DESPRE MEDICINA TRADIȚIONALĂ CHINEZĂ

Pentru a desemna acest tip de medicină, se folosește denumirea în limba engleză de TCM, adică: Traditional Chinese Medicine.

Foarte multe persoane cred că medicul naturist nu recomandă altceva decât eliminarea toxinelor (dezintoxicarea) sau postul, că scopul masajului thailandez nu este decât obținerea plăcerii și că medicina și terapiile chineze înseamnă doar acupunctură.

Medicina chineză are o istorie mai veche de 3000 de ani. Istoria Chinei este foarte zbuciumată. Împărați și dinastii domnitoare au urmat unele dupa altele și s-a întâmplat deseori ca un conducător să "rescrie" istoria, ca să scoată în evidență existența unor împărați pe care să-i reconsidere ca fiind personaje de legendă. Acest lucru s-a întâmplat și cu Huang Di, Împăratul Galben, pe care unii istorici îl consideră un personaj legendar, mai curând un zeu. Conform legendei, "Canonul de medicină internă al Împăratului Galben" a fost scris pe baza dialogurilor purtate de Împăratul Galben cu medicii de la curtea sa. La această capodoperă s-au adăugat, de-a lungul timpului, o mulțime de completări. Varianta finală a acestei capodopere s-a cristalizat, după toate probabilitățile, în secolele 3-5 d.Hr. Forma în care este cunoscută astăzi a fost redactată de un medic numit Wang Bing, în anul 762 d.Hr., fiind constituită din două părți (în total 81 de capitole): prima parte, denumită "Întâmplări simple" (Su Wen)- se ocupă de noțiunile teoretice ale medicinei chineze (biologie, patologie, agenți patogeni, canale de energie, diagnoză, etc.) iar a doua  parte, denumită "Axa spirituală" (Ling Shu) - prezintă practicile folosite cum ar fi: acupunctura, moxe și alte terapii medicale, descriind cele 9 feluri de ace, forma lor, utilizarea acestora, definind numeroase tehnici de terapie și dezbătând o mulțime de tratamente pentru diferite afecțiuni.

Acest tratat a avut o influență extrem de mare asupra medicinei chineze din toate timpurile. O perioadă de decădere semnificativă intervine după pierderea războiului anglo-chinez, numit și războiul opiului (1839-1842) când, pătrunderea civilizației occidentale în China a adus cu sine și civilizația occidentală. Astăzi, pe lângă medicina occidentală, medicina chineză este una din cele mai importante metode de tratament folosite în toate colțurile lumii.

În ceea ce priveste latura spirituală a medicinei, taoismul este direcția care a avut efectele cele mai considerabile, ea răspândindu-se repede și, împreună cu învățăturile lui Confucius, alcătuind o concepție unitară asupra universului. După legendă, întemeietorul taoismului este Lao Tze, adică maestrul bătrân, care a trăit aproximativ in secolul 5 î.Hr. Capodopera sa se intitulează "Tao Te King" (Cartea Căii și a Virtuții), acest titlu datând din secolul III sau II î.Hr. Lucrarea are o formă poetică, fiind alcătuită din 81 de strofe și susține o filozofie total diferită de religia din epoca sa, potrivit căreia lumea nu a fost creată de o ființă supranaturală, ci ea s-a creat după legile sale proprii (tao). Tao înseamnă drum, cale, cărare dar și materia primordială. În timpul dinastiei Han (206 î.Hr.-220 d.Hr.), taoismul s-a contopit cu budismul venit din India și, treptat, a devenit religie.

Crearea lumii după învățămintele tao s-a realizat prin separarea în două a substanței primordiale care anterior se afla într-o stare de echilibru, înlăturat prin manifestarea forței lui tao (calea), ceea ce a determinat începutul transformării. Această stare de echilibru străbun este reprezentată simbolistic printr-un cerc gol, a cărui semnificație este "fără început (neînceput)" (Wu Ki). Această stare nu este neființă absolută, ci existența potențială, care încă nu a devenit manifestă. Acest punct de echilibru necesar se află între cele două perioade ale existenței lumii, între care ar fi existat 129.600 ani. Mai târziu, sub influența tao, cele două forțe străbune, ale căror nume sunt yin și yang, s-au despărțit. Acest fenomen este reprezentat de cele doua forme aflate în cerc, cea albă și cea neagră, care se contopesc în totalitate. 

