Translate

29 ianuarie 2012

CALEA DE COMUNICARE SPONTANĂ CU DUMNEZEU PRIN ACŢIUNE (KARMA YOGA)


Karma - este suma totală a acţiunilor - bune, rele şi amestecate - pe care un individ le realizează de-a lungul vieţii sale. Este suma acţiunilor care determină existenţa sa viitoare.

Ce este Karma yoga? 

Karma Yoga este una din cele patru mari ramuri Yoga, aşa-numite clasice, ale Orientului. Toate formele de yoga au drept rol esenţial şi final, dacă nu unic, uşurarea şi accelerarea evoluţiei spirituale a celui care o practică cu consecvenţă.
Karma yoga se diferenţiază de celelalte forme de yoga deoarece ea poate fi practicată oriunde şi mai tot timpul, fiind aplicabilă în orice activităţi desfăşurate de oameni. Putem vedea Karma yoga, pe drept cuvânt, o formă instantanee de Yoga si a vieţii de zi cu zi.
Una din cele mai bune definiri, cu toate că aceasta e departe de a fi completă, este: yoga fuziunii cât mai profunde şi depline cu Divinul prin orice acţiune dezinteresată. Mai poate fi definită şi ca o cale de comuniune spontană cu Dumnezeu prin acţiune.

Ce este sănătatea? 

Este o stare de echilibru a celor trei umori ale corpului: vântul, bila şi flegma (Vata, Pitta si Kapha Dosha din Ayurveda) în care mintea şi toate organele corpului funcţionează în armonie şi înţelegere, iar omul se bucură de pace şi fericire şi îşi îndeplineşte îndatoririle vieţii cu uşurinţă şi confort. Este acea stare în care omul are o digestie foarte bună, un apetit foarte bun, o respiraţie şi un puls normale, o cantitate şi o calitate corespunzătoare de sânge, nervi puternici şi o minte calmă şi sănătoasă într-un corp sănătos, o funcţionare normală a intestinelor, o stare normală a urinei, obraji îmbujoraţi, o faţă strălucitoare şi o privire magnetică. Este acea stare în care omul sare, cântă, zâmbeşte, râde, face dragoste cu continenţă, se mişcă liber în bucurie şi extaz. Este acea stare în care el poate gândi corect şi poate acţiona cu promptitudine, cu agerime şi cu vigilenţă.

Această stare este dorită de toţi. 

O viaţă în care ai o sănătate bună este o mare binecuvîntare, într-adevar. La ce foloseşte bunăstarea materială şi posesiunile dacă omul nu poate mânca bine din cauza unei boli de stomac, dacă nu poate merge din cauza paraliziei sau a reumatismului, dacă nu poate vedea peisajele minunate din natură din cauza cataractei, a glaucomului sau a altor defecte de vedere, dacă nu poate lua dragoste din cauza impotenţei? 

Un mare gânditor spunea: "Daţi-mi sănătate doar o singură zi şi am să fac fastul împăraţilor să pară ridicol."

Viaţa, fără o stare de sănătate bună, este o condiţie mizerabilă, chiar dacă eşti stăpânul pământului întreg. Trebuie să avem o sănătate bună ca să putem realiza cele patru scopuri ale vieţii: Dharma, Artha, Kama şi Moksha - realizarea menirii noastre în societate, bunăstarea materială, iubirea şi sexualitatea şi eliberarea spirituală.


Dacă faceţi fapte virtuoase, veţi obţine bunăstare şi vă veţi putea satisface dorinţele lumeşti. Atunci puteţi să căutaţi să vă realizaţi Sinele. Fără o sănătate bună, nu puteţi obţine nimic, nu puteţi realiza niciun serviciu de Karma Yoga, nu puteţi realiza posturi corporale (asane) şi nici tehnici de respiraţie (Pranayama). 

Acesta este motivul pentru care scripturile declară că acest corp (al omului) este o barcă ce străbate oceanul Samsarei, un instrument pentru a face fapte virtuoase şi pentru atingerea eliberarii spirituale (Moksha). Acesta este motivul pentru care în tratatul "Charaka Samhita" veţi găsi scris "Sănătatea este bunul cel mai de preţ din această lume".


Un aspirant ar trebui sa fie liber de bolile minţii şi ale trupului, dacă vrea să realizeze Karma Yoga şi să obţină cunoaşterea de Sine. După cum afirmă ştiinţa Karma Yoga, toate bolile fizice îşi au originea în bolile minţii. Ele provin dintr-o stare nesănătoasă a minţii. Psihologii occidentali susţin şi ei acelaşi lucru. Ei spun că: bolile corpului se datorează emoţiilor negative precum ura, mânia, îngrijorările, depresia şi altele asemănătoare, care corodează mintea şi acţionează asupra corpului, producând diverse boli fizice prin distrugerea celulelor corpului.

Un practicant Karma Yoga trebuie să posede o cunoaştere elementară a noţiunilor de Raja Yoga, de psihologie, Ayurveda, fiziologie, medicină, igienă, Samkhya si Vedanta, să posede o bună cunoaştere a legilor mentalului şi a legilor naturii. El va trebui sa fie în stare să menţină întotdeauna mintea calmă şi sănătoasă. Nimeni nu poate să lucreze uşor cu o minte agitată. 

O minte agitată perturbă cele trei umori ale corpului şi aduce boli. Aceasta este teoria Ayurveda, care se potriveşte foarte bine cu teoria Raja Yoga şi cu teoria psihologilor occidentali. De asemenea, o cunoaştere elementară a noţiunilor de astrologie poate fi de mare folos. Condiţiile atmosferice afectează corpul omului. Planetele au o influenţă asupra minţii şi corpului uman. Ele exercită influenţe benefice sau malefice în funcţie de poziţia acestora în diverse case. Cel care are câteva cunoştinţe de astrologie poate evita efectele negative ale conjuncturilor astrale nefavorabile.

În fiecare secundă, o mulţime de vibraţii ale diferitelor tipuri de obiecte aparţinând universului fizic exterior pătrund în mintea omului şi produc diverse influenţe. Corpul este o parte a universului. La fel este şi mintea. Ceea ce se numeşte lume, face parte de fapt din minte. Mintea unui om este afectată de gândurile şi opiniile altora. Există o presiune a gândurilor venite din exterior. Toţi oamenii întreţin gândurile lor personale, dar Karma yoghinul trebuie să aibă o putere imensă pentru a nu fi afectat de aceste gânduri exterioare. Trebuie să aibă curaj. Trebuie sa aibă răbdare şi perseverenţă. Chiar dacă eşuează de douăzeci de ori, trebuie să lucreze în continuare cu hotărâre şi tenacitate, cu voinţă puternică şi răbdare de înger. Numai aşa va putea să aibă succes deplin în final. Numai astfel va dobândi laurii spirituali.



Studiul filozofiei Samkhya vă va oferi o cunoaştere a creaţiei universului, vă va arăta cum s-a format mintea, ce sunt elementele subtile (Tattvele), ce sunt cele trei calităţi (Guna), cum funcţionează ele şi cum îl influenţează pe om, cum afectează sănătatea şi mentalitatea omului şi cum să-l cunoşti pe Dumnezeu. Filozofia Samkhya si Yoga lui Patanjali sunt complementare. Vedanta este doar o extindere şi o împlinire a lui Samkhya.

