retragerii noastre din corpul fizic. Dacă nu învăţăm să intrăm în contact cu subconştientul nostru, acesta nu realizează potenţialul lui de "organism luminos". Odată conştientizată această capacitate de organism luminos condus de legi cosmice mai înalte, imperceptibile deocamdată, convingerea eronată conform căreia omul nu poate împiedica degradarea organismului, va dispărea. Ştiinţa a făcut progrese în acest sens. Geneticienii au descoperit că spirala noastră de ADN crează sistemul care copiază fiecare celulă. Asta poate însemna că celulele, atunci când mor, sunt înlocuite cu altele noi, într-un proces permanent, într-o succesiune a perfecţionării genetice.

Majoritatea oamenilor sunt prizonieri ai propriului lor corp emoţional, devenit tiranic, agresat mereu de hibe vechi de sănătate sau de sentimente vechi de ură, de care nu se poate elibera. Dacă aceste energii sunt blocate, nu avem puterea, în sensul strict al cuvântului, să ducem o viaţă echilibrată şi fericită.
Îmbătrânirea nu este numai rezultatul proceselor fizico-chimice ce se produc în organism, ci şi consecinţa faptului că subconştientul îşi pierde îndrăzneala de a se împotrivi acestor procese, renunţând să mai caute soluţii. Şi nu este vorba numai despre lipsa de îndrăzneala, ci şi despre comoditatea fiinţei umane, ce se complace în sistemul obişnuinţelor şi convenienţelor. 

Frica şi indolenţa sunt factori ce contribuie la îmbătrânire. Ne recâştigăm vitalitatea numai când trecem peste această lene şi această comoditate. Motorul revigorării este: mişcare, şi mai ales mişcarea spiritului.

Ca să ajungem la mişcarea spiritului, trebuie să începem de la primul nivel care ne este accesibil şi pe care îl putem controla mult mai bine în prima fază: mişcarea trupului. Energia creată de mişcare ne va pune la adăpost de stăpânirea pe care frica o exercită asupra noastră.
Însuşi Pământul absoabe şi foloseşte energia negativă din corpul nostru. De aceea este important să ieşim zilnic în natură şi să călcăm pe pământul curat, dacă e posibil, cu iarbă.

O altă cale eficientă este aceea de a învăţa să cunoaştem secretele care au fost ascunse atâta timp în mânăstirile călugărilor tibetani.

Un ritual energizant pentru chakrele noastre este efectuarea zilnică a cinci exerciţii fizice care pot reîntineri organismul. Aceste exerciţii pot fi executate de orice persoană, oricare ar fi starea sănătăţii sale şi indiferent de vârsta pe care o are.

Încă de la executarea primului exerciţiu se simte o senzaţie de satisfacţie, ceea ce ajută emoţional corpul să se purifice de energia negativă. Respiraţia joacă un rol important în aceste exerciţii, iar cel ce le execută trebuie să fie atent să respire în ritmul corect. Când respirăm, îi permitem organismului să primească Prana curat, ceea ce reprezintă cel mai mare bun al vieţii. Cel mai mare obstacol în lupta dusă împotriva îmbătrânirii este posibilitatea includerii soluţiei în viaţa de zi cu zi, veşnica problemă a tuturor fiind lipsa de timp. Cele cinci exerciţii tibetane nu iau mult timp şi au un efect imediat.


Calea înţelepciunii tibetane este simplitatea. 

Corpul spiritual îl dirijează pe cel fizic cu condiţia să executăm aceste ritualuri cu toată concentrarea şi convingerea, comunicând în permanenţă cu corpul nostru, acordându-i toată atenţia, impunându-i dorinţa noastră de a ne elibera de povara bătrâneţii. Dacă interesăm organismul prin acţiune, capacitatea noastră de a ajunge la nivelul de sănătate este solicitată foarte mult şi, când mesajul e înţeles de organism, acesta reacţionează în consecinţă, ducând în final la înlăturarea impresiei că am fi conduşi de o implacabilă putere exterioară care ne copleşeşte.

Organismul nu doreşte niciodată să fie bătrân sau slab.

