MINERALELE SI ROLUL LOR IMPOTRIVA IMBATRANIRII

Mineralele se găsesc pretutindeni în organismul uman. În total sunt mai mult de 2 kg de minerale în organism ce îndeplinesc funcţii esenţiale. Exemplificăm aici câteva dintre acestea şi alimentele care le conţin.

CALCIUL ŞI FOSFORUL

Aproximativ 99% din calciu şi 80-90% din fosforul din organism se găsesc în oase şi dinţi, restul găsindu-se în ţesuturile moi şi în lichidele organismului şi sunt foarte importante pentru funcţionarea normală. Calciul, într-o combinaţie complexă cu fosforul, oferă rigiditate şi duritate oaselor şi dinţilor. Când nivelul de calciu din sânge scade sub normal, creşte iritabilitatea nervilor.

Când nu există alte rezerve, calciul va fi luat din oase, de obicei începând cu coloana vertebrală şi oasele bazinului. Înainte ca aceste pierderi de calciu din oase să fie vizibile la radiografie, poate fi extrasă astfel cam 10-40% din cantitatea normală de calciu.

Calciul absorbit este dus către locurile unde e nevoie de el prin sânge. Cantităţile de calciu neabsorbite sunt excretate de rinichi în urină. Funcţionarea normală a rinichilor este esenţială pentru metabolismul calciului şi a altor minerale.

Fosforul este o parte esenţială a oricărei celule vii. El participă la reacţii cu proteine, grăsimi şi carbohidraţi pentru a oferi organismului energie şi materiale vitale pentru creştere şi reparaţii. De exemplu, fosfolipidele sunt importante pentru sinteza membranelor celulare şi a ADN şi ARN.

Printre alimentele care conţin calciu mineral sunt: algele, seminţele de susan, tofu, laptele, iaurtul, frunzele de morcovi, ceapa verde sau spanacul. 

Alimentele bogate în fosfor sunt: miso, ouăle, somonul, macroul, tonul, codul, pălămida, carnea de pui, seminţele de susan negru, algele, orezul alb şi carnea de porc. 

POTASIUL ŞI SODIUL

Potasiul şi sodiul au proprietăţi chimice similare, dar localizarea lor în organism e diferită. Sodiul se găseşte mai ales în fluidele care circulă în exteriorul celulelor şi doar în cantitate redusă în interiorul celulelor. Potasiul se află în special în interiorul celulelor şi mult mai puţin în fluidele corporale.

Sodiul şi potasiul au un rol vital în meţinerea echilibrului apei între celule şi lichidele extracelulare. Scăderea conţinutului de sodiu în fluide determină transferul apei din acestea către celule. Creşterea nivelului sodiului produce un transfer de apă în sens invers. 

Sodiul şi potasiul sunt esenţiale pentru ca nervii să răspundă la stimuli, pentru transmiterea impulsurilor nervoase către  muşchi şi pentru contracţia muşchilor. Toate tipurile de muşchi, inclusiv cei cardiaci, sunt influenţaţi de sodiu şi potasiu. Este important să păstrăm o proporţie corectă a celor două minerale.

De asemenea, sodiul şi potasiul interacţionează cu proteinele, fosfaţii şi carbonaţii pentru păstrarea echilibrului între acizii şi bazele din sânge. Sodiul şi potasiul sunt ingerate sub formă de săruri. 

Cantităţi mari de potasiu se găsesc în: soia, morcovi, cartofi, caise, avocado, banane, curmale, portocale şi pepene.

Cantităţi  mari de sodiu găsim în: slănină, şuncă, carne în saramură. Alimente precum carnea de pui, de raţă, de miel sau porc, au mai mult potasiu decât sodiu.

FIERUL

Cea mai mare parte a fierului din organism se găseşte în hemoglobină, deşi în cantităţi mai mici se află şi în alte forme, în special în ficat şi în măduva hematopoietică. Purtătorii de electroni ce conţin fier sunt prezenţi în toate celulele şi sunt esenţiali pentru oxidarea ce are loc acolo. Prin urmare, fierul este absolut esenţial atât pentru transportul oxigenului la ţesuturi, cât şi pentru menţinerea sistemelor oxidante din interiorul celulelor. Fără acestea, viaţa s-ar sfârşi în câteva secunde. 