Sănătatea fizică bună poate fi obţinută şi menţinută urmând cu stricteţe legile sănătăţii şi regulile de igienă, consumând o hrană substanţială, pură, uşor digerabilă, nutritivă, respirând aer proaspăt şi pur, prin exerciţiu regulat, prin băi zilnice (mai mult reci), prin a mânca moderat, a bea moderat, printr-o activitate sexuală armonioasă şi altele.

O sănătate mentală bună poate fi obţinută şi menţinută prin Japa, meditaţie, Brahmacharya, practica lui Yama şi Niyama, prin conduită corectă, gândire corectă, prin vorbire şi acţiune corectă, discernământ, relaxarea minţii prin infuzarea acesteia cu gânduri benefice pure, recrearea mentală, prin cultivarea veseliei şi a optimismului. 

Orientarea trebuie să fie asta:
  • Fie ca să muncim toţi dezinteresat şi în perfectă armonie, într-o cooperare sănătoasă, pentru binele lumii şi pentru propria noastră creştere spirituală! 

  • Fie ca membrele şi organele noastre să rămână puternice şi sănătoase! 

  • Fie ca să trăim durata normală a vieţii noastre pământeşti - 120 de ani (e scrisă în Biblie) - făcând acţiuni dezinteresate, studiind scripturile sacre şi dezvoltând în noi virtuţile sattvice! 

  • Fie ca să putem străluci prin cunoaşterea lui Brahman, să radiem bucurie, pace, binecuvantare şi cunoaştere peste tot în lume!


SECRETUL KARMA YOGA

Ataşamentul este primul copil al iluziei (Maya). Un om moderat gustă doar o picatură de şampanie, dar dacă ajunge într-un anturaj decăzut, devine un beţiv înveterat prin ataşamentul faţă de lichior, vin sau whisky. Un nefumător se apucă să pufăie puţin şi ajunge să fie un fumător înrăit în scurt timp, prin ataşament. 

Mintea este ca un material cleios, ataşamentele rămân acolo lipite şi devin foarte puternice.

Omul este întotdeauna însetat să posede diverse obiecte, vitele din gospodărie, maşina, soţia, copiii, bani, case... Această posesiune a obiectelor aduce cu siguranţă egoismul. Egoismul produce ataşamentul şi unde este ataşament, apare sentimentul de "eu" şi de "al meu". Toată roata iluziei începe să se învârtă. Omul a devenit un sclav acum. Îşi creează singur probleme prin ataşament. În această lume nimic nu ne aparţine definitiv, ci doar le avem în folosinţă pentru scurta noastră existenţă, iar când părăsim această viaţă nu putem lua cu noi, să ducem dincolo, absolut nimic. De aceea totul este o mare iluzie. În acest sens sunt benefice mulţumirile îndreptate către Dumnezeu pentru că ne-a înlesnit să avem atâtea bunuri câte avem, că avem hrana pe care o avem, şi chiar să mulţumim în gând obiectelor, florilor, apei, ş.a.m.d. pentru serviciile pe care ni le fac, ele existând pentru noi. În acest fel energia lor ne va fi benefică. Să nu uităm că orice există pe acest pământ - obiect, plantă, animal, om, ş.a.m.d., are propria sa energie. Prin urmare, să nu uităm să mulţumim în gând, în special apei, aerului şi hranei (inclusiv mamei pământ), pe care le introducem în corpul nostru şi să le rugăm să ne ajute pentru sănătate şi creşterea forţei corpului nostru fizic, adresând în acelaşi timp un gând de mulţumire şi lui Dumnezeu pentru că le-a creat pentru noi şi ne-a înlesnit să beneficiem de ele.

Să nu spuneţi niciodată "Soţia mea, casa mea, copilul meu", să nu vă creaţi singuri ataşamente puternice, să ajungeţi precum un paianjen care se încurcă singur în aţele sale. A nu se înţelege că nu trebuie să-i iubiţi. E vorba de simţul dumneavoastră de proprietate exacerbat, de ataşamentul pe care vi l-aţi creat gândind că sunt numai ai dumneavoastră pe viaţă şi chiar după trecerea în neființă, că sunt în totalitate în responsabilitatea voastră şi viaţa lor depinde de voi, destinul lor, bunăstarea, sentiment care poate fi simţit şi în sens invers. Pe acest pământ, nimic nu ne aparține cu adevărat.

Ataşamentul este cauza rădăcină a tuturor mizeriilor şi problemelor din lumea aceasta. Disciplinaţi mintea cu grijă, vechile obiceiuri revin repede. Aceasta este de fapt cheia care deschide porţile către tărâmul binecuvântării divine. 

Munciţi neîncetat, dar fără ataşament şi fără să vă consideraţi autorul şi beneficiarul acţiunii, gândind că chiar Dumnezeu acţionează prin voi. Numai atunci veţi dobândi fericirea adevărată. Veţi simţi că sunteţi o fiinţă diferită. 

Karma yoga elevează fiinţa şi o conduce către înălţimi sublime. Omul trebuie să muncească cu răbdare. A lucra fără ataşament este, fără îndoială, o sarcină foarte dificilă, dar devine uşoară şi plăcută pentru un om cu răbdare şi hotărâre. Trebuie să faceţi aceasta cu orice preţ dacă vreţi să atingeţi beatitudinea finală şi nemurirea. Lumea este a lui Dumnezeu, nu a noastră. Când muncim fără ataşament, o facem pentru lumea lui, din care şi noi facem parte. Să nu uităm că noi nu am putea exista, munci, simţi, fără ajutorul Creatorului, tot ce facem , vedem, mirosim, simţim, şi aşa mai departe, o facem prin el, el ne-a dat această zestre genetică şi această menire. Prin munca noastră punem un umăr la creaţia finală, la această lume din care facem parte cu toţii, dar care nu ne aparţine nici unuia dintre noi. Toţi oamenii vor face asta, desigur că nu acum, dar peste cincisute de existenţe, poate fi o realitate. 

Întrerupeţi chiar acum ciclul suferinţei dumneavoastră şi bucuraţi-vă de binecuvântarea supremă, acum, în această secundă, în această existenţă! 

Aceasta este adevărata înţelepciune!



Vă trebuie să vă expansionaţi inima şi să consideraţi că lumea întreagă este propriul vostru Sine. Vă asigur că, atunci când o să gustaţi un pic din binecuvântarea practicii Karma yoga, nu veţi mai putea să o părăsiţi. Forţa declanşată de practica sistemului Karma yoga te va face să munceşti mai mult, cu mare zel şi entuziasm. Vei începe să simţi că lumea aceasta este o manifestare a lui Dumnezeu. Vei câştiga o mare putere interioară şi puritatea inimii. Inima îţi va fi plină de compasiune, simpatie şi iubire adevărată. Spiritul tău de sacrificiu va creşte la infinit. Egoismele de tot felul vor fi anihilate. Non-ataşamentul este pur şi simplu o stare mentală. Lanţul care trebuie rupt se află în minte.

Sentimentele de "eu" şi "al meu" sunt cei doi colţi veninoşi ai şarpelui minţii. Mintea este cea care crează ideea de "eu" şi "al meu". Mintea este cea care înlănţuie sufletul, astfel că omul spune: "Eu sunt trupul". Mintea este cea care creează ataşamentul faţă de soţ, soţie, fii, fiice, proprietăţi. Dacă lanţul din minte este distrus, poţi să te duci unde vrei, poţi să colinzi oriunde prin lume, detaşat, precum apa de pe frunza de lotus. Nu te poate reţine şi lega nimic. Un om poate să conducă un domeniu vast, şi cu toate astea să nu fie ataşat. 