Energia creată de mişcare ne va pune la adăpost de stăpânirea pe care frica o exercită asupra noastră. Veţi vedea că aceste ritualuri extraordinare vă vor duce pe calea propriului eu, trezind la o nouă viaţă atât corpul vostru fizic, cât şi cel emoţional, mental şi spiritual, unindu-le unul cu celălalt, într-un punct pe care îl veţi considera centrul propriei fiinţe, şi asta pentru că cele 5 exerciţii tibetane vă vor activa toate chakrele corpului şi le vor aduce pe toate la aceeaşi viteză de rotaţie.

Hinduşii numesc centrii de energie ai corpului - Chakre.

Chakrele se află în zona glandelor endocrine, având poziţii, în parte, schimbate. Fiecare din aceste şapte chakre are o anumită legătură cu una din cele şapte glande importante ale sistemului endocrin, iar funcţia lor este aceea de a stimula producerea de hormoni ai glandei respective.

Astfel: 

  • prima chakră este legată de glanda suprarenală, 
  • a doua chakră - de glanda sexuală, 
  • a treia chakră (plexul solar) de pancreas,
  • a patra chakră are legătură cu vezica biliară,
  • a cincea chakră e legată de glanda tiroidă, 
  • a şasea chakră ("al treilea ochi") este în legătură cu hipofiza, situată în partea anterioară a bazei creierului şi,
  • a şaptea şi cea mai de sus chakră, este legată de glanda pineală, situată în partea posterioară a bazei creierului. Chakra glandei pineale (aflată în legătură cu creştetul capului) are o importanţă deosebită asupra conexiunii energetice a corpului cu cosmosul. 
Într-un organism sănătos, fiecare dintre aceste chakre se învârte cu o viteză foarte mare, creând astfel posibilitatea ca energia vitală, numită Prana (sau energia eterică), să străbată întreg sistemul endocrin. Dacă una sau mai multe chakre se învârt mai încet, atunci fluxul de energie este blocat sau împiedicat să curgă în tot corpul, acest lucru ducând la îmbătrânire şi la pierderea sănătăţii. În mod obişnuit, în cazul unei persoane sănătoase, aceste chakre depăşesc dimensiunea corpului, în timp ce la o persoană bolnavă sau slăbită, acestea abia dacă străbat suprafaţa corpului.

Cea mai bună metodă de a recâştiga tinereţea, sănătatea şi vitalitatea este de a determina aceste centre de energie să se învârtă din nou cu viteză normală. 

Aceste 5 exerciţii simple tibetane reuşesc să restabilească această situaţie. Fiecare dintre ele este folositor dar, pentru a obţine cele mai bune rezultate, trebuie executate toate cinci. 

Preoţii Lama le numesc "ritualuri", nu exerciţii, pentru că se execută încet, concentrat şi respirând atent. 

Iata cum se procedează:

Primul ritual - are ca scop creşterea vitezei de rotire a chakrelor. 

Procedeu: 

Staţi în poziţie de drepţi şi întindeţi braţele înainte, paralel cu solul. Apoi, duceţi braţele lateral şi începeţi să vă învârtiţi în jurul propriei axe, până vă cuprinde o uşoară ameţeală. Un lucru e important: trebuie să vă învârtiţi în sensul acelor de ceasornic (corpul e centrul ceasului iar braţele sunt limbile ceasului), deci de la stânga la dreapta. Majoritatea adulţilor nu se vor putea învârti la început decât de vreo 5-6 ori, înainte să îi apuce tare ameţeala. Dacă sunteţi începător, nu trebuie să încercaţi să faceţi mai multe. Dacă simţiţi nevoia să vă aşezaţi sau să vă întindeţi pentru a vă reveni după ameţeală, puteţi să o faceţi liniştit. Mai întâi exersaţi acest ritual doar până ameţiţi uşor. Cu timpul, după ce faceţi toate cele cinci ritualuri, veţi putea să vă învârtiţi tot mai des şi tot mai mult, iar senzaţia de ameţeală va fi tot mai slabă. Concentraţi-vă privirea la un punct înainte să începeţi să vă învârtiţi, punct pe care îl luaţi apoi ca reper. Pentru revenirea la poziţia de echilibru, rămâneţi cu picioarele uşor depărtate şi aşezaţi palmele împreunate la circa 30 cm distanţă de faţă, în timp ce privirea va fi centrată pe degetul mare. Acest exerciţiu poate fi executat la începutul, dar şi la sfârşitul celorlalte patru exerciţii.

