SCURT ISTORIC
Regii persani considerau vinul ca un mijloc de limpezire a minții, de aceea, înainte de a întreprinde tratative mai serioase, recomandau să se consume puțin vin.
Hipocrate, părintele medicinei (sec. V î.Hr.), considera vinul ca ”cel mai minunat remediu, deopotrivă de util atât pentru cei bolnavi, cât și pentru cei sănătoși”.
Asclepiade, fondatorul renumitei Școli de medicină de la Roma (sec.II d.Hr.), declara că vinul, prin foloasele pe care le aduce oamenilor, depășește chiar și puterea zeilor.
Marc Aureliu, în războiul contra Parților, izbucnind ciuma, și-a vindecat soldații tratându-i cu vin și untdelemn.
Marii medici ai antichității: Hipocrat, Dioscoride, Avicena, Celsius, Galen, și alții, administrau vinul ca diuretic în ascite, și ca tonic în maladiile febrile, convalescenților și surmenaților. Galen, în special, recomanda vinul pentru bătrâni.
Vestitul medic grec Arété, căruia i se datorează descrierea migrenei, a anginei difterice și a melancoliei, prescria vinurile albe, dulci, ușoare, contra durerilor de cap, și pe cele roșii, seci, în diabet și afecțiunile pulmonare.
Vinul este folosit în anumite boli fie simplu, fie fiert și amestecat cu plante medicinale. Se știa că încălzește trupul când este băut și îl răcorește prin cataplasme.
În cartea ”Elemente de filosofie naturală”, Nicolas de Locques arată că tot ceea ce există în natură ca principal element chimic, se găsește și în vin, motiv pentru care medicii numeau vinul ”Marele vegetabil”.
Biblia vorbește în multe locuri despre îmbălsămarea cadavrelor prin spălarea cavității abdominale cu vin, după scoaterea intestinelor, și apoi prin adăugarea celorlalte ingrediente necesare mumificării.
Chiar vechii medici chinezi întrebuințau vinul ca dezinfectant general în marile operații abdominale.
În Evul Mediu, în Franța, se spunea că o bună înghițitură de vin Bourgogne imunizează organismul contra ciumei. În timpul epidemiei de holeră, care a bântuit Parisul în 1886, s-a constatat că persoanele care consumau regulat vin la masa de prânz au fost mai ferite de flagel, față de cele care nu l-au folosit. Rolul dezinfectant al vinului a fost demonstrat încă de la apariția acestei băuturi.
VINUL - UCIGAȘ DE BACTERII
Acțiunea antimicrobiană a vinului se datorează, în primul rând, substanțelor colorante, îndeosebi antocianilor, precum și botryticinei, antibioticul care se găsește în strugurii atacați de mucegaiul Botrytis cineraea, după cum susține prof. Genevois. Puterea bactericidă a vinului scade pe măsura învechirii lui, datorită precipitării antocianilor.
Vinurile filtrate își păstrează acțiunea bactericidă. Îmbogățind vinul fie în pigmenți galbeni (flavonoide), fie în pigmenți roșii (antociani), puterea bactericidă a acestora crește. Decolorând vinurile roșii, cu cărbune vegetal, până la incolor, ele își pierd proprietățile bactericide. Este demonstrat definitiv faptul că substanțele colorante, îndeosebi antocianii, sunt cele care joacă cel mai important rol în acțiunea bactericidă a vinului. Deci nu conținutul în alcool al vinului are rol de dezinfectant; s-a demonstrat că vinul, chiar și când i s-a evaporat tot alcoolul, nu și-a pierdut proprietățile bactericide.
Reziduul fix, rămas de la distilare, mai ales taninul și acizii conținuți în vin (în special acidul malic), sunt cei care au rolul cel mai important în acțiunea bactericidă a vinurilor. Acizii organici și acidul sulfuros din vinuri nu au acțiune bactericidă; vinurile care nu au în conținutul lor anhidră sulfuroasă au, totuși, acțiune bactericidă. Substanțele tanante clasice nu a un efect sigur antimicrobian; dacă sunt eliminate prin tratarea vinului cu gelatină, acesta continuă să aibă proprietăți bactericide.