Legumele sunt o sursă bună de fier, ca şi supa miso. Carnea, puiul şi peştele, au şi ele urme de fier. Laptele de vacă şi cel uman conţin, la rândul lor, cantităţi reduse de fier. Cele mai bune surse de fier rămân însă ficatul de animal şi sucul de prune.  

MAGNEZIUL

Magneziul este asemănător cu calciul şi fosforul în ceea ce priveşte funcţia sa în organism. Aproape 70% din cantitatea de magneziu aflată în organism se găseşte în oase, restul fiind în ţesuturile moi şi în sânge. Ţesutul muscular conţine mai mult magneziu decât calciu. Sângele conţine mai mult calciu decât magneziu.

Creşterea concentraţiei de magneziu extracelular scade activitatea sistemului nervos şi contracţia musculaturii scheletice. Acest din urmă efect se contracarează prin administrarea de calciu. Concentraţia scăzută de magneziu creşte foarte mult iritabilitatea sistemului nervos şi aritmiile cardiace, iar unele studii consideră ca primă cauză a dereglării metabolismului glucidic şi apariţiei diabetului zaharat, lipsa magneziului sau imposibilitatea organismului de a-l asimila. 

Magneziul se găseşte în general împreună cu calciul. Carnea şi fructele conţin cantităţi mari de magneziu.

Potasiul are reactivitatea cea mai mare, urmat de sodiu, calciu, magneziu şi fier. De aceea, calciul poate înlocui magneziul din sărurile de magneziu, dar nu şi invers.

SULFUL

Sulful elementar se găseşte în amestecuri de sol din zone vulcanice, cele mai mari cantităţi găsindu-se în Sicilia. În diverse forme, sulful este necesar tuturor organismelor vii. Este folosit în diferite stări de oxidare, inclusiv sulfuri, sulf elementar, sulfiţi, sulfaţi şi tiosulfaţi, de către formele de viaţă inferioare, iar în combinaţii organice, de toate fiinţele vii. Cei mai importanţi compuşi organici care conţin sulf sunt: aminoacizii, cisteina, cistina şi metionina, aceştia intrând în compoziţia proteinelor. În lumea organică, sulful se acumulează în moleculele de proteine ale plantelor din sulfaţii extraşi din sol. Organismele animale îl preiau mai ales sub forma proteinelor şi cea mai mare parte este excretat în starea de oxidare cea mai înaltă ca acid sulfuric, derivat din dezintegrarea şi oxidarea moleculelor de proteine. Sub această formă, combinat cu alcalini şi neutralizat de aceştia, este gata din nou pentru a reîncepe ciclul vieţii prin formarea compuşilor organici ai sulfului din plante. 

O sursă bună de sulf sunt ouăle şi multe dintre legume.

CLORUL

Se găseşte mai ales în clorura de sodiu sau sarea de bucătărie, fie dizolvat în apă sau sub forma depozitelor de sare gemă din subsolul Pământului. În formă gazoasă e otrăvitor. Sub forma clorurii de sodiu, clorul joacă un rol important în organismul animal. El contribuie la formarea tuturor sucurilor digestive, în special a sucului gastric, care conţine acid clorhidric în proporţie de unu la mie. Partea minerală a serului sangvin este compusă în principal din clorură de sodiu, care favorizează şi susţine generarea şi conducţia curentului electric. Clorurile sunt utile nu doar în construcţia organelor, ci şi în compunerea secreţiilor digestive. Ele sunt importante şi pentru excreţia anală, pentru eliminarea produselor metabolice reziduale bazate pe azot. Dacă se analizează conţinutul alimentelor, se poate observa că între 70% şi 90% din masa alimentelor este apă (cu excepţia hranei uscate). Cantitatea de minerale anorganice din mâncarea neprocesată este mai puţin de 1% în general (în medie, cam 0.5%). Mâncarea procesată (de exemplu şunca) conţine minerale până la 7% din cantitate.