Noi trebuie să ajungem să ne odihnim în propria noastră natură existenţială. Şi soţul, şi soţia, şi fiii, şi fiicele, şi bunurile materiale, aparţin aceluiaşi Dumnezeu ca şi noi şi îşi vor îndeplini propria Karmă. Ei/ele nu ne vor aparţine niciodată cu adevărat.

Un pustnic trăia în pădure acoperit doar cu o blană de animal, dar mintea sa era plină de ataşament faţă de propriul său trup şi faţă de blana de animal. Un om îşi poate crea un ataşament faţă de orice, de o pietricică sau un băţ. În momentul morţii, imaginile băţului, a pietricelei sau a blănii de animal îi vor apărea în minte. Astfel, acel om nu îşi va găsi odihna, ci se va reîncarna într-o altă viaţă ca să-şi găsească din nou băţul, pietricica sau blana de  animal. 

Unii ipocriţi îşi iau aparenţa unor fiinţe religioase, pioase, a unor fiinţe detaşate, ca să-şi atingă nişte scopuri, spre exemplu să colecteze nişte bani pentru un lăcaş. Se îmbracă zdrenţăroşi şi îşi năclăiesc părul ca să pară veritabili sfinţi, sau săraci lipiţi. Nu nuditatea trupească sau aspectul sărăcăcios trebuie să ne impresioneze, ci nuditatea mentală, lipsa ataşamentelor faţă de lumea materială. 

Trebuie să ne dezvoltăm o mentalitate de martor prin discriminare şi capacitatea de autoanaliză. Trebuie să practicăm renunţarea la fructele acţiunilor noastre şi să depunem toate acţiunile noatre la Picioarele de Lotus ale Domnului, ca o ofrandă pentru El. 
Pentru că în final, toate ale Lui sunt.

Bineînţeles, nu am vrut să spun prin asta că trebuie să vă donaţi bunurile şi să rămâneţi fără nimic, e vorba de modul de gândire, de starea de conectare mentală permanentă la marele Creator, indiferent ce acţiuni faceți şi care sunt fructele lor, și nu de conectarea mentală la banii și bunurile pe care le dețineți. Este vorba de lanţul din minte şi atât. 
Deci, să ne eliberăm mental de ataşamente! Oare nu asta a vrut să spună şi Iisus?

Spunem :"Eu sunt un instrument al Preaiubitului. Nu am voinţă individuală. Sunt al Tău, Doamne, Totul este al Tău. Tu eşti totul. Tu faci totul. Nici un atom nu se poate mişca fără Tine. Nici o frunză nu se poate mişca fără Tine. Tu acţionezi prin toate organele mele. Tu vorbeşti prin gura mea. Iţi ofer Ţie tot ceea ce fac şi tot ceea ce mănânc. Iţi ofer Ţie Tapasul meu şi orice altceva. Poţi să faci ce vrei Tu cu mine. Trăiesc numai pentru Tine, muncesc numai pentru Tine. Nu pot trăi fără Tine nici măcar o secundă. Luminează-mă Doamne să-mi îndeplinesc menirea ce mi-ai hărăzit-o în această existenţă până la sfârşitul ei, ca să o îndeplinesc în totalitate până când voi veni la tine."

Munca în sine nu aduce mizerie, dar ataşamentul şi identificarea cu munca vor aduce tot felul de griji, necazuri şi nefericire. Astfel, muncind fără ataşament şi identificare, veţi realiza curând Conştiinţa Divină. Aceasta este Jnana. Acesta este focul înţelepciunii care arde toate fructele acţiunilor.



Dumnezeu acordă fructele acţiunilor în acord cu motivaţia. Dacă motivele sunt pure, veţi obţine graţia divină şi puritatea. Dacă motivele sunt impure, veţi renaşte în această lume a morţii, pentru a putea culege fructele acţiunilor voastre. Veţi face acţiuni virtuoase şi vicioase prin forţa plăcerii şi a repulsiei. Veţi fi prinşi în ciclul fără sfârşit al naşterilor şi al morţilor.

Dacă vă aşteptaţi să primiţi fructele acţiunilor voastre, va trebui să vă reîntoarceţi în această lume ca să beneficiaţi în mod obligatoriu de aceste fructe. Va trebui să vă naşteţi din nou. Un karma yoghin spune: "Realizează toate muncile fără să aştepţi fructele lor. Aceasta va produce purificarea minţii. Apoi vei obţine eliberarea spirituală sau extazul ultim, pacea supremă şi nemurirea"

Se spune că, în ultima viaţă în care ne reîncarnăm pe acest pământ, suferim cel mai mult. Avem atât de multe de pătimit şi suntem atât de lipsiţi de bunuri, de mijloace, de sănătate, de iubire, asta numai ca să nu ne mai ataşăm de cele lumeşti şi să nu ne mai dorim vreodată să ne reîncarnăm într-o altă viaţă pământească. Prin suferinţă şi lipsuri vom fi iertaţi şi ajutaţi să ne desprindem uşor de lumea materială, pentru totdeauna, iar sufletul nostru se va reîntoarce la energia mamă, fiind purificat şi putându-se astfel reintegra în marele Univers, în marea energie universală. Aşa că nu trebuie să-i dispreţuiţi pe cei ce nu au averi, care "aparent" sunt lipsiţi de mijloace, fără apărare, bolnavi, năpăstuiţi de soartă. E doar o aparenţă sau o altă mare iluzie. 

Bineînţeles că non-ataşamentul nu înseamnă că trebuie să rămânem într-o stare de inerţie, gândindu-ne că, dacă muncim cu detaşare, oricum nu vom obţine roade, fructe și nu ne folosește la nimic. Nu trebuie să vă întrebaţi: "Care este atunci scopul meu, al muncii mele?  Dacă nu pot obţine niciun fruct, prefer să stau degeaba, să rămân pasiv". E cel mai rău lucru pe care l-aţi putea face. Deveniţi inerţi, leneşi, greoi. Va fi o inactivitate mentală. 

Dacă veţi munci în spiritul Karma yoga, veţi obţine puritatea minţii. Aceasta este o mare răsplată pentru acţiunile voastre. Nu vă puteţi imagina starea pe care o are un om cu mintea pură! El se bucură de o pace necondiţionată, de forţă şi de bucurie. Este foarte aproape de Dumnezeu. El va obţine curând lumina divină. Munciţi fără a aştepta niciun fel de recompensă şi veţi simţi efectele acestei munci, sub formă de puritate şi forţă interioară. Şi ce inimă deschisă veţi avea! E imposibil de descris! 

Practicaţi, simţiţi şi bucuraţi-vă de această stare!


Rugăciune universală

O Doamne ! Doresc cu adevarat să slujesc dezinteresat lumea, să practic Karma Yoga, ca să obţin purificarea mentalului.
O Doamne, Tu cel adorat, cel Unic ! Te implor cu umilinţă, dă-mi putere să-mi controlez simţurile şi mintea. Fii cu mine întotdeauna şi ghidează-mă chiar şi în cea mai mică acţiune. Ajută-mă să am numai gânduri benefice. Dăruieşte-mi starea de puritate a minţii.
Ajută-mă să am o minte calmă, pură şi echilibrată.

O, Doamne, dăruieşte-mi lumină, cunoaştere şi puritate.

AUM, AUM, AUM.


