Este adevărat că, în zilele noastre, există un arsenal de medicamente şi suplimente nutritive împotriva tuturor bolilor. Uităm totuşi că durerea este un semnal al organismului care ne comunică faptul că ceva nu e în regulă în corpul nostru. Când am căutat să găsim mijloacele de a înlătura durerea, au fost inventate medicamentele. Dar acestea nu înlătură cauzele problemelor, ci doar efectul lor. Numărul mare de medicamente a cauzat un număr mare de boli, deoarece toate medicamentele au efecte secundare şi, în timp ce luptăm cu o boală, creăm alta.
În ciuda medicamentelor puternice şi a tehnologiei medicale perfecţionate, suntem în continuare expuşi bolilor. Ceea ce pare şi mai straniu este că, în societăţile bogate, oamenii mor de boli mai grave şi mai complicate. În plus, deşi omul este un sistem întreg, complex, format din minte şi corp, medicii s-au specializat pe anumite părţi din el: cardiologii tratează inima, urologii - rinichii, ORL-iştii - urechile, gâtul şi nasul, ortopedul - oasele membrelor... Din momentul divizării muncii doctorilor, noi nu am mai existat ca întreg. Oare de ce, după atâţia bani investiţi în industria de medicamente şi în cercetare în domeniul medicinei, oamenii continuă să moară de boli grave în număr destul de mare?!? Răspunsul poate că este şi ăsta: pentru că majoritatea oamenilor au continuat să mănânce prea mult, în combinaţii nesănătoase, să respire incorect şi să ducă o viaţă sedentară, adică au continuat un stil de viaţă nesănătos, împotriva căruia încă nu s-au inventat medicamente. Descoperirile au arătat că produsele din carne sunt nocive în sine. Oamenii de ştiinţă au asociat consumul de carne cu un risc crescut de moarte din cauza unui cancer, a bolii cardiovasculare şi de moarte prematură în general. Cu toate acestea, cei mai mulţi oameni continuă să mănânce carne şi produse derivate din carne zilnic şi chiar de mai multe ori pe zi. Ceea ce îngrijorează oamenii de ştiinţă şi doctorii din toată lumea este faptul că sistemul imunitar al majorităţii oamenilor este deja slăbit la 20 de ani. Chiar şi cele mai puternice antibiotice sunt ineficiente împotriva unor infecţii virale noi.
Sistemul imunitar slăbit este un efect al încălcării legilor naturii!
Distrugerea lui începe încă din copilărie. Dacă un copil este hrănit cu alimentaţie artificială de la naştere, intestinul gros degenerează şi nu este capabil să protejeze copilul împotriva bolilor. Organismul are o imunitate slabă şi se îmbolnăveşte frecvent. Pentru a lupta împotriva bolilor, ne îndopăm copiii cu antibiotice care distrug toate microorganismele, atât cele cauzatoare de boli, cât şi cele folositoare. Acest lucru cauzează constipaţii frecvente - o problemă ce devine şi mai gravă consumând produse rafinate şi sintetice. Drept rezultat, organismul suferă de boala numita disbacterioză, care înseamnă degenerarea microflorei sănătoase şi un sistem imunitar slăbit.
Singurul aliment potrivit pentru copii, pentru a-şi forma un sistem imunitar puternic şi a fi protejaţi de boli, este laptele de mamă. Doar laptele matern creează o microfloră sănătoasă în intestinul gros, cu bacterii ce protejează copilul împotriva tuturor infecţiilor. Laptele matern contribuie la dezvoltarea instinctului natural de conservare.
S-a mai constatat că sunt din ce în ce mai multe bacterii cauzatoare de boli ce se dezvoltă în organismul nostru. După cum ştim, bacteriile cauzatoare de boli se dezvoltă cel mai bine într-un mediu acid. Consumul excesiv de carne, dulciuri şi produse făinoase albe măreşte aciditatea din organismul nostru. Dacă avem un regim alimentar incorect mulţi ani, creăm condiţiile ideale pentru dezvoltarea bacteriilor dăunatoare. Durează mulţi ani să fie dezvoltat un antibiotic nou şi bacteria pentru care a fost creat acesta are destul timp să se modifice. De asemenea, nu există niciodată doar un singur organ bolnav în organismul omenesc.