Cea mai mare parte a acestor minerale este clorura de sodiu.

Pe lângă apă, mai mult de 97% din hrana noastră constă în carbohidraţi, proteine, fibre şi grăsimi, care sunt compuse din patru elemente: carbon, azot, hidrogen şi oxigen. Mineralele anorganice reprezintă mai puţin de 3% din ce mâncăm. 

Mineralele anorganice din alimente determină caracterul alcalin sau acid al acesteia. Când nutriţioniştii vorbesc de hrană acidă sau alcalină nu se referă la gustul ei, acru, dulce, sărat sau neutru. Aciditatea hranei e determinată de acizii anorganici care pot fi metabolizaţi. Spre exemplu, portocalele au gust acru sau acid (PH 3.5). În compoziţia portocalelor intră minerale alcaline precum potasiul şi magneziul, deci ele pot fi considerate alimente care formează baze.  

Nutriţioniştii sunt preocupaţi de efectele reziduale ale alimentelor după digerarea şi metabolizarea acestora la nivel celular. Din păcate, 97% din compoziţia alimentelor (C,N,H şi O) nu arde complet şi, fără aportul mineralelor anorganice, formează deşeuri organice acide . Acidul uric şi acidul lactic sunt doar două exemple de reziduuri organice produse de organism.

ALIMENTE ACIDE:

fursecuri 

patiserie 

carnea de porc 

îndulcitori artificiali 

carnea de vită 

icrele de hering 

arahide 

turte de porumb 

gogoşile 

tonul

carne procesată 

mezeluri  

lichiorurile tari 

uleiul de porumb 

ketchup-ul 

uleiul de canola 

îngheţata 

zahărul 

tărâţele de orez 

orezul brun 

puiul 

făina de hrişcă 

scoicile 

brânza 

orzul integral 

creveţii 

mazărea 

berea 

pâinea 

untul 

sparanghelul 

supa de pui 

stridiile 

somonul 

crapul 

plătica 

gălbenuşul de ou.

ALIMENTE ALCALINE:

Foarte alcaline:

• broccoli
• castraveţii
• bauturile verzi
• varecul (o algă marină bogată în iod)
• spanacul
• pătrunjelul
• napul
• ciupercile 
• dovleceii
• sucul de portocale
• albuşul de ou
• vinetele
• sucul de struguri
• pepenii
• ceapa
• laptele uman
• laptele de vacă
• ceaiul
• tofu
• soia
• bananele
• castanele

Moderat alcaline:

• avocado
• păstăile de fasole
• sfecla
• varza
• ridichile
• ţelina
• seminţele de chia
• lamâia
• ghimbirul
• salata verde
• usturoiul
• piperul
• tomatele
• bambusul
• soia

Uşor alcaline:

• anghinarea
• migdalele
• asparagusul
• varza de bruxelles
• căpşunile
• cartofii dulci
• conopida
• carotele
• arpagicul
• seminţele de in
• lintea
• prazul
• perele
• uleiul de măsline.

Sunt multe persoane care urmează diete vegetariene sau macrobiotice şi încearcă să reducă aciditatea din organism. 

Eu cred într-o dietă echilibrată cu moderaţie. Alimentele, au toate gusturi diferite şi fiecare dintre ele conţine elemente unice, greu de luat din alte surse.

Prin urmare, excluderea oricărui aliment, poate crea deficienţe. Nu toate alimentele sunt pur şi simplu arse pentru a crea energie. Unele sunt convertite în molecule de dimensiuni mici şi folosite pentru construcţia sau repararea organismului. Chiar dacă noi nu ştim, organismul ştie de ce are nevoie şi alege tot ce este necesar. Ce nu foloseşte organismul, devine produs rezidual. Noi consumăm mult mai multă mâncare decât minimul necesar pentru menţinerea vieţii. Cum nu ştim exact de ce are nevoie corpul la un moment dat, trebuie să mâncăm alimente variate şi să permitem organismului inteligent să-şi aleagă ce-i este necesar. Importantă e menţinerea PH-ului sângelui în limitele normale, adică între 7.3 şi 7.45. 

