SECRETELE ECHILIBRULUI: ALOE VERA

ALOE VERA - PLANTA NEMURII

Aloe vera, cu "sevă cristalină şi amară", este renumită încă din antichitate pentru efectele sale curative.

Aloe Barbadensis Miller, plantă subtropicală, este un adevărat medicament oferit de natură.

Vechii egipteni o numeau "planta nemuririi", iar ea însoţea faraonii în călătoria lor de după moarte. Aloe înseamnă, în limba arabă, substanţă amară, vera în limba latină - adevăr.

Prima sa atestare documentară se regăseşte în piatra de mormânt a unui faraon, de acum 3500 de ani. Planta este răspândită în Asia, în zona Pacificului, în Japonia, Filipine şi Hawaii. Botanica a recunoscut până acum 250 de specii de aloe, cum ar fi: Aloe socotrina, Aloe africana, Aloe vera, Aloe ferox, Aloe arborescens, etc.

Frunzele plantei sunt cărnoase şi cresc direct din pământ, având marginile în formă de dinte de ferăstrău; tulpina se termină cu flori galben-roşiatice.

Aloe vera creşte în Africa de Nord, în jurul Mării Mediterane, în India, China şi în Insulele Oceanului Indian, dar este cultivată şi în Republica Dominicană, Barbados, Jamaica şi chiar în Texas, California şi Mexic.

Majoritatea botaniştilor au ajuns la un acord comun în ceea ce priveşte originea plantei aloe vera, şi anume climatul cald şi secetos al Africii. Totuşi, datorită faptului că planta se poate adapta foarte uşor şi pentru că oamenii au fost atât de dornici să o ia cu ei în călătoriile lor, în zilele noastre poate fi găsită în multe locuri cu climă caldă.

Condiţii de mediu

Deşi aloe vera este o plantă tropicală, rădăcina ei poate supravieţui şi la temperaturi de îngheţ, atâta timp cât rădăcina nu se distruge. Frunzele se pot distruge, iar substanţele nutritive se pot pierde la temperaturi în jur de

4-5 grade Celsius. Însă planta se dezvoltă foarte bine la temperaturi de 40 grade Celsius. Poate supravieţui la temperaturi chiar mai mari şi chiar poate depăşi perioade de secetă severă, însă poate supravieţui şi în jungla umedă, atâta timp cât rădăcina nu stă în apă sau umezeală.

Substanţele pe care aloe vera le conţine sunt aloina (un lichid lăptos, folosit ca laxativ) şi gelul de aloe. După tăierea unei frunze, sucul obţinut prin stoarcerea acesteia se oxidează foarte rapid (dacă nu este prelucrat în decurs de două ore), pierzându-şi drastic din calităţile curative (aproximativ 95% din principiile active sunt oxidate şi atacate de microorganisme). Gelul din interiorul frunzei este componenta cea mai activă şi mai eficientă a plantei din punct de vedere medical, dar, în ciuda efectelor sale atât de spectaculoase, acest dar al naturii nu putea fi folosit decât de către cei care aveau acces la aloe în stare proaspătă, pentru că nu se cunoştea un procedeu eficient de conservare pentru o perioadă mare de timp.

Cercetările legate de aloe vera

În urma a numeroase cercetări în mari institute ale vremii, s-a constatat că stoparea oxidării (şi, în consecinţă, păstrarea tuturor principiilor active din plantă) se poate face prin adăugarea unor oxidanţi naturali, cum ar fi: vitaminele naturale A, C şi E. Gelul este astfel stabilizat şi rezistă o perioadă lungă de timp după recoltarea frunzei, păstrându-şi intacte toate calităţile terapeutice.

Inţelegându-se importanţa terapeutică a gelului de aloe, oamenii de ştiinţă din secolul nostru au urmărit în ultimele decenii realizarea stabilizării gelului de aloe vera, astfel ca el să poată fi folosit pe scară largă de cât mai mulţi oameni.

Cercetările în vederea obţinerii metodei de stabilizare a gelului au fost încununate de succes la sfârşitul anilor 1940, începutul anilor 1950 şi,în consecinţă, acesta a devenit din acel moment un bun de larg consum. Până în 1968 au fost brevetate mai multe metode de stabilizare. Firma Aloe Vera of America a realizat două brevete privind stabilizarea gelului de aloe vera numai prin metode strict naturale, fără aditivi sau coservanţii chimici de sinteză. Această firmă a fost încorporată de Forever Living Products, care a mai brevetat ulterior două metode de stabilizare. Aceste metode stau la baza obţinerii unui gel purificat şi stabilizat 100% cu termen de garanţie care a crescut de la 2 la 4 ani!

Cel mai bun efect al acestei plante îl simt persoanele vârstnice care sunt susceptibile la escare, ulcere diabetice şi ulcere vasculare. Vârstnicii au răni care se vindecă mai greu.