Acțiunea bactericidă și profilactică a vinului a fost dovedită experimental de o serie de cercetători, cu deosebire spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Ei au demonstrat distrugerea a numeroase tipuri de bacili și viruși, după un timp variind de la 20 de minute, până la 2 ore, în funcție de numărul gremenilor inoculați și de gradul de diluare a vinului cu apă, după ce aceștia au fost plantați în diferite vinuri albe și roșii, chiar și amestecate cu apă.
Dr. Bécourt, de pildă, a demonstrat pe un operat, căruia i s-a administrat în timpul spitalizării vin, că acesta a fost refractar la colibaciloză tocmai datorită vinului băut.
VINUL ȘI ANTIBIOTICELE
Se știe că atunci când două substanțe cu proprietăți antiseptice sunt asociate, efectul produs de acestea asupra micoorganismelor se poate manifesta sub trei forme, și anume: aditiv, care corespunde însumării proprietăților bactericide ale fiecărei substanțe; antagonist, când acțiunea antimicrobiană este inferioară proprietăților bactericide ale fiecărei substanțe luată în parte, și sinergică, atunci când acțiunea antimicrobiană depășește proprietățile bactericide ale substanțelor însumate.
În urma unor experiențe clarificatoare, s-a constatat că următoarele antibiotice au acțiune sinergică cu vinul:
- cloramfenicolul + (vin 30% + apă 70%), asupra colibacililor și stafilococilor;
- penicilina și teramicina + (vin 30% + apă 70%), asupra colibacililor.
- penicilină + (vin 20% + apă 80%), în cazul stafilococilor.
Este de remarcat că vinul poate neutraliza gustul de clor din apa de băut sterilizată prin acest procedeu (50 g de vin la 1 litru de apă).
În concluzie, este un fapt neîndoielnic că vinul, prin proprietățile sale bactericide, poate fi considerat de multe ori ca un auxiliar prețios în lupta contra infecțiilor.
VINUL - UN STIMULENT NATURAL
Apreciind calitățile vinului, Pasteur l-a definit ca fiind: ”cea mai sănătoasă și mai nobilă dintre băuturi”.
Întreg ansamblul digestiei este influențat favorabil de către vin. Vinul impulsionează secreția gastrică, cea a ficatului și a pancreasului, ajutând la saponificarea grăsimilor. El are o acțiune diuretică cu atât mai mare, cu cât concentrația lui în săruri de potasiu este mai ridicată. Întregul proces al nutriției este influențat favorabil de consumul moderat de vin, dar nefavorabil în cazul consumului excesiv (în abuz).
Abuzul provoacă ”ciroza atrofică”, omul murind în final de hidropizie (hidros=apă, pizis=aspect), adică exces de apă rămasă în organism după absorbția alcoolului, fapt ce a făcut să circule proverbul: ”cine bea mult alcool, moare în apă”.
Vinul este, așa cum am văzut, un aliment, un stimulent, un medicament sau un reconfortant, numai dacă este consumat în cantități și în perioade de timp limitate, judicios apreciate.
Încă din 1932, la cel de-al III-lea Congres internațional al viei și vinului, care a avut loc la Roma, profesorul Loeper, de la Academia de medicină din Paris, a demonstrat că: ”Vinul accelerează evacuarea stomacului, el excită secreția biliară, sporește leucocitoza și polinucleoza sângelui, face să crească tonusul nervos când al marelui simpatic, când al nervului vag. El este diuretic.”.
Vinul este benefic în formele de dispepsie în care secreția fermenților este insuficientă sau deficitară. Datorită acestor însușiri de a favoriza digestia, vinul, mai cu seamă cel vechi, este prescris în scop alimentar în convalescența bolilor grave. Având o aciditate apropiată de cea a sucului gastric, reglează pH-ul acestuia.
Se mai știe că vinurile albe au ușoare însușiri laxative, pe când cele roșii, datorită taninului și substanțelor colorante ce le conțin, au o acțiune constipantă.
Cum reacționează mucoasa stomacală la excesul de alcool?