Indiferent de gradul de alcalinitate al corpului, deşeurile reziduale rezultate în urma proceselor metabolice sunt acide. Cu cât stau mai mult în organism neevacuate şi cu cât sunt stocate în cantitate mai mare în corp, cu atât ne îmbolnăvim mai tare şi îmbătrânim mai devreme.Dintre reziduurile acide amintim: acidul uric, acizii graşi (acidul acetic, acidul lactic şi colesterolul - sunt derivaţi ai acizilor graşi), acidul fosforic şi acidul clorhidric.Ce e important de reţinut, e că toată mâncarea, sănătoasă sau nu, scumpă sau ieftină, cu gust bun sau rău, produce reziduuri acide, iar organismul trebuie să scape de acestea.

Unii nutriţionişti susţin că acumularea calciului în celule este cauza îmbătrânirii şi promovează suplimentele de magneziu pentru deblocarea depozitelor de calciu celular. Magneziul este mai slab decât calciul şi nu îl poate înlocui în sărurile sale. Motivul pentru care magneziul pare să funcţioneze este că face mediul mai alcalin, iar sărurile acide ca fosfaţii şi uraţii se dizolvă. Alţi nutriţionişti susţin că nu ar trebui să folosim alimente sau substanţe pentru eliminarea reziduurilor acide din organism, ci apă alcalină, care le spală pur şi simplu. Dacă bem zilnic 5 pahare din această apă, aciditatea organismului va scădea treptat şi va permite eliminarea tuturor produselor reziduale create zilnic, precum şi a unora suplimentare. Este mult mai bine să bem apă alcalină zilnic decât să luăm tablete de minerale alcaline, cum sunt cele de calciu.

Tabletele de calciu din magazine nu sunt formate din calciu pur. Doar o parte a compuşilor acestora e dizolvată şi ionizată. Dacă adăugăm o tabletă de calciu în apă şi nu vedem cum fierbe apa, atunci calciul nu e pur, chiar dacă scrie pe cutie că e calciu pur. Potasiul pur introdus în apă reacţionează atât de viguros, încât seamănă chiar cu o explozie. Când în apă sunt adăugate minerale alcaline pure (potasiu, calciu, magneziu, sodiu, etc.)  acestea vor fierbe apa foarte rapid, deoarece vor elimina atomii de hidrogen ce sunt expulzaţi sub formă de bule în atmosferă. Atenţie, în cazul băuturilor răcoritoare, chiar dacă sunt eliminate toate bulele (practic ele ar fi eliminate oricum prin plămâni pentru că sunt de fapt bioxid de carbon ce va fi eliminat prin expiraţie), tot acide ar fi pentru organism datorită compoziţiei lor. Ne trebuie cel puţin 30 de pahare de apă alcalină pentru a elimina aciditatea din organism produsă de un pahar de cola, spre exemplu.

Dacă nu avem posibilitatea să bem apă alcalină, soluţia este să adăugăm minerale alcaline în apă. În cărţi de specialitate putem găsi sfaturi cu privire la conţinutul de minerale al alimentelor şi sfaturi de consumare a acestora, dar nu toate au căzut de acord asupra unora dintre alimente. Spre exemplu, se spune că orezul brun este mai bun decât orezul alb, dar o cană de orez brun conţine 608 mg de fosfor, un mineral acid, pe când orezul alb conţine doar 258 mg de fosfor, iar dieta macrobiotică susţine orezul brun. Multe alimente bogate în calciu conţin, de asemenea, cantităţi mari de fosfor.

Dacă examinăm mai multe tabele şi diagrame, putem extrage câteva reguli de bază. Deşi sunt şi excepţii, în general, legumele şi fructele sunt alimente care formează baze, iar cerealele şi carnea, inclusiv puiul şi peştele, sunt alimente care formează acizi. Reţineţi: este vorba de deşeurile reziduale cenuşii pe care le produc în organism şi nu de gustul lor. 

