DEZINTOXICAREA SÂNGELUI

Aparatul cardiovascular 

Aproximativ 90% din corpul omului îl constituie substanțele lichide, dintre care sângele este cea mai importantă. 

• Sângele este distribuitorul oxigenului, cu ajutorul căruia respirăm prin fiecare celulă. 
• Sângele este furnizorul de alimente, care distribuie toate substanțele necesare chiar și în punctele cele mai periferice. 
• Sângele este un termofor intern unic, care face ca temperatura organismului să fie stabilă - de aici și numele vertebratelor superioare: nu ”animale cu pielea caldă”, sau cu ”carnea caldă”, ci cu ”sânge cald”.

Sângele este un luptător asiduu împotriva tuturor maladiilor care ne pândesc la tot pasul. În același timp:

• sângele distribuie prin tot organismul toxinele absorbite de noi întâmplător sau intenționat;
• sângele este mijlocul care transportă agenții patogeni în toate țesuturile și organele;
• sângele este principalul provocator al unei maladii autoimune (distrugerea țesuturilor proprii), care se dezvoltă adesea pe parcursul vieții;
• sângele este pușculița cu reziduuri și ”distribuitorul” lor prin organism și țesuturi.

Așadar, sângele sănătos este o condiție absolut necesară, deși insuficientă, a sănătății. 

CINE ȘI DIN CE CAUZĂ ARE NEVOIE DE DEZINTOXICAREA SÂNGELUI

Fiecare om trebuie să facă dezintoxicarea sângelui. În prezent, nu există pe planetă nicio persoană ”ecologic pură”.
Emanațiile toxice ajung chiar și la cei care locuiesc în munți sau în alte regiuni inaccesibile civilizației. Nu putem trăi fără să respirăm, să mâncăm, să bem, dar pe lângă substanțele bune, indispensabile pentru întreținerea vieții, inhalăm, consumăm, conștient sau inconștient, o cantitate mare de substanțe care sunt incompatibile cu organismul nostru.
În consecință, se poate afirma că, numai așa-numitul stil sănătos de viață, este absolut insuficient pentru sănătate.
A nu folosi droguri (inclusiv nicotină și alcool), a nu mânca orice, a nu bea apă de la robinet, a sta mai mult timp în sânul naturii - toate acestea sunt importante, dar nu și suficiente. Fiecare dintre noi trebuie să-și dezintoxice periodic organismul de ”suplimentele” nefirești, acumulate inoportun, dar inevitabil. În primul rând, este necesară o dezintoxicare a sângelui. Persoanele sănătoase trebuie să-și dezintoxice sângele de impuritățile dăunătoare care au pătruns în organism din neatenția sau nechibzuința lor, iar bolnavii trebuie să și-l dezintoxice din cauza nocivității medicamentelor pe care și le administrează.
Este de-a dreptul ridicol să-ți faci iluzii că organismul ”va învinge singur, fără ajutor” orice boală. Organismele noastre nu mai sunt în stare de așa ceva, de aceea este alarmantă atitudinea, răspândită în ultimii ani, a lucrătorilor medicali: după ce îi prescrie, de exemplu unui pensionar cu gripă, ceaiuri fierbinți și îi interzice să-și administreze antibiotice (”organismul va lupta singur!”), medicul prelungește, practic, boala pacientului pentru o săptămână sau chiar și mai mult.
Terapia medicamentoasă este un rău necesar. Medicamentele sunt niște aliați perfizi și nesiguri în lupta contra bolii, dar, din păcate, de cele mai multe ori, nu avem alte soluții. După ce acești aliați își îndeplinesc funcția, nimicind agenții patogeni, este necesar să fie eliminate reziduurile rămase în organismul nostru. Mai mult decât atât, trebuie îmbunătățită flora intestinului, din cauză că antibioticele cu spectru larg de acțiune distrug bacteriile intestinale, iar fără acestea este imposibil un metabolism normal în tubul digestiv.

CE ESTE SÂNGELE?