Conceptele de Yin si Yang au apărut în lucrarea "Cartea prefacerilor" (Yi King), unde este scris următorul lucru: "Orice existență ia naștere când cele două forțe străbune, yin-ul și yang-ul, se contopesc printr-o transformare logică." Yin și Yang reprezintă unitatea rezultată din opozițiile existente în natură sau în orice fenomen. Cuplul Yin - Yang reprezintă un sistem care se bazează pe unitatea dintre cele doua unități formate de doi poli opuși. Fiind independenți unul față de altul, acești poli nu au nici energie, nici natură materială. Fiecare fenomen din univers prezintă atât caracterul yin, cât și caracterul yang, de exemplu: cald-rece, mișcare-repaus, activ-pasiv, etc. 
Conform principiilor tao, niciun lucru nu poate să existe numai în sine sau pentru sine și orice fenomen conține posibilitatea schimbării. De aceea putem să spunem că universul (lumea) se constituie din schimbarea continuă a forțelor de tip yin și yang. În mod normal, aceste forțe sunt în echilibru: niciuna nu poate să existe fără cealaltă, deoarece se mențin în mod reciproc. Aceste noțiuni sunt contrare, complementare, niciuna neputând să existe fără cealaltă. 
"Yin si Yang pot fi deosebite, dar nu și separate" (Canonul de medicină internă al Împăratului Galben). Aceasta înseamnă că orice lucru de pe lume are două părți: ziua poate fi împărțita în zi și noapte, speciile în masculi și femele, etc. Astfel, pentru înțelegerea bazelor, medicina se foloseste de 8 principii complementare, grupate doua câte două:

CARACTERISTICI GENERALE PENTRU:

Yin                              Yang

interior                        exterior

rece                             cald

obtuz                           ascuțit

lipsă                            surplus

Plecând de la această premisă, orice calitate din lume poate fi împărțită în două părți complementare: este yin ceea ce e pasiv, feminin, mic, primitor, liniștit, noaptea, umbra, întoarcerea în sine, etc., și este yang orice este masculin, înalt, animat, agitat, ziua, mișcările spre afară, etc. 
Acest sistem poate fi divizat mai departe, după natură. De exemplu, apa de la robinet este rece (de natura yin), dar există un lucru și mai rece decât ea - gheața. În acest caz, apa de la robinet, comparativ cu gheața, este de natură yang.

Alternanța anotimpurilor ilustrează foarte bine fenomenul yin și yang: din iarnă până în vară, aerul se încălzește treptat; în acest timp, natura yin scade și crește yang. Din vară spre iarnă, acest fenomen este invers, yang este în descreștere și yin crește. Din punct de vedere al naturii, primăvara este anotimpul yang-ului care crește, vara este vârful yang-ului, toamna este anotimpul yang-ului descrescător și al yin-ului crescător, iar iarna este vârful yin-ului. Dacă ne gândim la momentele zilei, yang se naște la miezul nopții, crește până la prânz și atinge apogeul la ora 12 la prânz; atunci se naște yin-ul, care atinge apogeul la miezul nopții. Din punct de vedere al spațiului, cerul este yang, pamantul este yin, iar omul se află în centrul  lor.

YIN SI YANG DIN PUNCT DE VEDERE AL BOLILOR

• De natură yang: probleme acute, îmbolnăviri de scurtă durată, dureri acute, stări care se schimbă brusc. 
• De natura yin: boli cronice, dureri surde, stări care se schimba încet.

Chiar și procesele din corpul uman pot fi explicate cu ajutorul acestei teorii. Daca aceste procese decurg normal, la timpul lor, atunci în organism domnește un echilibru relativ. Dacă acest echilibru nu poate fi menținut din diverse motive, atunci apar îmbolnăvirile.

Organele corpului omenesc pot fi împărțite după același principiuu astfel:

• Cele cinci organe de natura yin sunt: inima, ficatul, splina, rinichii și plămânii. Rolul celor cinci organe yin este producerea, transformarea și depozitarea de qi, a sângelui (Xue), a lichidelor organice (Jin-Ye), a esenței din naștere și a celei dobândite (Jing), cât și a minții (spiritului) de bază (Shen).


• Cele cinci organe de natură yang sunt: intestinul subțire, stomacul, intestinul gros, vezica urinară și vezica biliară. Rolurile celor cinci organe yang sunt asimilarea substanțelor nutritive, digestia și transformarea acestora, cât și eliminarea toxinelor.