Nu există părţi ale plantei aloe vera care să nu fie folosite. Coaja este folosită ca laxativ, în timp ce pulpa a fost pusă pe arsuri sau pe alte răni de mii de ani. În ultimii ani, în afară de efectul curativ, aloe vera a fost utilizată în o serie de produse cosmetice având mai ales efect emolient.

Proprietăţile benefice ale plantei

Printre proprietăţile benefice ale acestei plante se numără următoarele: întăreşte sistemul imunitar, are efect abalgezic şi calmează nervii.

Aloe vera accelerează şi normalizează metabolismul, regenerează vilozităţile intestinale şi detoxifică organismul.

În plus, planta are efect antiseptic, dezinfectant, antiinflamator şi poate chiar stimula regenerarea celulară.

Prin efectele benefice, ea asigură combaterea numeroaselor probleme de sănătate şi este capabilă să vindece şi să amelioreze multe boli şi anomalii. Aloe vera hrăneşte, detoxifică, normalizează tractul digestiv şi favorizează absorbţia alimentelor. Traversând organismul, schilibrează starea generală.

Datorită compoziţiei sale naturale, vegetale, ţine corpul într-o stare fiziologică sănătoasă, crează organismului posibilitatea de ase regenera. Prin întărirea sistemului imunitar, are un efect preventiv durabil asupra organismului, acesta fiind capabil să valorifice cele 240 de substanţe active, conform necesităţilor sale.

Aloe vera este utilizată în terapia diferitelor afecţiuni:

alergie, astm, anemie, artrite, artroze, afecţiuni ale prostatei, afecţiuni ale unghiilor, abcese, boli carenţiale, bronşite, colită intestinală, cefalee, cistite, crampe musculare, combaterea efectelor secundare ale chimioterapiei şi radioterapiei, cataractă, constipaţie cronică, diabet zaharat, depresii, entorse, escoriaţii, erupţii cutanate, foliculite, furunculoze, faringite, gingivite, hemoroizi, herpes, hepatită cronică, insomnie, inflamaţii cutanate, infecţii fungice, ligamente, înţepături de insecte, keratoză, keratite, pancreatită cronică, psoriazis, piele uscată, scleroză multiplă, unghie încarnată, urticarie, viroze, varice, zona zoster.

Aloe vera poate fi cultivată chiar şi în apartamente, planta nefiind foarte pretenţioasă. Totuşi, este bine ca atunci când vreţi să vă folosiţi de proprietăţile ei în tratarea unei afecţiuni, să cereţi părerea unui specialist în medicina naturistă. În unele ţări, planta creşte pe marginea drumurilor sau parcurilor, chiar dacă nu îngrijită de cineva permanent.

Istoricul utilizării plantei în medicina modernă

1934 C.E. Collins, în Statele Unite, publică prima lucrare medicală modernă în care descrie utilizarea de aloe vera pentru tratarea dermatitelor provocate de radiaţiile solare. Tot în această perioadă se folosesc unguentele şi gelurile pe bază de aloe.

1945 În Rusia, medicul V. P. Filatov a observat că sucul de aloe fiert este un tratament foarte eficient pentru bolile de piele cauzate de paraziţi, iar sucul de aloe băut este un tratament eficient în bolile pulmonare.

1950 Medicul R. Y. Gottschall a descoperit că seva de aloe fiartă distruge bacilul care provoacă tuberculoza.

1953 C.C. Lushbaugh şi D.B. Hale au efectuat un studiu din care reiese că aloe vera tratează ulcerul cu cel puţin 15% mai repede decât orice alt tratament cunoscut.

1956 - 1957 N. Nordvinov şi B. Rostotsky (Rusia) au realizat un studiu cu privire la eficienţa tratamentului cu aloe vera asupra afecţiunilor dermice. Rezultatele obţinute au fost uluitoare: timpul de vindecare al arsurilor de gradul II şi III s-a redus de la 30-45 de zile la 15-16 zile. De asemenea, s-au obţinut rezultate surprinzătoare şi în tratamentul altor afecţiuni dermice precum: degerături, tăieturi, pustule, eczeme, iritaţii, psoriazis, neurodermită, chiar şi cancer.

1959 E. P. Pendegrass, în urma cercetărilor sale a observat că aloe vera favorizează regenerarea culorii naturale a pielii, fără a produce toxicitate, aceasta datorită puterii de regenerare a celulelor epiteliale.

1963 Julian J. Blitz, James W. Smith şi Jack R. Gerard, folosesc o emulsie de aloe vera (seva de aloe amestecată cu ulei mineral) pentru tratarea a 18 pacienţi cu ulcer gastric. Toţi aceşti pacienţi fuseseră trataţi timp îndelungat cu tratament convenţional, cu rezultate minime sau chiar fără rezultat. Fiecărui pacient a început să i se administreze o doză zilnică de emulsie de aloe vera. Rezultatul experimentului a fost surprinzător: 17 din cei 18 pacienţi s-au recuperat complet (cel e-al 18-lea pacient s-a retras din program după prima doză asministrată).

