Translate

01 aprilie 2015

UN REGIM DE LEGUME SI FRUCTE CA SA VA INGRIJITI SANATATEA


Nu există, într-un regim bine întocmit, elemente mai importante decât fructele şi legumele, pentru că ele conţin vitamine de toate categoriile, cunoscute şi necunoscute.

Sir Robert Mc Carrison

Este adevărat că toate medicamentele sunt produse chimice. Dar spre norocul nostru, împărăţia plantelor cuprinde în ea cele mai bune medicamente organice.

În antichitate şi în evul mediu, legumele nu se bucurau de prea multă atenţie pentru că "nu umpleau burta" aşa cum o făceau carnea şi cerealele. Chiar şi în zilele noastre, gospodinele renunţă la legume şi fructe pentru că, exact cu aceiaşi bani, pot cumpăra mai multe calorii din familia cerealelor, fără să ţină seama de importanţa vitaminelor şi mineralelor pe care numai legumele şi fructele le pot furniza. Mulţi oameni privesc cu neîncredere toate legumele. De exemplu, familiarii şi iubiţii cartofi nu au fost deloc uşor acceptaţi ca aliment atunci când au fost introduşi în Europa în anul 1584. Mulţi ţărani credeau că otrăvesc solul şi refuzau să-i cultive. Ei nu voiau să-i consume pentru că erau convinşi că produc diaree şi răspândesc ciuma. Mai târziu, cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu roşia,pe care o foloseau numai vrăjitorii. Deşi aztecii din Mexic considerau roşia ca pe un aliat al sănătăţii, europenii se temeau de ea ca de un "măr al dragostei" otrăvit.

Despre fructe, în secolul al XIV-lea, autorul lucrării "Gouernayle of Helthe" scria: "învăţaţi să vă abţineţi", deoarece observase că diareea, ca şi alte simptome neplăcute, se înmulţeau în anotimpul în care se coceau fructele. Nu putea să ştie că bolile gastro-intestinale nu erau datorate legumelor şi fructelor, ci apei încărcate de microbi în anotimpul cald.



Una dintre cele mai frumoase privelişti, într-un supermarket, este raionul în care sunt expuse, ca un covor persan, legumele şi fructele multicolore. Ele nu sunt doar frumoase ca aspect, ci şi pline de virtuţi curative, dintre care prima este prezenţa vitaminelor naturale. Cu condiţia, bineînţeles, să fie mâncate. Ştiţi oare că o ramură de ţelină crudă sau o farfurie de salată conţine mai multe vitamine şi minerale decât conţine o cutie de tablete de vitamine şi minerale sintetice? 

Din nefericire, oamenii hrăniţi cu fripturi şi cartofi prăjiţi, nu mănâncă destule legume şi fructe sau chiar le omit de cele mai multe ori din meniul lor zilnic. Bărbaţii sunt chiar mai încăpăţânaţi decât femeile în această privinţă, mai conservatori, şi ţin cu încăpăţânare la felurile lor preferate de mâncare: mezeluri, şuncă, friptură, mici, sarmale şi cel mult cartofi, fasole şi mazăre.

Împărăţia plantelor diferă de cea a animalelor în sensul că îşi extrage hrana din componenţii anorganici ai solului. Cu ajutorul apei, rădăcinile plantei pot absorbi elementele minerale care se găsesc în pământ şi să le facă să ajungă în frunze, unde energia solară le transformă în compuşi organici capabili să furnizeze omului hrană şi energie.

Profesorul Albert Szent Gyorgyi, laureat al Premiului Nobel,  a descris perfect acest procedeu în conferinţa sa despre "Principiile oxidării biologice":

"Orice ar face o celulă, ea trebuie să plătească, iar moneda curentă a sistemelor vii, cu care celula trebuie să plătească, este energia. Dacă nu există energie liberă, nu există viaţă. Mica şi ultima sursă a acestei energii este radiaţia solară. Aceasta însă nu poate fi folosită ca atare pentru a menţine viaţa deoarece, în acest caz, viaţa ar dispărea noaptea. Iată de ce energia razelor solare este înmagazinată în nişte pacheţele mici de către cloroplastele plantelor care conţin clorofilă. Dacă celula are nevoie de energie, ea nu întrebuinţează radiaţia solară ci desface aceste pacheţele de energie numite "molecule alimentare".