Rotirea în sensul acelor de ceasornic întăreşte câmpul aurei atât de mult, încât el începe să transmită semnale în exterior şi putere de viaţă în corpul fizic.
Rezultatul este, într-adevăr, o sănătate bună şi o deosebită putere de decizie, toate acestea prin perceperea celulară a noilor niveluri energetice.


Prin creşterea frecvenţei rotirilor chackrelor se accelerează câmpul aurei noastre, în aşa fel încât subconştientul nostru se deplasează spre un câmp ridicat de cunoaştere. Lipsa de mişcare indusă de depresii şi nehotărâre le conservă. Atunci când avem la dispoziţie o cantitate mare de energie, suntem capabili să simţim puterea hotărâtoare care se instaurează în noi. Celulele încep să lucreze ca şi când ar fi o parte a unui corp tânăr ce vibrează. În acest mod sunt stimulate toate sistemele de reglare ale organismului: sistemul endocrin, cel circulator, aparatul digestiv, sistemul respirator şi aşa mai departe. Acest mod de fortificare a organismului are capacitatea de a modifica nivelul biochimic al enzimelor şi hormonilor. Cu toţii ştim că vitalitatea hormonilor influenţează puternic sentimentul nostru de sănătate şi chiar stabilitatea noastră emoţională.

Dervişii se rotesc de 12 ori sau cel mult 21 de ori, destul pentru a stimula centrele de energie să intre în acţiune.


Al doilea ritual

Procedeu:

Stăm întinşi pe podea, cu faţa în sus (pe un covor gros sau o suprafaţă moale). Puneţi mâinile pe lângă corp, cu palmele pe podea şi degetele lipite unul de celalalt. Ridicaţi capul de pe podea şi puneţi bărbia în piept. Ridicaţi în acelaşi timp picioarele până ajung la poziţia verticală. Spatele rămâne în întregime pe podea. Dacă este posibil, mişcaţi picioarele până ajung în dreptul capului. Genunchii trebuie să fie întinşi. Coborâţi apoi concomitent capul şi picioarele, încet, înapoi pe podea. Relaxaţi toţi muşchii, după care repetaţi ritualul, fără să vă suprasolicitaţi. De fiecare dată când repetaţi exerciţiul, păstraţi ritmul de respiraţie. Inspiraţi adânc atunci când ridicaţi capul şi picioarele, expiraţi atunci când le aşezaţi înapoi pe podea. Între reluări, în timp ce vă relaxaţi muşchii, respiraţi în acelaşi ritm.

Atenţie: nu ridicaţi picioarele în acelaşi timp cu spatele, pentru că acest lucru ar slăbi mult spatele. Este important să fim atenţi ca, pentru început, întregul spate să rămână lipit de podea şi numai picioarele să fie ridicate. 

Şi acest exerciţiu se poate repeta până la maximum 21 de ori.

Al treilea ritual

Acest ritual trebuie făcut imediat după al doilea.

Procedeu:

Stând cu corpul drept, aşezaţi-vă în genunchi, ţinând degetele de la picioare în poziţie verticală. Mâinile trebuie să fie ţinute lateral, îndreptate înspre spate, pe cvadricepsul femural. Aplecaţi capul şi ceafa în faţă şi trageţi bărbia în piept. Lăsaţi apoi cu grijă capul pe spate, îndoindu-vă în acelaşi timp spatele spre înapoi, astfel încât coloana vertebrală să fie cambrată. În timp ce vă lăsaţi spre spate, sprijiniţi-vă cu braţele şi mâinile de cvadricepsul femural sau de bazin. Întoarceţi-vă apoi la poziţia iniţială, după care reluaţi ritualul. Stând ghemuit, degetele de la picioare trebuie să fie aşezate vertical. Încordarea muşchilor dorsali este necesară pentru evitarea slăbirii capacităţii de întindere a coloanei vertebrale. Pentru a evita îndoirea în gol a mijlocului, se sprijină mâinile de o parte şi de alta a bazinului, cu degetele de la mâini îndreptate în jos. Această poziţie vă ajută mai mult în momentul aplecării spatelui, deoarece omoplaţii se apropie unul de celălalt, deschizând zona sternului. Nu vă forţaţi zona cervicală mai mult decât puteţi. Fiţi atenţi la respiraţie: inspiraţi profund când vă aplecaţi spre spate, expiraţi când reveniţi la poziţia verticală. Şi acest ritual se repetă de maxim 21 de ori.

