ALIMENTE DISTRUCTIVE PENTRU ORGANISM PE CARE LE CONSUMĂM FRECVENT

Un domn, Abel Haywood din Anglia, în anul 1845 a scris o broşură în care trata domeniul alimentelor nesănătoase "precum pâinea, cerealele, etc." astfel:

<<O cercetare a cauzelor morţii naturale sau ale morţii de bătrâneţe, expunerea unei metode complet noi şi sigure de a păstra o viaţă sănătoasă şi activă o perioadă extraordinară de timp.

"Să nu se spună că viaţa omului nu poate fi prelungită de mai multe ori perioada actuală a existenţei sale, pentru că nu este aşa; la fel s-a spus că nu poate fi realizată călătoria cu ajutorul aburului, pentru că pasagerii şi bagajele au fost transportate atât de  mult timp doar cu diligenţa şi caii de povară. Dacă ceva nu este, sau nu a fost, nu urmează că, prin aceasta, nu va fi. Totuşi este un raţionament adoptat în mod obişnuit; acesta a fost suficient pentru a umple de ridicol, a aduce pedepse sau chiar moartea, celor care s-au încumetat să propună orice ieşit din comun, chiar dacă s-a dovedit până la urmă o sursă de încântare chiar pentru prigonitori.

Ameliorarea şi progresul umanităţii către o formă de existenţă superioară vor fi mereu îngreunate dacă descoperirile şi invenţiile vor fi judecate într-o manieră aşa de stupidă şi de ridicolă.

Să examinăm fundamentele oricărui nou subiect şi dacă va fi găsit corect în principiu - dacă are adevărul la temelie - de ce s-ar teme lumea de consecinţe?

Aşa de ataşaţi suntem de noţiuni şi practici învechite, deşi reprezintă doar o personificare a falsităţii şi a mizeriei, încât ne temem de adevăr şi tremurăm ca nu cumva să ne facă fericiţi?

Materia pământoasă, solidă, care prin acumulare graduală în corp aduce osificare, rigiditate, decrepitudine şi moarte, este în principal fosfat de calciu, sau materie osoasă; carbonat de calciu, sau creta obişnuită; sulfat de calciu, sau ghipsul de Paris, cu ceva magneziu şi alte substanţe pământoase.

Am văzut că un proces de consolidare începe în perioada cea mai timpurie a existenţei şi continuă fără întrerupere până ce trupul s-a transformat dintr-o stare comparativ fluidă, elastică şi energică, într-una solidă, pământoasă, rigidă şi inactivă care sfârşeşte cu moartea. Copilăria, tinereţea, maturitatea, bătrâneţea, decrepitudinea, sunt doar mai multe stări diferite ale corpului sau etape de consolidare şi osificare - singura diferenţă în corp între bătrâneţe şi tinereţe este densitatea mai mare, duritatea şi rigiditatea, şi o proporţie mai mare a materiei calcaroase care intră în compoziţia sa.

Se pune întrebarea: care este sursa materiei calcaroase care se acumulează astfel în sistem? S-ar părea că este o axiomă că toate solidele din corp se contruiesc şi se reînnoiesc mereu din sânge. Dacă e aşa, atunci tot ce conţin aceste solide este derivat din sânge; solidele conţin fosfaţi şi carbonaţi de calciu care aşadar sunt obţinuţi din sânge în care, după cum s-a arătat, aceste substanţe se găsesc invariabil, într-o măsură mai mare sau mai mică.

Sângele e reînnoit din chil, care conţine aceleaşi substanţe pământoase ca sângele şi solidele, după cum arată analiza chilului. Chilul e reînnoit din chim şi în ultimă instanţă din mâncare şi băutură.

Mâncarea şi băutura, aşadar, care nutresc sistemul, trebuie, în acelaşi timp, să fie sursa principală a materiei calcaroase care intră în compoziţia chimului, a chilului şi a sângelui; şi care este în cele din urmă depozitată în toate ţesuturile, membranele, vasele şi solidele corpului - producând bătrâneţe, decrepitudine şi moarte naturală.