î z i a n a 💜




© Copyright 2015 
Max's concept

16 ianuarie 2012

METODE DE CURĂȚARE ÎN YOGA. ROLUL MEDITAȚIEI


Aceste procedee nu sunt neapărat obligatorii. Totuși, ar fi recomandat să le urmați, fiind benefice pentru sănătate.

NETI

Neti kriya înseamnă curățarea cavității nazale.

JALANETI

Constă în spălarea nasului cu apă caldă și sărată. Dacă  aveți posibilitatea, folosiți apă fara clor, curată. 

Proporții: în 1/2 litru de apă, la o temperatură de 38-40 grade Celsius, se pune o lingură de sare cu conținut mai mic de sodiu. Pe una din nări, dintr-un recipient mic, trageți pe nas numai o cantitate mică din apa sărată, dar aceasta nu trebuie să ajungă în gât. După aceea suflați apa ca și cum v-ați sufla nasul. Efectuați apoi același tratament și cu nara cealaltă. Repetați procedeul de trei ori alternativ pentru fiecare nară.

Acum există și sprayuri nazale cu apă sărată din Marea Adriatică (de exemplu Aqua Maris vândut de Walmark).

DHAUTI

Înseamnă curățarea faringelui, a stomacului și a esofagului. Nu beți nimic înainte. Pregătiți 1.5 - 2 litri de apă caldă, la care adăugați o lingură de sare.

Stați pe vine, cu tălpile pe pământ și cu genunchii ușor depărtați și beți apă. În cât mai puțin timp trebuie să beți cât mai multă apă, până când veți simți că nu puteți să mai beți deloc. În acest moment încercați să mai beți, până când simțiți că apa vă vine înapoi. Când simțiți că apa s-a întors și urmează să iasă, ridicați-vă și, aplecându-vă în față, prin relaxarea mușchiului care închide pilorul și prin mișcarea în sus a diafragmei, dacă se poate fără ieșire forțată, eliminați apa din stomac.

Dacă în acest fel nu reușiți să eliminați apa sau dacă simțiți că nu s-a eliminat toată apa înghițită, scoateți limba cât mai mult și cu degetul mijlociu apăsați-vă de câteva ori baza limbii, dar cu grijă, ca să nu vă răniți gâtul cu unghiile. Așteptați cel puțin o jumătate de oră, după care puteți să beți apă sau ceai din plante medicinale. Nu mâncați decât după trecerea unui interval de 1.5 - 2 ore. Prânzul cel mai recomandat ar fi orezul cu ghee (unt curat), după care puteți urma meniul normal vegetarian. Pentru persoanele care suferă de hipertensiune, care au probleme de inimă sau ulcer, nu se recomandă practicarea tratamentului dhauti.

BHASTI

Înseamnă curățarea intestinului gros cu apă. Această practică este cunoscută de mult timp și printre metodele de vindecare europene sub denumirea de clismă.

Dacă în intestin a intrat insuficientă apă, scoateți furtunul, nu lăsați ca apa să iasă și, prin exercițiul nauli, care va fi descris ulterior, efectuați mișcări ale abdomenului. Când apa vrea să iasă, dati cale liberă. Acest lucru se va întâmpla probabil în mai multe reprize. Exercițiul are efecte bune în cazul constipației, dar nu se recomandă în cazul inflamațiilor intestinale și nici în cazul problemelor intestinului gros.

KAPALABHATI

Înseamnă respirație pufăitoare. Este o respirație dinamică, în care expirația este intensivă, iar inspirația aproape o mișcare pasivă. Expirația este intensivă, făcându-se în acelați timp din burtă și din piept. În prima parte a inspirației, lăsați aerul să intre, după care inspirați lent, în burtă și în piept concomitent.

AGNISAR KRIYA

"Agni" înseamnă "foc", iar "ishar" înseamnă curățire, trezire.

Stați cu picioarele ușor depărtate, inspirați și expirați adânc. Aplecați trunchiul, cu picioarele ușor îndoite, cu palmele pe coapse. După expirație, faceți o pauză respiratorie. Abdomenul trebuie sa fie total relaxat, deschis.

În timpul pauzei expiratorii, după expirație (kumbhaka), contractați abdomenul brusc de 15 ori, după care destindeți-vă ușor. Apoi ridicați-vă din nou și inspirați și expirați adânc de câteva ori. Repetați de 2 - 4 ori acest exercițiu.

Conform yoga, aceste exerciții au efect mai ales asupra pancreasului și ar putea avea o contribuție importantă în evitarea diabetului. De asemenea, ele sunt benefice in cazul diferitelor afectiuni ale abdomenului, ale tulburarilor digestive, curatand prana din corp. De asemenea, ele au efecte de curatare si asupra pielii, amelioreaza sistemul circulator, dar si capacitatea de memorare, reglementeaza pofta de mancare si normalizeaza greutatea corpului.

Tulburările sistemului digestiv pot consitui sursa a numeroase tipuri de îmbolnăvire. Agnisar kriya curăță, activează focul digestiv, vindecă sau reduce consecințele bolilor. Se ard multe lucruri în acest foc, atât caloriile în plus, cât și stresul și neliniștea. Dar agnisar kriya reprezintă numai un exercițiu de încălzire pentru următoarea hatha-yoga kriya.

NAULI KRIYA

Dacă agnisar kriya se exersează cel puțin 3 luni cu regularitate zilnica, atunci sunteți pregătiți pentru nauli kriya, care are efecte și mai bune. Pentru ca aceste exerciții să fie efectuate bine și corect, trebuie să aveți diafragma și mușchii abdominali tari și bine dezvoltați și trebuie să știți să le controlați perfect.

În cazul nauli, la fel ca și în cazul agnisar kriya, abdomenul se mișcă în pauza de după expirație (kumbhaka) cu ajutorul mușchilor lați oblici, din stânga în dreapta abdominală, iar energia chackrei Manipura se trezește. Nauli are efecte vitalizatoare și de prelungire a vieții. Practicantul se menține tânăr și sănătos și este astfel ajutat ca problemele corporale să nu-i împiedice dezvoltarea spirituală.

Poziția corpului este următoarea: cu picioarele ușor depărtate, genunchii ușor îndoiți și spatele îndoit, rezemați-vă pe partea de mijloc a coapselor. Îndoiți spatele numai în măsura în care puteți să vedeți mușchii abdominali.

Conform filozofiei yoga, igiena mentală este și ea foarte importantă, fiind necesar să evităm gândurile negative. Gândirea induce un flux de energie și, împreună cu aceste gânduri, se activează și amintirile sentimentale care sunt legate de ele și care influențează funcționarea organelor. Frica, grijile sau supărarea dăunează sănătății. Este arhicunoscut faptul că stresul, starea de grijă permanentă cauzează hipertensiune, îmbolnăviri cardiace și ale arterei coronare  sau alte boli psihosomatice. Din această cauză, pe lângă exercițiile de relaxare ca tehnică de eliminare a stresului, este bine să învățăm să gândim pozitiv, optimist, evitând gândirea negativă, evitând să ne lăsăm copleșiți de griji. Gândurile și sentimentele au influență decisivă asupra sănătății noastre și asupra nivelului nostru de energie, chiar dacă nu observăm aceasta în mod direct.