Ea se îngroașă, glandele stomacale care produc acidul gastric necesar digestiei se distrug și, de aceea, alcoolicii simt nevoia de alimente piperate, ardeiate sau acre, care le ”biciuiesc” stomacul pentru a le stimula pofta de mâncare. La alcoolici, un ulcer stomacal evoluează fără dureri, pe nesimțite și foarte adesea se produc hemoragii ce pot fi fatale, pe când la nealcoolici, boala se anunță prin dureri și poate fi tratată la timp.
Vinul, prin conținutul de alcool, accelerează mișcările circulatorii ale sângelui sau, cum se zice în popor, ”încălzește sângele”, producând în organism căldură și energie. El însă ridică tensiunea arterială. Când vinul este consumat în timpul mesei, alcoolul din vin se asimilează mult mai repede și mai complet. Aciditatea și substanțele tanante din vin, deci îndeosebi vinul roșu, favorizează digestia proteinelor.
Departe de a dăuna educației fizice și sporturilor, în general, vinul băut cu moderație echilibrează și stimulează puterile. Este un tonic pentru mușchi și un sitmulent pentru spirit. Din această cauză, mulți alpiniști luau cu ei, în timpul ascensiunilor, vin sau băuturi alcoolice mai tari, deoarece, consumate în doze mici, stimulează forțele sleite de un mers prea obositor.
Se apreciază că vinul este băutura cea mai hrănitoare, cea mai prețioasă și cea mai energizantă. Numai abuzul e vătămător, și de aceea vinul se recomandă cu încredere, în doze ponderate, celor anemici, tuberculoșilor, convalescenților neuroastenici, malaricilor.
Vinul stimulează atât munca manuală, cât și pe cea intelectuală, el dă vioiciune spirituală, optimism și veselie celor care îl consumă. Pentru foarte mulți intelectuali, vinul din alimentația lor a stat la baza inspirației. ”Cine bea vin, bea geniu” - a spus Baudelaire. Pasteur considera că, în doze moderate, ”vinul produce o excitare cerebrală binefăcătoare, manifestată în sfera inteligenței și afecțiunii”.
Ingerat în cantități rezonabile, stimulează văzul în timpul nopții și, în acest sens, sunt interesante observațiile care s-au făcut asupra conducătorilor auto cărora li se dăduse vin în prize mici. Aceștia conduceau cu mai multă siguranță în timpul nopții și vedeau mai bine pe întuneric, cu condiția ca băutura să fi fost consumată cu 24 de ore mai înainte. Influența alcoolului asupra vederii se datorează măririi cantității de vitamină A din organism și ameliorării distribuirii ei prin mijlocirea sângelui. Remarca lui Pliniu cel Bătrân (23 - 79 d.Hr.) că ”vinul băut cu moderație ajută vederea, abuzul o slăbește însă”, este actuală.
Vinul nu este numai un excitant, ci și un prețios calmant. ”Un păhăruț de vin înainte de culcare, în insomniile produse de cafea și ceai, poate fi o binecuvântare”.
VINUL - UN MEDICAMENT DE EXCEPȚIE
În primul rând, trebuie subliniat că, în afară de valoarea vinului ca aliment și ca sursă energetică, el produce într-un organism obosit o senzație de revigorare, stimulându-l.
Totuși, trebuie subliniat pericolul consumului abuziv, care poate duce la alcoolism, mai ales în cazul consumului de băuturi alcoolice tari. Între cele două feluri de băuturi există deosebiri fundamentale: băuturile alcoolice provin din distilarea borhoturilor de cereale, cartofi, melase de sfeclă de zahăr, conținând, pe lângă alcoolul etilic, și alți alcooli superiori (butilic, propilic, amilic, etc.), cu efecte toxice mai pronunțate, pe când vinul rezultă din zeama fermentată a strugurilor, în prezența microorganismelor, și este un produs biologic, bogat în elemente nutritive, în vitamine și cu acțiune vitală.
Iată câteva efecte benefice în cazul anumitor boli.
BOLI ALE CĂILOR RESPIRATORII
În aceste boli, vinul acționează asupra centrilor respiratori și determină intensificarea și accelerarea schimburilor de oxigen care au loc în plămâni. Utilizarea lui face minuni, asigurând excreția mucozităților bronhice, iar în unele bronșite de origine infecțioasă este un reconstituant de prim ordin, care întărește organismul și oprește tusea. La copiii cărora bronho-pneumonia le-a debilitat mult organismul, vinul produce uneori adevărate ”învieri”.