ORGANELE YIN

Plămânii:

• corelează respirația; dacă aceștia sunt bolnavi, întregul corp este bolnav;


• transmit energia celestă în jos la rinichi;


• răspund de metabolismul materiei lichide (al apei);


• dacă qi-ul plămânilor este slab, pot apărea următoarele simptome: urinare puțină, edem, boli de piele;


• răspund de starea pielii, de deschiderea porilor;


• supraveghează stratul exterior de protecție, dirijeaza Wei Qi;


• tot ceea ce se întâmplă în căile respiratorii se află sub supravegherea plămânilor: gripa, inflamarea straturilor mucoase, sinuzita;


• au rol în producerea globulelor roșii.

Splina:

• transformă hrana, o descompune în părți care pot fi ingerate;


• susține organele la locul lor, precum și sângele care circulă în artere; orice sângerare anormală, urinare cu sânge, acumulare de sânge, dovedește slăbiciunea qi-ului splinei;


• ajută la producerea qi-ului splinei;


• transportă hrana corespunzătoare către fiecare organ.

Inima:

• este locul unde se afla shen-ul (shen-ul este funcția spiritului, capacitatea vieții spirituale și a gândirii);


• are deschidere la limbă; din această cauză, bâlbâiala, problemele de pronunție, pot avea legătură cu problemele cardiace;


• starea inimii poate fi stabilită după culoarea pielii;


• domină toate organele;


• menține circulația sângelui. 

Rinichii:

• depozitează qi-ul strămoșesc, esența;


• reglementează nașterea, dezvoltarea, maturizarea;


• au influență asupra oaselor și reglementează producția de măduvă osoasă;


• primesc qi-ul provenit din plămâni;


• sunt rădăcina qi-ului.

Ficatul:

• cea mai importantă sarcină a ficatului este asigurarea fluctuației uniforme a energiei organismului;


• controlează și reglează starea mușchilor, ligamentelor;


• influențează funcția de digestie a stomacului și a splinei;


• are deschidere la ochi.

ORGANELE YANG

Intestinul gros:

• are ca sarcină eliminarea toxinelor;


• execută resorbția lichidelor rămase (coordoneaza fluidele din organism);


• dacă există probleme de funcționare a acestui organ, pot apărea obstrucții intestinale sau diaree.

Stomacul:

• răspunde de energia organismului, are ca rol primirea hranei și transmiterea mai departe a acesteia;


• împarte hrana consumată în părți curate și impurități;


• partea curată este transmisă la splină, cea impură la intestine;


• dacă functioneaza normal, dirijeaza qi-ul in sus.

Intestinul subțire:

• are ca rol separarea substanțelor nutritive de toxinele din hrană;


• coordoneaza lichidele, resoarbe apa.

Vezica:

• activează aspectul yang-ului de rinichi, supraveghează depozitarea fluidelor, asimilarea și selectarea acestora.

Bila:

• depozitează și transmite mai departe secreția biliară;


• este singurul organ yang care nu transformă substanțe impure;


• canalul vezicii biliare activează aspectul yang al funcționării ficatului și îl controlează în același timp.

QI -ul

Este energia vieții. În mentalitatea chinezilor, tot ceea ce există în univers se constituie din această energie. În corpul uman, qi-ul are diverse funcții: hrănește, ocrotește organele, ajunge la fiecare celulă. Baza este energia de la părinți, iar restul de qi necesar se obține din aer și din hrană. Dacă am moștenit o bază puternică, trăim corect, ne mișcăm corect, facem terapii de respirație, ne hrănim într-un mod adecvat, atunci energia din noi, care ne hrănește, va fi puternică, corpul și spiritul nostru vor fi sănătoase. Qi-ul ajunge în orice parte a corpului nostru prin așa-numitele canale de energie. Pe suprafața acestor canale, găsim anumite zone prin care putem avea acces la fluxurile de energie. 
Aceste zone se numesc puncte de presopunctură.

Noțiunile de bază cele mai importante din medicina chineză sunt: qi (energia vieții), yin si yang (cele două calități), jing-ul (baza vieții moștenite), sângele (hrănește organele) și shen-ul (semnifică vitalitatea spirituală).