Când medicii spun că nu cunosc cauza unei boli, sunt multe şanse ca aceasta să se datoreze deşeurilor acide depozitate în corp în cantitate prea mare. Oare cum se face că doctorii americani şi occidentali nu cercetează proprietăţile acizilor şi bazelor ? În Orient, oamenii sunt mereu atenţi la echilibrul dintre yin şi yang, minus şi plus, acid şi alcalin. 

Câteva cuvinte despre suplimentele cu zeolit

Zeolitul (Zeoliții sunt un grup de minerale care reprezintă aluminosilicați naturali hidratați de calciu, stronțiu, sodiu, potasiu, bariu, magneziu etc. Zeoliții pot fi naturali sau sintetici. Denumirea de „zeolit” provine din combinarea cuvintelor grecești „zeo”= a fierbe și „lithios”= piatră, însemnând „piatră fierbinte”, datorită faptului că zeoliții eliberează apă dacă sunt încălziți.) 

Zeolitul ca supliment alimentar este un produs eficient în curățarea organismului de multe toxine, metale grele, pesticide și chiar radiații. De asemenea, este indicat ca, după ce ați expus organismul unor radiații electromangetice (de exemplu după o expunere la tomograf), să faceți o cură cu ceai de năpraznic timp de 3 săptămâni.

S î n z i a n a 💜

                         

Sursa: Sanatatea ideală prin controlul PH-ului , Sang Whang.

© Copyright 2015
Max's concept

CUM S-AR PUTEA SCHIMBA VIAŢA DIABETICILOR DUPĂ NOILE DESCOPERIRI

Mai multe milioane de oameni din întreaga lume suferă de deficiență de insulină. Insulina
este un hormon, secretat de celulele beta din pancreas, care joacă un
rol important în metabolizarea substanţelor necesare producerii de energie, cum ar fi
glucoza . Această insuficienţă , cauzată în principal de diabet zaharat ( tip 1 și 2 ), are consecințe letale dacă nu este tratată. În prezent, doar injecţiile zilnice cu insulină permit pacienților să supraviețuiască. 

Această abordare, însă, duce la efecte secundare grave. Rezultatele cercetărilor, care au fost publicate în revista Cell Metabolism, le-au permis oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Geneva ( UNIGE ) să identifice mecanismele care stau la baza deficienţei de insulină şi deci a diabetului, dovedind că viața fără insulina este posibilă și deschizând astfel calea pentru noi tratamente destinate diabetului zaharat. În timp ce viaţa fără insulină era de neconceput , un grup de cercetatori, condus de Roberto Coppari , profesor la Departamentul de Fiziologie celulară şi metabolică de la UNIGE, tocmai a demonstrat că insulina nu
este vitală pentru supravieţuirea diabeticilor. Prin eliminarea acestei dogme, oamenii de ştiinţă iau acum în considerare
alternative la tratamentul cu insulină, tratament care prezintă multe riscuri pentru pacienţi. O eroare în doza de insulină poate provoca hipoglicemie, adică o scădere a nivelului
de glucoză din sânge, iar hipoglicemia poate duce la o pierdere de cunoștință şi chiar moarte dacă nu se iau măsuri în câteva zeci de minute. În plus, aproximativ 90 % dintre pacienții de peste 55 de ani care au fost supuși tratamentului cu insulină de mai mulți ani, au dezvoltat boli cardiovasculare din cauza nivelurilor ridicate de colesterol datorate proprietăților lipogenice ale insulinei. 

Proprietăţile şi rolul leptinei în organism a fost descoperirea esențială. Cercetătorii
de la Facultatea de Medicina UNIGE au efectuat experimente pe rozătoare cu deficit de insulină, la care le-au administrat leptină, un hormon care
regleaza rezervele și apetitul de grăsime al organismului. Datorită leptinei, toți subiecții au supravieţuit deficitului de insulină.  

Folosirea leptinei are două avantaje: ea nu provoacă hipoglicemie și are un efect lipolitic.