Yoga recunoaște forța constructivă a gândului, pe lângă efectele asupra sănătății și energiei. Cu prezentul, prin gândurile și cuvintele din prezent, ne clădim viitorul. Condițiile exterioare, gândurile, imaginile interioare se formează în funcție de convingerile noastre. Forța imaginației, vizualizarea, ne ajută să avem succes în viață, iar legăturile interumane să fie armonice, pline de iubire. De aceea este bine să ne imaginăm ceea ce ne dorim și să ne și încredem în imaginile create de noi, să ne folosim forța creatoare și energia gândurilor într-un mod pozitiv, pentru ca viața să ne fie sănătoasă și fericită.

BANDHA - ROBINETELE DE ENERGIE

În limba sanscrită, bandha înseamnă "incuietoarea" prin care, cu ajutorul presiunii, se activează anumite puncte ale liniilor energetice sau ale unor organe ori ale unui grup de organe. Pentru a obține efectele dorite, în afară de procedura corectă sunt importante atât concentrarea, cât și conștientizarea corpului nostru.

UDDIYANA BANDHA

"Uddiyan, udna" înseamnă "a zbura, a pluti în aer".

Prin uddiyana bandha putem atrage mușchii abdominali în cavitatea abdominală cât de tare putem. Vom avea astfel senzația că întregul corp este foarte ușor. Chiar și sentimentele noastre, senzațiile noastre "se înalță", iar tristețea, depresia, "își iau zborul". Prin uddiyana bandha putem avea o digestie bună și regulată (digestia este considerată bună dacă omul are scaun la aproximativ 8 ore după ce a mâncat.) Resturile de mâncare trebuie să fie eliminate, în așa fel încât canalul intestinal să rămână perfect curat. Uddiyana bandha revigorează chackra Manipura, plexul solar și pancreasul. Dacă se aprinde focul digestiv (agni), digestia merge bine. Această tehnică ajută la asimilarea hranei în organism, dar și la eliminarea toxinelor. Îmbolnăvirile noastre sunt cauzate deseori de probleme psihice ori sentimentale, de gânduri și sentimente negative, de griji, nervozitate, de emoții, supărări, etc. De multe ori aceste nereguli sunt sesizate numai când au efect asupra corpului, oamenii nedându-și seama care sunt cauzele care au provocat aceste dereglări (simptome psihosomatice). Pentru a evita aceste lucruri, pentru restabilirea echilibrului fizic și psihic, putem apela la aceste bandhe, în special la uddiyana bandha. 

Poziția corpului este următoarea: cu picioarele ușor depărtate, cu genunchii ușor flexați și spatele ușor îndoit, sprijiniți-vă pe mijlocul coapselor. Îndoiți spatele numai până când puteți să vedeți mușchii abdominali. Expirați profund, după care faceți o pauză respiratorie (kumbhaka). Apoi faceți o mișcare ca de inspirație, dar nu lăsați aerul să intre. În acest fel pieptul se ridică, iar abdomenul se retrage înăuntru și în sus. După câteva secunde, aduceți pieptul în poziția originală, după care inspirați ușor și profund, relaxându-vă. Dacă simțiți o durere accentuată la nivelul stomacului sau în partea inferioară a abdomenului, se recomandă o exersare mai puțin intensivă, pentru că organele interne nu sunt obișnuite cu astfel de mișcări. 

JALANDHARA BANDHA - Închiderea bărbiei

Jalandara bandha activează chackrele, având efecte foarte bune asupra afecțiunilor gâtului. Jalandara bandha se execută în timpul pauzei de respirație. Lăsați capul în jos până când bărbia vă va atinge pieptul, apoi apăsați pieptul cu bărbia până când simțiți nevoia de aer, după care ridicați capul și expirați. Pauza de expirație nu se execută forțat. 

Acest exercitiu nu se recomandă persoanelor care suferă de hipertensiune, care au probleme cardiace sau arteriale ori perturbări de funcționare a glandei tiroide.

MULA BANDHA - Închiderea perineului

Acest exercițiu se execută în poziția așezată yoga. Întindeți mușchii din zona perineului, după care relaxați-vă. Acest exercițiu activează chakra rădăcinii. 

MUDRELE - poziții simbolice ale mâinilor și ale corpului

Cuvântul "mudra" are multe sensuri, putându-se referi la un simbol, o poziție a mâinii sau a corpului și chiar la câteva tehnici de respirație. Mudrele au efect asupra corpului, dar și asupra anumitor zone ale creierului, activează punctele reflexogene și centrele de energie, care pot fi expresiile anumitor stări sufletești. Ele reflectă un proces de conștiință și ne conduc spre acele stări sufletești pe care le simbolizează. Prin urmare, mudrele produc efecte asupra conștiinței pe mai multe planuri: energetic, fizic și pe plan material fin.

POZIȚII ALE MÂINILOR

Chin mudra si gyana mudra

Ambele poziții ale mâinilor ajută la concentare, simbolizând cunoașterea și știința. Ultima falangă a degetului mare va atinge ultima falangă a degetului arătător. La mudra chin, palma este întoarsă în sus, iar la mudra gyana, în jos. Mudra chin si mudra gyana se folosesc în exercițiile de respirație și în cele de meditație, pentru aprofundarea meditației. Au efecte liniștitoare asupra minții, dar și asupra organismului.

Mukula mudra (de-a pâlnia, cornetul)

Se ating varfurile degetelor, care vor fi puse pe acea parte a corpului care are nevoie de energie, și se țin acolo timp de câteva minute. Această poziție a mâinii se încarcă cu energie și ne fortifică. De obicei se pune pe partea corpului sau în dreptul organului mai dureros sau încordat.

La anumite părți ale corpului se procedeaza în felul urmator:
  • Inima - vârfurile degetelor sunt puse pe stern.

  • Plămânii - se efectuează cu ambele maini. Puneți degetele pe ambii plămâni, la 5 cm sub claviculă.

  • Stomacul - degetele se pun pe partea inferioară a sternului.

  • Splina și pancreasul - așezați vârfurile degetelor de la mâna stângă pe partea inferioară a sternului, iar cu degetele mâinii drepte masati de 21 de ori coasta inferioară din stânga, plecând din exterior spre interior.

  • Ficatul și vezica biliară - cu vârfurile degetelor de la mâna stângă atingeți partea inferioară a sternului, iar cu mâna dreaptă masați partea dreapta a pieptului, imediat sub coasta inferioară, plecând din interior spre exterior.

  • Rinichii - puneți ambele mâini la spate, la o distanță de aproximativ 5 cm deasupra taliei.

  • Intestinele - puneți degetele mâinii drepte pe buric, după care masați prin mișcări în spirală în directia acelor de ceasornic (în stânga buricului). 
Poziții ale corpului

Despre mudra yoga si mudra vipariti karani, care sunt descrise mai detaliat decât alte asane, vom scrie cu altă ocazie.

Chakrele

"Chakra" este un cuvânt de origine sanscrită însemnând "roată, vârtej energetic". Există diferite teorii și explicații referitoare la chakre. Acestea nu pot fi explicate perfect nici din punct de vedere fizic, nici din punct de vedere psihic. Unele noțiuni anatomice, fiziologice și psihologice pot oferi o explicație, dar nu și o descriere detaliată a acestora. Chakrele sunt centrele de forță ale corpului, vârtejuri de energie, porți de energie, porțile comunicării și ale schimbului de informații, dar reprezintă și nivelurile conștiinței.

Meditația

Toate exercițiile de yoga - asane, pranayama, de relaxare, mudre, bandhe, exerciții care ajută la concentarea atenției, exerciții de curățare (kriya), alimentația vegetariană, urmarea principiilor etice și morale - se efectuează cu scopul de a recunoaște în final, cu ajutorul meditației, natura spiritului nostru. Această etapă finală se numește iluminare.

