Translate

13 septembrie 2011

CUM NE PROTEJĂM FICATUL ȘI CÂTEVA METODE DE PREVENȚIE


Ni se spune, Încă din copilărie, că micul dejun este cheia unei zile plină de energie. Nu trebuie să săriţi peste micul dejun. Luat în linişte, ar trebui să dureze între 20 şi 30 de minute. În sfârşit, acesta ar fi idealul...
E drept că dimineaţa acele ceasului aleargă cam repede... Pentru a încerca totuşi să luaţi un mic dejun bun, puteţi pregăti masa încă de cu seară. Aranjaţi frumos castronaşele, farfuriile, cănile, paharele, scoateţi tot ce vă trebuie, în afara produselor proaspete sau alterabile, bineînţeles.

Un mic dejun tonic nu trebuie sa fie nici prea greu, nici prea gras şi trebuie să ne ţină de foame până la prânz.

Fiecare cu gusturile lui...
Idealul? Băuturi (apă, ceai, cafea...) pentru a rehidrata corpul după postul nopţii, glucide lente (pâine integrală) pentru a hrăni muşchii, proteine, calciu (produse lactate) şi vitamine (fructe).

Atenţie: un mic dejun tonic nu înseamnă un mic dejun copios. Fiecare trebuie să mănânce atât cât simte nevoia, nu mai mult. La sfârşit de săptămână, atunci când toată lumea este relaxată şi când dimineţile sunt mai lungi, încercaţi să ieşiţi din rutina cotidiană şi chiar să transformaţi micul dejun într-un brunch (gustare între micul dejun şi prânz) care va sătura tot "tribul": un mic dejun englezesc - ouă cu slănină afumată şi cârnaţi, pâine prăjită şi suc de fructe, un mic dejun german - cu mezeluri de toate felurile, sau un mic dejun pentru gurmanzi - clătite, prăjituri, colţunaşi, fursecuri, somon, magiun, miere, iar pentru vegani - un shake cu lapte de migdale, fulgi de ovăz, cereale integrale şi câteva fructe confiate, etc. Micul dejun nu va fi nici prea uşor, nici foarte echilibrat, dar va induce tuturor cheful de a mânca dimineaţa şi a-şi ridica nivelul de energie la începutul zilei.

Şi dacă nu mi-e foame ?
  • Nu este ceva dramatic ! Important este să mâncaţi în primele ore după ce vă treziţi. Dacă nu vă e foame când vă ridicaţi din pat (se întâmplă adesea când ne trezim foarte devreme), gândiţi-vă să luaţi o gustare din ceea ce vă place: pâine, brânză şi fructe, pâine şi ciocolată... din care veţi mânca puţin dimineaţa, bând un ceai sau o cafea. Evitaţi, în schimb, produsele de patiserie în stil vienez mâncate în grabă, pentru că sunt foarte grase şi greu de digerat.

Cât mai multe fructe şi legume 


O reclamă publicitară spune: trebuie să consumăm cel puţin cinci fructe şi legume pe zi. Şi dacă am ajunge să consumăm zece pe zi?
De ce ar trebui sa mâncăm zece fructe şi legume crude diferite în fiecare zi? Pentru că fructele si legumele sunt pline de substanţe benefice: polifenoli, fibre, vitamina C, magneziu, etc., pentru inimă şi creier şi în plus ne întăresc sistemele de apărare împotriva cancerului. Să nu uităm că prietenii noştri cretani, de la care am învăţat multe lucruri privind nutriţia, consumau 450 g de fructe pe zi. Un lucru important este să le consumaţi cât mai proaspete.

Pentru a le păstra proprietăţile la valoare maximă, trebuie să respectaţi câteva reguli:
  • să le consumaţi mai degrabă întregi, nu doar sucul, şi cât mai repede posibil, deoarece conţinutul de vitamina C scade rapid.

  • evitaţi să lăsaţi legumele să stea în apă prea mult timp cu scopul de a fi spălate, fiind suficient să le treceţi repede sub un jet de apă rece.

  • în cazul fierberii legumelor, acestea trebuie fierte rapid, de preferinţă la abur.

  • dacă fierbeţi legumele în apă rece cu puţină sare (3-5 grame la întreaga cantitate) se conservă sărurile minerale.

  • de reţinut: legumele congelate valorează uneori mai mult decât cele proaspete.

  • fructele cele mai bogate în polifenoli: afinele - pe primul loc, cu 452 mg de polifenoli, urmate de strugurii roşii, cu 158 mg şi apoi de piersici, căpşuni, cireşe, caise.

  • legumele cele mai bogate în polifenoli sunt: roşiile, fasolea verde, ceapa, lăptuca, ierburile aromate.

  • De ce sunt importante legumele şi fructele bogate în polifenoli? Dacă le vom consuma regulat, vom putea reduce la jumătate riscul de a face infarct.