Sângele reprezintă un sistem bifazic: aproximativ 55 - 56% din masa lui o constituie plasma (din care 94% este apă), iar 35 - 45% sunt celulele care plutesc în plasmă. Acestea sunt elementele constitutive ale sângelui, compuse, în principal, tot din apă.

Apa este componentul chimic de bază al corpului uman. O bună parte a apei din noi nu există într-o formă chimică pură și nici chiar sub formă de soluții, ci într-o combinație cu alte molecule. Cele 6% din plasma sângelui, care nu conțin apă, au o structură foarte complexă. Albuminele specifice sunt o componentă importantă, mai ales când vorbim de cele simple și compuse (globulinele). Acestea se produc în special în ficat și au rolul de a distribui substanțele nutritive către celulele diferitelor organe și țesuturi, având totodată și funcție de protecție. De exemplu, imunoglobulinele, după cum rezultă chiar din denumirea lor, asigură imunitatea organismului, iar fibrinogenul, care se referă tot la globuline, se transformă, în anumite condiții, în fibrină - o albumină fibroasă insolubilă, care determină capacitatea de coagulare a sângelui.

În afară de albuminele specifice, plasma sângelui conține tot ceea ce vine în organism odată cu alimentele, tot ceea ce este produs de organism și trebuie transportat către organe și țesuturi: hidrații de carbon, albuminele (altele), grăsimile, vitaminele, hormonii, sărurile minerale, microelementele, etc.

În plasmă plutesc și metaboliții - produse de metabolism care urmează a fi eliminate din organism, adică transportate spre organele de secreție. În fine, în plasmă sunt fermenții, care îi asigură sângelui vitalitate.

Dar sângele nu este doar un lichid cu o componentă complexă în care plutește ceva (este vorba de celulele care plutesc în el). Din punct de vedere științific, sângele este țesut. Fiecare țesut este constituit din celule unite între ele structural și funcțional și din spațiul intercelular. Pentru sânge, plasma este spațiul dintre celule, iar elementele formative sunt celulele. 

Cunoaștem bine cele două tipuri de elemente: eritrocitele (roșii, mai mici), și leucocitele (albe, mai mari). Mai puțin cunoscute sunt trombocitele - formațiuni minuscule care joacă rolul principal în procesele de coagulare și care exercită multe alte funcții. O astfel de clasificare a celulelor este, desigur, simplificată și, ca orice model simplificat, conține și anumite inadvertențe.

Hematologia modernă (acel domeniul al medicinei care se ocupă de studierea sângelui) distinge două tipuri de celule genealogice de celule sanguine - eritroid și granulocitar.

Eritroidele

Toată lumea știe deja că eritrocitele îi conferă sângelui culoarea roșie, că în ele se află hemoglobina (albumina ce conține fier, capabilă să se combine cu oxigenul), că seamănă cu niște pernuțe strivite din ambele părți, etc. Nu toți știu însă că eritrocitul este celula care nu are nucleu și de aceea nu e capabilă să se divizeze, cu toate că nucleele sunt eliminate din eritrocite numai în ultima etapă a divizării lor.

Eritrocitul este formațiunea funcțională din care s-a îndepărtat tot ce este de prisos. El are o dublă menire: aceea de a distribui oxigenul din plămâni spre toate țesuturile și organele, la toate celulele organismului, și aceea de a „pompa„ dioxidul de carbon de la „consumatori”, înapoi în plămâni. De aceea, structura eritrocitului este cât se poate de simplă: un perete celular gros și un conținut spongios, în moleculele căruia se află moleculele de hemoglobină. Fiecare moleculă este formată din două elemente: elementul de albumină (globuline) și cel care conține fier (hem), capabil să formeze compuși complecși instabili nu numai cu moleculele de oxigen, ci și cu moleculele de dioxid de carbon.

