Diabetul și mitul alimentelor interzise

De ce interdicțiile absolute nu sunt soluția în diabet

Diabetul este una dintre afecțiunile despre care se vorbește mult și se înțelege puțin. În ultimii ani, ideea că diabetul se gestionează prin liste rigide de „alimente permise” și „alimente interzise” a devenit tot mai populară.

În realitate, această abordare creează adesea frică, foame constantă și dezechilibru metabolic, fără a oferi stabilitatea promisă.

Scriu acest articol nu din teorie, ci din experiență directă.
Mama mea a trăit 23 de ani cu diabet, majoritatea timpului tratat cu insulină. Am locuit cu ea, i-am cunoscut simptomele, i-am văzut hipoglicemiile și, de multe ori, eu eram cea care îi făcea insulina.

De aceea simt nevoia să explic de ce abordarea „fără pâine, fără orez, fără paste, fără nimic” nu este doar greșită, ci uneori periculoasă.

1. Diabetul nu se vindecă. Se controlează.

Un prim mit care trebuie lămurit clar:
Diabetul NU se remite definitiv.

Ce se poate obține uneori, mai ales în diabetul de tip II, este:

• un control mai bun al glicemiilor
• o perioadă de valori mai mici
• reducerea sau amânarea tratamentului

Dar:

• diabetul nu „dispare”
• nu se șterge din organism
• revine când condițiile reapar

A confunda controlul cu vindecarea creează așteptări false și multă frustrare.

2. De ce eliminarea totală a carbohidraților nu este soluția

Pâinea, orezul, pastele sau cartofii nu sunt „toxine”.
Sunt surse de carbohidrați, adică surse de glucoză -  combustibilul principal al creierului.

Când sunt eliminate complet:

• apare foamea constantă
• apare frica de scădere a glicemiei
• apar stări de rău la valori sub 100 mg/dl
• organismul intră în stres

Am auzit frecvent diabetici spunând:
„Mi se face rău dacă glicemia scade sub 100.”

Aceasta nu este vindecare.
Este adaptare la valori permanent ridicate.

3. De ce pâinea era recomandată chiar și la diabet

În abordarea medicală clasică, pâinea nu era „dușmanul”, ci:

• baza care ținea de foame
• un mijloc de prevenire a hipoglicemiilor
• un mod de a stabiliza mesele

Mama mea avea recomandare clară de cantitate zilnică de pâine, repartizată pe mese.
Nu pentru că „nu știa mai bine”, ci pentru că medicii știau exact ce riscuri are eliminarea totală.

Hipoglicemia este mult mai periculoasă pe termen scurt decât o glicemie moderat crescută.

4. Nutriția de fitness NU este nutriție pentru diabet

Aici apare o confuzie majoră.

În fitness:

• foamea este considerată „disciplină”
• hipoglicemia este văzută ca „ardere de grăsime”
• obiectivul este estetic

În diabet:

• foamea persistentă este semn de dezechilibru
• hipoglicemia este o urgență
• obiectivul este stabilitatea metabolică

Aceleași reguli NU pot fi aplicate ambelor situații.

5. De ce listele „permise / interzise” sunt o capcană

Listele rigide ignoră:

• tipul de diabet
• vârsta
• tratamentul
• porțiile
• combinațiile alimentare
• stilul de viață

Diabetul nu funcționează în alb și negru.
Funcționează în cantitate, ritm și context.

A spune „nu mai mânca niciodată pâine” este mai simplu decât a explica echilibrul — dar nu este mai corect.

Concluzie

Diabetul nu se gestionează prin frică și interdicții absolute, ci prin:

• înțelegere
• monitorizare
• adaptare
• echilibru

Pâinea, orezul sau pastele nu sunt „bune” sau „rele” în sine.
Devine problematic excesul, nu existența lor.

Corpul nu are nevoie de dogme, ci de stabilitate.

6. Ce se întâmplă în organism când carbohidrații sunt eliminați complet

Când carbohidrații sunt tăiați drastic sau complet, organismul încearcă să se adapteze.

 

Pe termen scurt, pot apărea:

• scăderi rapide ale glicemiei
• senzație de „claritate” sau energie (fază tranzitorie)
• scădere în greutate

Pe termen mediu și lung, însă, apar frecvent:

• foame persistentă
• iritabilitate
• tulburări de somn
• crampe musculare
• hipoglicemii sau pseudo-hipoglicemii
• creșterea hormonilor de stres (cortizol, adrenalină)

Mulți diabetici ajung să se simtă rău la glicemii considerate normale (80–100 mg/dl), pentru că organismul lor s-a obișnuit cu valori mai mari. Aceasta nu este o „vindecare”, ci un semn de dereglare a percepției metabolice.

7. Foamea permanentă nu este un semn de disciplină

Un aspect adesea ignorat în recomandările extreme este foamea constantă.

Foamea persistentă:

• NU este un semn de voință
• NU este un obiectiv terapeutic
• NU este benefică pentru controlul diabetului

Este, de cele mai multe ori, semn că:

• mesele sunt dezechilibrate
• lipsesc carbohidrații complecși
• aportul energetic este insuficient
• glicemia oscilează prea mult

Un plan alimentar corect ar trebui să ducă la:

• sațietate
• stabilitate
• energie constantă

nu la luptă zilnică cu foamea.