Pâinea (din făină de grâu), dacă ne gândim la ea din perspectiva cantităţii de materie hrănitoare pe care o conţine, poate fi în chip justificat denumită ajutorul vieţii; dar din perspectiva materiei pământoase, la fel de îndreptăţit o putem pronunţa ajutorul morţii.

Apa de izvor conţine o anumită cantitate de ingrediente pământoase a căror contemplare ne poate înfricoşa...

S-a calculat că apa de calitate medie conţine atât carbonat şi alţi compuşi de calciu, că o persoană care bea o cantitate obişnuită în fiecare zi, în 40 de ani va introduce în corp o cantitate egală cu cea dintr-o coloană solidă de cretă sau marmură de dimensiunea unui bărbat voinic. Atât de mult calcar este în apa de izvor, încât cantitatea ingerată zilnic ar fi de ajuns pentru a bloca sistemul şi a aduce decrepitudine şi moarte cu mult înainte de a ajunge la vârsta de 20 de ani, dacă nu ar fi rinichii şi alte organe secretoare care să îl elimine în cantităţi considerabile.

Aceste organe, însă, evacuează doar o porţiune din aceste materii; de pildă, din zece părţi ingerate în cursul unei zile, 8 sau 9 pot fi eliminate, însă una sau două se pierd undeva în corp. Acest proces continuă zi după zi şi an după an, materia solidă se acumulează mereu, până ce activitatea şi flexibilitatea copilăriei se pierde în rigiditatea bolnăvicioasă a ceea ce este numit, în mod eronat, totuşi, <bătrâneţea>.

Un exemplu familiar al depozitelor şi al crustelor pământoase din apă se poate observa într-un ceainic sau un boiler cu abur. Orice gospodină ştie că un vas care este folosit constant va fi <<tencuit>> pe fund şi pe pereţi cu o substanţă dură, pietroasă. Cam 2 kg de astfel de materie se poate acumula în 12 luni. Cititorul nu trebuie să se păcălească singur că, deoarece atâta calcar se depune pe ceainic, apa care a fiert s-a purificat. E drept, fierberea apei face ca puţin carbonat de calciu să precipite, dar cea mai mare parte a sedimentului e înlăturată din acea cantitate de apă prin fierbere, de către aburii care se ridică. Aceasta poate fi uşor verificat dacă se testează apa înainte şi după fierbere. Se va vedea că apa conţine particule pământoase oricât de mult ar consuma fierberea. Nici filtrarea nu e de vreun folos, căci aceasta doar extrage ce pluteşte sau e amestecat mecanic în apă, în timp ce materia pământoasă se găseşte sub formă de soluţie. Aşa că apa de izvor, cât ar părea de limpede şi de transparentă, este totuşi încărcată cu o cantitate considerabilă de materie solidă şi este, prin urmare, sub orice formă nepotrivită sau cel puţin nu cea mai potrivită pentru uz intern.">>

Faţă de anul când domnul Abel Haywood a scris aceste constatări ale sale, se pare că astăzi avem soluţii moderne de purificare a oricărei ape, de izvor, din fântâni sau de la robinet, transformând-o într-o apă bună, chiar vie. Multe staţii de apă ale oraşelor au fost modernizate şi furnizează apă de calitate, singura problemă rămânând conductele pe care este transportată apa până la utilizator deoarece, dacă au fisuri sau sunt foarte vechi şi cu depuneri, mai pot scădea din calitatea apei.

În acelaşi timp, oamenii au creat şi echipamente de purificare a apei iar la domiciliu putem folosi căni de purificare cu diferite tipuri de filtre.

Unele dintre cele mai toxice reziduuri din corp trec prin rinichi, care, în timp ce filtrează sângele, le colectează şi le excretează prin vezica urinară, sub formă de urină. Când aceste reziduuri sunt foarte acide, ele pot afecta ţesuturile sensibile ale rinichilor pe care le traversează şi pot forma pietre la rinichi, foarte dureroase. Prin urmare, se recomandă să beţi cantităţi mari de ceai de plante în timpul detoxifierii, îndeosebi ceaiuri diuretice şi care curăţă rinichii, pentru a facilita excreţia rapidă şi pentru a proteja rinichii, astfel încât să nu fie afectaţi de toxine.
O altă măsură importantă care protejează rinichii şi stimulează eliminarea rapidă constă în a bea zilnic 2 - 3 litri de apă alcalină pură, preferabil apă ionizată, structurată. Această apă diluează concentraţia de toxine din sânge şi din rinichi, neutralizează aciditatea şi elimină rapid otrăvurile din organism.