În jur de 200 miliarde de eritrocite mor zilnic în organism și tot atâtea se nasc. Eritrocitele îmbătrânite se elimină din circuitul sângelui (sunt agățate de celulele endoteliului din capilarele ficatului și ale splinei). Înlăturarea definitivă a eritrocitelor uzate este efectuată de rinichi. Dacă endoteliul din capilarele ficatului și ale splinei nu-și poate îndeplini funcția dintr-un anumit motiv, eritrocitele ”scoase din uz” continuă să se miște fără rost prin vasele sangvine: ele nu sunt capabile să exercite vreo funcție utilă în organism, ci doar ”fac figurație”. Această stare - surplusul de eritrocite în circuitul sangvin - se numește hiperglobulie sau pletoră; deseori, ea constituie cauza hemoragiilor.

Nici trombocitele nu au nucleu. Acestea sunt niște celule extrem de mici, de vreo 20 de ori mai mici decât eritrocitele. Funcția lor principală este de a asigura coagularea sângelui și, dacă este necesar, embolia (de exemplu, în cazul lezării pereților unui vas sangvin). Se pare că trombocitele mai au și alte funcții, despre care încă nu se știe nimic cu certitudine.

Leucocitele, care sunt elemente din seria granulocitară, au funcție de protecție. Diferite grupuri de leucocite protejează organismul de diferite agresiuni prin diverse mijloace.

1. Limfocitele - sunt responsabile nemijlocit de imunitatea celulară și umorală.
2. Monocitele - servesc drept precursori ai macrofagilor din țesuturi (macrofagii sunt niște celule foarte mari, specializate în absorbția și digestia elementelor străine, inclusiv a celulelor canceroase din propriul organism).
3. Neutrofilele - adică macrofagii, reprezintă una dintre verigile cele mai importante ale imunității celulare.
4. Eozinofilele - participă la reacții alergice.
5. Bazofilele - conțin heparină, un important agent coagulant, și alte câteva substanțe biologic active.

Granulocit neutrofil (stânga), eozinofil (dreapta)

                                   Granulocit bazofil (stânga), eritrocite (dreapta).


Vorbind despre sânge, trebuie să ne referim și la sistemul circulației sangvine, din care fac parte inima și vasele sangvine. De regulă, omul este preocupat de starea inimii lui și mai puțin de vasele sangvine, artere și vene și deloc de capilare, de parcă acestea nici nu ar exista.
În capilare - niște vase foarte înguste care formează rețele dense în organe și țesuturi - sângele aprovizionează celulele cu substanțe nutritive, cu oxigen, dar și cu toxine. Pe de altă parte, lumenul capilarelor este foarte mic, iar tensiunea și viteza fluxului sangvin din ele este minim, deoarece sunt situate la mare distanță de inimă, adică de ”motorul” care asigură circulația sângelui. Din această cauză, focarele hemostazelor se formează cel mai ușor în capilare, ceea ce denotă o lipsă acută de oxigen, albumine, vitamine, minerale, microelemente și hormoni în organe și țesuturi. Așadar, trebuie să avem grijă de capilare în aceeași măsură ca și de inimă.

Elementele figurate din sângele uman

Denumire			Numărul pe μl (mm3) de sânge
Eritrocite			4,5-5,0 mil. la femei 5,0-5,5 mil. la bărbați
Leucocite			6.000–8.000
	Granulocite
		Neutrofile	2.500–7.500
		Eozinofile	40–400
		Bazofile	10–100
	Limfocite		1.500–3.500
	Monocite		200–800
Trombocite			300.000

DESPRE LIMFĂ ȘI LICHIDUL TISULAR

În rețelele capilare are loc ”epurarea” sângelui de substanțele pe care le distribuie organelor și țesuturilor. ”Transmiterea” se produce prin filtrarea conținutului în spațiul liber intercelular. Acest spațiu este umplut cu lichidul tisular, care efectiv spală fiecare celulă. Ele nu au elemente formative deosebite și de aceea, spre deosebire de sânge, lichidul tisular nu este țesut, ci mediul intercelular care transportă oxigenul, substanțele nutritive, hormonii, ș.a., de la sânge la consumatoare. Tot el transmite metabolitele de la celule nu spre sânge, ci spre limfă; în sânge ajunge direct numai dioxidul de carbon, ”în schimbul” oxigenului. 