Energia circulă prin canale după o ordine bine definită, încărcând organele cu caracter yin și yang. Fiecare dintre cele 12 organe principale este încărcat cu energie în perioade de câte 2 ore, rotația completă făcându-se în 24 de ore. Chinezii, de cele mai multe ori, iau în considerație orarul organelor și în cazul terapiilor. De exemplu: "durerile de cap mă apucă întotdeauna în jurul orelor 6 după-amiaza" sau "tușesc regulat în fiecare dimineață", etc. Aceste simptome pot indica, de cele mai multe ori, organul cu probleme, dacă se iau în considerație și orarul organelor. La fel și în cazul terapiilor.

Iată ordinea fluxului de energie prin canalele principale
(după organe):

Intervalul orar                             Organul activ:

03 - 05                                      plămânii

05 - 07                                      intestinul gros

07 - 09                                      stomacul

09 - 11                                       splina

11 - 13                                       inima

13 - 15                                       intestinul subțire

15 - 17                                       vezica urinară

17 - 19                                       rinichii

19 - 21                                       pericardul

21 - 23                                       cele trei incalzitoare

23 - 01                                       vezica biliară

01 - 03                                       ficatul.

Circulația continuă și în acest fel este posibilă menținerea echilibrului de energie dinamic. În vederea asigurării circulației continue, qi-ul își schimbă polaritatea (energia devine de natură yin sau de natură yang). Pe parcursul circulației sale face legătura între interior și exterior, menținând armonia întregului organism.

Doctrina celor cinci faze - datând cam din secolul IV î.Hr., încearcă categorisirea caracteristicilor omului și a diferitelor fenomene ale naturii, notate cu simboluri din categoria celor cinci procese de bază: lemnul - procesele active din fazele de creștere; focul - vârful activității; pământul - elementul neutralității, al tranziției; metalul - faza descrescătoare; apa -desăvârșirea stării de liniște. Fiecare element hrănește elementul care îi urmează și fiecare element blochează elementul al doilea din rând.

Cauzele bolilor în concepția medicinei tradiționale chineze pot fi clasificate în trei grupe importante: cauze de dinainte de naștere, cauze existente până la vârsta de 18 ani (alimentație inadecvată, numeroase accidente) și cauze care apar după vârsta de 18 ani (cauze interne, cauze externe și alte cauze).

Cauzele interne sunt deduse în principal din factorii sentimentali: supărarea, mânia excesivă (afectează activitatea ficatului), bucuria sau necăjirea excesivă (dăunează funcțiilor inimii), tristețea (afectează funcțiile plămânilor), frământarea, grija succesivă (dăunează splinei), frica (afectează rinichii).

Factorii externi, meteorologici, cauzează îmbolnăviri în special când sunt imprevizibili: vântul dăunează ficatului, frigul-rinichilor, umiditatea-splinei, seceta excesivă -plămânilor, căldura excesivă cauzează alte disfunctionalități ale organelor.

În categoria celorlalte cauze pot fi amintite: constituția slabă, suprasolicitarea, activitatea sexuală excesivă, regimul alimentar, traumele, epidemiile și modul de terapie inadecvat.

În China, în multe cazuri, medicul Curții primea salariu numai în cazul în care locuitorii Curții erau sănătoși. În mod natural, existau și atunci greșeli.

METODELE DE STABILIRE A CONDIȚIEI PACIENTULUI

ÎN MEDICINA CHINEZĂ

Toate cunoștințele medicilor din Tibet, India, China, Japonia, Thailanda, se bazau numai pe experiență și observație. Întrebările puse, examinările prin atingere, examinarea vizuală a părților corpului au ca scop descoperirea cauzelor și locului dizarmoniei. Aceste examinări nu sunt dureroase și permit o viziune exactă asupra stării de moment a bolnavului. 

Examinarea vizuală

Metoda examenului vizual se constituie din mai multe etape și începe chiar în momentul sosirii pacientului în cabinet. Medicul începe să deosebească aceste semne după principiile yin si yang. Mai întâi urmărește mișcările pacientului, dacă sunt hotărâte, nehotărâte, dacă sunt sau nu perfect stabile. Apoi urmează recunoașterea semnelor vizibile care se regăsesc pe piele, pe cap și pe față. Va fi observată starea părului, dar și mișcările capului. Capul este locul de întâlnire al canalelor yin și yang și conține encefalul (creierul mare), organ dominat în sistemul chinezesc de rinichi. Prin examinarea atentă a capului și a părului se poate stabili cu ușurință starea qi-ului din rinichi și din sânge. Acest examen se compune din două etape:

1. anormalități ale formei și poziției capului; 
2. diferențele de culoare și de sănătate a părului.