BEREA, CONSIDERATĂ DE NUTRIŢIONIŞTI CA FIIND PÂINE LICHIDĂ, POATE DISTRUGE RINICHII?!?

În opinia unor cercetători, berea contribuie la degenerarea rinichilor. Britanicii şi germanii sunt mari băutori de bere. Marea Britanie are printre cele mai ridicate rate de degenerare a rinichilor între ţările civilizate, singura excepţie fiind Germania. Statele Unite ale Americii vin puternic din urmă.

Alcoolul este bine cunoscut ca unul dintre cei mai distructivi asasini fizici, mentali şi spirituali ai umanităţii. Alcoolul este singura substanţă care pătrunde în fluxul sanguin şi în sistemul uman prin pereţii stomacului fără a trece prin procesele digestiei. Ajunge în regiunea creierului aproape instantaneu după ce este înghiţit şi astfel afectează creierul şi sistemul glandelor endocrine.

Aceasta ese şi părerea lui Norman W. Walker în cartea "Calea naturală către o sănătate de fier".

Producţia anuală din USA este de aproape 4 miliarde de litri. Lucrătorii germani şi britanici consideră berea ca parte a tradiţiei lor.

BEREA E FASCINANTĂ, DAR MORTALĂ!

Berea prezintă o fascinaţie specială pentru toţi cei care o beau în mod regulat. Conţinutul mediu de alcool al berii este între 3% şi 5%. Conţinutul scăzut de alcool nu determină reacţii imediate, ca în cazul băuturilor tari, băute simple, cum sunt vodca, whisky-ul sau şampania. Se presupune că, datorită conţinutului mai scăzut de alcool, berea e inofensivă. Aceasta e o presupunere greşită. În realitate, consumul de bere dă naştere unor reacţii degenerative cu bătaie lungă.

Nu întâmplător fabricile de bere sunt amplasate în zone montane sau submontane unde apa este dură, calcaroasă.
Producţia de bere necesită o apă atât de dură, încât fabricanţii adaugă frecvent de până la 35 de ori mai multe minerale decât sunt prezente în apa potabilă obişnuită, folosind pentru asta cantităţi enorme de gips. Gipsul este un sulfat de calciu utilizat pentru fabricarea ipsosului. Gipsul se foloseşte pentru a creşte proporţia de calciu din apă. 

Iată cum oamenii beau bere făsă să ştie că beau ipsos! Chiar şi mirosul ei, dacă sunteţi atenţi, e de ipsos.

Berea este probabil cel mai distructiv lichid pe care îl putem introduce în corpul nostru!

Doctorul Walker a ajuns la aceste concluzii în urma zecilor de mii de autopsii făcute de el în decursul carierei sale, în care a examinat rinichii decedaţilor, dându-şi seama de deprinderile lor alcoolice.

Prin urmare, luaţi această avertizare la modul serios! Mai ales că studiile dr. Walker tocmai confirmă afirmaţiile dl. Abel Haywood din Anglia, pe care le-am prezentat în prima parte a articolului de faţă. Asta nu înseamnă să nu mai bem niciodată bere sau să scoatem produsele de panificaţie din dietă pentru totdeauna, acest lucru fiind aproape imposibil, dar trebuie să fim atenţi la cantitatea şi frecvenţa cu care le consumăm. Berea - doar ocazional şi în cantitate mică, dacă nu putem renunţa de tot la ea.