Prin această descoperire, calea de a oferi o alternativă la tratamentul cu insulină este deschisă şi urmează să fie aprofundată. "Acum, avem nevoie să înţelegem mecanismele prin care leptina afectează nivelul de glucoză, indiferent de nivelul de insulină", explică profesorul Coppari. Studiile
au fost în măsură să verifice dacă neuronii implicați în medierea acțiunii anti-diabetice a leptinei la mamifere sănătoase a jucat un rol similar la rozătoarele care sufereau  de un deficit de insulină. Spre surprinderea oamenilor de știință, neuronii GABA-ergici situaţi în hipotalamus au fost identificaţi ca fiind principalii mediatori de acţiune a leptinei  asupra nivelului de glucoză în contextul unui deficit de
insulină. Influența acestor neuroni asupra glicemiei nu a fost luată în considerare suficient înaintea efectuării acestor cercetări. În plus, cercetătorii au detectat țesuturile periferice care sunt afectate de leptină pe fondul deficitului de insulină. Acestea sunt în principal ţesuturile din ficat, muşchii soleus şi ţesutul adipos brun, care ar putea fi vizate direct de tratamentele viitoare. Prin această descoperire, oamenii de știință știu acum unde să caute răspunsul la un tratament pentru diabet zaharat fără insulină. Înțelegerea funcționării și a efectului leptinei  asupra corpului va permite oamenilor
de ştiinţă să identifice zonele corpului care sunt implicate
și, în cele din urmă, moleculele care vor sta la baza unui nou tratament.

DE CE UNII DIABETICI AJUNG LA AMPUTAREA PICIOARELOR

"Există trei artere care se ramifică în artere mai mici şi asigură alimentarea cu sânge către picioare și de la picioare în sus", a spus dr. Hosam El-Sayed, un chirurg endovascular  de la Houston DeBakey metodist Heart & vasculare Center. "De-a lungul timpului, se dezvoltă în pereţii arterelor nişte plăci care blochează complet calea prin care sângele curge spre extremităţile inferioare. Aceasta este pentru pacient cauza care poate duce la afecţiuni severe, cum ar fi nevindecarea rănilor sau cangrenă şi astfel s-ar putea confrunta în cele din urmă cu amputarea membrului sau  membrelor."

Accesul retrograd este o procedură delicată, care permite medicilor să meargă prin arterele de la nivelul piciorului şi să urce în sus. El-Sayed spune că această procedură nu este indicată pentru toată lumea, ci doar pentru acel pacient complex care are artere intens calcifiate. Această situaţie e  întâlnită la multe persoane cu diabet sever. La aceşti pacienţi, nu este posibil să se aplice procedura deschiderii  arterelor venind din partea de sus.

"În timpul acestei proceduri, vom avea acces la aceste artere blocate, atât de la picior cât și din partea de sus a piciorului, şi prin vintre le întâlnim la mijloc", a spus El-Sayed. "După ce se întâmplă asta, putem deschide vasele cu un balon, un stent, sau putem rade placa care s-a format de-a lungul timpului şi să eliberăm astfel fluxul de sânge de la nivelul picioarelor şi de la tălpi. "

El-Sayed spune că oamenii cu cel mai mare risc pentru pentru astfel de boli sunt cei care fumează, dar şi cei care suferă de diabet zaharat, hipertensiune arterială, colesterol, insuficienţă renală și obezitate, toți aceştia fiind factorii care contribuie la apariţia acestor situaţii grave.

"Pacienţii care sunt supuşi amputației sub genunchi pentru boala arterială ocluzivă au un procent de 25 la sută rată a mortalităţii în timp de o lună. În cazul amputaţiei făcute mai sus de genunchi, procentul este de 50 la sută rată a mortalităţii în timp de o lună. Ce anume indică severitatea  bolii la pacienţi şi ce ar fi de făcut ca să nu se ajungă aici," El -Sayed a spus: "Deci, este important pentru oameni să caute un al doilea aviz atunci când li se recomandă amputarea. Această procedură de acces retrograd ne oferă o altă cale de a lucra prin intermediul arterelor celor grav bolnavi. Am salvat membrele multor pacienţi cărora, acum trei ani, alți doctori le-au spus că le vor fi amputate."