În concepția medicinei chineze, în cazul copiilor cu capul prea mic sau prea mare există o lipsa de esență (jing) și în aceste cazuri se tratează rinichii, care depozitează esența moștenită.

Dacă partea moale a craniului bebelușului, fontanela, se întărește târziu sau deloc, aceasta demonstrează că avem de-a face cu o boală datorată lipsei unor substanțe din organism.

În cazul în care capul tremură (atât la copii, cât și la adulți), afecțiunea poate fi tratată cu ajutorul ficatului.

Un alt lucru care se observă din prima clipă este starea părului. În sistemul chinezesc, rinichii sunt cei care controlează starea părului și, de aceea, pierderea părului poate însemna starea de epuizare a rinichilor. Gusturile sărate țin de rinichi. Un consum excesiv de sare dăunează sănătății rinichilor. La bărbații la care chelia apare destul de repede, aproape întotdeauna se remarcă predispoziția spre mâncărurile sărate.

• Dacă părul este decolorat și rar și cade ușor, atunci qi-ul (energia) din rinichi și din sânge este lacunar. În cazul bătrânilor și al problemelor moștenite, tratamentul nu este eficace.


• Pierderea timpurie și subită a părului denotă lipsa de sânge în medicina chineză, iar în cea occidentală, intoxicația cu metale grele sau cu alte substanțe (chimioterapie).


• Apariția mătreții este legată de digestie. Ea indica o disfuncționalitate a splinei și a stomacului, dar poate să fie și simptom al altor boli, cum ar fi,de exemplu, micozele.

Capul și fața

Iată câteva dintre semnele importante ce sunt urmărite în medicina chineză și semnificația lor:

• Culoarea albă a feței - înseamnă lipsa qi-ului și insuficiența sângelui, dar și circulația defectuoasă. Albul face trimitere la excesul de yin, dar yin-ul poate fi și semn al durerii. Durerea de tip yin nu este prea acută, dar e de durată și acoperă o suprafață destul de mare (de exemplu, durerea de cap afectează capul întreg).


• Culoarea gălbuie a feței (nu ca în cazul icterului, ci o nuanță mai slabă) - înseamnă insuficiența funcționării splinei și acumularea umidității. Se poate distinge în cazul unor persoane supraponderale. Dacă fața este galbenă, incoloră și uscată, înseamnă că splina și stomacul sunt slabe. Aceste fenomene sunt foarte frecvente în cazul curelor de slăbire pe termen lung.


• Culoarea roșie a feței - este culoarea sângelui, deseori în legătură cu bolile de "căldură", cum ar fi acele infecții care sunt urmate de febră. În orice caz, arată o funcționare excesivă, putând să semnifice o hipertensiune arterială datorată unor excese. Pe baza stabilirii exceselor sau lipsurilor, putem distinge două tipuri: Tipul "măcelar" - supraponderal, cu fața roșie, îi este în permanență cald, aproape c explodează. Aceasta înseamnă exces de funcționare. Tipul "femeia de serviciu" - palid, deseori slab, îi este frig, este permanent somnoros.


• Culoarea vineție a feței (cianotică) - arată întotdeauna stagnare, răceală. Apare mai ales dacă frigul, substanța rece, se acumulează și qi-ul lipsește. Dacă qi-ul este prea puțin și sângele se acumulează - fața va avea o culoare violet. Cauzele care pot fi în spatele acestor simptome sunt: tetanos, spasm, convulsii, stări care precedă infarctul cardiac. La copii, în cazul temperaturilor ridicate, dacă fața este de culoare violet, mai ales la baza nasului și între sprâncene, acesta poate fi un semnal de alarmă pentru convulsii de febră. O culoare albastru mai închis apare în cazul diferitelor intoxicații.


• Culoarea cenușie a feței - indică o epuizare excesivă, gravă. Poate să însemne o durere de tip yang (care este ascuțită, palpitantă). Dacă fața este de culoare mată și culoarea cenușie apare instantaneu în cazul unei boli cronice, atunci prognoza pentru bolnav este foarte rea.

