Translate

13 decembrie 2013

ASTRO-STILUL VESTIMENTAR AL FEMEILOR


Deşi nu îţi dai seama, felul în care te prezinţi în faţa lumii vorbeşte despre tine mai mult decât ai crede. 

Adevărul e că, nu de puţine ori, nici tu nu eşti mulţumită de tine însăţi şi ai vrea să fii altfel. Nu prea ştii cum, dar... altfel. Un punct de pornire spre transformare este chiar tipologia zodiacală din care faci parte. Şi asta, pentru că fiecare femeie se poate recunoaşte în caracteristicile generale ale zodiei sale. Când nu te regăseşti întocmai, înseamnă că pe harta ta astrală au intervenit, în momentul naşterii, alte influenţe mai puternice. Primul este cel exercitat de ascendentul tău (dictat de ora la care te-ai născut), şi atunci trebuie să consulţi şi profilul zodiei care-l reprezintă. Ca să te orientezi, caracteristicile generale ale zodiei din care faci parte şi sfatul care te aşteaptă te vor ajuta, cu siguranţă, să te cunoşti mai bine. 




 BERBEC

Energică, sportivă şi cuformele bine conturate, femeia Berbec este cam lipsită de graţie, îndrăgostită de culori tari, ţipătoare, roşu în special, cu care ia ochii, dorind instinctiv să contracareze   rigiditatea aspectului   pe care-l are.
Îi place să aibă haine uşor de îmbrăcat şi cât  se poate de  comode, care nu trebuie călcate, preferabil chiar deloc. 


Problema ei: i reproşează că nu e prea... feminină. 

Dorinţa ei: să-şi păstreze ţinuta dinamică, dar pe cât posibil să fie cât mai discretă, mai puţin agresivă.


Sfaturi:
Ca să-ţi păstrezi ţinuta sportivă, dar să câştigi în feminitate, accentuează fluiditatea liniilor. Optează pentru materiale mai moi, mai suple, mai fluide: rochii şi tunici din jerseu de bumbac, care e şi uşor de întreţinut, pantaloni din vâs-coză. Schimbă blugii sau pantalonii din piele cu unii din in, care sunt, datorită texturii, mult mai comozi şi mai feminini. Axeaza-te pe culori semipastelate: alb murdar, bej sau gri şters, bleu diluat, galben pai etc.
 



TAUR

Caldă, femeia Taur născută sub dominanta lui Venus, evită excentricităţile şi se menţine în tonurile unei feminităţi primăvăratice. Tipul rece, născut sub dominanta lui Saturn sau a Lunii, acordă mai puţină importanţa vestimentaţiei şi schimbă greu hainele.


Preferinţe: materialele confortabile, clasice, sobre, cu texturi moi, plăcute la atingere şi în culori naturale. 

Problema ei: să-şi schimbe stilul cu unul adaptat la contextul în care se află.

Dorinţa ei: să aibă o ţinută mai feminină, mai rafinată.


Sfaturi:
Indiferent de natura dominantei pe care o ai, rafineazăţi stilul fără să renunţi la confortul pe care ţi-l asigură materialele preferate. Optează pentru un compleu pantalon/sacou cu linie suplă, impecabilă şi modernă, care să-ţi dea un aer de rafinament sobru, pe care să-l combini cu o bluză vaporoasă, pentru un plus de feminitate.




GEMENI

Pentru femeia Gemeni, vestimentaţia este mai degrabă o problemă de fantezie decât de... eleganţă. De aici, tendinţa de a-şi croi singură hainele, chiar dacă nu are nici cea mai mică pregătire în domeniu. Cu siguranţă că, din felul în care se îmbracă, transpare cu uşurinţă dualitatea semnului zodiacal, pentru că adesea o poţi vedea îmbrăcată în ansambluri pe jumătate elegante, pe jumătate sport.