Poate regimul alimentar să influenţeze sexul viitorului vostru copil?
Există multe dovezi, adunate în ultimii ani, care fac legătura între diferitele produse din regimul alimentar al părinţilor şi sexul viitorului copil. Conform spuselor unor cercetători francezi, regimul alimentar determină sexul unui viitor copil în proporţie de 80%. De exemplu, conţinutul ridicat de calciu dă şanse mari conceperii unei fetiţe.

Iată produsele care cresc şansele de a concepe un băiat:

  • apa minerală alcalină,
  • sucurile de fructe,
  • produsele gata preparate,
  • albuşul de ou, 
  • cartofii, 
  • ciupercile, 
  • mazărea, 
  • bananele, 
  • curmalele, 
  • caisele, 
  • portocalele, 
  • cireşele şi 
  • prunele uscate. 
Prin urmare, dacă vreţi o fetiţă, mâncaţi mai puţin sau deloc din alimentele enumerate cu cel puţin o lună înainte de conceperea fătului.

Iată produsele care cresc şansele conceperii unei fetiţe:
  • apa minerală bogată în calciu, 
  • ciocolata, 
  • cacaua, 
  • ouăle, 
  • brânza de vaci, 
  • chefirul, 
  • smântâna, 
  • produsele de brutărie fără drojdie, 
  • vinetele, 
  • sfecla, 
  • morcovii, 
  • castraveţii, 
  • ceapa, 
  • ardeii, 
  • merele, 
  • căpşunile, 
  • zmeura, 
  • grepfruiturile, 
  • alunele, 
  • zahărul, mierea şi 
  • gemul.

Pe lângă regimul alimentar, mai trebuie ca în perioada sarcinii să evitaţi stresul, certurile, chimicalele, să faceţi meditaţii, rugăciuni, să citiţi cărţi romantice, să ascultaţi muzică blândă, să evitaţi violenţa de orice fel, chiar şi cea din filme, să priviţi multe peisaje pitorești, relaxante, să mirosiţi flori, să le priviți, etc.,  pentru a naşte un copil sănătos şi bun. Şi puteţi să vorbiţi din când în când cu burtica, mângâind-o blând. 



PROTEJAREA FICATULUI LA MICUL DEJUN

Există plante care au efect protector asupra ficatului. Spre exemplu, începerea zilei cu un bol de fulgi de ovăz și cu o cană de cafea îți poate proteja funcția hepatică.

FULGII DE OVĂZ

Există dovezi clare că cei care consumă fulgi de ovăz suferă într-o măsură mai mică de boli. În anul 2013, un grup de cercetători a publicat primul studiu aleatoriu în dublu orb și cu placeboul controlat referitor la efectele fulgilor de ovăz asupra oamenilor supraponderali (de ambele sexe).

Oamenii de știință au descoperit o reducere semnificativă a inflamării ficatului la subiecții care au consumat fulgi de ovăz. Aproape 90% dintre subiecții care au consumat fulgi de ovăz au slăbit, prin comparație cu cei din grupul de control care nu au slăbit deloc. Este posibil ca beneficiile fulgilor de ovăz asupra funcției hepatice să fie indirecte și să se datoreze exclusiv slăbitului. Un studiu succesiv, realizat în anul 2014, a confirmat rolul protector al cerealelor integrale asupra ficatului gras nealcoolic prin reducerea inflamării ficatului.

Prin urmare, e bine să renunți la consumul produselor de panificație procesate și să consumi numai cereale integrale, inclusiv fulgii de ovăz.

CAFEAUA
O sinteză făcută în anul 2013 a celor mai bune studii realizate a descoperit că, oamenii care au băut cea mai multă cantitate de cafea au prezentat jumătate din riscul de cancer al celor care au băut cea mai redusă cantitate de cafea. Un studiu ulterior a demonstrat că, consumul a cel puțin patru cești de cafea pe zi este asociat cu un risc cu 92% mai mic în rândul fumătorilor de a muri de boala cronică a ficatului. De bună seamă, renunțarea la fumat i-ar fi ajutat și mai mult pe fumătorii studiați, întrucât fumatul amplifică de până la zece ori riscul ca un bolnav de hepatita C să moară de cancer la ficat. Într-o manieră similară, marii băutori de alcool care consumă cel puțin patru cești de cafea pe zi par să aibă un risc mai redus de inflamare a ficatului, deși nici pe departe la fel de mic ca cei care renunță complet la alcool.

Cancerul la ficat este unul din tipurile de cancer cel mai ușor de evitat cu ajutorul vaccinului împotriva hepatitei B, prin controlul transmisiei hepatitei C și prin reducerea consumului de alcool. În principiu, aceste trei măsuri ar putea eradica 90% din totalul cancerelor la ficat la scară globală. 

Ce se întâmplă dacă ești deja infectat cu hepatita C sau dacă te numeri printre cei unul din trei americani care suferă de boala ficatului gras nealcoolic? Studiile au relevat faptul că, consumul de cafea reduce deteriorările ADN-ului, îmbunătățește eliminarea celulelor infestate de viruși și încetinește procesul de cicatrizare a ficatului. Aceste rezultate explică în bună măsură rolul pe care pare să îl joace cafeaua în reducerea riscului de progresie a bolii ficatului.

În cafea au fost identificați peste 1000 de compuși diferiți! 

Ar putea fi necesare și alte studii, dar până la realizarea lor, un consum moderat zilnic de cafea pare să fie un adjuvant rezonabil al terapiei medicale pentru oamenii cu un risc ridicat de boală a ficatului, cum ar fi cei care suferă de boala ficatului gras. Nu trebuie să uiți însă că, consumul zilnic al băuturilor ce conțin cafeină conduce la dependență, simptomele sevrajului instalat odată cu renunțarea la cafea incluzând durerile de cap, oboseala, dificultățile de concentrare și dezechilibrele emoționale. Ironia sorții face ca această dependență indusă de cafea să se dovedească un lucru bun. Dacă beneficiile cafelei pentru sănătate vor fi confirmate, consumul ei zilnic s-ar putea dovedi avantajos.

La fel ca întotdeauna, în cazul bolii ficatului cheia este prevenția. Cele mai grave boli ale ficatului - cancerul, insuficiența hepatică și ciroza - încep de multe ori de la un ficat inflamat. Această inflamare ar putea fi cauzată de o infecție sau o acumulare de grăsime. Virușii care atacă ficatul pot fi preveniți printr-o serie de măsuri elementare: nu-ți injecta droguri, vaccinează-te și practică sexul protejat

De asemenea, ficatul gras poate fi prevenit prin alte măsuri de bun simț: evită excesul de alcool, de calorii, de colesterol, de grăsimi saturate și de zahăr.

SUPLIMENTELE PENTRU SLĂBIT ȘI BOALA FICATULUI


Deși marea majoritate a tulburărilor la nivelul ficatului sunt produse de medicamente, ele pot apărea inclusiv din cauza anumitor categorii de suplimente dietetice, putând fi chiar mai grave și conducând la incidențe mai mari ale transplanturilor de ficat. Publicitatea multilevel a unor produse asociate mai târziu cu reacțiile toxice (cum ar fi sucul de noni și produsele Herbalife) au impuns necesitatea realizării unor studii științifice pentru susținerea afirmațiilor lor.
O recenzie a unui institut de sănătate publică a arătat că multe dintre astfel de studii au fost create în mod deliberat în scop de marketing, fiind prezentate astfel încât să-i conducă în direcția dorită pe clienții potențiali. 
Adeseori, cercetătorii studiilor de multilevel marketing refuză să-și dezvăluie sursele de finanțare.



De exemplu, un site, ulterior blocat, a adunat multe comentarii de la consumatorii de Herbalife și absolut toți se plângeau că s-au ales cu chisturi renale în urma consumului de aceste produse care, conform reclamei, îți garantează nu numai scăderea în greutate, ci și regenerarea celulară și reglarea metabolismului pe termen lung sau pe viață. Ulterior, s-a constatat că produsele conțineau, printre altele, și metale grele.

Un studiu finanțat de o companie de multilevel marketing care produce suplimentul numit Metabolife și citat de aceasta pentru a-și justifica siguranța produsului, a administrat suplimentul unui număr de 35 de persoane. Între timp, produsul Metabolife a fost retras de pe piață, dar după ce a fost asociat cu atacul de cord, atacul cerebral, convulsiile și moartea prematură. La fel, acidul hidroxicitric, un compus al produselor de tip Hydroxycut (administrat pentru scăderea în greutate), a fost studiat pe 40 de persoane. Cercetătorii nu au descoperit efecte adverse, dar în final produsul a fost retras de pe piață, la fel ca Metabolife, după ce s-au descoperit zeci de cazuri verificate de organe deteriorate din cauza lui, inclusiv câteva de insuficiență hepatică masivă ce au necesitat un transplant de ficat sau au condus chiar la moarte. 


Până la reglementarea uriașei industrii a suplimentelor din plante, care are la ora actuală o cifră de afaceri de multe miliarde de dolari, cel mai bine e să fii precaut, să te rezumi la alimente și plante culese de tine sau să cumperi suplimente care se vând prin farmacii, avizate de Ministerul Sănătății. De exemplu, să cumperi produse Herbalife, Hydroxycat, Metabothin, etc. atunci când se vor vinde (și) în farmacii, până atunci păstrează-ți banii și ... sănătatea.



î z i a n a 💜


© Copyright 2015 
Max's concept

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici puteți posta mesajele cu impresii și sugestii pentru blogul nostru