Atunci când ceva ne provoacă durere şi începem să tratăm, luptăm împotriva simptomelor şi nu ne adresăm cauzelor. De aceea, problema se poate manifesta în alt loc, provocând durere asociată unei boli cu totul diferite. Astfel, bolile sunt doar nereguli ale funcţionării normale a organismului nostru.
Sănătatea depinde nu numai de un regim alimentar corect, ci şi de o respiraţie corectă. Putem supravieţui o lună fără mâncare, dar doar câteva minute fără aer. Nu putem fi sănătoşi atât timp cât respirăm incorect. Nouă persoane din zece respiră incorect, provocând deficienţa cronică de oxigen în organism. Aceasta duce la îmbătrânirea prematură a organsimului şi la provocarea multor boli.
În concluzie, care sunt factorii îmbolnăvirii organismului nostru?
Respiraţia incorectă, obiceiurile alimentare greşite, exerciţiile fizice insuficiente, coloana vertebrală nealiniată şi cu probleme şi, nu în ultimul rând, toate sentimentele negative ca: invidia, lăcomia, ura sau furia.
Viaţa noastră poate fi foarte lungă dacă nu o scurtăm singuri.
Unii cred că, dacă devin vegetarieni, au rezolvat toate problemele legate de sănătate. Potrivit statisticilor, vegetarienii sunt mai rezistenţi decât cei care consumă carne, dar ambele categorii suferă de diverse boli. Cel mai bine este să fim moderaţi în toate. Este una din condiţiile fundamentale ale supravieţuirii noastre. Singurul lucru care nu ar trebui făcut cu moderaţie este să zâmbim - cu cât mai mult, cu atât mai bine.
Natura nu inventează medicamente noi, dar oferă destule posibilităţi şi are încă multe resurse...
De exemplu, usturoiul a fost folosit multe sute de ani împotriva tuturor felurilor de infecţii şi va rămâne cel mai bun antibiotic.
De exemplu, usturoiul a fost folosit multe sute de ani împotriva tuturor felurilor de infecţii şi va rămâne cel mai bun antibiotic.
Nu există medicamente perfecte, eficiente împotriva tuturor bolilor, medicamente-minune. Nu există nicio metodă uşoară pentru a ne menţine sănătatea. Nu putem cumpăra sănătatea din farmacii !
Sfatul pentru cei care vor sa trăiască mult şi să fie sănătoşi este următorul: "Întoarceţi-vă la regimul alimentar simplu şi natural, învăţaţi să respiraţi corect, faceţi multe exerciţii fizice şi expuneţi-vă organismul la aer, apă şi lumina soarelui.
Când trăim în armonie cu natura, organismul nostru se vindecă şi întinereşte singur.
Iată câteva reţete pentru sănătate:
- Pentru a menţine un alb clar al ochilor şi o sclipire catifelată, beţi 50 g de suc de napi în fiecare zi.
- Pentru a preveni micşorarea ochilor odată cu îmbătrânirea, masaţi degetele mici înainte de culcare.
- Pe măsură ce îmbătrâniţi, puteţi suferi de hipermetropie şi să aveţi nevoie de ochelari. Pentru a preveni acest lucru, masaţi-vă degetele arătătoare, pe fiecare câte trei minute pe zi.
- Există un bun obicei în Orient, numit "Bucuria picioarelor" - cuplurile îşi masează picioarele reciproc. Adică acolo unde avem peste 70.000 de terminaţii nervoase. Un astfel de masaj înlătura oboseala, îmbunătăţeşte somnul şi măreşte longevitatea.