Cele două reacţii fundamentale ale vieţii sunt:

  1. confecţionarea acestor pachete şi
  2. deschiderea acestor pachete.

Energie+nCO2+nH2O=nO2+CnH2nOn (1)

CnH2nOn+nO2=nH2O+nCO2+energie (2),

unde n indică un număr oarecare de ioni.

Reacţia (2) este reacţia inversă reacţiei (1). 

Prima dintre aceste două reacţii nu este realizată decât de celulele plantelor care conţin clorofilă, în timp ce reacţia (2) este realizată de toate celulele, fie că sunt cele ale plantei, ale animalului care mănâncă planta (erbivor) sau ale animalului care mănâncă animalul care mănâncă planta (carnivor).

Este clar că energia este însăşi viaţa şi că, pentru om, regnul animal şi vegetal sunt sursa - singura sursă - de viaţă şi de energie.Să ne amintim că animalul mănâncă vegetale sau alte animale care se hrănesc cu vegetale. Omul însă nu poate mânca toate vegetalele care acoperă pământul. Unele dintre acestea sunt benefice, furnizând hrană şi energie, în  timp ce altele sunt indigeste şi chiar otrăvitoare. Unele au o acţiune stimulatorie, altele un efect calmant. Omul, al cărui corp este alcătuit din elemente minerale ale pământului, trebuie să-şi extragă hrana - viaţa şi energia lui - din aceleaşi elemente transformate de apă şi de soare în plante.



Vegetalele se pot clasifica ca: făinoase, nefăinoase, cu frunze, cu clorofilă, dulci, acre, semi-solide sau semilichide.

Unele cresc deasupra solului, altele cresc dedesubt. Ele pot alcătui oricare parte a plantei: bulb, tubercul, rădăcină, tulpină, sămânţă, frunză, fruct sau floare. Unele sunt grase, altele nu. Toate însă conţin vitamine într-o formă mai mult sau mai puţin concentrată.

Legumele făinoase cuprind seminţele, rădăcinile şi tuberculii; cele nefăinoase, vegetale cu frunză şi cu tulpină. Plantele cu clorofilă au o culoare verde caracteristică şi prezintă în general frunze. Legumele dulci, cum ar fi morcovii sau cartofii dulci, conţin zahăr în diverse forme. Gustul caracteristic este datorat prezenţei unor acizi: malic, citric, oxalic, etc. 

Clasificarea în semi-lichide sau semi-solide este în funcţie de conţinutul lor în apă. Grăsimi şi uleiuri pot fi conţinute în seminţe şi în fructe sau, într-o cantitate mai mică, în frunze şi tulpini. Anumite vegetale sunt foarte bogate în vitamine, în timp ce altele nu conţin niciuna care să fie folositoare omului.

Când Hipocrate şi-a formulat maxima: "Hrana ta va fi leacul tău", el se gândea fără îndoială la calităţile medicinale ale plantelor. Experienţa ne-a arătat că atunci când omul suferă de tulburări datorate unei intoxicaţii cu acizi, în general din cauza abuzului de zaharuri, de pâine şi de proteine, el trebuie să recurgă, pentru a o neutraliza, la legume alcaline.

Istoria dieteticii ne arată că italienii au folosit, secole de-a rândul, dovlecelul, ca pe un leac universal. De ce au ales oare această legumă simplă şi dulce, în acest scop? Poate din întâmplare, sau din superstiţie, sau poate pentru că această legumă creştea bine în solul lor. Este însă mult mai probabil că au ajuns la această concluzie prin încercări şi experienţe empirice, până să afle că dovlecelul este o legumă deosebit de bogată în sodiu, ca şi alţi membri ai familiei curcubitaceelor. Sodiul organic din dovlecei este cel mai bun reconstituent pentru un ficat din care sodiul a fost epuizat. 