Al patrulea ritual

Procedeu:

Vă aşezaţi în şezut, pe podea, cu ambele picioare întinse în faţă, aşezate la circa 30 cm unul faţă de altul. Ţineţi capul drept şi vă sprijiniţi cu palmele de podea, fixându-le lângă şezut. Trageţi bărbia în piept. Lăsaţi apoi capul pe spate. Ridicaţi în acelaşi timp corpul, astfel încât să îndoiţi genunchii, în timp ce braţele rămân întinse. Trunchiul va forma cu coapsa o linie dreaptă, paralelă cu solul. Braţele şi gamba sunt perpendiculare pe sol. Încordaţi apoi - fără să vă tineţi respiraţia - fiecare muşchi al corpului, câteva momente. Reluaţi-vă poziţia iniţială în şezut, relaxaţi muşchii şi odihniţi-vă înainte de a relua procedura. Un punct de plecare pentru acest ritual trebuie să fie poziţia coloanei vertebrale perfect întinse. În acest scop, trebuie să vă sprijiniţi în mâinile aşezate vertical. Capul trebuie aplecat abia după ce gâtul este bine întins. Pentru a împiedica îndoirea picioarelor, adică poziţia de curbare spre interior, înainte de a fi ridicat corpul, mişcarea de ridicare a trupului trebuie să pornească dinspre bazin, respectiv dinspre partea inferioară a spatelui. Deci bazinul se împinge înainte, în direcţia picioarelor. Inspiraţi adânc în momentul când ridicaţi corpul, expiraţi şi îndreptaţi-vă coloana atunci când vă aşezaţi. Nu trebuie să vă ţineţi respiraţia atunci când încordaţi muşchii corpului. Începeţi cu puţine repetări. Cu timpul o să reuşiţi să faceţi chiar 21. Pentru persoanele mai în vârstă, se poate pune o pernă ajutătoare sub fund ca să asigure o oarecare diferenţă. Chiar dacă nu puteţi face complet sau corect exerciţiul, nu înseamnă că el nu are efect.

Al cincilea ritual

Procedeu:

Începeţi cu braţele perpendiculare pe podea, astfel încât coloana vertebrală să formeze un unghi ascuţit cu solul. Lăsaţi capul cît mai mult posibil pe spate, după care îndoiţi corpul în dreptul bazinului şi îl ridicaţi până formează un "V" întors. În acelaşi timp, trageţi bărbia în piept. Asta este tot ce trebuie să faceţi. Treceţi iar în poziţia iniţială, după care reluaţi executarea. Ritualul trebuie să înceapă din poziţia stând pe burtă (pentru a obţine distanţa corespunzătoare dintre mâini şi picioare). Se aşează mâinile lângă stern, degetele de la picioare fiind îndreptate în sus şi, sprijinindu-ne pe mâini, ajungem în poziţia necesară expirării cu ajutorul forţei spatelui. Toţi muşchii se încordează pentru a împiedica cedarea coloanei vertebrale în momentul întinderii. În poziţia "V"-ului întors se ajunge în momentul ridicării şezutului, atunci când se inspiră. Astfel se obţine cambrarea dorită în zona de întindere. Acest exerciţiu se practică neapărat desculţ, pe o suprafaţă care nu alunecă (pe o podea de piatră sau de lemn, spre exemplu). După ce reuşiţi să-l executaţi, lăsaţi corpul să alunece încet din poziţia arcuită, până în punctul în care aproape atinge podeaua. Urmăriţi acelaşi tipar de respiraţie ca la exerciţiile anterioare: inspiraţi profund când ridicaţi corpul, expiraţi când îl coborâţi.

Aceste exerciţii pot fi asimilate cu exerciţiile izometrice, dar scopul lor nu este doar acela de a ne tonifia corpul, muşchii şi articulaţiile, ci mult mai mult: normalizarea vitezei de rotire a centrilor de energie (a chakrelor). Aceştia ajung să se rotească cu o viteză specifică unei persoane sănătoase aflate la vârsta de 25 de ani.