- Iată câteva produse alimentare necesare bunei funcţionări a creierului: caise, nuci, grepfruit, miere, zmeură, pătrunjel, cartofi, mazăre, ceapă, mere, cireşe, coacăze, ulei de porumb, ulei de măsline, ulei de floarea-soarelui, stafide, gălbenuş crud, varză, varză de Bruxelles, conopidă, mentă, hrean, agrişe, struguri, salată verde, morcovi, castraveţi, usturoi, ficat, portocale, germeni de grâu, prune uscate.
Prevenirea ridurilor:
- Reţeta 1 : amestecaţi un gălbenuş de ou, o lingură de glicerină şi o lingură de miere. Utilizare: ca mască de faţă, în fiecare dimineaţă şi seară (10-15 minute).
- Reţeta 2: radeţi o lămâie cu tot cu coajă şi amestecaţi cu 100 g miere, într-un vas de sticlă. Utilizare: ca mască de faţă, o dată pe zi (10-15 minute).
- Reţeta 3: amestecaţi 100 g de miere cu 100 g de votcă încălzită, într-un vas de sticlă. Utilizare: încălziţi puţin şi folosiţi ca mască de faţă o dată pe zi (15 minute).
- Reţeta 4: fierbeţi o legătură de pătrunjel în 0.5 l de apă timp de 30 de minute, lăsaţi la temperatura camerei timp de 30 de minute, strecuraţi, turnaţi într-un borcan şi închideţi ermetic, după care îl păstraţi la loc întunecos timp de două zile. Utilizare: frecaţi pe faţă în fiecare dimineaţă şi seară. Nu clătiţi.
Înlăturarea petelor şi ridurilor de pe faţă:
- Reţetă: tăiaţi bine 100 g de napi, puneţi într-o oală, turnaţi apă fiartă peste ei şi fierbeţi 15 minute. Lăsaţi la temperatura camerei timp de 20 de minute, strecuraţi, amestecaţi cu o lingură de suc de lămâie şi depozitaţi într-un loc întunecos. Utilizare: spălaţi-vă faţa în fiecare dimineaţă şi seară.
Reţete pentru tratarea diabetului:
Reţeta 1: 100 g de suc de varză, 100 g de miere.
PREPARARE: curăţaţi şi tăiaţi mărunt varza, stoarceţi sucul într-un borcan, adăugaţi miere, amestecaţi bine, închideţi bine borcanul şi depozitaţi într-un loc întunecos.
UTILIZARE: două linguriţe de trei ori pe zi înainte de mese, timp de o lună.
Reţeta 2: zece frunze medii de dafin, aproximativ două cani (0.5 l) de apă fiartă.
PREPARARE: rupeţi frunzele, puneţi-le într-un termos de jumătate de litru, turnaţi apă fiartă peste ele şi lăsaţi-le două-trei ore.
UTILIZARE: beţi o jumătate de cană de soluţie caldă de trei-patru ori pe zi, înainte de mese, timp de două săptămâni.
Reţete pentru femeile aflate la menopauză:
Reţeta 1: 200 g de vin alb, 10-12 căţei de usturoi.
PREPARARE: încălziţi vinul la foc mic până la punctul de fierbere, adăugaţi usturoiul şi fierbeţi încă 30 de secunde; lăsaţi-l să se răcească şi turnaţi într-o sticlă de culoare închisă. Păstraţi într-un loc întunecos, la temperatura camerei.
UTILIZARE: o lingură de trei ori pe zi, cu 20 de minute înainte de mese, timp de trei zile la rând (ziua 1,2,3; 11,12,13; 21,22,23 a fiecărei luni). Terapia readuce capacitatea de a face copii, îmbunătăţeşte aspectul tenului şi readuce senzaţia de sănătate generală.
Reţeta 2: coaja de la 10 portocale, 2 l de apă fiartă, puţin zahăr sau miere.