În ceea ce privește bolile grave pulmonare, cum este tuberculoza, se afirmă că aceasta nu întâlnește niciodată ”inamici așa de temuți cum este vinul”, și că în regiunile unde el se consumă, această boală este mai puțin răspândită.
În realitate, s-a observat că procesul acesta e mai complicat deoarece, la bolnavii care digeră prost, alcoolul agravează boala, în timp ce la cei cu nutriția normală, alcoolul întârzie evoluția bolii.
AFECȚIUNI DIGESTIVE
Vinurile cu o aciditate mai ridicată și slab colorate contribuie la o bună digestie. În cazul bolilor digestive, colitelor diareice sau de constipație, vinurile au un rol foarte important. În colitele diareice au efect vinurile bogate în tanin și substanțe colorante; la constipație se recomandă vinurile albe, acide, bogate în săruri de potasiu, care au însușiri laxative.
Vinurile sunt contraindicate în cazul bolii ulceroase, gastritelor hiperacide și cirozei hepatice, în unele boli ale sistemului nervos (astenii grave), la litiazici și hipertensivi.
În formele ușoare de astenie însă, vinul poate ajuta.
În ”lingoarea neagră”, icter grav, vinul spumos a avut bune rezultate prin proprietățile terapeutice și stimulente pe care le posedă.
DIABET
Vinul, consumat în timpul mesei de către diabetici, generează un efect asemănător cu cel produs de o doză de insulină, care determină revenirea la starea normală a glicemiei. S-a constatat că aceeași concentrație de alcool care se găsește în vin, ”dat sub formă de soluții hidroalcoolice, nu produce același efect”.
Vinurile care se introduc în dieta diabeticilor trebuie să fie seci (fără zahăr), cu un conținut ridicat în acizi organici și săruri minerale, care au o acțiune alcalinizantă.
CARDIOPATII
În bolile aparatului circulator și în cardiopatii, vinul, prin alcoolul pe care-l conține, exercită o acțiune vasodilatatoare și cardiotonică. Pentru acești bolnavi, vinurile cu un conținut mai mic de alcool și nu prea tămâioase, trebuie să constituie o parte integrantă a regimului dietetic.
Datorită conținutului în potasiu al vinurilor, acțiunea lor diuretică este un avantaj. Vinurile colorate, cu un grad alcoolic scăzut, dar cu un conținut mare în săruri minerale, au o acțiune diuretică și hipotensivă.
Vinurile spumoase și cele acide, care au un grad alcoolic scăzut, potolesc setea provocată de stările febrile; cele roșii, cu un grad mai ridicat de alcool (mai ales cele vechi), cele spumoase, stimulează centrele vasomotorii și sunt întăritoare.
Datorită acțiunii vasodilatatoare periferice, vinul se recomandă și în cazuri de răceli; de asemenea, în unele maladii cardiace și atunci când pulsul încetinește și e neregulat, are un efect salutar.
SARCINĂ
Valoarea terapeutică a vinului în timpul sarcinii este recunoscută: vinul va lupta contra demineralizării și decalcifierii care dau atâtea neplăceri prin apariția cariilor dentare și, mai târziu, prin distrofiile osoase, ce sunt mai grave când apar la coloana vertebrală și bazin.
Vinul, în alimentația femeilor însărcinate, intervine ca tonic, aperitiv și eupeptic. În cazurile de stări de vomă, în timpul nașterii și chiar la naștere, vinurile spumoase (Champagne) sunt bine tolerate.
În Franța, țara cu cel mai mare consum anual de vin pe cap de locuitor, și care la un moment dat era acuzată că din această cauză are o vitalitate scăzută, prin lucrările de demografie s-a dovedit tocmai contrariul, mortalitatea infantilă prenatală fiind mai puțin gravă decât în țările cu renume în acest sens cum sunt Suedia, Germania, Anglia și Statele Unite.
COPIII ȘI VINUL
În ceea ce privește vârsta la care li se poate da copiilor vin, părerile sunt împărțite. Aristotel considera laptele ca fiind cel mai potrivit aliment pentru copii și atrăgea atenția să nu li se dea vin copiilor, deoarece poate pricinui multe boli.