Ochii

Examinarea ochiului constă în observarea strălucirii ochilor, dar și a formei și culorii pleoapelor. Ochii sunt considerați ca făcând parte din sistemul energetic al ficatului. Deteriorarea vederii - miopie, prezbitism - este reglementată de funcționarea ficatului.

• Vitalitatea ochilor, strălucirea lor, constituie simbolul spiritului, al vitalității, al Shen-ului.


• Dacă albul ochilor are o strălucire mată, aceasta înseamnă oboseala.


• Dacă au culoarea roșie, dar această culoare apare brusc, de exemplu în cazul guturaiului, gripei, atunci problema existentă este legată de plămâni.


• Dacă ochii se inflamează deseori, acesta este cu siguranță un simptom datorat ficatului.


• Dacă pleoapa inferioară este inflamată, poate să reflecte oboseala, dar dacă această inflamație are nuanțe albastre, arată că rinichii sunt slabi.


• Dacă pleoapele inferioare sunt palide, fără tonus și au o culoare gălbuie, asta înseamnă că problema se datorează stomacului, iar în cazul apariției culorii maro închis, atunci problema își are originile în ficat.


• Pleoapele de culoare roșie pot indica un consum excesiv de zahăr sau de alcool. Dacă numai colțul interior al ochilor este roșu, problema se poate datora canalului vezicii urinare, iar în cazul în care colțul exterior al ochilor este roșu, problema se caută la canalul de energie al vezicii biliare.

Alte semne

• Dacă fruntea e accentuată și brăzdată adânc, este un semn care face referire la intestinul subțire.


• Dacă pe linia părului pielea este uscată, există disfunctionalități la meridianul vezicii urinare.


• Suprafața dintre cele două sprâncene este semnallizatorul ficatului și al stomacului.


• Suprafața aflată în jurul nărilor se află sub influența plămânilor. 


• Adâncimea ridului care pleacă de la părțile laterale ale nasului și ajunge lângă buze este foarte importantă: acest rid se adâncește considerabil în cazul problemelor digestive sau în cazul operației vezicii biliare.


• Buzele lăsate, gălbui, mate, arată epuizarea energiilor splinei. Buzele de culoare violet arată stagnarea sângelui. Pe partea dreaptă a buzelor se remarcă funcționarea bilei, iar pe partea stângă, funcționarea splinei. Buzele inferioare sunt suprafețele care indică starea stomacului și a intestinelor. Umflarea buzelor inferioare indică cu o precizie destul de mare problemele digestive, caracterizate de balonări și constipație. Un semnal al diareei pot fi buzele inferioare umede, cu edem.


• O linie apărută pe lobul urechii, la început alburie, care devine apoi din ce în ce mai accentuată, atrage atenția asupra deteriorarii stării inimii și iminenței pericolului de infarct cardiac.

Diagnoza limbii

Examinarea limbii este o metodă complementară. Avantajul ei este că furnizează informații instantanee despre gravitatea bolii și schimbarea stării pacientului. Metoda reflectă excelent starea de moment a organismului, putând să furnizeze 70% din diagnosticul bolnavului. Cel mai indicat este ca examinarea să se facă la lumina naturală. Dacă nu este posibilă examinarea la lumina Soarelui, atunci este de preferat lumina unui bec decât a unui tub cu neon. Bolnavul trebuie să scoată limba în mod hotărât, dar fără prea mult efort, maximum 15-20 de secunde. Dacă este necesar, se va repeta, deoarece scoaterea limbii cu forța duce la schimbarea umidității și culorii acesteia. Se va lua în considerație faptul că și consumul de anumite medicamente, alimente colorate sau dulciuri pot influența culoarea limbii. Este important de știut că limba persoanelor care fumează excesiv este mai uscată de obicei sau chiar gălbuie. La orice examinare se pleacă de la starea normală. O limbă normală, sănătoasă, are un aspect vioi. Corpul limbii este de culoarea cărnii proaspete, de culoare roșie sau roz deschis. O limbă normală este flexibilă, nu prea rigidă, nici prea palidă, fără modificări vizibile, nu este brăzdată, inflamată și nici nu tremură. Stratul normal de depuneri pe limbă este subțire și alb, dar este acceptabil și dacă la rădăcină este mai gros decât la vârf. Limba nu trebuie sa fie nici uscată, nici prea umedă. Suprafața limbii reflectă starea de sănătate a unor organe din corp, aceste conexiuni fiind explicate prin sistemul canalelor de energie. La examinarea limbii, medicul este ajutat de harta limbii.