MOLECULA CARE FACE CA OBEZII SA DEVINA DIABETICI CU DIABET TIP II

Principalii factori de risc pentru diabet de tip 2 sunt: obezitatea şi un stil de viaţă sedentar. Comunitatea
biomedicală cunoaşte, de mulţi ani, faptul că substanțele  produse de ţesutul gras sunt responsabile pentru legătura dintre obezitate și diabet. "Inflamaţia cronică a ţesutului adipos, care este caracteristică persoanelor obeze, este un factor important în dezvoltarea rezistenţei la insulină şi dobândirea diabetului de tip 2", spune Lluis Fajas , autorul principal al studiului şi cercetător la Institutul de Sănătate şi Cercetare Medicală ( INSERM ) din Franța.Rezultatele
acestui nou studiu arată că nivelurile serice ale unei molecule
chemokine numite CXCL5 , produsă de anumite celule de ţesut adipos, apar la niveluri mult mai ridicate în ţesuturile oamenilor obezi decât la cei cu greutate normală. Acest
lucru a ajutat echipa de cercetare a lui Lluis Fajas să ajunge la o concluzie biomedicală relevantă: "CXCL5 este molecula care cauzează rezistenţa la insulină şi diabetul de tip 2". Cea
mai importantă parte a acestui studiu, publicat în revista Cell
Metabolism , este descoperirea că un tratament experimental care vizează inhibarea acţiunii CXCL5 poate ajuta la protejarea şoarecilor obezi să dezvolte diabetul de tip 2."
Dacă aceste studii pot fi confirmate şi la om, acest tratament ar reprezenta o îmbunătățire fundamentală a calității vieții persoanelor obeze", conchide cercetătorul.

Obiceiurile proaste provoacă obezitatea şi diabetul ! 

Conform celor mai recente date furnizate de Federaţia Spaniolă de Diabet ( FED ), aproape 3,5 milioane de oameni din Spania au diabet zaharat . Această boală este cea mai frecventă în Andaluzia și Murcia, regiunile cu cel mai mare procent de oameni obezi și sedentari. Specialiștii sunt de acord cu privire la importanța prevenirii acestei afecţiuni. 

Evitarea obezității, efectuarea de exerciţii fizice zilnice şi renunţarea la fumat, sunt câteva dintre măsurile care ar putea ajuta la reducerea numărului de cazuri de diabet zaharat la jumătate. 

Federaţia Internaţională de Diabet ( IDF ), spune că mai mult de 190 de milioane de oameni din întreaga lume, în prezent, suferă de diabet zaharat. Această cifră se va ridica la 330 de milioane până în 2025 din cauza creșterii populației, a îmbătrânirii populației, a creșterii urbanizării și răspândirii stilului de viață sedentar. Obezitatea este principalul factor de risc care poate fi evitat în dobândirea diabetului de tip 2. La
nivel mondial, 1.7 miliarde de oameni au deja un risc crescut de a dezvolta o boală legată de greutate, necontagioasă, cum ar fi diabetul de tip 2. Obezitatea poate reduce speranţa de viaţă a persoanelor cu diabet zaharat de tip 2 cu până la opt ani, iar 80% dintre persoanele diagnosticate cu boala
sunt supraponderali în momentul în care sunt diagnosticate. Cel puțin jumătate din toate cazurile de diabet de tip 2 în randul adulţilor ar putea fi evitate, dacă acestea nu ar pune în greutate. 

Luarea de măsuri pentru schimbarea stilului de viaţă, cum ar fi schimbarea dietei și efectuarea de exerciţii fizice moderate, poate reduce riscul de a dezvolta diabet 
zaharat de tip 2 cu până la 60 % .

S î n z i a n a 💜

Sursa: ScienceDaily

Vezi şi:  DESPRE LEPTINA
Max's concept.

© Copyright 2015 Max's concept