PREPARARE: puneţi coaja de portocală în apă fiartă, acoperiţi oala cu un capac şi fierbeţi la foc mic până când mai rămân aproximativ 0.7 l de lichid. Strecuraţi băutura de două ori şi adăugaţi miere sau zahăr pentru un gust mai bun. Turnaţi soluţia într-o sticlă şi păstraţi la frigider.
UTILIZARE: o lingură de trei-patru ori pe zi.
Reţete pentru ochi:
- Turnaţi o jumătate de cană de apă fiartă peste o jumătate de cană de coji de castravete şi adăugaţi o lunguriţă de bicarbonat. Folosiţi pentru comprese.
- Fierbeţi o ceapă (cu tot cu coajă) într-o cantitate mică de apă, adăugaţi puţină miere şi amestecaţi bine. Clătiţi ochii cu această băutură de patru-cinci ori pe zi (înlătură roşeaţa).
- Răzuiţi un măr sau un cartof, amestecaţi cu un albuş de ou şi puneţi pe ochi. Clătiţi cu apă fiartă, călduţă.
Reţeta pentru întărirea organismului dupa o boala gravă:
Ingrediente: alune, caise, stafide, prune uscate, seminţe de floarea-soarelui şi miere - câte100 g din fiecare, două lămâi cu coajă (fără seminţe).
PREPARARE: zdrobiţi totul, adăugaţi miere, amestecaţi bine şi păstraţi într-un borcan de 1 litru, închis, într-un loc răcoros.
UTILIZARE: 2-4 linguriţe pe zi (adulţi),1 linguriţă pe zi pentru copii.
Reţete pentru tratarea arsurilor:
- Puneţi morcov ras pe zona afectată.
- Amestecaţi un gălbenuş de ou cu o linguriţă de unt (trebuie să semene cu maioneza), puneţi pe un tampon moale şi aplicaţi pe zona afectată. Va uşura durerea şi va preveni apariţia cicatricilor.
- Clătiţi zona afectată cu apă rece şi aplicaţi mult bicarbonat de sodiu.
- În cazul arsurilor în gât, clătiţi cu o lingură de ulei şi înghiţiţi uleiul.
Reţete pentru tratarea tulburărilor cardiovasculare:
Reţeta 1: 200 g stafide, 1 litru de apă fiartă, o lingură de suc proaspăt de lămâie.
PREPARARE: spălaţi stafidele, turnaţi apa fiartă peste ele şi fierbeţi încă cinci minute. Lăsaţi să se răcească, strecuraţi, adăugaţi suc de lămâie şi închideţi bine într-un recipient de sticlă.
UTILIZARE: o jumătate de cană de trei ori pe zi, timp de una-două luni. Păstraţi la frigider.
Reţeta 2: o lingură suc de morcovi, o lingură de hrean ras, o cană de miere, sucul de la o lămâie.
PREPARARE: amestecaţi bine cu o lingură de lemn într-o oală emailată, puneţi într-un recipient de sticlă, închideţi bine şi păstraţi într-un loc răcoros.
UTILIZARE: o linguriţă de trei ori pe zi (cu o oră înainte de mese), timp de trei luni.
Reţete pentru tratarea tensiunii arteriale scăzute:
- Persoanele cu tendinţă de tensiune arterială scăzută ar trebui să fie active fizic - mergeţi şi alergaţi cât de mult posibil.
- Pentru a întări o inimă slăbită, mestecaţi o bucată de coajă de lămâie în fiecare zi - e bogată în uleiuri eterice.
- Luaţi o linguriţă de miere cu lapte sau brânză de vaci integrală de două-trei ori pe zi.
- Folosirea regulată a saunei timp de un an normalizează tensiunea arterială.
- Duşurile alternante reci şi fierbinţi reglează foarte bine tonusul vaselor de sânge.
- Masajul cu vibraţii ajută la mărirea tensiunii arteriale.
- Staţi pe vârful picioarelor cu mâinile pe lângă corp, apoi lăsaţi, cu forţa, greutatea corpului pe călcâie. Repetaţi de 20 de ori, dimineaţa şi seara. Săritul ritmic alternant pe călcâie creşte presiunea arterială.