Plante bogate în potasiu, cum ar fi fasolea verde, furnizează substanţele alcaline necesare pancreasului şi glandelor salivare, care constituie rezervoarele de potasiu ale corpului. Calciul, element necesar pentru scheletul animalelor, dar şi pentru cel al plantelor, este furnizat de ramuri, tulpini şi rădăcini. Sodiul, potasiul şi calciul, pe care planta le extrage din ceea ce numim pământuri alcaline, sunt cele trei elemente de care corpul are cea mai mare nevoie. Şi alte elemente conţinute în vegetale sunt vital necesare animalului şi omului, dar în cantităţi mai mici. Este vorba în special de elemente metalice şi acesta este grupul de la care primim vitaminele.

În afară de natura lor alcalină şi de prezenţa vitaminelor, principalul beneficiu pe care-l avem de pe urma sucurilor de legume crude este calitatea apei pe care ele o conţin. Putem spune că este o apă naturală care convine perfect nevoilor corpurilor. Această apă este un lichid mult mai puţin iritant decât cel care curge la robinet, căruia i s-a adăugat clor şi fluor şi care are adesea un gust neplăcut şi o acţiune caustică. Sucurile de fructe trebuie să fie diluate de preferinţă cu apă filtrată, purificată, cu apă de la izvor, cu apă scoasă de la adâncime de peste 50 m sau chiar apă distilată. 

Anumite vegetale conţin pigmenţi care pot da pielii o nuanţă gălbuie. Sucurile de culoare verde, în special de pătrunjel, de spanac şi din alte frunze verzi, pot avea efect  iritant asupra unui perete intestinal inflamat, în timp ce sucul de sfeclă roşie poate da o tentă roşie urinei. Prin urmare trebuie să le utilizăm cu atenţie deosebită.

Putem de asemenea să ne facem apă parfumată cu diferite fructe, cum ar fi cele de pădure, la care putem adăuga şi cuburi de gheaţă, în special vara.

   
De altfel, la începutul timpurilor, oamenii se orientau după animale. Ei au început să studieze ce plante, legume şi fructe mănâncă animalele, ca să ştie ce pot folosi şi ei fără să se otrăvească.

De-a lungul secolelor au fost folosite în scopuri terapeutice numeroase reţete de legume preparate sau de supe de legume. Istoria menţionează supa lui Hipocrate, "ambroziile" lui Ambroise Pare, "compoziţia" lui Brigham Yong. În zilele noastre, populara combinaţie vegetală se vinde în magazinele specializate sub numele de "supă de potasiu".

Pentru majoritatea bolilor care au la bază o intoxicaţie acidă, cum ar fi nevrită, artrită, hepatită, migrenă, epilepsie, cancer, antidotul natural provine din regnul vegetal.

În cazul unei toxemii fără simptomele unei boli specifice dar cu tulburări ale ficatului, un post scurt cu supe de legume constituie un tratament natural şi eficient care va decongestiona ficatul şi îi va restabili funcţiile normale.

S-a putut constata, de asemenea, că cel mai bun regim pentru un diabetic este un post scurt cu supe din legume nefăinoase şi bogate în potasiu. Pancreasul diabeticului a pierdut puterea de a controla nivelul zahărului din sânge. Cum potasiul este principalul element chimic al pancreasului, vegetalele bogate în potasiu au o valoare specială. Bolnavul trebuie să stea la pat şi să se hrănească, în acest timp acordat refacerii, cu legume nefăinoase cum ar fi: ţelina, pătrunjelul, dovlecelul şi fasolea verde, fierte în apă şi apoi pasate. Nu trebuie să i se dea niciun fel de altă hrană atât timp cât mai are zahăr în urină. Bolnavul trebuie să stea în acest timp la pat pentru a-şi conserva energia şi ca să ofere ficatului şi pancreasului şansa de a-şi îndeplini funcţiile fără a fi incomodaţi de acizii rezultaţi în urma eforturilor fizice. Eliminarea zahărului din urină poate fi obţinută în 3-4 zile. După ce este trecut la un regim stabilit cu grijă, bolnavul poate să-şi reia activităţile normale, dar asta până apar din nou din nou urme de zahăr în sânge. În acest caz,  se va impune din nou un regim de post cu supe de legume, iar regimul lui va fi ajustat până se va obţine varianta ideală pentru cazul său particular.