FĂINA ALBĂ - AJUTORUL MORŢII

Grânele conţin cea mai mare concentraţie de amidon şi aici rezidă problema. Până acum 160 de ani nu exista "făina albă" de astăzi. Toată făina provenită de la mori era simpla făină "integrală", cu toate elementele nutritive naturale păstrate. Ungaria, principala ţară producătoare de făină din Europa, a început să utilizeze maşini echipate cu tamburi pentru a sfărâma boabele, ceea ce a dus la distrugerea structurii celulare. Progresele ulterioare au dus la producerea de făină albă fină, apoi brutarii vienezi s-au specializat în ceea ce a devenit mai târziu produsul numit "chifla vieneză". Ca urmare, americanii s-au grăbit să valorifice moda europeană a chiflelor vieneze şi, în jurul anului 1880, industria de grâu din Minnesota a început producţia de făină albă care a devenit din ce în ce mai devitalizată. Ce paradox şi ce anomalie, că populaţia a folosit timp de 4000 de ani făina integrală, iar când civilizaţia a intrat într-o aşa numită perioadă de progres şi lumină, aproape orice vestigiu de viaţă a fost extras din grâne în procesul de fabricaţie a făinii!

Unul dintre primii care au demascat pericolele pe care civilizaţia le înfruntă prin utilizarea făinii albe devitalizate a fost Sylvester Graham, marele apărător al hranei pure şi al cumpătării (el a trăit între anii 1794 -1851).

Unii doctori laudă virtuţile făinii albe rafinate în articolele pe care le scriu şi o declară hrănitoare, în ciuda tuturor dovezilor celor care susţin contrariul. Când rafinarea făinii a intrat prima dată în vogă în Europa şi Statele Unite, medicii proeminenţi ai vremii au denunţat imediat, au mustrat şi au condamnat practica devitalizării făinii ca un prim pas către deteriorarea stării de sănătate a oamenilor. 

Teaca bobului de grâu e compusă din unele dintre cele mai importante vitamine pentru menţinerea sănătăţii, ca biotina, riboflavina sau acidul nicotinic, asta ca să numim doar câteva. Fără aceşti nutrienţi apare malnutriţia urmată de afecţiuni precum constipaţia şi multe altele.

Iată câteva dintre afecţiunile care au fost atribuite mâncatului excesiv de produse din făină devitalizată: 

• dilatarea cordului,


• anemie acută,


• picioare umflate,


• paralizie.

În concluzie, astfel de alimente din făină albă devitalizată (pâine, cornuri, chifle, gogoşi, biscuiţi, prăjituri, clătite) nu ar trebui să facă parte din dieta celor care îşi doresc o sănătate de fier. Cel puţin nu des şi în cantitate mare.

Ce soluţie am avea? Să ne cumpărărm singuri grâne integrale, să le măcinăm proaspăt înaintea utilizării, să ne coacem singuri pâinea şi alte produse dacă dorim aşa ceva. Desigur, prăjiturile şi torturile nu vor mai ieşi la fel de fine... 

Acest lucru presupune timp şi efort şi multe persoane nu ar putea face faţă acestor sarcini în plus faţă de activităţile lor zilnice. Dar şi dacă ar face asta, trebuie avut în vedere că, pentru a coace pâinea, e nevoie de o temperatură mult mai mare decât cea de 54 de grade Celsius, suficientă pentru distrugerea enzimelor.

Cu toate acestea, există oameni convinşi că au nevoie de pâine, printre care mă număr şi eu. Problema constă în cantitate, pentru că te poţi descurca cu o singură chiflă la o masă şi nu avem nevoie de pâine la toate mesele dintr-o zi. Apoi produsele de panificaţie nu trebuie să fie baza alimentaţiei curente, aşa cum arată piramida alimentară elaborată de americani.

Piramida alimentelor recomandată în general

  Piramida dietei mediteraneene

Piramida dietei low-carb

Piramida alimentară a veganilor

Pentru o sănătate de fier, la baza piramidei ar trebui să stea legumele şi fructele, iar produsele de panificaţie cam la jumătate sau chiar mai sus, spre vârf, dacă e vorba de prăjituri, torturi, gogoşi, clătite şi altele asemenea. Totul depinde de stilul de viaţă ales, de cantitatea de alimente ingerată, de diversificarea meniurilor şi... de menţinerea unui echilibru în toate.

În plus, dacă la fiecare masă mâncăm câteva legume şi fructe crude (de exemplu una sau două tulpini de ţelină apio, morcov ras, o mică porţie de salată de crudităţi), acestea vor contracara efectele nocive ale amidonului din produsele de panificaţie din făină albă devitalizată.