1969 În urma unui studiu efectuat de medicul Eugene Zimmerman, la Colegiul de Stomatologie Baylor, s-a ajuns la concluzia că eloe vera este un antiinflamator foarte puternic care distruge un spectru larg de microorganisme, ce produc diferite afecţiuni locale.

1973 Un grup de cercetători din Cairo (Egipt) au folosit aloe vera pentru tratarea seboreei, acneei, ulceraţiilor dermice cronice şi piererii de păr şi au avut rezultate uimitoare.

1978 Dr. G.R. Waller (de la Oklahoma State University) a făcut un studiu din care a rezultat că aloe vera conţine un spectru larg de aminoacizi, monozaharuri libere şi toate zaharurile eliberate în urma hidrolizei, steroli (în principal B-sitosterol) şi lupeol. B-sitosterolul este un antiinflamator puternic şi un puternic antiseptic. Aceste ingrediente active au fost găsite în uleiul de aloe.

1980 Medicul John Heggars (de la Centrul de Arsuri din Chicago) a demonstrat capacitatea compuşilor din aloe vera de a vindeca arsuri de gradul III şi degerături până la de şase ori mai rapid decât tratamentele obişnuite. Dr. Heggars a ajuns la concluzia că efectele benefice sunt date de compuşii de tip steroidal şi de acidul salicilic. De asemenea, a observat că în urma tratamentului cu aloe, nu rămân cicatrici, se reface culoarea naturală a pielii şi chiar regenerează foliculii de păr, permiţând creşterea din nou a părului în zonele care au suferit arsuri.

1985 Dr. Jeffrey Bland (de la Institutul Linus Pauling) a observat în urma unor studii făcute că sucul de aloe vera ajută la îmbunătăţirea digestiei proteinelor, normalizează tranzitul intestinal, echilibrează nivelul bacteriilor digestive, ajută în caz de indigestie, colici digestive, aciditate gastrică.

1987 Dr. Rosalie Burns este preocupată cu un studiu asupra virusului care provoacă herpesul. Observă că seva de aloe este foarte eficientă în vindecarea pustulelor, reducând în acelaşi timp şi durerea. În acelaşi an, Dr. H. Reg McDaniel (Dallas) descoperă în urma cercetărilor făcute că aloe vera stopează dezvoltarea SIDA. De asemenea, distruge viruşi care cauzează gripă, pojar, vărsat de vânt şi alte infecţii virale.

1988 Dr. Terry Oulse (Dallas) realizează un studiu pe pacienţi care suferă de SIDA, administrându-le zilnic 20 ml suc de aloe. La 81% dintre pacienţi simptomele au dispărut aproape complet şi, mai mult, nici nu au revenit ulterior.

1989 Cercetători din Okinawa, Japonia, au publicat un studiu în "Jurnalul Japonez al Cercetării Cancerului", în care arată că aloe vera conţine cel puţin trei agenţi antitumorali: emodi, mannose şi lecitină. Rezultatul studiului a fost că: aloe vera ţine sub control cancerul pulmonar, este un tratament eficient pentru leucemie şi sarcom şi previne formarea de tumori.

1990 Un grup de medici din Philadelphia a prezentat o lucrare la Bruxelles, în aprilie 1990. Studiul arăta cum aloe vera reprezintă un tratament eficient împotriva virusului HIV. În cazul pacienţilor depistaţi pozitiv sau al pacienţilor care sufereau de SIDA, administrarea zilnică de aloe vera (sau extracte) acţionează ca o imunizare împotriva infecţiei HIV. La majoritatea pacienţilor, aloe vera a vut următoarele efecte:

a oprit celulele infectate să reproducă virusul;
fie a distrus virusul din sânge, fie a stimulat sistemul imunitar să distrugă virusul sau chiar ambele variante;
a ajutat stoparea bolii SIDA la pacienţii depistaţi cu HIV pozitiv şi a stopat boala în cazul celor care au ajuns la faza SIDA;
unii pacienţi au devenit seronegativi (virusul sau anticorpii virusului nu s-au mai găsit în sânge).

Administraţia pentru Alimentaţie şi Medicamente din Statele Unite a aprobat testarea pe pacienţi a tratamentului cu aloe vera împotriva virusului HIV.

Putem găsi aloe vera sub formă de suc sau gel de băut, geluri şi creme cosmetice, spray-uri pentru afecţiuni ale pielii, capsule şi gelule cu extras din aloe făcut pulbere.

Vă recomand să-l consumaţi sub formă lichidă, iar pentru afecţiuni cronice, cura poate fi prelungită mai multe luni consecutiv, fără a depăşi însă 6 luni de tratament, după care e obligatorie o pauză de 3 - 6 luni. Cel mai bun efect îl are în asociere cu o dietă vegetariană.

Dintre comopaniile cunoscute care comercializează geluri sau sucuri de băut din planta aloe vera sunt: