ALIMENTE CU PROTEINE ŞI COMBINAŢII DISTRUCTIVE CARE INTOXICĂ LIMFA

DESPRE PROTEINĂ

Un factor important care determină cerinţele de proteină ale unui individ este sănătatea acestuia. În multe boli are loc o pierdere de ţesut corporal şi acesta trebuie înlocuit în timpul convalescenţei.
În timpul şi după aceste afecţiuni, sistemul digestiv devine slăbit în mod firesc. Natura proteinei este aşadar o chestiune de maximă importanţă.

Toate alimentele cu carne cer mai mult efort digestiv decât ar fi cazul pentru digestia legumelor. Digestia acestor alimente produce cantităţi în exces de acid uric. Aşadar, hrănirea cu carne a unui invalid pune o povară nejustificat de mare pe procesele digestive şi în acelaşi timp creşte aciditatea dăunătoare sistemului.

Proteina cea mai constructivă se găseşte în sucurile de legume proaspete şi crude. Combinaţia morcov-ţelină-pătrunjel-spanac, numită şi "suc de potasiu", e una dintre cele mai bogate surse de proteină din categoria sucurilor de legume, uşor de digerat şi de asimilat.

Sucurile de varză de Bruxelles, varză creaţă, varză furajeră, păpădie, gulie, fetică, pătrunjel, barba-caprei, spanac, nap, toate au niveluri relativ mari de proteină. Aceste sucuri trebuie combinate întotdeauna cu morcovi.

Usturoiul are cea mai mare concentraţie de proteine dintre toate legumele. La vegetarieni, usturoiul nu produce acel miros puternic al gurii şi corporal ca în cazul omnivorilor, ceea ce denotă că el se dezvoltă în combinaţie cu carnea din alimente. O primă explicaţie ar fi aceea că stă mai mult timp în stomac până se face digestia împreună cu carnea, pe când la vegetarieni, în combinaţie cu legumele, se digeră repede şi se creează altfel de reacţii chimice.

REACŢII CHIMICE DĂUNĂTOARE PENTRU SĂNĂTATE

În vederea dobândirii unei sănătăţi de fier, foarte mulţi încercăm să evităm cu stricteţe mâncatul de alimente cu zahăr sau amidon concetrat la aceeaşi masă ce conţine proteine concentrate, pentru a evita deranjarea stomacului, durerile de cap, etc.

În chimie, uleiul şi apa nu se amestecă, nici acizii cu substanţele alcaline. Sunt incompatibile.

Carbohidraţii sunt substanţe alcaline, iar proteinele sunt acide. Carbohidraţii au propriile sucuri digestive, care operează în medii alcaline şi pe substanţe alcaline. La fel, proteinele au sucuri digestive specifice, care procesează substanţele acide într-un mediu acid.
Consecinţa firească a acestei legi chimice a acizilor şi a bazelor este că, încercarea de a combina substanţe acide în medii alcaline, sau alimente alcaline în medii acide, duce la o combinaţie incompatibilă ce cauzează perturbări ale proceselor digestive.
Rezultatul acestor perturbări este adesea un factor important în majoritatea indispoziţiilor, a suferinţelor şi a bolilor. Produsele finale ale indigestiei, datorate combinaţiei incompatibile de alimente, sunt fermentaţia şi putrefacţia, elementele de bază ale toxemiei.

Există o linie de demarcaţie clară între carbohidraţii şi proteinele naturale şi cele concentrate. Carbohidraţii şi proteinele naturale sunt amidonul şi zahărul şi aminoacizii şi proteinele ce constituie legume, fructe, nuci şi seminţe, în starea lor naturală. În această formă există un conţinut natural de apă mai mare decât în carbohidraţii sub formă de făină, zahăr procesat sau în conţinutul de proteină al cărnurilor.

Aşadar, toate produsele din făină, ca: pâinea, prăjiturile, biscuiţii, pastele sunt clasificate ca produse cu amidon concentrat.
Bomboanele şi alimentele făcute din: zahăr, melasă, sirop de arţar, sorg şi celelalte din această grupă sunt şi ele clasificate ca produse din carbohidraţi concentraţi.
Toată carnea, de vită, de miel, de pui sau peşte şi produsele care le imită sau sunt făcute din proteina cerealelor sau leguminoaselor ca soia ş.a., sunt clasificate ca produse din proteină concentrată.

Când cineva simte că are nevoie de proteine din carne, poate fi folosit peşte proaspăt cu solzi şi aripioare, cu gătitul limitat la 10 sau 15 minute la abur (sau copt pe grătar sau în cuptor), nu prăjit în grăsime sau untură. Peştele oceanic este preferabil dacă este proaspăt, pentru că acesta e cel mai complet aliment, iar peştii respectivi conţin practic toate elementele prezente în ocean. Peştii din râuri sau lacuri cu aceleaşi caracteristici - cu solzi şi aripioare - sunt compatibili, pentru că lacurile şi râurile conţin la rândul lor multe elemente care au fost aduse de ape din munţi, dealuri şi văi.

Reţineţi, totuşi, că PERMISIBIL nu înseamnă acelaşi lucru cu ABSTINENŢA TOTALĂ!

TOATE LEGUMELE ŞI FRUCTELE CONŢIN PROTEINE ŞI CARBOHIDRAŢI

E uşor de reţinut diferenţa dintre alimentele naturale şi cele concentrate dacă avem în vedere că toată vegetaţia conţine atât carbohidraţi (sub forma zaharurilor naturale) cât şi proteine, în forma cea mai potrivită pentru a fi procesată de digestia umană, pe când carbohidraţii şi proteinele concentrate presupun mai multă procesare digestivă, dau mai mult de lucru şi o sarcină mai dificilă organelor digestive.

Câteva exemple de combinaţii de alimente care trebuie evitate complet:
* pâinea cu ouă şi carne de orice fel, cafea şi zahăr;
* pâinea sau chifla cu ou sau carne, mai ales când bem băuturi răcoritoare, cafea sau ceai;
* carnea şi cartofii cu pâine sau biscuiţi, plăcinte sau prăjituri, cafea, ceai sau băuturi răcoritoare.

De asemenea, supele ce conţin făină sau paste de orice fel cu o zeamă de carne sau bucăţi de carne.

Cel mai subtil dăunează înlocuitorii de carne, pentru că sucurile pentru digestia proteinelor sunt alertate pentru proteine concentrate atunci când mintea simte aroma cărnii. Cum nu e prezentă proteina, aceste sucuri pentru digestia proteinelor atacă "înlocuitorul", care este de obicei obţinut din cereale sau boabe de soia şi amidon. Rezultatul este nedigerarea mâncării cu repercursiuni ca toxemia în final. Aceste alimente nu au loc într-o dietă pentru o sănătate de fier. Cum am mai spus, dacă simţiţi nevoia imperioasă de carne, decât să mâncaţi înlocuitorii care imită carnea din soia ş.a., e de preferat să mâncaţi puţin peşte sau fructe de mare (crustacee).

COMBINAŢII DE SUCURI NATURALE VINDECĂTOARE

Acidul uric este excretat prin rinichi iar oamenii masivi şi care mănâncă frecvent carne sunt cei mai afectaţi de probleme renale. Prezenţa în urină a acidului uric în exces reprezintă o povară periculoasă pentru rinichi.

Una din metodele Naturii de a încălzi corpul este să ardă deşeurile într-o cenuşă solubilă care poate fi eliminată cu uşurinţă. Această cenuşă este numită şi uree, care este solubilă şi nu formează niciodată nisip sau pietricele. Dacă, însă, există prea mult acid uric în sistem, combustibilul din corp nu este consumat perfect şi se formează o cenuşă sau o zgură care nu poate fi eliminată. Această zgură este acidul uric ce se depune ca pietre sau nisip la rinichi.
Dacă pietrele din vezica biliară rezultă din consumul excesiv de amidon concentrat, aceste alimente pot cauza formarea pietrelor la rinchi.

Un alt pericol al acumulării unor depozite prea mari de acid uric în sistem este afinitatea acestuia pentru ţesutul muscular. Pe lângă faptul că generează acid uric în activităţile lor, muşchii absorb cu uşurinţă şi reţin acidul în exces când rinichii sunt suprasolicitaţi. Rezultatul final este cristalizarea acidului uric în cristale mici şi ascuţite care devin foarte dureroase în cazul reumatismului, ale nevritelor şi al altor suferinţe musculare dureroase.

Încetaţi să mâncaţi carne şi iritarea se poate atenua.
Mulţi oameni au descoperit că, dacă beau jumătate de litru sau un litru de suc combinat din morcovi, sfeclă şi castravete, îşi pot dizolva cristalele de acid uric în exces. De fapt, această combinaţie de sucuri este benefică pentru a alina atât disconfortul ficatului, cât şi cel al rinichilor.
Mai multe informaţii puteţi găsi în detaliu în cartea "Sucuri de legume şi fructe proaspete" a dr. Norman W. Walker, dar şi în alte cărţi pe această temă scrise de medici şi terapeuţi naturişti.

DE CE TREBUIE SĂ NE PREPARĂM SUCURI NATURALE CHIAR DACĂ LE BEM OCAZIONAL

Trebuie să bem lichide din belşug pentru a păstra echilibrul apei din sistemul nostru. Corpul omenesc conţine 65 până la 70% apă. Cam 3.5 litri de apă sunt eliminaţi la fiecare 24 de ore prin porii pielii, prin rinichi şi celelalte organe excretoare. Pentru a păstra echilibrul sănătos, această pierdere trebuie recuperată.

Cam 3.5 litri de apă din corp intră în componenţa sângelui şi circulă sub presiune prin acţiunea de pompare a inimii. Prin intermediul acestei presiuni, apa din sânge pătrunde prin capilarere minuscule şi impregenază spaţiul dintre celulele şi ţesuturile organismului, scăldând în apă fiecare celulă din sistem. Această apă din sânge se numeşte limfă. Aceasta constituie sistemul circulator limfatic. Limfa circulă prin tot corpul prin canalele sale. Aceste canale se numesc sistemul limfatic.

Sistemul limfatic începe acolo unde fluidele din ţesuturi sunt colectate la capătul fiecărui vas de sânge, prin reţeaua capilarelor limfatice. Vasele limfatice transportă limfa prin vena jugulară către inimă, pentru a fi circulată. Aici se scurge din partea dreaptă a pieptului, de la mâna dreaptă, şi din partea dreaptă a capului. Tot restul corpului îşi deversează limfa în ductul toracic al ficatului, în partea superioară a pieptului.

Una din funcţiile limfei este de a colecta materiile toxice din sânge şi din alte părţi ale corpului. Tot ce introduceţi în gură pentru a mânca sau a bea trece mai întâi în sânge, apoi limfa extrage toxinele. Mai apoi, limfa colectează şi materialul toxic şi bacteriile prezente în alte părţi din sistem pentru a preveni pătrunderea lor în fluxul sanguin.

Când sistemul limfatic şi-a atins limita de toleranţă pentru materialele toxice şi nocive, ganglionii limfatici se umflă. Acest lucru se poate remarca în multe cazuri la marii mâncători de proteină animală. Produsele finale ale acestei tumefacţii pot fi tumorile, cancerul, elefantiazisul, boala Hodgkin, leucemia şi alte boli în care această umflare e un factor determinant. Prin urmare este foarte important să ne gândim dacă ceea ce introducem în sistem sub formă de băutură şi mâncare este o nutriţie constructivă sau distructivă, asta dacă vrem să evităm problemele grave de sănătate şi îmbătrânirea prematură.

Băuturile răcoritoare nu ar avea ce căuta în organismul uman sănătos, cu atât mai mult într-un corp bolnăvicios. 

Aveţi idee ce intră în fabricarea băuturilor "răcoritoare"?