Preferinţe: pe gustul ei sunt hainele largi, care se pot purta şi pe o parte, şi pe cealaltă, din materiale care reflectă tendinţa ei spre împestriţare, încrucişarea liniilor, asamblarea desenelor. 

Problema ei: nu întruneşte girul celor apropiaţi în legătură cu felul în care se îmbracă.


Dorinţa ei: să aibă o ţinută cât mai feminină fără să renunţe la liniile ample şi materialele generoase care să nu-i stânjenească mişcarea.


Sfaturi:
Ca să nu-ţi îngrădeşti creativitatea, care uneori e prea exagerată - fie spre sobrietate, fie spre extravaganţă - trebuie să înveţi să-ţi dozezi mai  riguros  stilul. Pentru că, accentuând notele ori într-un sens, ori în altul, pierzi în final efectul. Ideal este să scoţi în evidenţă doar un singur element!


RAC

Prototip al feminităţii absolute, femeia Rac îşi îngrijeşte corpul, de cele mai multe ori cu forme voluptuoase pe care se luptă să nu le piardă, şi-l înveleşte în dantele şi materiale mătăsoase, în culori calde, iar părul ei este adesea lung şi abundent. 

Preferinţe: hainele moi, din materiale şi de culori (neapărat) naturale, în stil retro.  

Problema ei: după ce devine mamă, nu se mai îngrijeşte deloc, nu se îmbracă, ci doar se acoperă.


Dorinţa ei: să fie elegantă şi să păstreze o notă retro în vestimentaţie, dar să nu iasă prin nimic în evidenţă.


Sfaturi:
Adoptă o linie mai largă, dar elegantă, folosind materiale cu texturi subţiri şi naturale, pe lângă care să adaugi oricând un şal sau o eşarfă generoasă, fie pe fond uni, cu o culoare în contrast, fie cu model în culori/ tonuri pastelate de pământ. Nu uita să fie suficient de generoase, ca să le poţi lega după dorinţă cu o broşa de pe vremea bunicii.




LEU

Femeia Leu se preocupă mult de frumuseţea şi aspectul ei şi îi place sa apară în toată strălucirea ţinutelor de ocazie sau de gală, pe care şi le compune cu multă migală. Simţul culorilor şi al formelor o face să prefere stilul bogat şi fastuos. 

Preferinţe: modele de haine de la firme renumite, elegante şi ostentative prin sobrietate şi rafinament.


Problema ei: că se acoperă de podoabe, blănuri şi bijuterii pe care, dacă nu le are la nivelul dorit, le înlocuieşte cu zorzoane şi gablonturi.


Dorinţa ei: să atragă toate privirile când îşi face apariţia şi să rămână în centrul atenţiei doar pentru că i se recunoaşte superioritatea.

Sfaturi:
Cel mai mare avantaj ar fi pentru tine dacă ai accepta şi ai învăţa să echilibrezi elementele vestimentare la care te opreşti. Ca femeie Leu, eşti deja o apariţie imposibil de ignorat, aşa că, dacă accentuezi asta şi prin vestimentaţie, e deja prea mult. Trebuie să înveţi să pui accent pe picioarele tale frumoase sau pe decolteu ori pe talie, în funcţie de partea corpului care este mai reuşita la tine.




FECIOARĂ

Femeia Fecioară are gustul ţinutelor în ton cu moda. La ea  nu prea întâlneşti excentricitate şi cu atât mai puţin vreo ţinută dezlânată. Preferă să se îmbrace clasic, să adopte o apariţie impecabilă, dar lipsită de severitate. 

Preferinţele ei: haine cât mai confortabile şi mai ales funcţionale, uşor de spălat şi în special foarte rezistente la uzură. 

Problema ei: când e nefericită, tinde să treacă neobservată, să se autoexcludă din peisaj, să renunţe la dantele şi combinaţiile delicate şi ingenioase în favoarea hainelor prea  strâmte, seci şi spălăcite.