S-a vorbit şi s-a scris mult despre valoarea legumelor crude şi a legumelor preparate în regimuri (diete). Să ne amintim că omul trebuie să prepare legumele pentru a sparge cutia de celuloză (lemn) care conţine celula vegetală. Animalele dispun de un stomac special şi utilizează fermentaţia în acest scop, iar omul poate utiliza căldura.

Dar şi legumele crude au o mare valoare pentru om, în primul rând pentru a împiedica conţinutul intestinal să devină prea uscat. Trebuie însă să fim atenţi, pentru că dacă peretele intestinual este inflamat, un aliment cu structură brută poate irita sau provoca chiar o sângerare. În acest caz, trebuie să folosim cu atenţie fructele şi legumele crude şi chiar să le preferăm preparate.

Adesea oamenii îşi pun întrebări cu privire la valoarea unui regim vegetarian. În privinţa asta, trebuie să spun că acest regim nu se ţine la întâmplare şi oricum. Pentru a ne asigura toate elementele nutritive de care corpul are nevoie, trebuie să combinăm o varietate de plante, legume, fructe şi seminţe şi să ţinem cont de compoziţia lor, pentru a nu ne lipsi nici de proteine, nici de vitamine şi nici de minerale. Eventual mai putem completa cu suplimente nutritive destinate special vegetarienilor. Dar acesta este un regim obligatoriu în cazul celor care ani în şir au avut un regim bazat pe proteină animală.

De asemenea, nu se va trece niciodată brusc de la un regim comun la unul vegan, care presupune scoaterea din alimentaţie a tuturor produselor de origine animală. Trecerea se va face treptat.

Personal, eu am adoptat un regim vegetarian, nu vegan, deci nu am exclus laptele, ouăle, mierea, untul şi brânza din meniul zilnic, dar nu îmi lipsesc vegetalele din meniu. Un om care nu mănâncă deloc carne şi produse din carne nu este neapărat vegetarian, vegetarian e atunci când alimentele din regnul vegetal primează celorlalte.

Această controversă, între mâncătorii de carne şi vegetarieni, precum şi între vegetarieni şi vegani, durează de secole şi cu siguranţă va continua.

Deşi se spune că omul nu a fost creat omnivor de la natură, aceasta este până la urmă decizia fiecăruia în parte. Din punct de vedere spiritual însă, un om care ucide animale, direct sau indirect, pentru carnea lor şi le-o va consuma, nu va evolua niciodată în sfere înalte şi nu va putea accede la starea de divinitate.



Indiferent pentru ce regim de viaţă am optat, trebuie să reţinem unele reguli.

De exemplu, este de dorit să nu amestecăm legume şi fructe sau alte produse dulci în timpul aceleiaşi mese şi să nu consumăm decât o singură legumă făinoasă la o masă.

Unele rădăcini vegetale, cum ar fi morcovii, păstârnacul, napii, sfecla, nu se digeră bine atunci când sunt preparate, pentru că au tendinţa să provoace gaze şi o fermentaţie acidă (a nu se confunda cu cartofii care sunt tuberculi).

Combinaţia de zahăr, făină şi proteină este greu de digerat pentru persoanele sedentare şi ea este cauza frecventă a unor tulburări intestinale. Legumele trebuie preparate, de preferinţă, la aburi sau în apă foarte puţină. O pregătire prea îndelungată le distruge vitaminele şi enzimele. 

Un sfat: întrebuinţaţi întotdeauna apa în care au fiert legumele, fie ca supă, fie ca simplă băutură. 

Amintiţi-vă că uleiurile volatile şi alte materii iritante care se găsesc în ceapă, ridichi, usturoi, arpagic, ca şi în majoritatea mirodeniilor, nu sunt decât otrăvuri pe care natura le-a pus în aceste plante pentru a le proteja împotriva atacurilor insectelor. În consecinţă, mirodeniile sunt insecticide naturale şi din această cauză necomestibile, deşi sunt întrebuinţate pentru a stârni apetitul şi ca stimulente. Cum însă aceste uleiuri volatile pot irita tuburile fine ale rinichilor, trebuie să le eliminăm din regimul nostru sau să le utilizăm foarte, foarte puţin şi cât mai rar, mai ales dacă avem probleme renale. Pentru cei care folosesc reţete de mâncăruri rafinate şi bogate în mirodenii, asta este o veste cu adevărat tristă. Da, mulţi dintre doctori şi nutriţionişti cred că ăsta este adevărul.