Cu ajutorul exercițiilor yoga, corpul nostru va deveni mai flexibil, mai sănătos, nivelurile de energie din noi vor crește, vom deveni mai siguri pe noi, personalitatea noastră va deveni mai înțelegătoare, plină de iubire. Totuși, vom cunoaște cu adevărat această iluminare numai dacă ne vom transforma din interior.

De ce medităm ?

Deoarece trebuie să ne acordăm atenție, să ne liniștim pentru un timp, meditația izvorând dintr-o necesitate interioară. Ce este această necesitate interioară? Din timp în timp trebuie să ne încărcăm cu pace spirituală, să explorăm și să încercăm să înțelegem natura spiritului nostru.

Ce NU constituie o meditație ?

Meditația nu poate fi executată la comandă, ci este o stare care vine de la sine. Cum nu ne amintim cum am dormit, tot așa, fără să ne dăm seama, se instaureaza și starea de meditație.

Meditația nu este o acțiune, nu există gânduri, imagini interioare, voci, iar sentimentele nu oscilează.

Nu există întrecere, nici exigențe, nici nimic de rezolvat.

Cum putem intra în starea de meditație ?
  • Renunțați la orice dorință.
  • Nu vă mai gândiți la ceea ce s-a întâmplat și nici la speranțele viitorului sau grijile de viitor. Atât trecutul, cât și viitorul, blochează timpul și distrag energia de la rezolvările din prezent.
  • Evitați orice voință explicită sau ascunsă de a vă atașa de ceva sau de a refuza ceva. 
Ce trăim în timpul meditației?

Meditația este o stare. În această stare, atenția trează a conștiinței se sprijină pe sine. În meditație, conștiința este "întotdeauna în prezent". Senzația de existență este prezentă:"exist". În același timp încercăm o senzație sufletească fină, un sentiment de bucurie independent de simțuri și de experiențe. O eliberare de obligații, o dezinhibare. După o expresie sanscrită, meditația poate fi definită ca "sat-chit-ananda" ( a fi bucuria supremă a conștiinței) - bucuria ființei curate, a conștiinței impecabile, experimentarea spiritului, a eului adevărat.

Recomandări pentru primii pași ai meditației

Îmbrăcați-vă în haine confortabile, din materiale naturale, pe care să le folosiți numai pentru meditație. Hainele trebuie să acopere întregul corp. Încălziți-vă corpul, mișcați șoldurile prin exerciții tip fluture și corpul întreg prin șirul de exerciții surya namaskara (salutul soarelui).

Așezați-vă într-o poziție comodă, în special poziția obișnuită de yoga. Pentru începători se recomandă sukhasana - o poziție ușoară (poziția turcului), iar pentru cunoscători ardha padmasana - poziția semi-lotus. Dacă nu vă simțiți bine în aceste poziții, așezați-vă pe un scaun, cu spatele drept. O poziție comodă este esențială în timpul meditației. Pentru destinderea părții superioare a corpului așezați-vă pe o perniță. Este recomandat să vă acoperiți cu un prosop dintr-un material moale si calduros.

După ce v-ați pregătit, exprimați prin cuvinte dorința voastră:

Fac meditație în vederea dezvoltării mele spirituale. Te rog pe tine, Maestrul meu interior (Supraeul), să mă ajuți în atingerea experiențelor spirituale.

La începutul și la sfârșitul meditației, sunetele OM, repetate de mai multe ori, ne ajută la revenire și ne oferă un suport exterior și interior.

Aceste exerciții, (dintre care o să vă prezentăm câteva într-o postare separată), au rolul de a vă ajuta să vă aplecați asupra propriei persoane, să vă concentrați atenția, să vă acceptați așa cum sunteți de fapt. În acest fel, aceste tehnici au un efect de vindecare spirituală. Unii se concentrează la divinitate pentru a capta energii și a accesa canalele de comunicație energetică cu astralul, acolo unde ne imaginăm că sa află tatăl nostru ceresc, Marele Creator. Yoga nu se suprapune și nu se substituie credințelor noastre religioase ci ne ajută să le înțelegem mai bine și să le trăim mai profund.

<<Luminătorul trupului e ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci și trupul tău e întunecat.
Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.
Așadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nicio parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei.>>

[Evanghelia după Luca, 11; 34-36]

Aici e vorba de curățarea corpului de energie negativă și echilibrarea tuturor căilor de curgere a energiei. Dacă glanda pineală e blocată, blocat va fi și fluxul energiei pentru tine.

<<Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și sunt viață”. (adică energie, pentru că acum știm că totul este energie, inclusiv sunetul).
[Evanghelia după Ioan, 6;63]


Yoga și meditația sunt tehnici care ne ajută să înfăptuim această curățire profundă.

Mai mult de-atât, cele două legi de bază lăsate de Mântuitor sunt scrise în Evanghelii. Până când nu vom reuși să le și transpunem în practică, să ne fie legi de căpătâi, nu vom putea trece în etapa superioară a evoluției, aceea a guvernării Duhului Sfânt, când vom învăța să lucrăm cu energiile și să ne susținem reciproc în cadrul acelei matrici a iubirii pe care o vom crea împreună.

Iată care sunt cele două legi de căpătâi:


[Marcu, 12; 29-31]
<<Iisus i-a răspuns că întâia este: Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.
Și: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă.
Iar a doua este aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Mai mare decât aceasta nu este altă poruncă.>>


Aproapele tău nu înseamnă familia ta, ci orice om, orice fiu sau fiică a Domnului și orice ființă care are suflet viu în ea.

FACEȚI ÎN FIECARE SEARĂ EXERICIȚII DE MEDITAȚIE PENTRU CURĂȚAREA ENERGIEI NEGATIVE, IERTARE, DEZLEGARE, ELIBERARE ȘI TĂIEREA TUTUROR CORZILOR ENERGETICE. 

LA FINAL TRANSMITEȚI UN GÂND DE IUBIRE TUTUROR FIINȚELOR PRIN CHAKRA INIMII.♥️🌏




Drum drept și lumină!        
î z i a n a 💜


© Copyright 2015 
Max's concept

05 ianuarie 2012

YOGA - PRINCIPII GENERALE


Yoga este un sistem filozofic indian bazat pe o tradiție milenară, cuprinzând exerciții spirituale și fizice (asane) care influențează conștiința și viața sentimentală, exerciții de respirație (pranayama), exerciții de curățare (kryia), diferite poziții ale mâinilor și ale corpului (mudre), precum și exerciții pentru menținerea energiei (bandha). În occident, yoga este foarte raspândită. Yoga încearcă să răspundă la anumite întrebări privind rostul existenței umane: de ce ne-am născut, de unde venim, de ce trăim, ce se va întâmpla cu noi după moarte, din ce se constituie omul și care sunt legăturile sale cu universul. Prin urmare, yoga încearcă să găsească un răspuns referitor atât la existența umană, cât și la aceea a lumii. Yoga este, pe scurt, acea metodă prin care conștiința neliniștită se poate liniști și energiile sale pot fi dirijate într-un sens creativ. Practicantul yoga se numeste yoghin.

Yoga se imparte în două ramuri:

I. Hatha-yoga , sursa sănătății și a fericirii. Acest tip de yoga este cel mai cunoscut în lumea occidentală. Obiectivul său este realizarea echilibrului între energiile solare, masculine (pozitive, yang) și cele lunare, feminine (negative, yin), o stăpânire cât mai perfectă asupra corpului, în vederea dobândirii și păstrării energiei. Prin practicarea anumitor exerciții și a meditației, omul atinge armonia și echilibrul interior.