Împărțirea este următoarea: vârful limbii aparține inimii, suprafața dintre vârful limbii și mijlocul acesteia corespunde plămânilor, mijlocul limbii corespunde stomacului și splinei, rădăcina limbii corespunde rinichilor, partea stângă a rădăcinii corespunde vezicii urinare la bărbați, iar partea dreaptă - uterului la femei, partea laterala stângă a limbii corespunde ficatului, iar partea laterală dreaptă a limbii corespunde vezicii biliare. O limbă uscată indică o epuizare a lichidelor din organism, iar o limbă de culoare închisă, fără viață, o prognoză mai rea, indicând un proces de vindecare mai greoi. Cu cât corpul limbii este mai palid, cu atât mai gravă este starea bolnavului. Această paliditate poate să meargă până la culoarea albă. În cazul unei limbi palide, de obicei yang-ul este în cantitate scăzută - limba este excesiv de umedă ori sângele este insuficient și astfel limba este predispusă să se usuce. Dacă yang-ul este insuficient, acesta ascunde mai multe simptome, de aceea, pentru a stabili un diagnostic, trebuie cunoscute și celelalte simptome ale bolii. Aceste simptome pot fi: senzație de frig, urinare lungă, o urinare de culoare deschisă, diaree cu conținut de resturi alimentare nedigerate.

Culoarea roșie a limbii poate semnifica o căldură interioară, simptomele bolii fiind: o culoarea roșie a feței, o variație sinusoidală a febrei, predispoziție la evitarea căldurii, urina de culoare închisă, în cantitate mică, cu miros urât, diaree sau eventual scaune cu sânge.

Punctele și petele de pe limbă se examinează după locul în care apar și după coloritul lor. Cu cât aceste pete au culoare mai închisă și cu cât sunt mai multe, cu atât boala este mai gravă.

La examinarea formei corpului limbii, nu este vorba numai despre liniile fizice ale limbii, ci și de calitatea și flexibilitatea ei. Dacă limba este subțire și îngustă, eventual are și o culoare închisă, atunci prognozele pentru vindecare sunt proaste. Corpul limbii mai poate să fie și de culoare cărămizie, de exemplu. O limbă umflată este de obicei semn de căldură. La alcoolici, acest lucru se întâmplă frecvent. Un alt indiciu important este dacă limba este brăzdată de crăpături. Numărul și adâncimea crăpăturilor sunt foarte diferite și de obicei se datorează epuizării lichidelor din corp ori slăbiciunii rinichilor.

O limbă cu urme de dinți - este frecventă la cei care țin regim în timpul verii, fiind aproape întotdeauna cauzată de disfuncțiile splinei. Apare în cazul problemelor datorate greșelilor de alimentație. În această situație, bolnavul se simte deseori epuizat și are o dorință accentuată de a mânca dulciuri.

Din punctul de vedere al medicinei chineze, depunerile de pe limbă sunt produsele secundare biologice ale stomacului, prezența lor pe limbă indicând funcționarea corectă a splinei și mai ales a stomacului. Trebuie să existe întotdeauna depuneri pe o limbă normală. Acestea sunt subțiri, de culoare albă, ușor umede, la vârful și pe marginile limbii stratul lor este mai subțire, îngrosându-se spre mijlocul limbii și devenind foarte vizibile la rădăcină. Aceste depuneri furnizează informații exacte despre starea funcțională a stomacului și a splinei.

O stare foarte gravă este semnalată de cazul în care limba este neagră, uscată, cu crăpături, ceea ce denotă epuizarea totală a energiilor vitale. O limbă fără depuneri, de culoare albăstruie, indică o circulație insuficientă sau o intoxicație. Un simptom foarte grav este când vârful limbii se contractează, semnificând iminența dezastrului proceselor vitale. Previziunile sunt foarte sumbre dacă rădăcina limbii are o culoare închisă și este uscată. La fel și dacă limba este uscată și are culoarea roșie. Trebuie luate în considerare însă și alte semnale pentru a stabili gravitatea bolii.

O metodă complementară de diagniosticare este și CHESTIONAREA - punerea de întrebări pacientului.

De asemenea, foarte important este și diagnosticul pulsului.