- Dacă tensiunea descreşte odată cu schimbările vremii, beţi cel puţin o cană de suc de morcovi (patru părţi), amestecat cu suc de sfecla ( o parte).
Reţete pentru tratarea tensiunii arteriale ridicate:
Pentru a reduce tensiunea arterială, este necesar să curăţăm sistemul circulator şi ficatul. Limitaţi consumul de grăsimi şi produse pe bază de făină. Mâncaţi mai multe alimente bogate în vitamina C şi fiţi mai activi fizic.
Rețeta: 0.5 litri vodcă, 200 g de usturoi.
PREPARARE: turnaţi vodca într-o sticlă de 0.75 litri, adăugaţi usturoi, închideţi bine şi lăsaţi într-un loc întunecos timp de 6-8 zile (agitaţi din când în când). Strecuraţi, închideţi sticla bine şi păstraţi la frigider.
UTILIZARE: o lingură de trei ori pe zi, înainte de mese.
Tratarea arteriosclerozei:
- Beţi o jumătate de cană de suc stors din cartofi cruzi pe stomacul gol, dimineaţa, timp de 14 zile.
- Faceţi terapie cu lămâie.
- Curăţaţi ficatul - mâncaţi un grepfruit pe stomacul gol, unul dimineaţa şi unul seara, cu doua ore după ultima masă.
- Beţi două-trei căni de ceai verde în fiecare zi.
- Curăţaţi sistemul limfatic.
- Faceţi duşuri alternante, calde şi fierbinţi, dimineaţa şi după-amiaza.
- Beţi o treime de cană de suc de dovleac, o cană de suc de pepene roşu sau o treime de cană de sfeclă de trei ori pe zi, cu 15 minute înainte de mese.
- Amestecaţi sucul de la o jumătate de grepfruit cu o lingură de ulei de măsline.
- Stoarceţi sucul din 50 g de usturoi, adăugaţi o cană de votcă şi lăsaţi într-un loc călduros timp de trei zile. Luaţi opt picături urmate de o înghiţitură de apă rece, de trei ori pe zi.
Reţete pentru curăţarea nucleelor de radiu şi a metalelor grele din organism:
Reţeta 1: Utilizarea seminţelor de in.
Turnaţi 1.5 litri de apă fiartă peste o jumătate de ceaşcă de seminţe de in, fierbeţi timp de două ore la foc mic, răciţi şi strecuraţi. Beţi pe parcursul zilei. Folosiţi această terapie o dată pe an, timp de două saptamani.
Rețeta 2: utilizarea acelor de pin sau de molid.
Turnaţi 1 litru de apă fiartă peste o jumătate de ceaşcă de ace de pin sau de molid tăiate, încălziţi la foc mic timp de 10 - 15 minute până aproape de punctul de fierbere, apoi strecuraţi băutura. Beţi 1 - 2 ceşti de două ori pe zi, timp de 7 zile, în loc de ceai, faceţi o pauză de 2 luni şi repetaţi timp de alte şapte zile. Folosiţi această terapie o dată pe an.
Nucleele de radiu și metalele grele sunt factori carcinogeni - cauzează dezvoltarea celulelor canceroase în organism. Aceste metale ajung în organism odată cu aerul, apa şi mâncarea. Toţi locuitorii oraşelor, fără excepţie, au niveluri ridicate din aceste substanţe în organism şi prezintă riscul de a dezvolta un cancer la unul din organe. De aceea, curăţarea corpului de nuclee de radiu şi de metale grele devine obligatorie pentru păstrarea sănătăţii organismului.
S î n z i a n a 💜
Sursa: Mickhail Tombak , "Cum sa traim 150 de ani", Editura Paralela 45
© Copyright 2015 Max's concept
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Aici puteți posta mesajele cu impresii și sugestii pentru blogul nostru