Limfa este, ca și sângele, un țesut compus din plasmă și elemente formative. Plasma limfei este apropiată, prin compoziția sa chimică, de cea a sângelui, deosebirea constând în faptul că ea conține mai puține albumine. Elementele formative ale limfei sunt, în special, limfocitele și monocitele; limfa nu conține eritrocite și de aceea este incoloră. Prin fluxul lichidului (limfatic, sangvin sau tisular) de la organ la organ se pot transmite orice particule dizolvate sau care plutesc în el; moleculele hormonilor și ale fermenților, anticorpi, adică tot ce joacă rol de semnal sau comandă.

Circulația limfei începe în capilarele limfatice, care înconjoară organele interne și penetrează țesuturile cu rețele și mai dese decât capilarele sangvine. Diferența dintre cele două tipuri de rețele constă în faptul că aceste capilare sangvine străbat țesutul și apoi se unesc în vene, pe când capilarele limfatice pornesc din spațiile dintre celule și se contopesc în vasele limfatice.

De-a lungul vaselor sangvine sunt dispuse niște formațiuni mici rotunde sau concav-convexe. Sunt ganglionii limfatici, în care limfa se dezinfectează: se elimină microbii patogeni, toxinele bacteriene, virușii, celulele străine, celulele canceroase, etc. Mai mult decât atât, anticorpii și limfocitele suplimentare se produc în ganglionii limfatici, pătrunzând în limfă și intensificându-i capacitățile imune.

Vasele limfatice se varsă în altele mai mari, iar acestea în colectori. În cele din urmă, ”firele limfatice” de la toate organele interne și de la toate țesuturile se unesc în două canale largi, care se varsă în locul de confluență a venelor subclaviculară și jugulară, îm părțile dreaptă și stângă ale regiunilor subclaviculare. Astfel, fluxul limfatic pătrunde neîntrerupt în cel al sângelui venos.

Această injectare se produce destul de încet, deoarece limfa e o substanță care curge lent. Viteza circulației ei este de 30 cm/minut. Acest lucru nu este de mirare, căci sistemul limfatic nu are nicio ”pompă”. Circulația limfei este asigurată de factorii aferenți. În primul rând, osmoza din lichidul țesuturilor creează la capetele capilarelor diferențe de presiune: în capilare, presiunea este mai înaltă decât cea atmosferică, pe când în canale este mai joasă. În al doilea rând, diafragma ba strânge, ba relaxează toate vasele limfatice ale cavității abdominale. În sfârșit, pereții vaselor limfatice mari se contractă încet.

Într-o astfel de instalație hidraulică, dacă nu ar fi valvele în locurile de confluență a unui vas cu altul (acestea nu permit limfei să circule în sens opus), ar fi foarte greu de a nu permite, măcar și pentru un timp foarte scurt, o circulație inversă a limfei (circulație retrogradă) - de la canale spre capilare.

În afară de capilare, vase și canale, precum și în afară de ganglioni limfatici, sistemul limfatic mai e compus și din organele legate funcțional de acesta: amigdalele, splina, timusul și câteva cavități ale organismului (cavitățile lacrimale ale ochiului, canalul central al măduvei osoase, labirintul urechii, etc.).

Sângele, limfa și lichidul interstițial formează împreună un sistem unitar - mediul lichid intern al organismului. A separa una din cele trei surse și părți componente ale mediului, a o delimita de altele este o eroare de ordin biologic - ele nu pot exista una fără alta.

Sistemul limfatic

SCOPUL DEZINTOXICĂRII ORGANISMULUI

Se reduce la:

• a introduce în sânge substanțe capabile să transforme compușii toxici în forme solubile în apă;
• a elimina din sânge resturile de medicamente;
• a face ca rinichii să funcționeze în regim obișnuit, fără a-i suprasolicita; a intensifica eliminarea urinei;
• a stimula secreția de transpirație, mai ales dacă aceasta este diminuată de maladie sau de abuzul de antiperspirante.