8. De ce „mi se face rău sub 100” nu este normal

O glicemie sub 100 mg/dl nu este hipoglicemie.
Hipoglicemia reală apare, de regulă, sub 70 mg/dl.

Când cineva se simte rău la valori de 90–100:

• organismul este obișnuit cu glicemii mai mari
• există fluctuații rapide
• sistemul nervos reacționează exagerat

Soluția NU este:

• să se mențină glicemii permanent ridicate
• să se evite orice aliment care ar putea scădea glicemia

Soluția este:

• stabilizarea meselor
• evitarea extremelor
• introducerea treptată a carbohidraților în cantități adaptate

9. Diferența dintre „mai puțini carbohidrați” și „fără carbohidrați”

Această diferență este esențială și adesea ignorată.

✔️ Reducerea carbohidraților:

• poate ajuta la controlul glicemiei
• se face gradual
• ține cont de toleranța individuală
• permite flexibilitate

❌ Eliminarea totală:

• creează rigiditate
• favorizează cicluri de restricție–exces
• duce la frică alimentară
• nu este sustenabilă pe termen lung

În diabet, sustenabilitatea este mai importantă decât performanța pe termen scurt.

10.Hipoglicemia și efectul paradoxal: de ce poate duce la creșteri ulterioare ale glicemiei

Un aspect mai puțin cunoscut este că hipoglicemia nu „rezolvă” diabetul, ci poate declanșa reacții metabolice care duc exact la opusul dorit.

Când glicemia scade prea mult, organismul activează mecanismele de apărare:

• eliberarea de glucagon
• creșterea adrenalinei
• creșterea cortizolului
• stimularea producerii de glucoză din ficat

Acest răspuns este normal și are rol de supraviețuire.
Însă, în diabet, el poate duce la:

• creșteri bruște ale glicemiei după hipoglicemie
• oscilații mari („roller coaster glicemic”)
• dificultăți în stabilizarea valorilor pe termen lung

Astfel, hipoglicemiile repetate pot favoriza hiperglicemii reactive, nu echilibru.

Legătura cu cetoza

În condiții de:

• aport foarte scăzut de carbohidrați
• hipoglicemii repetate
• deficit sau utilizare ineficientă a insulinei

organismul începe să folosească predominant grăsimile ca sursă de energie, ceea ce duce la producerea de corpi cetonici (cetoză).

Este important de menționat că:

• cetoza NU este echivalentă cu vindecarea diabetului
• la persoanele cu diabet, mai ales insulinodependent, acest mecanism poate deveni periculos
• acumularea excesivă de corpi cetonici poate duce la dezechilibre metabolice serioase

De aceea, strategiile care induc hipoglicemii frecvente și elimină complet carbohidrații nu reprezintă o abordare sigură pentru gestionarea diabetului.

🔹 O precizare foarte importantă (pentru acuratețe)

Cetoza nutrițională și cetoacidoza diabetică nu sunt același lucru, însă la persoanele cu diabet dezechilibrat, trecerea de la una la alta poate deveni periculoasă.

11. De ce experiența personală contează în diabet

Diabetul nu este doar o valoare pe un glucometru.
Este o afecțiune trăită zilnic, cu:

• simptome
• emoții
• frici
• adaptări continue

Anii trăiți alături de o persoană cu diabet oferă o perspectivă reală asupra:

• hipoglicemiilor
• epuizării
• compromisurilor necesare
• importanței echilibrului

Această experiență nu înlocuiește medicina, dar o completează.

12. Ce ar trebui să înlocuiască listele „permise / interzise”

În loc de liste rigide, ar fi mult mai util să vorbim despre:

• porții orientative
• combinații alimentare
• ritmul meselor
• semnalele corpului
• monitorizare, nu frică

Întrebări mai bune decât „am voie / n-am voie” sunt:

• Cât pot mânca?
• Cu ce pot combina?
• Cum mă simt după?
• Ce se întâmplă cu glicemia mea, nu cu a altuia?

Concluzie extinsă

Diabetul nu este o problemă de „alimente bune” și „alimente rele”. Este o problemă de echilibru metabolic.

Interdicțiile totale pot părea eficiente pe termen scurt, dar creează dezechilibre pe termen lung.

Stabilitatea, sațietatea și adaptarea sunt mult mai importante decât regulile rigide.

Un corp liniștit metabolic este mai sănătos decât unul ținut permanent sub control prin frică.

Încheiere

Acest articol nu își propune să contrazică persoane sau metode, ci să readucă în discuție un lucru esențial:
diabetul se gestionează cu realism, nu cu promisiuni absolute.

Notă personală

Scriu aceste rânduri cu respect pentru toți cei care trăiesc cu diabet și cu speranța că informația corectă poate liniști, nu speria.

Legat de acest subiect mai puteți citi și:

Diabetul în medicina chineză

Cum s-ar putea schimba viața diabeticilor după noile descoperiri

Cum putem controla diabetul prin mijloace naturale

S î n z i a n a 💜

Max's concept

© Copyright 2026 MAX'S CONCEPT