Dr. R.J.Weissenbach, președintele Asociației medicilor amici ai vinului din Franța, este categoric împotriva folosirii vinului în alimentația copiilor mai mici de 7 - 8 ani, iar peste această vârstă se pot da doar cantități foarte mici (100 ml vin amestecat cu apă) în timpul mesei. Unii specialiști contraindică vinul copiilor sub 6 ani, celor excitabili, nefritici sau cardiaci.
DIVERSE ALTE AFECȚIUNI
În stările de anemie și mai cu seamă în anemia pernicioasă sunt recomandate vinuri cu aciditate normală.
S-a încercat și un tratament cu vin, în injecții, aplicat într-un caz de leucemie unde, după a patra injecție cu vin, de la 1500000 globule roșii s-a ajuns la 42000000, iar numărul globulelor albe a scăzut simțitor.
Vinul are și o acțiune preventivă împotriva anumitor boli. Este citat cazul a doi marinari, unul englez și unul francez; francezul, cel care primea în rația lui zilnică câte un pahar de vin de Bordeaux la fiecare masă, nu s-a îmbolnăvit, pe când englezul, care bea numai alcool cu apă, s-a îmbolnăvit de scorbut. Substanțele anorganice din vin și, în mod deosebit, vitaminele, au fost acelea care au completat hrana marinarului francez.
Este considerat un adevărat remediu profilactic în țările infestate de malarie, mai cu seamă dacă este asociat unei mese hrănitoare.
CE ESTE VINUL MEDICINAL ȘI CEL DE REGIM
Vinurile au însușiri fizico-chimice și organoleptice foarte diferite, în funcție de soiurile lor, de condițiile pedoclimatice și de tehnologia aplicată în obținerea și condiționarea lor.
Medicii igieniști și fiziologi, constatând efectul binefăcător al vinului în anumite stări fiziologice normale sau patologice ale organismului uman, au procedat la clasificarea vinurilor după însușirile lor fizico-chimice și efectul pe care-l au.
Astfel, la Congresele internaționale ale O.I.V.-ului încă din anii 1953 și 1956, s-a adoptat termenul de ”vinuri de regim”, a căror definiție a fost formulată astfel de către medicii italieni: ”Vinurile care, prin compoziția lor fizico-chimică și prin caracteristicile lor organoleptice, servesc la completarea dietelor adaptate diverselor stări fiziologice și patologice ale organismului omenesc”.
Aceste vinuri ”trebuie să fie absolut naturale și sănătoase”, cu o constituție fizico-chimică normală, fără adaosuri de substanțe străine și fără să conțină antiseptici nepermiși pentru a fi integrați în regimul dietetic.
Pe baza unei scheme elaborate de specialiști, se propune următoarea clasificare a vinurilor de regim:
- vinuri albe și seci până la un an, sub 12 grd. tărie alcoolică;
- vinuri roze și roșii seci până la un an, sub 12 grd. tărie alcoolică;
- vinuri roșii superioare seci vechi (vechime de 2 - 4 ani), cu tărie alcoolică 12 - 14 grd.;
- vinuri superioare seci vechi (2 - 4 ani vechime), cu tărie alcoolică 12 - 14 grd.;
- vinuri demiseci și de desert (albe, roșii și tămâioase), cu tărie alcoolică 12 - 15 grd.;
- vinuri spumoase de la tipurile seci până la tipurile demiseci și de desert, cu grad alcoolic sub 13 grd., o perlare fină și cât mai îndelungată;
- vinuri vermut-uri și aperitive, concentrație alcoolică ridicată peste 16 grd., conținut de zahăr cuprins de la 40 - 50 g/l până la 200 - 250 g/l, cu important adaos de ierburi și substanțe cu acțiune farmacologică.
Numai vinurile naturale și de bună calitate au o acțiune binefăcătoare asupra organismului. Cele de calitate rea (fie că provin din struguri de calitate inferioară, cum sunt cele de hibrizi producători direcți, fie că provin din struguri de calitate vinificați, însă în mod cu totul necorespunzător, sau infectate de diferite microorganisme care le alterează, fie că sunt falsificate), nu numai că nu au o acțiune benefică asupra organismului, dar sunt și vătămătoare.