Dorinţa ei: să fie o apariţie plăcută, cu o ţinută simplă, sobră, dar şic.


Sfaturi:
încearcă un sil mai studiat, bine structurat, cu linii simple, care dau un aspect mai stilat. Alege o ţinută cu pantaloni în combinaţie cu balerini fini sau, când e foarte cald, cu sandale cu barete subţiri din piele.



 BALANŢĂ

Când Venus se exprimă liber, femeia Balanţă este cea mai frumoasă întruchipare a graţiei feminine. Vrea să placă, să farmece şi, în consecinţă, se îngrijeşte de toate detaliile. La toate astea, se adaugă o drăgălăşenie înnăscută, un simţ inegalabil de comunicare şi socializare, o iubire nativă pentru tot ce e viu, pentru vieţuitoare, flori şi flirturi...


Preferinţe: stilul clasic înainte de toate, adaptat la viziunea proprie, posibilităţi şi, mai ales, educaţie. 

Problema ei: oscilează între o adolescenţă întârziată şi o maturitate parţial înţeleasă şi preferă forma în detrimentul fondului.


Dorinţa ei: să-i fie recunoscută feminitatea profundă, nu doar cea aparentă, de suprafaţă.


Sfaturi:
Ca să-ţi afirmi feminitatea, încearcă să-ţi dai seama ce-ţi doreşti cu adevărat: să fii un băieţoi efeminat, sau o femeie în toată regula. Ideal e să alegi a doua variantă pentru că asta eşti tu şi de aceea trebuie să renunţi la blugi şi cămăşi largi. Foloseşte centuri şi cordoane de toate lungimile, texturile şi grosimile pentru că talia ta merită să fie pusă în valoare.



 SCORPION

Pentru femeia Scorpion, ţinuta nu este o problemă de gust, ci de magie de-a dreptul. Când feminitatea îi e inhibată, este plină de farmec, iar ţinuta ei reflectă magnetism şi farmec straniu. Când personalitatea ei se manifestă plenar, femeia Scorpion decade din potenţialul de femeie fatală şi ajunge doar provocatoare.


Preferinţe: tonurile sumbre şi sclipitoare, formele sau obiectele de podoabă care au o emanaţie primitivă, rudimentară, pământească: decolteurile foarte sexy, teatralul. 

Problema ei: atitudinea mult prea stridentă şi provocatoare pe care o cultivă şi o afişează cu ostentaţie. 

Dorinţa ei: să-şi păstreze aerul de seducătoare, dar să o facă cu mult mai multă discreţie şi mister.


Sfaturi:
Consultă un specialist dacă nu reuşeşti să găseşti echilibrul între a rămâne seducătoare, dar nu ostentativă. Ideal e să sugerezi mesajul şi nu să-l afişezi, începând de la detalii: un umăr dezvelit, un material moale care se mulează fără să fie strâns lipit de corpul tău, jocuri de culori calde, însă nu agresive sau contrastante.





 SĂGETĂTOR

Modul în care se îmbracă femeia Săgetător depinde de raporturile pe care le are cu mediul înconjurător. Tipul independent reflectă  anturajul din care face parte şi cultivă mai ales stilul sportiv, cel înţelept, se vrea o doamnă de societate şi aspiră să trăiască într-o lume mai bună sub umbrela lui „aşa se cade". 

Preferinţe: să-şi menţină ţinuta dreapta, tonică, de sportiv care înghite kilometri când merge fără să gâfâie.


Problema ei: abordarea prea camaraderească, prea francă, prea deschisă, indiferent de context. 

Dorinţa ei: să aibă o ţinută, o apariţie mai conformistă, mai aşezată, mai clasică, dar şic şi în special comodă.


Sfaturi:
Pentru o notă şic ai grijă cum armonizezi culorile care niciodată, sub nici o formă, nu trebuie să fie mai mult de... trei si să se potrivească unele cu altele! Alege materiale cu texturi sofisticate, rafinate, mătase sau fibre naturale, care cad foarte frumos şi sunt confortabile.