În afară de aceasta, după administrarea terapiei medicamentoase trebuie tratată microflora tubului digestiv. 

Cu ce se dezintoxică sângele, limfa și lichidul tisular?

În primul rând cu apă și, în al doilea rând, cu acizi slabi.

Apa este cunoscută de toată lumea, pe când acizii slabi reprezintă o noțiune mult mai largă.

O infinitate de substanțe organice și neorganice posedă, mai mult sau mai puțin, proprietăți de acizi slabi, deși nu toți dintre ei se numesc acizi. Foarte mulți se întâlnesc în produsele de origine animală, și mai ales vegetală. 

Există o mulțime de rețete populare. Se creează impresia că tot ce crește pe pământ, tămăduiește. Într-un anumit fel, așa și este, doar că nu toate plantele se potrivesc pentru orice fel de afecțiune. Acizii slabi însă, care sunt conținuți de produsele care nu au fost prelucrate în niciun fel, sunt mai folositori pentru om, întrucât substanțele necesare sunt prezente în acele produse într-o formă accesibilă pentru digestie și în combinații armonioase. În particular, și într-o combinație armonioasă cu apa. Acizii slabi care dizolvă toxinele acumulate în sânge se găsesc într-o cantitate suficientă numai în mărar, pătrunjel și în alte zarzavaturi.

CÂTEVA REȚETE POPULARE DE DEZINTOXICARE A SÂNGELUI

Rețeta 1. Ceai de rădăcini de păpădie. 

Peste o lingură de rădăcini uscate și fărâmițate, se toarnă un pahar de apă clocotită și se lasă să se infuzeze o oră în termos. Se bea câte 1/3 de pahar timp de 7 zile, cu 30 de minute înainte de masă.

Rețeta 2. Ceai de urzică moartă.

Acesta este un remediu vechi și eficient. Frunzele de urzică moartă nu se infuzează, ci se fierb timp de 10 - 15 minute (se face decoct). Ceaiul se poate bea aproape nelimitat, întrucât nu are efecte secundare. El are un spectru foarte larg de efecte terapeutice. Se utilizează la: nevrite, anemie, maladii epidermice, dizenterie, absența menstruației (amenoree), hipertiroidie. De asemenea, se prescrie persoanelor care au probleme urinare.

Rețeta 3. Fructele proaspete de ienupăr. 

Se consumă câte 5 pe zi, mărind treptat cantitatea până se ajunge la 15 pe zi; mențineți această doză câteva zile, apoi coborâți-o treptat până ajungeți din nou la 5 fructe pe zi. Sunt contraindicate în caz de febră.

Rețeta 4. Coada-șoricelului.

Se crede că planta de coada-șoricelului are efecte terapeutice universale. Se utilizează în decocturi și infuzii.

Rețeta 5. Usturoi în combinație cu lămâie.

400 grame de usturoi zdrobit se amestecă cu suc de lămâie (pregătit acasă prin stoarcerea a 24 de lămâi) și se lasă la macerat, într-un borcan cu gura largă, timp de 3 săptămâni. Se administrează înainte de culcare, câte o linguriță la o jumătate de pahar de apă. Înainte de utilizare, vasul se agită.

Rețeta 6. Semințe de dovleac macerate în vodcă.

0.5 litri de vodcă se toarnă peste 100 grame praf de semințe de dovleac și se lasă la macerat pentru o perioadă de 3 săptămâni. Se bea de 3 ori pe zi, câte o lingură la 500 grame de apă, cu 30 de minute sau 1 oră înainte de masă.

Tratamentul durează 21 de zile și poate fi repetat după o lună, dar nu mai devreme.

Rețeta 7. Decoct din frunze de dafin.

300 grame de apă se toarnă peste 5 grame de frunze de dafin, se fierb 5 minute la foc mic și apoi se lasă la macerat, în termos, pentru 3 - 4 ore. Decoctul se bea, cu mici înghițituri, pe parcursul zilei. Cura de tratament constă din cicluri a câte 3 zile fiecare, repetate la un interval de 10 zile. Contraindicațiile categorice se referă la perioada gravidității.