TERAPIA CU SUCURI NATURALE

Sucul natural din combinaţii de legume şi fructe crude pe care ni-l facem singuri acasă este o adevărată apă vie, hrănitoare, bogată în vitamine şi minerale ce se absorb uşor. Este foarte bine dacă reuşim să bem un astfel de suc de cel puţin 1-2 ori pe săptămână. Este indicat chiar şi copiilor mici (nu sugari), într-o cantitate rezonabilă. De altfel trebuie să obişnuim copiii de mici să mănânce zilnic 3-5 porţii de fructe, crude, pasate sau sub formă de suc cu pulpă.

Iată şi câteva combinaţii de adăugat în sucurile naturale şi shake-urile pe care le putem face acasă:

1. SUC ÎN CAZ DE CONSTIPAŢIE
  • grapefruit, 
  • papaya și trei semințe de papaya, 
  • 1 linguriță semințe de in, 
  • apă.
Papaya este unul dintre cele mai puternice medicamente pentru curățarea stomacului și intestinelor, dar şi pentru combaterea paraziţilor. Acest suc va ajuta, de asemenea, la reducerea poftei de mâncare.

2. SUC PENTRU CURĂŢAREA ORGANISMULUI
  • papaya,
  • seminţe de floarea soarelui (3 linguriţe), 
  • 3 linguri Nopal (cactus, care poate fi înlocuit cu ţelină),
  • seminţe de Chia (conţin o catitate mare de magneziu),
  • sau o jumătate de linguriţă de semințe de in,
  • apă.
Papaya este un medicament total pentru întregul organism, deoarece aceasta face o treabă excelentă de curățare nu doar a sistemului digestiv, dar şi a sistemului circulator și  limfatic şi în acelaşi timp combate cancerul. Nopalul are multe fibre de care are nevoie intestinul gros și subțire. El acţionează ca și cum ai folosi o perie pentru a curăţa intestinele și stomacul tău în interior. Acest lucru este foarte benefic pentru colesterol și pentru diabet. El are ca efect echilibrarea zaharurilor în mod natural.

3. SUC PENTRU SĂNĂTATEA RINICHILOR
  • 1 ananas,
  • 1 tulpină de țelină,
  • apă sau apă de Jamaica (Jamaica este floarea de hibiscus),
  • un pic de pătrunjel verde (2 fire),
  • 1 lingură de miere.
4. SUC PENTRU COMBATEREA ANEMIEI
  • 1 salată verde (frunze),
  • 1 sfeclă (frunzele verzi),
  • 1 broccoli (inclusiv câteva frunze),
  • două frunze de spanac,
  • frunze de ţelină, deoarece acestea conţin mult magneziu,
  • un pic de pătrunjel,
  • un pic de coriandru,
  • 1 roşie.
5. "LAPTE" PENTRU INTOLERANŢA LA LACTOZĂ
  • 1 lingură pudră de soia,
  • lapte (1/2 pahar),
  • 1 cană de apă,
  • 1 lingură fulgi de ovăz sau granola,
  • arahide,
  • 5 migdale.
    Alte combinații mai pot fi făcute cu: amarant, nuci, seminţe de susan, alune de pădure. Adaugă şi o banană, bogată în potasiu, pentru a-ţi  întări oasele.
6. SUC PENTRU AMELIORAREA GASTRITEI ŞI REFLUXULUI GASTRO-ESOFAGIAN
  • cartof,
  • morcov (carote),
  • varză.
Acest suc se bea dimineața sau înainte de a merge la culcare, pe stomacul gol.

Alt suc pentru digestie: 
  • seminţe de chia, 
  • castravete,
  •  suc de lămâie sau lime.
7. SUC BOGAT ÎN VITAMINA C
  • grapefruit,
  • mandarină,
  • portocală,
  • măr.
Vă dau câteva exemple de sucuri preparate de mine:
1
  • 1 avocado,
  • ţelină verde,
  • morcovi (carote),
  • 4 mere,
  • 1 portocală,
  • 1 lămâie.



2
  • papaya,
  • 4 mere,
  • 1 portocală,
  • 1 lămâie,
  • ţelină verde (apio).
3
Suc bogat în enzime 

1 papaya,
1 ananas copt sau o cutie de ananas în sirop slab îndulcit (light),
6 portocale medii.






Sucurile se beau în ziua în care au fost preparate, pentru că până a doua zi se pot oxida. Dacă vi se par prea concentrate, le puteţi dilua cu apă filtrată, apă de izvor  sau apă distilată, după cum am mai spus.

Deci ia aminte şi nu uita:

FOOD IS MEDICINE ! MÂNCAREA ESTE MEDICAMENT !

Legumele, fructele, ca şi toate plantele, îl pun pe om în legătură cu forţele naturii, cu energia soarelui şi cu elementele pământului.

Omul încă nu şi-a înţeles mama, pământul. Dacă el nu ştie ce este pământul, dacă nu are cu acesta nişte relaţii afectuoase, respectuoase, conştiente, el nu are nicio posibilitate de a-şi schimba corpul său fizic, de a-l transforma şi de a-l menţine sănătos.

Corpul nostru este în legătură cu pământul şi se va întoarce în pământ fiindcă este plămădit din pământ, fiindcă este fructul său, copilul său. Iar dacă omul nu se află într-o relaţie corectă cu pământul, el va acţiona mereu contra naturii sale.

Nu ne gândim niciodată că Pământul este o fiinţă inteligentă. Îl studiem numai din punct de vedere geografic: câţi locuitori are, câte mări, oceane, lacuri, munţi, râuri…

Pământul este creatura cea mai necunoscută, cea mai dispreţuită, cea mai urâtă, şi mari nenorociri vin de-aici… da, din faptul că nu ne respectăm mama care ne-a dat corpul ei, corpului nostru.

Există o ştiinţă prolifică despre legăturile omului cu pământul şi comportamentul pe care el trebuie să îl aibă faţă de acesta: cum să i se adreseze, să îi mulţumească, să extragă nişte forţe din el, cum să îi dea toate impurităţile sale pentru ca acesta să le transforme.

Fiindcă pământul posedă în străfundurile sale nişte uzine în care poate transforma totul, ceea ce el face fără încetare: el transformă toate impurităţile, toate deşeurile ce i se dau, pentru a produce flori, fructe, tot ce este folositor şi frumos.

Pământul este foarte inteligent!

Întotdeauna când te rogi divinităţii pentru tine, roagă-te şi pentru pământ, pentru binele lui, pentru înălţarea lui şi ridicarea vibraţiilor sale. Vizualizează-l într-o lumină albă, strălucitoare şi inundat de o ploaie de stele aurii. Dacă ai să te rogi aşa, pământul te va îndrăgi şi te va susţine mereu. Dacă te rogi întotdeauna numai pentru tine, cu siguranţă nu vei obţine niciodată nimic.

Roagă-te deci pentru tine şi planeta pe care locuieşti, vizualizând pământul cu tot ceea ce se află pe el - toate fiinţele, plantele, pomii, fructele, dar şi materia necuvântătoare, aparent inertă.
Îţi va mulţumi. Pământul este o fiinţă care înţelege totul. El este mama noastră, cea care ne hrăneşte. Toate legumele, fructele şi plantele sunt în realitate pământ transformat de mama pământ împreună cu soarele în acele elemente apetisante pentru a ne bucura pe noi şi a ne susţine atât în plan fizic, cât şi în plan energetic şi spiritual. Tot ceea ce ține de viață este înregistrat în ”Marea Carte a Naturii”, nimic nu se pierde și totul va putea fi recitit și analizat, iar copacii sunt cei care posedă în ei toată baza de date cu aceste înregistrări. Ei sunt stâlpii acestei lumi. Cel puțin așa se crede în lumea spirituală...



 î z i a n a 💜





Max's concept.

© Copyright 2015 MAX'S CONCEPT


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Aici puteți posta mesajele cu impresii și sugestii pentru blogul nostru