II. Yoga spirituală, care la rândul ei se împarte în:
  1. Raja-yoga sau "calea regală" - yoga prin care omul se contopește cu Conștiința Cosmică.

  2. Karma-yoga - yoga legăturii cu divinitatea prin acțiunea involuntară, în cursul căreia roadele faptelor noastre sunt oferite lui Dumnezeu.

  3. Bhakti-yoga - yoga altruismului, a iubirii universale și a devotamentului față de Făuritorul lumii.

  4. Dhyana-yoga - trezirea și dezvoltarea capacității de a face diferența între rău și bine, unirea cu energiile superioare ale conștiinței.

  5. Mantra-yoga - ameliorarea dezvoltării spirituale prin rostirea anumitor silabe sfinte (mantre) și rugăciuni în limba sanscrită.

  6. Kundalini-yoga - conform tradiției yoga, în corpul nostru există centre de energie, așa-numitele chakre. Funcționarea armonioasă a acestor chakre are efecte benefice asupra sănătății noastre mintale și fizice. De aceea, obiectivul kundalini-yoga este  trezirea energiei vitale numită Kundalini și reprezentată de obicei ca un șarpe care, în stare latentă, este încolăcit la baza coloanei vertebrale, în chakra rădăcinii - Muladhara, și ridicarea acesteia din partea inferioară a coloanei vertebrale, în vederea atingerii unui nivel superior al conștiinței, trecând prin toate chakrele și ieșind prin chakra coroanei- Sahasrara.
Sistemele yoga enumerate nu sunt legate de niciun fel de religie. Oricine poate sa le exerseze cu succes, fără să-i fie teamă că va fi obligat să accepte anumite concepții diferite de opinia lui religioasă sau nereligioasă.

Primul document scris care vorbește despre yoga este Yoga Sutra (Știința sufletului), un manual de yoga aparținând filozofului Patanjali (în limba sanscrită, "sutra" înseamnă "principiu, metodă"), care datează de la începutul secolului al IV-lea î.Ch. Este prezentarea cea mai veche și mai detaliată, până în zilele noastre, a ramurii spirituale a yoga. "Yoga Sutra" descrie foarte concis, dar numai principial, teoriile principale ale practicii yoga. Aceste pricipii și teorii nu sunt însă de ajuns pentru însușirea filozofiei yoga, ele fiind numai un ghid general pentru cel care vrea să practice yoga. Particularitatea cea mai interesantă a practicii yoga este că, în conformitate cu învățămintele sale, cunoașterea adevărată se poate dobândi numai de la un maestru. Pe acest fapt se bazează tradiția maestru - ucenic, existentă și în zilele noastre în India.

Conform acestei cărți, yoga se constituie din opt părți, care poartă și denumirea de ashtanga:
  • Yama - principiile universale morale, care sunt independente de credința religioasă, de epocă și chiar de cultură.

  • Niyama - acțiunile care trebuie evitate, al căror rezultat este curățirea. Cu ajutorul yama si niyama, sentimentele și viciile pot fi aduse sub control. 

  • Asana - (poziții ale corpului) - exersarea asanelor ajută la menținerea sănătății corporale. Obiectivul acestor exerciții constă în controlul conștiinței corpului și al corpului în sine.

  • Pranayama (reglarea respirației) - prin aceste exerciții se poate învăța controlul respirației și al conștiintei.

  • Pratyahara - eliberarea conștiinței de sub influența simțurilor, a condițiilor exterioare, cât și a întâmplărilor.

  • Dharana - concentrarea.

  • Dhyana - meditația.

  • Samadhi (adâncirea, aprofundarea) - stare de conștiință atinsă printr-o meditație profundă, contopirea cu obiectul meditației. Exercițiile ultimelor trei trepte se mai numesc  și exercițiile spiritului, yoghinul armonizându-se astfel cu sine și cu Creatorul său.
YAMA - principiile morale universale

Înseamnă, în sens larg, respectarea libertății tuturor ființelor vii și, în același timp, înseamnă iubirea universală. Principiul de evitare a cauzării suferinței nu este numai o interdicție a crimei, ci și o stare de conștiință nonviolentă, care trebuie să se manifeste atât în gânduri, cât și în acțiuni și în vorbe. În același timp, principiul de evitare a cauzării suferinței nu se referă numai la noi și la semenii noștri, ci și la lumea care ne înconjoară, fie cea vie, fie cea a obiectelor. Înseamnă simțul responsabilității, respectul și iubirea față de flora și fauna care ne înconjoară, precum și ocrotirea echilibrului ecologic al Terrei.

Satya - fidelitatea față de adevăr, sinceritatea, credibilitatea

Trebuie să spunem întotdeauna ce credem că este adevărat, prin cuvinte prietenoase, amabile și să nu obligăm pe alții să ne accepte părerea sau sentimentele. Este important să învățăm să nu vedem "numai propriul nostru adevar", ci să luăm în calcul și punctul de vedere al altora. Trebuie să facem efortul să observăm adevărul care reprezintă esența unei situații în care ne aflăm, acel adevăr care este deasupra persoanei și care este cel obiectiv.

Asteya - abținerea de la furt

Înseamnă nu numai însușirea bunurilor altor persoane, ci și abuzul de încredere și abuzul în exercitarea funcției. Să le dăm tuturor ceea ce li se cuvine din partea noastră și să nu le răpim nimic din dreptul lor.

Brahmacharya

Brahma - creator al lui Dumnezeu sau una dintre ipostazele trinității hinduse. Persoana care practică barhmacharya este cumpătată și chiar abstinentă din punct de vedere sexual.

Aparigraha - evitarea avidității

Într-un sens mai larg, înseamnă credința că totul va ajunge la noi la timpul potrivit. La nivel mental, aparigraha poate să se refere și la relațiile interumane. Potrivit filozofiei yoga, nu trebuie să profităm de oameni, să încercăm să-i facem sclavii dorințelor noastre. Baza legăturilor interumane o constituie respectarea reciprocă a libertăților individuale. Aparigraha se referă și la stăpânirea dorinței de bunuri materiale.

NIYAMA - regulile de comportament individual

Saucha - curățenie, puritate

Prin aceasta se înțelege nu numai curățenia exterioară, ci și curățenia sentimentelor, a cuvintelor, a gândurilor, precum hrana curată. Cei care doresc să practice și partea spirituală din yoga vor trebui cu timpul să treacă la un mod de viață vegetarian, care le va permite dezvoltarea spirituală continuă. 

Santosha - stare de mulțumire, liniște

Starea de mulțumire și starea de liniște sunt stări de conștiință, care permit atingerea unei stări de fericire maximă yoghinului.

Tapas - a arde, a îndura durerea

Se referă la austeritatea cu care se poate face față existenței. Tapas înseamnă un efort susținut pentru atingerea unui obiectiv de viață prin practicarea autostăpânirii.

Svadhyaya - perfecționarea propriei persoane

Cunoștințele spirituale și învățămintele din cărțile sfinte ajută la rezolvarea problemelor, a greutăților care apar pe parcursul vieții.

Ishvarapranidhara - oferirea faptelor și dorințelor noastre Creatorului.


ASANA 

Asanele sunt exerciții corporale, fizice, care ajută la menținerea sănătății mentale și fizice. Deci asana este a treia componentă a yoga și presupune să ne odihnim într-o poziție dată a corpului (asana). Ea ajută la constituirea și consolidarea sănătății mentale și fizice, reduce senzația de oboseală, liniștește nervii.

PRANAYAMA - regularizarea respirației, exerciții de respirație, știința respirației

Cuvântul "prana" înseamnă respirație, forță de viață, energie. Obiectivul este realizarea ritmului corect al unei respirații adânci și liniștite. Pranayama întărește sistemul respirator, liniștește sistemul nervos și ajută la concentrare. Unul dintre obiectivele de bază în yoga este controlarea și liniștirea conștiinței, pentru că prin controlarea respirației se poate realiza și controlul conștiintei. Sentimentele au efecte asupra ritmului respirației și prin controlul voit al respiratiei se pot controla mișcările, schimbările stărilor de spirit.

PRATYAHARA - controlul simțurilor 

Înseamnă și controlul asupra organelor de simț. Cele cinci simțuri: văzul, auzul, mirosul, gustul și pipăitul, sunt influențate permanent de lumea exterioară. Pranayama ajută la realizarea controlului minții, pentru concentrare, deoarece prin exercitarea acesteia se opreste schimbarea continuă a spiritului (a minții), între lumea exterioară și cea interioară. Pe parcursul pratyahara, senzațiile simțurilor sunt receptate de conștiință, dar nu sunt analizate, nu se induc gânduri ori sentimente în legatură cu ele, așa că mintea se liniștește și se realizează dharana.

DHARANA - concentrarea sau centralizarea 

Dharana este primul nivel al meditației. Pe parcursul dharanei, atenția se îndreaptă către un singur obiect ales. Acest proces este retrăit și în cursul activităților de zi cu zi, când "ne scufundăm, ne adâncim" într-o activitate anume sau cu ocazia citirii. Acest lucru intervine într-un mod spontan, nu este ceva voluntar. În cursul dharanei, pot interveni intreruperi repetate ale atenției.

DHYANA - meditația

Când atenția, în urma exersărilor repetate, devine continuă și suntem capabili să ne concentrăm un timp mai îndelungat asupra unui anumit lucru, atunci intervine starea meditației dhyana. În această stare de conștiință, gândurile se liniștesc și nu apar altele - suntem în prezent, ACUM.

SAMADHI - adâncirea, scufundarea

Pentru ca dhyana să se transforme în samadhi, nu trebuie să ne folosim de nicio altă tehnica nouă. În mod obișnuit, aceste stări nu pot fi descrise cu exactitate, nici percepute ca atare. Samadhi este starea de adâncire totală, perfectă, cursul meditației și obiectul ei nemaideosebindu-se. În această stare, cel care practică yoga face cunoștință cu pacea interioară, cu fericirea și unitatea perfectă cu Făuritorul.

EXERCIȚII DE CURĂȚARE - Kriya Yoga

În yoga, exercițiile de purificare au un rol important. Denumirea lor în limba sanscrită este kriya. Exercițiile de purificare mentală sunt denumite kriya mentală, ele dezvoltând serios personalitatea și producând schimbări în psihicul și în conștiința practicanților. Exersarea acestora nu este recomandată fără îndrumarea unui conducător experimentat. Exercițiile de purificare din hatha-yoga poartă și denumirea de satkarma, ele având efecte puternice de întărire a sănătății, efecte de eliminare a toxinelor și efecte energizante. Prezentarea lor succintă are ca scop o deschidere mai profundă spre această ramură a yoga. Pentru a avea rezultatele scontate, trebuie să respectați întocmai indicațiile date. Este o regulă foarte strictă. 

Exercițiile kriya de purificare includ: 
  • Tratak kriya - concentrarea privirii asupra unui punct sau obiect strălucitor; 

  • Neti - curățarea cavității nazale; 

  • Dhauti - curățarea faringelui, a stomacului și esofagului; 

  • Bhasti - curățarea intestinului gros cu apă; 

  • Karpalabhati - respirație pufăitoare; 

  • Agnisar kriya - exercițiu de respirație care activează focul digestiv; 

  • Nauli kriya- exercițiu de respirație cu efecte de vitalizare și prelungire a vieții. 
TRATAK KRYA

Noțiunea de tratak se referă la concentrarea privirii asupra unui punct sau a unui obiect strălucitor, care se află în fața unui fundal întunecat, închis. În acest scop, putem să folosim o lumânare sau o candelă. Exercițiile de tratak reprezintă cel mai simplu exercițiu pentru relaxarea spiritului (minții). Ele activează suprafețe mai adânci ale creierului și induc o schimbare sentimentală. "Curăță" mintea, o liniștesc, asigură pacea și curățenia interioară, ameliorează și îmbunătățesc vederea. Dacă se fac exerciții timp îndelungat, se pot observa și efecte mai profunde și se poate ajunge la instaurarea stării de meditație. Gândurile stimulează scoarța cerebrală. Prin acțiunea exercițiilor tratak, activitatea scoarței cerebrale scade, semnalele care provin din straturi mai adânci se accentuează și se instalează "starea fără gânduri". Exercițiile sunt efectuate corect dacă, după terminarea lor, nu suntem obosiți, nu simțim o stare de somnolență, ci ne simțim proaspeți și vioi.

Exercițiile tratak nu sunt recomandate în cazul în care cel care le face este obosit.

Exersarea tratakului

Flacăra lumânării trebuie să fie la aproximativ un metru distanță de nivelul ochiului. Înregistrați pe un casetofon textul de mai jos și respectați întocmai recomandările următoare:

Închideți ochii, destindeți-vă corpul, relaxați mușchii și încercați să vă simțiți întregul corp, de la degetele picioarelor și până în vârful capului, să simțiți starea de nemișcare a corpului. Concentrați-vă asupra întregului corp. Acum încercați să vă concentrați asupra punctului aflat între sprâncene.

Deschideți încet ochii și uitați-vă la vârful flăcării timp de un minut, fără să clipiți. Închideți ochii din nou și concentrați-vă asupra acelei flăcări interioare pe care o simțiți în voi. Observați distanța acestei flăcări, culoarea și formele ei. Deschideți încet ochii și uitați-vă la flacără timp de un minut, fără să clipiți.

Acum închideți ochii din nou și concentrați-vă asupra flăcării interioare. În acest spațiu interior, de un albastru profund, există o flacără minunată. Concentrați-vă asupra acestei flăcări interioare, fără a depune efort, urmăriți-i cu atenție forma și culoarea și observați distanța la care vă aflați față de această flacără.

Deschideți încet ochii și uitați-vă la flacără timp de un minut, fără să clipiți. Închideți din nou ochii și concentrați-vă asupra spațiului interior și asupra flăcării interioare. Flacăra apare în chakra Ajna. Lăsați să se extindă flacăra în interiorul ființei  voastre, lăsați ca razele sale să strălucească în toate direcțiile.

Bineînțeles că flacăra nu este una materială, palpabilă, ci una imaginară, pe care o vedem cu ochii minții. 

Notă: Chakrele sunt centrele de energie ale corpului, dar şi niveluri ale conştiinţei. Meditaţia izvorăşte dintr-o necesitate interioară, vine de la sine, nu se poate executa la comandă. Pentru a ajunge în această stare, trebuie îndeplinite anumite condiţii, atât fizice, cât şi psihice şi spirituale.                              


                            î z i a n a 💜





Max's concept.

© Copyright 2015 MAX'S CONCEPT