Grânele integrale nu ar trebui gătite. Ele pot fi înmuiate în apă caldă (la cel mult 50 grd C) peste noapte, fără ca apa să fie clocotită. Când s-au înmuiat suficient ca să poată fi mestecate confortabil, acestea pot fi îndulcite cu miere de albine, dar niciodată cu zahăr, şi vor fi foarte hrănitoare.

E foarte benefic dacă sunt mâncate cu ceva seminţe presărate deasupra.

SUNTEM CEEA CE RESPIRĂM, MÂNCĂM ŞI BEM !!!

Fiecare strop de lichid pe care îl introducem în sistem şi fiecare înghiţitură de mâncare pe care o ingerăm sunt descompuse în constituenţii atomici în intestinul subţire, prin procesul de digestie. Odată ce elementele atomice au fost eliberate din chim şi pot trece, prin osmoză, prin peretele intestinului, sângele le transportă mai întâi spre ficat prin vena hepatică, apoi de la ficat la inimă pentru a fi distribuite în tot organismul, după cum a dispus ficatul.

Astfel, sângele este legătura vitală între mâncare şi destinaţia sa finală, unde are rolul de a hrăni celulele şi ţesuturile organismului.

Oxigenul, pe care îl inhalăm şi care e conţinut în sânge, se combină cu elementul carbon, din alimentele pe care le consumăm, pentru a forma dioxidul de carbon (sau acid carbonic în formă gazoasă), care este în mare parte evacuat atunci când expirăm în cadrul respiraţiei. Dioxidul de carbon este un gaz mai greu decât aerul şi nu poate susţine respiraţia. Dacă cineva s-ar afla într-o atmosferă cu puţin oxigen şi mult dioxid de carbon, s-ar sufoca. Dacă în aerul pe care îl respirăm ar fi chiar şi 14% sau 15% dioxid de carbon, am muri.

Carbonul este unul dintre ingredientele principale din compoziţia carbohidraţilor. Consumul în exces de alimente ce conţin carbohidraţi, cum sunt şi cele de panificaţie (pâine, cornuri, chifle, gogoşi, biscuiţi, prăjituri, clătite), cu absenţa sau deficitul de legume proaspete, crude, din meniuri, mai mult sau mai puţin regulat, produce ceea ce se numeşte otrăvire cu amidon. Aceasta este rezultatul generării unui volum vast de dioxid de carbon, prin combustia atomilor de carbon de către oxigenul din sânge, care nu poate fi eliminat complet. Acesta duce la creşterea densităţii corporale şi rigidizarea treptată a corpului, iar cu timpul, această densitate şi rigiditate, depăşind anumite limite, va determina moartea, indiferent de tratamentele medicale administrate. Într-un corp prea dens şi rigid viaţa nu mai e posibilă, fluidele circulă greu, energia stă blocată. Nimeni nu va mai putea trăi cu un asemenea corp, ar trebui "să te mai naşti o dată din apă şi din duh", adică din fluide şi energie, fără materie pământoasă.

Rata bătăilor inimii este regulată de volumul de dioxid de carbon din sânge. Pe măsură ce punem muşchii în mişcare, aceştia produc dioxid de carbon. Dioxidul de carbon este cules de sânge şi, în zece secunde după ce a părăsit muşchiul, determină inima să bată mai repede. Aşadar, din cauza volumului mare de carbon în carbohidraţi, cu cât mâncăm mai mulţi carbohidraţi, cu atât mai mare este riscul de a face tulburări ale cordului.

CONCLUZIA:

Carbohidraţii trebuie însoţiţi întotdeauna de legume proaspete şi crude pentru a nu fi dăunători sănătăţii. 

Şi nu numai atât, trebuie să practicăm zilnic exerciţii de respiraţie (de 3-5 ori pe zi, în reprize de câte10) pentru a elimina mai mult dioxid de carbon şi a introduce în corp suficient oxigen care va ajuta arderile, reglând metabolismul.

S î n z i a n a 💜

© Copyright 2017
Max's concept