Metodele de tratament ale medicinei tradiționale chineze sunt: acupunctura, presopunctura, terapia de masaj, aplicarea ventuzelor, terapia moxa, terapia prin utilizarea plantelor medicinale, terapia de respirație și de mișcare și terapia de alimentație.

Toate tipurile de terapii tradiționale chineze pot fi practicate numai de către sau sub îndrumarea unor persoane avizate.

De remarcat este diferența esențială între gândirea terapeuților naturiști și gândirea medicinei chineze. 
Terapeuții naturiști sunt dispuși, în cazul tuturor îmbolnăvirilor, chiar și în cazul bolnavilor slăbiți, să supună corpul la o "dezintoxicare", în timp ce chinezii încearcă întărirea qi-ului (energiei vitale).

Pe baza dieteticii chinezești, pot fi folosite cu ușurință unele metode cum ar fi :

• Condimentele picante au efect de încălzire; de aceea, dacă nu avem probleme de stomac, putem să le folosim în cure de slăbire.


• Cei care sunt friguroși trebuie să evite alimentele cu efecte răcoritoare (salate reci, alimente crude).


• Cei care în timpul verii fac cură de pepene, dar sunt friguroși, trebuie să mănânce pepenele presărat cu scorțișoară.


• În cazul problemelor căilor respiratorii, al otitei cronice, al bolilor frecvente cauzate de răcire, trebuie evitat consumul de lapte, deoarece este producător de mucozități.


• În cazul răcelii, se poate pregăti miere cu piper ( la aproximativ 50 ml de miere se pune o linguriță mică de piper și se amestecă). Se împarte pentru toată ziua și se consumă câte un pic.


• În restaurantele chinezești, dacă nu se mănâncă sosul, alimentele nu apasă asupra stomacului.


• Bolnavii slăbiți vor consuma alimente cu efect de încălzire.

Clasificarea alimentelor după efectul lor de căldură

Efecte reci: sarea, roșiile, pepenele galben, pepenele verde.

Efecte de răcorire: merele, vinetele, perele, castraveții.

Efecte calde: castanele, păducelul, caisele, usturoiul.

Efecte fiebinti: piperul negru, ghimbirul uscat, uleiul de soia.

Clasificarea alimentelor după efectul de vindecare

Alimente care sistează lipsa de sânge: busuiocul, vinetele, usturoiul, oțetul din vin, prazul.

Alimente care întăresc munca qi-ului și a sângelui: carnea de miel, heringul, guliile, mandarinele, mierea.

Sudorifice: ghimbirul, maghiranul, rozmarinul, ceapa, telina.

De reținut:

• Cartofii sunt un aliment neutru, dulce, întărind rinichii și reîncărcând plămânii. Au efecte benefice în cazul slăbiciunii splinei, al poftei de mâncare reduse, al diareei cronice, etc.

• Scorțișoara este fierbinte, picantă. Se recomandă pentru tratarea reumatismului, împotriva anumitor boli ale splinei, ale stomacului, ale plămânilor, în cazul problemelor de urinare și al diareei. Mai nou, s-a descoperit că reduce glicemia.


• Nuca este caldă, dulce. Reîncarcă rinichii, încălzește plămânii, are efecte bune în cazul astmului și al impotenței.

Armonizarea gusturilor alimentelor

Conform principiilor medicinei chineze, la clasificarea alimentelor, organelor le sunt atașate anumite gusturi. Când se dorește întărirea unui element, prin definirea exactă a alimentelor care sunt legate de elementul respectiv se pot aduce multe îmbunătățiri. 

• Gusturile acrișoare aparțin elementului lemn. Alimentele cu astfel de efecte sunt: păstrăvul, brânza, măslinele, strugurii, roșiile.
• Gusturile amarui aparțin elementului foc. Aceste alimente sunt: gulia, salata, secara, țelina. 
• Gusturile dulci se află în sistemul elementului pământ. Aceste alimente sunt: vânăta, carnea de miel, racul, mierea, meiul, etc. 
• Gusturile picante sunt  dominate de elementul metal. Aici amintesc: hreanul, usturoiul, măghiranul, menta, ridichiile. 
• Gusturile sărate sunt supuse elementului apă: sardinele, carnea de porc și, desigur, sarea.

Important: în țara noastră, medicina tradițională chineză poate fi practicată numai de persoane care au o diplomă recunoscută de organele competente.

S î n z i a n a 💜

© Copyright 2015 
Max's concept