 CAPRICORN 

Ca semn al simplităţii, sobrietăţii şi economiei, femeile Capricorn nu sunt preocupate de fantezie, zorzoane sau decor, ci preferă ţinutele simple şi bine croite, culorile discrete şi eleganţa sobră. Când însă influenţa saturniană este prea marcată, ele pot să alunece spre ţinute extreme (fastuoase sau spălăcite).

Preferinţe: liniile şi ţinutele clasice, stricte, sobre. Culorile preferate: alb, negru, gri, albastru marin, toată gama de maro şi, desigur, ţesăturile de calitate şi durabile.


Problema ei: austeritatea în toate!


Dorinţa ei: să rămână sobră şi credibilă, dar să aducă şi o tentă de lumină, de destindere în înfăţişare.


Sfaturi:
Pentru început, scurtează-ţi fustele. Nu de alta, dar   lungimea lor este direct proporţională cu numărul anilor care ţi se dau. Alege veste cu linii bine croite, care să-ţi marcheze talia, suplă în majoritatea cazurilor, şi care să aducă un plus de modernitate. Pentru o tuşă mai vie, adaugă încălţăminte mai fantezista, cu toc original, o culoare mai vie şi chiar o brăţară fină pentru glezne.



 VĂRSĂTOR

Femeia Vărsător depinde de dominanta planetară pe care o are: saturniană sau uraniană. Prima preferă îmbrăcămintea simplă, pe care o înfrumseţează cu detalii cochete: brăţări, eşarfe, şaluri. A doua este în avangarda modei, iar paleta gusturilor ei răspunde nevoii de a face senzaţie. 

Preferinţe: simplitatea studiată, accesoriile extravagante şi avangardiste, ţesăturile naturale, nu neapărat grele, dar care cad bine.


Problema ei: înclinaţia către excentricitate şi plăcerea de a surprinde. 

Dorinţa ei: să se afirme şi chiar să se impună, rămânând fidelă propriilor gusturi, dar fără să aibă aerul că a... înnebunit.


Sfaturi:
Stilul androgin pe care-l abordezi în prima tinereţe nu trebuie să continue, chiar dacă nu-ţi prea place să faci caz de propria ta feminitate. Poţi să adopţi cel mult un stil combinat masculin-feminin, din care să nu lipsească nici blugii, nici tricourile, dar numai când se potriveşte cu contextul în care te afli.




 PEŞTI

Pentru femeia Peşti, îmbrăcămintea nu este o chestiune de eleganţă, armonie sau ţinută. Ea nu este făcută pentru bonton şi nici pentru ţinute impecabile. Femeia Peşti simte nevoia ca îmbrăcămintea pe care o poartă să o reprezinte, să o scoată în evidenţă. Asta o face extrem de receptivă la o culoare fascinantă, un parfum fermecător, un simpLu nimic, dar de mare efect, menit să creeze în jurul ei o ambianţă care o aureolează. 

Preferinţe: să afişeze o estetică a impreciziei, a neglijenţei bine dozate, care îi exprimă fantezia. 

Problema ei: se consideră mereu prea dolofană.  

Dorinţa ei: să fie şi mai expresivă.


Sfaturi:
Ca să te apropii de imaginea ideală pe care o ai despre tine, ai putea să pui mai multă culoare în îmbrăcămintea pe care o alegi. Poţi să începi cu tonuri blânde, care mereu se asociază cu culorile naturale. Foloseşte detalii ornamentale (catarame, dantele, jupoane) care au importanţă în aspectul general al ţinutei şi nu îngreunează silueta.
Un buchet de flori pentru toate doamnele şi domnişoarele:


î z i a n a 💜


© Copyright 2015 

Max's concept

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici puteți posta mesajele cu impresii și sugestii pentru blogul nostru