De-acum, tot ceea ce trebuie să faceţi este să exersaţi zilnic cele cinci ritualuri: la început, de trei ori fiecare dintre ele, pentru ca apoi să creşteţi numărul de repetări până ajungeţi să repetaţi fiecare ritual în parte de 21 de ori.
Ritualurile trebuie repetate în fiecare zi, pentru a fi cu adevărat folositoare. Puteţi face repaus doar o zi pe săptămână, dar niciodată mai mult.

Executarea celor cinci ritualuri nu necesită mai mult de 20 de minute, iar o persoană cu o condiţie fizică bună le poate face în 10 minute sau chiar mai puţin. Dacă vă este greu să găsiţi atâta timp liber, treziţi-vă dimineaţa mai devreme sau culcaţi-vă seara mai târziu.

Scopul celor cinci ritualuri este de a reda corpului sănătatea şi vitalitatea tinereţii. Veţi vedea rezultate uimitoare după doar o lună de la începerea exersării lor zilnice. Vă veţi simţi, pe zi ce trece, tot mai tineri şi mai energici.

Bonus:

Al şaselea ritual

Acest ritual nu trebuie făcut decât după o perioadă de timp în care aţi executat cele 5 ritualuri clasice şi aţi reuşit să vă reactivaţi energia reproducerii. Trebuie să simţiţi o presiune în chakra de bază şi că aţi acumulat o mare cantitate de energie care stagnează acolo, la baza coloanei vetebrale. Acest ritual recirculă energia stagnantă a reproducerii, trecând-o în sus prin toate chakrele până ajunge să iasă prin chakra din creştetul capului. De asemenea, o puteţi reorienta înapoi spre o parte sensibilă din corp, care trebuie vindecată, sau spre chakra inimii.

Este un ritual simplu la care primează mai mult concetrarea şi vizualizarea mentală a energiei în sensul dirijării ei prin corp, de-a lungul coloanei vertebrale. Este o energie inteligentă care te va asculta. Acest ritual este indicat persoanelor abstinente o perioadă lungă de timp sau care au ales acest mod de viaţă.

Procedeu: Staţi în poziţie de drepţi. Expiraţi tot aerul din plămâni.

Aplecaţi-vă în faţă şi puneţi palmele pe genunchi. Expiraţi dacă mai aveţi un rest de aer în plămâni (expiratia se face pe gura scotand un usor sunet "ciuuu") şi reveniţi, fără să respiraţi, în poziţia de drepţi. Puneţi mâinile pe coapse şi apăsaţi-le în jos. În acest fel, umerii vă sunt împinşi în sus. 

Sugeţi burta cât mai mult posibil şi în acelaşi timp ridicaţi pieptul. Rămâneţi în această poziţie cât puteţi de mult.

În momentul în care sunteţi obligaţi să respiraţi, faceţi acest lucru trăgând aer pe nas. După ce plămânii s-au umplut, expiraţi pe gură. Când expiraţi, relaxaţi-vă braţele şi lăsaţi-le să atârne liber pe lângă corp. Respiraţi apoi de mai multe ori, adânc, pe gură şi pe nas şi expiraţi în acelaşi fel.

Din punct de vedere al vizualizării energiei şi al circuitului ei în corp, având în vedere că este totuşi un ritual yoga şi nu un exerciţiu de gimnastică, procedaţi astfel:
  • Contractaţi fesele în zona chakrei de bază şi imaginaţi-vă cum energia urcă sus de la bază, trece prin celelalte chakre, urmând şira spinării prin spatele vostru, până la ceafă.

  • Aplecaţi-vă în faţă, expirând pe gură în timp ce scoateţi uşor sunetul "ciuuuu" şi puneţi mâinile pe genunchii uşor îndoiţi.

  • Dacă mai aveţi un rest de aer în plămâni, aplecaţi-vă până jos.Vă imaginaţi cum energia curge peste cap în jos și este trasă şi absorbită de mama Pământ. În acest moment, puteţi să o direcţionaţi şi către o parte a corpului şi să nu o trimiteţi către pământ. Ea este o energie vindecătoare.

  • Vă ridicaţi în poziţia de drepţi cu mâinile pe lângă coapse şi, când trebuie să respiraţi, inspiraţi aer pe nări până simţiţi că se ridică nu numai diafragma, ci şi umerii în sus, apoi staţi aşa cât puteţi şi vă imaginaţi cum curge energia de sus în jos, prin partea din faţă, începând cu chakra din vârful capului şi sunteţi inundaţi cu lumină.
Repetaţi de 3 ori sau până nu mai simţiţi presiune în zona sacrală. Pentru majoritatea oamenilor, repetarea ritualului nu este necesară decât de trei ori pentru a devia energia reproducerii şi a o trimite în sus si apoi în pământ. 

Acesta este ritualul care întregeşte sistemul tibetan de meditaţie, fiind încoronarea întregului.  

Diferenţa dintre cei care au o viaţă intimă activă şi cei care nu au, dar practică acest ritual, este că primii fac un schimb de energie la nivelul primei chakre pentru obţinerea echilibrului, în timp ce ultimii o trec prin toate chakrele şi o aruncă în sus şi eventual o recirculă în corp şi o refolosesc spre propriile beneficii. Astfel ultimii îşi folosesc "elixirul tinereţii" în interiorul propriului corp, devenind astfel tot mai echilibraţi şi mai întineriţi pe zi ce trece.

Noi purtăm permanent în noi "elixirul tinereţii şi al vieţii fără de moarte", doar că până acum nu l-am folosit, nu am ştiut cum sau l-am ignorat. Aceasta este cheia vieţii şi a tinereţii veşnice. Asta nu înseamnă că trebuie să trăim cu toţii celibatari, ci că trebuie să ne oferim şi perioade de abstinenţă, când ne reglăm chakrele şi energia din corp.

Totuşi, trebuie să înţelegeţi că, pentru a practica al şaselea ritual, este necesar ca persoana respectivă să simtă un instinct special şi o energie puternică în chakra de bază, chakra reproducerii. Este practic imposibil pentru o persoană care nu mai simte niciun instinct pasional să folosească în vreun fel acest ritual. El sau ea nici nu ar trebui să încerce acest lucru, pentru că practicarea lui nu ar face decât să-i descurajeze. E mult mai bine ca aceste persoane, lipsite de energie sau cu energie puţină, să exerseze primele 5 ritualuri până când simt că şi-au recâştigat potenţialul din tinereţe. Acest ritual nu este indicat nici celor care sunt prea tineri şi nu au început viaţa intimă.

Concluzie: 

Aceste ritualuri tibetane nu trebuie executate de persoane care nu sunt motivate cu adevărat. Aceste ritualuri echilibrează viaţa tuturor, inclusiv a celor care au ales calea celibatului. Cei care, prin executarea acestor ritualuri, dobândesc o putere vitală de nestăpânit şi vor să înceapă o viaţă nouă, vor trebui să renunţe la al şaselea ritual. Oricând vă puteţi răzgândi cu privire la stilul de viaţă pe care-l adoptaţi, fără repercursiuni.

Nu toată lumea are chemare pentru practicarea acestor ritualuri şi nici pentru adoptarea acestui stil de viaţă. De aceea, fiecare trebuie să urmeze drumul care i se pare lui ce-l mai firesc. Pe de altă parte, nu toată lumea are atâta voinţă încât să se ţină de un program zilnic şi poate nici suficientă putere de concetrare. Nu trebuie să vă faceţi probleme. Cei care au aceste daruri vor face singuri ceea ce trebuie să facă, pentru binele întregii omeniri.

Sănătate, drum drept şi lumină !


                                               î z i a n a 💜





Despre stilul de viaţă al călugărilor tibetani mai puteţi citi şi:

PRINCIPIILE ALIMENTARE ALE CALUGARILOR LAMA DIN TIBET


© Copyright 2015
Max's concept

22 de comentarii:

  1. la primul ex, mainile inainte sau lateral? in video sunt lateral....si in postare sunt inainte...????

    RăspundețiȘtergere
  2. imi place materialul, exemplificat din plin dar... "dervisii" sunt in sufism, iar "lama" in budism.
    asa ca sintagma "dervisii lama" este de-a dreptul aberanta...
    pe de alta parte, dervisii se rotesc spre stanga, deci alta contradictie.
    este posibil c-ati preluat sintagma din vreun material intocmit nu tocmai de vreun expert...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru mesaj, o sa ma mai documentez. Pana una-alta, e important sa facem exercitiile zilnic sau chiar de 2 ori pe zi. Eu cel putin ma straduiesc sa fac asta si sunt multumita de rezultate.