Rețeta 8. Suc de kiwi.

Este un remediu eficient de dezintoxicare a vaselor de sânge, mai ales dacă aveți posibilitatea să-l beți cu tot cu fructe. Doza este de 4 - 5 fructe pe zi.

Rețeta 9. Amestec de nuci, miere, usturoi și semințe de mărar.

1 kg de miere se fierbe pe o baie de aburi timp de 10 minute; se adaugă miezul de la 20 de nuci dat prin mașină, 100 grame de usturoi fiert la baie de abur și pisat până la o consistență omogenă și 50 grame de semințe de mărar râșnite. Compoziția se amestecă și se pune la frigider. Se ia câte o lingură de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.

Rețeta 10. Amestec de ouă, lămâie și coniac.

Se sparg 3 ouă, se pun într-o cană în care se stoarce sucul din 1/2 de lămâie, se adaugă 1 lingură de coniac și se amestecă totul bine. Se lasă la macerat în frigider pentru 24 de ore. Se administrează câte o linguriță, o dată sau de două ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, de exemplu înainte de micul dejun sau cină.

Rețeta 11. Remediu pentru dezintoxicarea inimii.

Se pregătește și se administrează de 3 ori pe zi - prima dată dimineața, înainte de micul dejun.

Se fierbe o lămâie cu coajă cu tot timp de 7 - 10 minute, apoi se stoarce sucul în 1/3 litri de lapte încălzit până la 40 de grade Celsius și se bea pe nerăsuflate. Micul dejun se va lua numai după 2 ore. 

A doua oară se administrează la prânz, iar a treia oară - înainte de culcare, dar nu mai târziu de 3 ore după ce ați luat cina. Varianta ideală ar fi ca în aceste zile să nu se mănânce greșit sau să se respecte o dietă vegetariană.

 REȚETE PENTRU DEZINTOXICAREA LIMFEI

Rețeta 1. Oțet de mere.

Se bea oțet de mere: 1 - 2 lingurițe la un pahar de apă caldă cu miere, câte 2 - 3 pahare pe zi. 

Rețeta 2. Ceapă coaptă.

Comprese cu ceapă coaptă și unguent de ihtiol în proporție de 3:1 se aplică pe ganglionii limfatici măriți. Compresele se schimbă la fiecare 12 ore.

Rețeta 3. Infuzie sau tinctură de brebenoc (se mai numește și caprifoi, sascău, brebenel, cununiță, vinca).

Pentru infuzie: se toarnă un pahar de apă clocotită peste 1 linguriță de frunze uscate de brebenel și se lasă la infuzat într-un termos. Se bea câte o lingură, de 3 ori pe zi, înainte de mese.

Pentru tinctură: se amestecă 0.5 litri de vodcă cu 50 de grame de brebenoc, după care se lasă la macerat pentru 10 zile, într-un loc întunecos. Se bea cu apă, câte 5 - 7 picături, dimineața și seara, înainte de mese.

În cazul infarctului miocardic: se bea câte 1/2 pahar de suc de morcovi proaspăt, amestecat cu 1/3 linguriță de ulei vegetal, de 3 ori pe zi.

În final, o mică observație: nici medicina oficială, nici cea populară și nici cea alternativă nu îl vor face sănătos pe om dacă acesta nu o dorește. Nu este vorba numai de a alege între boală și sănătate, ci și de a alege între a trăi cu un sânge intoxicat sau a face ceva pentru curățarea lui.

Fiecare dintre noi ajungem la un moment dat în această situație, de a avea un sânge intoxicat. Efectele intoxicării se simt: suntem mereu obosiți, ne scade pofta de mâncare tot mai mult, devenim pesimiști, etc. Garantul cel mai sigur al stării noastre bune îl constituie sângele curat. Nu ne rămânem decât să ne asumăm această responsabilitate.

Sursa:  ”Regenerarea sângelui” - A.Kireev; Internet.

S Î N Z I A N A

Max's concept.

© Copyright 2019