Zahăr şi dioxid de carbon, la prima vedere. Când le beţi, adăugaţi dioxid de carbon în plus la volumul din corp, care este şi aşa de prisos, prin aceasta crescând frecvenţa bătăilor inimii şi producând şi alte stricăciuni de care s-ar putea să nu fiţi conştienţi, nici să corelaţi eventualele suferinţe cu daunele cumulate în timp, produse corpului nostru de aceste băuturi.  

Acest dioxid de carbon poate fi extras de industria cărbunelui sau prin reacţia cretei sau a bicarbonatului de sodiu cu acid sulfuric. La fel, zahărul de albul cel mai pur e folosit la producerea băturilor răcoritoare, zahăr care, pe lângă că e privat de orice rămăşiţă de valoare nutritivă, e tratat cu acid sulfuric şi căldură în exces. 

Acidul fosforic e un alt ingredient, şi încă unul coroziv. Coloranţii care atrag privirea şi amăgesc mintea sunt produse din gudron de cărbune, nocive pentru delicatul sistem digestiv. În concluzie, în opinia multor doctori, asemenea "băuturi răcoritoare" servesc la distrugerea corpului cu mult înaintea duratei de viaţă care i-a fost alocată, mai ales dacă sunt consumate zilnic. În combinaţie cu alimente ce conţin carne şi/sau ouă, produc în final toxemie. 

Dar cea mai nocivă componentă a băturilor carbogazoase de tip cola este cea formată din fosfaţii adăugaţi sub formă de aditivi. Fără fosfaţii adăugaţi, coca-cola ar fi neagră ca smoala. 

Iată de ce trebuie să vorbim şi despre:

PERICOLUL CONSUMULUI EXCESIV DE FOSFOR

O cantitate prea mare de fosfor în sânge poate spori riscul de insuficienţă renală, de insuficienţă cardiacă, de atac de cord şi de moarte prematură. În plus, excesul de fosfor deteriorează vasele de sânge şi accelerează procesul de îmbătrânire şi pierderea de calciu din oase. În consecinţă, nivelul ridicat al fosforului din sânge este considerat un factor de risc pentru o moarte prematură în rândul populaţiei generale. 

Fosforul există în multe alimente de origine vegetală şi animală. Problema reală nu are legătură cu cantitatea ingerată, ci cu cea absorbită de organism.

Prin trecerea la o dietă preponderent vegetariană, nivelul fosforului din sânge scade semnificativ, chiar dacă consumul propriu-zis rămâne constant. Explicaţia constă în faptul că fosforul din produsele de origine animală ia forma unor compuşi chimici numiţi fosfaţi, care sunt absorbiţi mai rapid în sânge decât fitaţii, forma predominantă a fosforului din alimentele de origine vegetală. Dar cel mai nociv tip de fosfor rămâne cel din aditivii de tip fosfaţi. În sânge pătrunde mai puţin de jumătate din fosforul de origine vegetală şi circa trei sferturi din cel de origine animală, dar fosfaţii adăugaţi pot fi absorbiţi în proporţie de 100%.

Aditivii ce conţin fosfaţi joacă un rol extrem de important în industria cărnii. Carnea de pui este injectată adeseori cu fosfaţi pentru a-i îmbunătăţi culoarea, pentru a-i creşte greutatea prin retenţia de apă şi pentru a reduce scurgerile de lichid care apar atunci când carnea se învecheşte.

Marea problemă legată de acest aditiv este că poate dubla nivelul fosforului din produsul alimentar în care este injectat.

Aditivii pe bază de fosfaţi sunt descrişi ca un pericol real şi insidios pentru bolnavii de rinichi, care au o capacitate redusă de a-i excreta, dar în realitate ei ar trebui să îngrijoreze pe toţi, date fiind efectele nocive ale excesului de fosfor. În cazul cărnii mai există un motiv de îngrijorare: adăugarea fosfaţilor sporeşte de până la un milion de ori riscul de infestare a produselor cu bacteria otrăvitoare Campylobacter din carnea de pui.

Fosforul adăugat în alimentele procesate este uşor de evitat. Tot ce trebuie să faci în această direcţie este să nu cumperi niciun produs care conţine cuvântul "fosfat" în eticheta cu ingrediente (de exemplu pirofosfat sau trifosfat de sodiu).

În cazul cărnii propriu-zise, este mai greu să stabileşti cât de mulţi fosfaţi conţine, întrucât producătorii nu sunt obligaţi să specifice aditivii injectaţi în ea. Fosfaţii adăugaţi pot apărea uneori sub numele de "arome", "fiertură", sau pot chiar să nu apară deloc pe etichetă. Carnea conţine şi aşa suficienţi fosfaţi uşor de absorbit. Dacă mai adăugăm alţii în timpul procesării ei, rinichii pot fi extrem de afectaţi. Cel mai nociv aliment din acest punct de vedere pare să fie carnea de pui. Un studiu efectuat într-un supermarket a arătat că 90% din produsele din carne de pui conţineau aditivi sub formă de fosfaţi.

În afară de fosfaţi, mai sunt şi alte componente nocive. De exemplu, într-un hot dog se găsesc atâtea nitrozamine (şi nitrozamide, care sunt similare carcinogenilor din tutun) cât patru ţigări. Aceiaşi carcinogeni pot fi găsiţi în carnea proaspătă, inclusiv în cea de vită, porc şi pui. Acest lucru ar putea explica incidenţa în creştere a cancerului de rinichi din ultimele decenii, în pofida reducerii considerabile a fumatului.

Rinichii au responsabilitatea monumentală a filtrării sângelui în fiecare zi. Această sarcină presupune o muncă asiduă din partea celor două organe de mărimea unui pumn. Rinichii sunt extrem de rezistenţi, dar nu sunt indestructibili. Atunci când încep să dea rateuri, corpul se deteriorează rapid. Substanţele toxice filtrate în mod normal de rinichii sănătoşi pot ajunge din nou în sânge atunci când aceste organe încep să dea semne de insuficienţă.

Pentru a-ţi păstra sângele curat şi rinichii puternici, este important să te gândeşti bine ce intenţionezi să mănânci. Dieta bogată în carne şi zahăr îţi poate deteriora lent rinichii, masă după masă, forţându-i să intre în starea de hiper-filtrare. Din fericire, ştiinţa medicală a dovedit că suprasarcina asupra rinichilor (inclusiv cea acidă) poate fi redusă prin adoptarea unei diete preponderent vegetariene.

Ştiinţa mai trebuie să rezolve şi cazul diabeticilor, cărora li se recomandă carne la discreţie care, în combinaţie cu glicemiile ridicate, deteriorează rinichii câteodată în mod galopant, iar în cazul insuficienţie renale, ei nu mai pot fi salvaţi. Pe lângă consumul ridicat de proteine animale, diabeticilor le este restricţionat consumul unor legume şi fructe, numai unele dintre ele fiind permise, dar în cantităţi limitate. Până la urmă este chiar un regim distructiv. Ce speranţe pot avea aceşti bolnavi în condiţiile unui astfel de regim? Chiar dacă nu mor, starea lor este mai mereu una proastă.

Desigur, nu vorbim de un consum ocazional din anumite alimente care produc suprasarcină rinichilor, rar şi redus cantitativ, ci de un consum curent sau pe timp îndelungat, de un stil de viaţă greşit.

Cel mai sănătos e să optăm pentru un regim preponderent vegetarian şi, dacă vrem să ne răcorim, o facem cu o limonadă făcută în casă sau apă parfumată cu diferite fructe, la care putem adăuga, dacă dorim, îngheţată pisată, frunze de mentă, de busuioc şi altele. Periodic, măcar de 1-2 ori pe săptămână, e indicat să luăm apă organică din vegetale, din legume şi fructe, prin sucuri naturale obţinute prin stoarcere sau presare la rece (de preferat din legume şi fructe organice).

S î n z i a n a 💜

Max's concept.

© Copyright 2017 MAX'S CONCEPT