      Ștergere
    2. dervisii se invart in sens orar

      Ștergere
    3. Da, rotirea e ideal sa se faca in sensul acelor de ceas (sensul Yang, asa cum se spune in Qi-Gong, ca Cerul coboara asupra Pamintului); deci spre dreapta noastra; pt activarea autocontrolului emotiilor de catre corpul mental.

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Draga Serena,
      Eu personal iti multumesc, articolul tau cu sau fara "dervisii lama" mi-a atras atentia l-am citit l-am pus bine si pentru cei dragi si sincer iti spun ma apuc de treaba.
      Iti multumesc pentru efortul si bunavointa de ati impartasi cunoasterea.

      Ștergere
  4. Practic aceste exercitii zilnic si m-am documentat suficient .... Toate miscarile si modul de respiratie sunt corecte. Am vazut in carte originala ca intre ritualuri iei o mica pauza stand in picioare cu barbia in piept si cu mainile in solduri. Inspiram si expiram profun de doua ori. Inspiram pe nas si expiram pe gura !! Altceva foarte important. la primul ritual bratele sunt intinse in lateral, deci formam o cruce, palmele sunt in jos. Ca sa nu avem senzatii de voma sau dezechilibru cand ne oprim din rotatie ducem palmele peste piept, de asemenea barbia catre piept, privim palmele incrucisate pe piept si apasam cu barbia in piept . In acest mod oprim senzatia de ameteala. Exercitiile sunt fantastice !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca sa nu ametim, este important sa respiram in timpul efectuarii rotatiilor: la jumatate inspiram profund, din abdoment chiar, la inca jumatate expiram. Nu trebuie sa avem viteza pentru ca nu asta conteaza. Eu nu am ametit niciodata dar nu am uitat sa respir. De asemenea, putem sa ne concentram privirea pe degetele mari de la maini puse unul langa altul atunci cand am terminat toate rotatiile, si astfel inlaturam orice senzatie neplacuta.

      Ștergere
  5. nu pot face de loc exercitiul de la al patrulea ritual - poate din cauza ca am mainele cam scurte sau din cauza coxatrozei - imi puteti indica un exercitiu inlocuitor care sa aiba acelasi efect dar sa il pot executa si eu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu exista exercitiu inlocuitor, din pacate. Nu trebuie sa va fortati. Incercati sa faceti doar atat cat puteti, chiar daca simulati doar, pentru inceput. Cu timpul va dispare blocajul si o sa puteti sa va ridicati mai mult. Respiratia e esentiala. Incercati usor, lent, fara sa va fortati, chiar daca nu puteti repeta de multe ori si nici executa corect deocamdata.

      Ștergere
    2. incercati prima data Salutul soarelui. va va elasticiza.

      Ștergere
  6. Multumesc mult pentru materialul bine explicat...mai asteptam noutati!

    RăspundețiȘtergere
  7. Atentie mare! NU incepeti exercitiile, fara o incalzire prealabila - va puteti accidenta grav. Exercitiile sunt destul de solicitante si cine nu are o pregatire fizica, cat de cat, risca foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mona, re-citeste....".Staţi în poziţie de drepţi şi întindeţi braţele înainte, paralel cu solul. Apoi, duceţi braţele lateral şi începeţi să vă învârtiţi în jurul propriei axe, până vă cuprinde o uşoară ameţeală. "

    RăspundețiȘtergere
  9. Unul din foarte putinele site-uri absolut necesare si de calitate....Multumesc mult

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna ziua
    As vrea si eu sa fac cursuri de yoga..ca cel deccris mai sus ( o parte din curs)
    dar nu stiu unde.
    este mai usor cu un profesor
    Multumesc
    carmen

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc! Foarte frumos materialul. Vreau sa lucrez pe el.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. pentru cei care doresc informatii complete cititi Peter Kelder – Ochiul renasterii
    este prima sursa a acestor informatii.Mai urmeaza si a 6 miscare rituala

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, există şi un al şaselea ritual dar se face numai de către cei abstinenţi sexual, altfel pierzi tot ce ai câştigat prin cele 5.

      Ștergere

Aici puteți posta mesajele cu impresii și sugestii pentru blogul nostru