În afară de vinurile naturale de regim, a căror influență se bazează numai pe proprietățile fizico-terapeutice ale băuturii, în unele vinuri, pentru a li se mări acțiunea terapeutică, s-au amestecat infuzii sau macerații de plante medicinale (rădăcini, frunze, flori, semințe, scoarță).
Potrivit însușirilor plantelor, care au intrat sub această formă în compoziția vinurilor, s-au creat vinuri cu proprietăți diuretice, tonice, feruginoase, antiscorbutice, aperitive, ș.a., numite ”vinuri medicinale”.
Iată un exemplu:
VIN FORTIFIANT DE CEAPĂ
150 g ceapă zdrobită, 100 g miere, se completează până la un litru cu vin natural.
Toate ingredientele se lasă la macerat 10 zile. Se beau câte trei linguri pe zi, înainte de mese.
VINURILE DIN VECHIME
În vremurile timpurii, când o gastronomie mai rafinată a pătruns în societatea aleasă din Italia, s-a întrebuințat ca aperitiv un vin dulce, mulsum, preparat dintr-un vin de masă obișnuit, de bună calitate, căruia i se adăuga miere de albine cât mai limpede (250 g la un litru de vin). Răcit în zăpadă sau în găleata unui puț adânc, el era servit la ospețe odată cu gustările, motiv pentru care a căpătat numele de promulsis.
Pliniu cel Bătrân susținea că un astfel de vin este cel mai prețios aliment pentru bătrâni, care se hrăneau înmuind pâine în el. El dădea ca exemplu un centenar, atibuind longevitatea robustă a acestuia tocmai acestui tip de hrană pe care o folosea în mod constant.
Pe timpul Imperiului, romanii, care învățaseră de la greci meșteșugul preparării vinurilor cu parfum de flori, au creat un vin amestecat cu miere, mirodenii și condimente orientale, în care gustul de piper era dominant. El a fost bine primit de consumatori și a ajuns chiar și în Orient sub numele de ”vina condita” sau ”vina piperita” de Italia.
Vinurile mai erau aromatizate cu: pelin (Arthemisia absinthum), aloe (Aloe arborescensis), isop (Hyssopus communis), mirt (Myrtus communis), anason (Pimpinella anisum), scorțișoară (Cinnamun zeglanicus), mosc, ș.a.
Romanii macerau substanțe aromate și în vinul ce se oferea la ospețe și banchete. Erau preferate vinurile roșii, aromate cu șofran, așa-numitele ”Conditi mirabili”. Acestea erau servite în cești confecționate din argilă îmbibată cu parfumuri tari.
Clasele nobile de mai târziu foloseau și ele vinul în amestec cu condimente, servit sub numele de Hypocras sau de Clary. Această mixtură era combinată după anumite rețete, la fel ca și cocktailurile noastre de astăzi.
În ciuda unor vinuri care deveniseră celebre chiar în zilele sale (Bourgogne, Bordeaux, Champagne), doctorul Fagon, medicul de curte al regelui Ludovic al XIV-lea, continua să prescrie suveranului său hypocras - băutura obișnuită a nobililor, vinul curat fiind lăsat pe seama călugărilor, a poporului de rând și a studenților.
O veche rețetă englezească de hypocras, transmisă de Warner, face deosebirea între stimulenții oferiți aristocraților și cei rezervați pentru oamenii de rând. Un hypocras pentru lorzi era preparat din amestecul de ingrediente dizolvate în vin: scorțișoară, chimion, piper, ulei de floarea soarelui și zahăr candel (după gust); pentru clasa de jos erau rezervate: cimbrul, ardeiul lung, mierea de albine și scorțișoara.
După câte se pare, băutura numită Clary nu diferă mult de Hypocras, fiind mai mult denumirea englezească a aceluiași vin amestecat cu condimente.
În încheiere vă recomand o rețetă făcută de mine și care a avut rezultate mulțumitoare:
Pe această temă, mai puteți citi și:
Să vă fie de folos!
S î n z i a n a 💜
Sursa: ”Vinul - cea mai sănătoasă și mai nobilă dintre băuturi”, C. A. Alboniti; Internet.
© Copyright 2019
Max's concept
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu